Octavian Goga – Versuri.pro

S Hrusca - Autorul Versurilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Va rugăm scrieți pe site corect autorii versurilor!!!
La colinde autorul versurilor nu e Ștefan Hrușcă sau Fuego!!!
Este G. Coșbuc, Octavian Goga, sau colinde cu autor popular vechi…
Cum se poate să lăsați postările cu titluri de: versuri de S. Hrușcă la toate colindele cântate de el???????
Un sit cu titlul versuri.ro nu are voie să aprobe așa ceva.
Ce educație dați copiilor???? Viitorul țării!!!!!

Colinde de Crăciun - Crăciunul Copiilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dragi copii din țara asta,
Vă mirați voi cum se poate,
Moș Crăciun, din cer de-acolo,
Să le știe toate, toate.
Uite cum: Vă spune Badea..
Iarna-n noapte, pe zăpadă,
El trimite câte-un înger
La fereastră ca să vadă..
Îngerii se uită-n casă
Văd și spun, iar Moșul are
Colo-n cer, la el în tindă,
Pe genunchi o carte mare.
Cu condei de-argint el scrie
Ce copil și ce purtare..
Și de-acolo știe Moșul,
Ce-i șiret el, lucru mare.
[Octavian Goga]

Heinrich Heine - Loreley (Traducere Octavian Goga)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Eu nu știu ce poate să fie
Că-mi sună mereu în urechi
Cu veșnica-i melancolie
Un basm din zilele vechi.
Se-ntunecă fără de veste,
Lin apele Rinului curg,
Și cresc ale munților creste,
Mare strălucind în amurg.
Pe stâncă, un chip de femeie
S-arată din negură, blând,
Brățara-i de aur scânteie,
Ea-și piaptănă părul cântând.
Ea-și piaptănă părul și cântă
Un cântec de vrajă al ei;
Te farmecă și te-nspăimântă
Cântarea frumoasei femei!
Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui mică-i dus,
Nici valuri, nici stânca nu vede,
El caută numai în sus.
Vâltoarea-l izbește de coasta
Stâncoasă și moare-necat:
Loreley a făcut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.

George Topirceanu - Octavian Goga: Mucenicii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

V-a doborât alături deopotrivă
Amarul trudei fără de hodină.
La căpătâiul vost’ într-un opaiţ,
Domol clipeşte-un sâmbure de lumină.
Din cetăţuia strălucirii, luna
Şi-a pogorât sfiala prin fereastră,
Ca să vegheze aşternutul maşter
În care doarme trudnica nevastă.
Biet mucenic neistovit al pâinii!
La sânul ei, îţi luminează luna
Un prunc de-o zi, învăluit în scutec,
Ce te-a-nfrăţit cu ea pe totdeauna.
Tu simţi chemarea gliei milostive
Şi te-mpresoară o nădejde sfântă.
Ca un prinos de cuminecătură,
O rază rece bine-vă-cuvântă,
Domol pe fruntea pruncului se frânge
Şi rostul ei v-aduce o solie:
Că-n el trezi-va-nfricoşatul vifor
Al judecăţii care va să vie.

Cântec

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cântec.
Eu ți-am făcut un cântec, o salbă împletită
Din umbră și lumină, din patimi și din stele,
Iubirea mea păgână pe veci nepovestită,
Cu zestrea ei întreagă, i-o dau cântării mele.
Eu ți-am făcut un cântec să te petreacă-n cale
Să-i simți arzând la tâmple suflarea de otravă,
Să reînvie noaptea în visurile tale
Îmbrățișarea noastră flămândă și bolnavă.

În Țintirim

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În ţintirim, la noi în țară,
Movile sunt în lung și-n lat,
O pace mută, funerară,
Te-apasă greu ca un păcat.
În ele taina nefiinţii
I-a prins, sub milostiv zăvor,
Pe toți câți au mușcat cu dinții
Din țărâna durerii lor.
În ţintirim, pe vânt de seară,
Închiși subt lespezi de mormânt,
Un cuib de ură și otravă
E-n orice bulgăr de pământ.
Țărâna tremură și-nvie,
Căci fiecare fir de lut
Dospește-n el o vijelie
Din câte-n suflete-au bătut.
În ţintirim, pe vânt de seară,
Șiragul umbrelor cobor,
Sunt morții care se strecoară
Și prin unghere țin sobor.
Grozavă oaste de schelete,
Nebiruiți rătăcitori,
Ei sfânta răzbunării sete
Și-o-mpart în drum la trecători.
În ţintirim, în nopți albastre,
Când stelele pe cer s-aprind,
Răsună plânsetele noastre
Și zarea-ntreagă o cuprind.
Înfiorată lunca geme,
De bocet jalnic de femei,
Ce spun din gura lor blesteme
Când duc la groapă ghiocei.
În ţintirim mai sunt și cete
De nesătui boi de pripas,
Cari rumegă pe îndelete,
Călcând pe-un mort la orice pas.
Și-n vreme ce sfârșiți de zile
Noi lângă cruci ne tânguim,
Ei pasc la flori de pe movile,
Ei ni se-ngrașă-n ţintirim.