Oameni simpli – Versuri.pro

Sisu Si Puya - Asta E Pentru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Asta e pentru cei care au plecat departe,
Departe de familiile de acasă, înfometate.
În țări occidentale, care vor săraci,
Amărâți, să muncească pe bani puțini, în draci.

Asta e pentru cei care, deși nu au,
Nu fură, nu înșală și nici în cap nu dau.
Deși sunt furați, zi de zi sunt înșelați,
De un guvern ce îi transformă în ratați!

Asta e pentru cele care știu ce înseamnă,
Să fii o nevastă bună și cum să fii o mamă!

Asta e pentru cei plecați în război,
Deși știu bine, arabii nu au nimic cu noi!
Pentru câteva sute euro în buzunar,
Moare un roman, trăiește bine un american!

Asta e pentru cei din închisori,
Care sunt acolo ca să scape adevărații infractori.

…………………

Asta e pentru cei ca mine și cei ca tine,
Pentru cei din autobuz și-aia din limuzine.
E povestea oamenilor care încă încearcă,
A celor despre care ar trebui să se vorbească.

…………………

Asta e pentru copiii din orfelinate,
Și pentru toți cei care sunt lăsați mereu deoparte.
Pentru părinții noștri, mame și tați,
Pentru prieteni, veri, surori și frați.

E pentru cei ce sunt un sânge și o credință, toți,
Cei de prin cartiere, cuminți sau hoți.
Pentru pustii și copiii care cresc,
Pentru românii care au urcat pe Everest.

E pentru cei de care ar trebui să se vorbească,
Dar sunt lăsați uitați, e mentalitatea românească.
Asta e pentru românii care sunt între străini,
Și pentru toți cei care au murit ca noi să fim,
Liberi, să decidem, nu să ucidem,
Idei care ne fac ce suntem.

E pentru cei care nu se tem de ce urmează,
Pentru familia și fiii noștri de acasă.

…………………

Asta e pentru cei ca mine și cei ca tine,
Pentru cei din autobuz și-aia din limuzine.
E povestea oamenilor care încă încearcă,
A celor despre care ar trebui să se vorbească.

C. I. A. feat Ela Danhi - Oameni Simpli

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

La fel ca tine aveam tovarași
Cu care poate nu mai sunt tovarăș
Între timp am ajuns să fim cunoștințe
Realmente inconștienți de consecințe
Oameni simpli, simple suferințe
Apropiați, diferiți în atâtea privințe
Destine pline de dorințe
Atât de triste întinate de neputințe
Am cunoscut multă lume, oameni de șpriț
Oameni de glume, oameni cu nume
Oameni ce nu se lasă ghidați de sume
Oameni ce nu-s teleghidați de altă lume
Între mulți e încă vrajbă
Tu când se apropie aproapele ai grijă cine-i prin preajmă
Eu mai cred în umanitate
Atâta timp când nu-ți accepți condiția de normalitate.

Refren:
Oameni ca noi
Oameni normali
Oameni simpli dar speciali (x2).

Strofa 2:
Văd oameni nemulțumiți cam peste tot
Un fel de fel de motive încât nu pot
Să nu atrag atenția că ne-am îndepărtat deja
Noi ne-am distras atenția
De la multe aparent neînsemnate
Lucruri mărunte dar nestemate
Cel mai ușor e să complici apar tâmple cărunte, riduri pe frunte
Nu prea vinde chestii mărunte, și când se adună multe vrute, nevrute
O lume de îngeri într-o lume de brute
Caut o cale către simplitate, către modestie nu vreau banalitate
Cer oameni sinceri fără obligații, oricum o să fac ce vreau eu nu ce vor alții
Mă așez pe un scaun să avem o conversație
Un zâmbet între oameni e cea mai bună conversație.

Refren:
Oameni ca noi
Oameni normali
Oameni simpli dar speciali (x2).

Strofa 3:
Azi e joi e 0 1 2
Cred că-i 2 și ceva
Pe cas e 14:22
Scriu pe colțul unei foi noi
Eu oameni normali, voi nu oameni ca noi
Aici nu sunt eroi, eroi sunt doar în filme
Aici sunt oameni simpli, dorința de mai bine
Aici avem nevoi, da’ n-avem nevoie de nimeni
Să ne transforme în orbi și să ne spună cu cine
Ar fi bine să votăm, ce-ar fi bine să mâncăm
Câte ore să lucrăm cât de des să facem s*x să nu suprapopulăm
Vreau oameni normali în jurul meu
Oare cer prea mult e atât de greu
Să primesc ce ofer când îți cer fără să strig să zbier
Vreau oameni normali în jurul meu
Oare cer prea mult e atât de greu
Să primesc ce ofer când îți cer fără să strig să zbier.

Refren:
Oameni ca noi
Oameni normali
Oameni simpli dar speciali (x2).

Oamenii ca noi, oameni normali
Oameni simpli dar speciali (x4).
Oameni ca noi, oameni ca noi
Oameni simpli, simpli dar speciali.

Jorge Luis Borges - Andres Armoa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Anii i-au lăsat câteva cuvinte în limba guarani, pe care știe
să le folosească la momentul potrivit, dar pe care nu le-ar
putea traduce decât cu o oarecare dificultate.
Ceilalți soldați îl acceptă, dar unii (nu toți) simt că există
în el ceva străin, de parc-ar fi eretic ori necredincios ori
ar suferi de o boală.
Această respingere îl supără mai puțin decât
slugărnicia recruților.
Nu e băutor, dar se aghesmuiește sâmbăta.
S-a desprins să bea mate, care-i mai ține de urât.
Femeile nu-l iubesc, iar el nu le caută.
Are un copil la Dolores. De ani de zile nu știe nimic
despre el, cum li se întâmplă adesea oamenilor simpli,
care nu scriu.
Nu e un om prea vorbăreț, dar povestește adesea, mereu
cu aceleași cuvinte, marșul acela lung de sute de leghe
de la Junin la San Carlos. Poate că povestește cu aceleași
cuvinte fiindcă le știe pe dinafară și a uitat faptele.
Nu are pat. Doarme pe unde apucă și nu știe ce
sunt coșmarurile.
Are cugetul împăcat. S-a limitat să îndeplinească ordinele.
Se bucură de încrederea șefilor săi.
E parlagiu.
A pierdut socoteala timpului și nu știe de câte ori a văzut
revărsatul zorilor în deșert.
A pierdut socoteala vitelor sugrumate, dar n-o va
uita pe cea dintâi și expresia ochilor ei.
Nu va fi avansat niciodată. Nu trebuie să atragă atenția.
În provincia lui a fost îmblânzitor. Acum nu mai e în stare
să încalece un cal sălbatic, dar îi plac caii și se înțelege cu ei.
Este prieten cu un băștinaș.

Daniel Vişan-Dimitriu - Oamenii Muntelui Sacru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Doar păsările mai puteau ajunge
La turnul din cetatea dintre stânci,
Ei reușind orice dușman s-alunge
Cu arme ori, ades, c-un singur brânci.
Erau puțini căci, în pustietate,
Un trai atât de greu împiedica
Pe cei trândavi să vină în cetate
Și să muncească pentru cei din ea.
Aveau în munte mine-aducătoare
De aurul cerut de traiul lor,
Dar zilele erau plictisitoare,
Iar nopțile încătușate-n dor.
N-ar fi rămas, ar fi plecat în lume
De n-ar fi fost cu toții hăituiți
De-acei ce căutau să îi îndrume
Spre zeii lor, din ceruri maziliți.
Aveau un singur zeu și-nchinăciune
Doar lui îi ofereau și îl iubeau,
Muncceau, oftâu și plini de-amărăciune
În fiecare seară-i mulțumeau.
Daniel Vișan-Dimitriu
(17 sept. 2020, Vol. “Cântecul visurilor”)

Rimma Kazakova - Proștii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mai sunt pe lume încă proști,
ca muștele-ntr-un vas cu miere.
Să se deștepte cât de cât
n-au cum, chiar dacă li s-ar cere.
Prostul pe toți îi omenește,
aleargă pentru toți de zor,
prostul ca edecarul trage,
prostul în toate-i salahor.
Când dorm cu toții, el e treaz.
Și zi și noapte-i de dârvală,
se zbate, suferă, ajută
și drept simbrie – beșteleală.
Prostește-i pururea timid,
prostește e amorezat,
prostește se destăinuiește,
prostește-i neajutorat.
Descurcăreț nu-i, nici viclean,
și ca tot prostul e în stare,
strigând: planeta se învârte,
pe rug să urce cu candoare.
Mai sunt pe lume încă proști.
În lanțul lor se duc – drumeți,
neverosimil de departe
de cei puternici și isteți.
În urmă semne-și fac deștepții
și hohotesc:
– Văzurăți blegul?
Ce prost! Tot veacul c-o nevastă!
– Ce prost! Nu știe singur să-și ia plata!
– Ce prost! Trăiește c-o vădană
și îi hrănește toată ceata!.
Mă ierte, dacă pot, deștepții –
dar mai pe plac îmi sunt cei proști.
Cu stirpea lor eu mă asemăn,
ca ei mă cheltui și trăiesc
și-aș vrea să cred, n-o să se spună
că-n chipul ăsta mă prostesc.
Viața-i în mâna fiecărui.
Hai să ieșim la start, cinstit,
și doar acolo vom vedea
cine-i deștept sau travestit.

El Nino - Simpli Oameni

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

12 ore de muncă pe zi din 24 c-ai vrea să devii
Un barosan, pune ban pe ban, un frate produce, mare golan
Că tre’ să faci cumva să ții capu’ sus da’ tre’ să știi
Oamenii-au mai multe fețe pot să ardă sau să-nghețe
Printre ai tăi se ascund și zdrențe
Nimeni nu vrea să te-nvețe cum să le vorbești, să te ferești sau să iubești
Pe străzi alergi și vezi că dacă n-ai nimic n-ai ce să pierzi
Dau interesant, le știi de frică, ridici tonu’, gura mică
Cine strigă după ajutor moare de foame mai ușor
O mână-ntinsă-i prinsă des, în capcană ai înțeles
Întoarce obrazu’ fii cinstit, lasă-i să-ți ia tot ce-ai muncit
Da, glumeam, încarcă arma, ieși în stradă, ascuțe-ți lama
Trandafiri printre buruieni, cu români vicleni și indieni
Respiră între betoane, panarame-n timpu’ liber, mami
Cearcăne, dureri de spate, alergi după bani târâș pe coate
Poate e o lume în care ai apărut să faci o schimbare.
Cum oare să rămână în picioare, simpli oameni care luptă în junglă cu animale
Strig tare în zare poate apare un suflet curat să-mi spună de ce încă mă mai doare

Blazon - Oameni

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Oameni simpli, oameni
Cu toții mai greșim și avem atâtea de învățat
Că toți suntem făcuți din același aluat
Oameni simpli, oameni
Dam totul pe nimic și ni se pare complicat
Când tot e despre dragoste, de fapt.

Sunt sincer în ce fac și ce spun
Eu știu că nu sunt cel mai bun, nu
Și poate n-am știut cum
Să fac să mergem împreună pe același drum
Nu sunt perfect, nu le știu pe toate
Știu doar că între noi a fost ceva aparte
Da-mi niște timp și lasă-l să-ți arate
Că împreună vom trece peste toate.

Trebuie să credem, să nu ne pierdem
Toți mai greșim, dar învățăm în timp ce mergem
Și nu lege ce poa’ să lege
Dragostea cât înțelegem că suntem.

Și știi că nu sunt un Sfânt ca Andrei
Dar la fel de bine știi că-s lova man ca Marley
Și știi că nu-mi împart sentimentele la trei
Dar degeaba mut eu munții dacă tu nu știi ce vrei
Îmi plăcea să te aud de dimineață
Te simțeam aproape chiar dacă era distanța
Nu mă gândeam că atârnă tot de-un fir de ață
Și brusc ai să lași în urmă ceață.

Trebuie să credem, să nu ne pierdem
Toți mai greșim, dar învățăm în timp ce mergem
Și nu lege ce poa’ să lege
Dragostea cât înțelegem că suntem.

Blad3 - Oameni Simpli

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Fă pace cu trecutul, să nu-ți strice prezentul
Și când e nevoie, dezgroapă sentimentul
Ce cred alții despre tine, nu e treaba ta
Rolul tău e să mergi mai departe, e viața ta
E alegerea ta și nimeni nu ți-o poate lua
Contează ce crezi tu, nu ce crede el sau ea
Că timpul vindecă orice rană, oricum
Acordă timpului puțin timp, ascultă ce spun
După durere sufletul renaște mai senin
Și înaintează lin, spre ce se cheamă destin
Când ura te desparte de orice sentiment aparte
Și nu mai poți întoarce pagina, rupe-o din carte
Învață să ignori, învață să spui nu
Și când lumea se schimbă, tu fii același ‘TU’
Să-i lași deoparte, pe cei ce te înșeală
Să te ridici, când alții te doboară.

Refren:
Sunt gânduri pentru suflet, rupte din cuget
E pentru voi, e pentru noi
E pentru el, pentru ea, pentru tine
E pentru oameni simpli ca mine.

Să pleci înainte, ca alții să te-alunge
Și să înveți să râzi, când sufletul îți plânge
În loc de lacrimi curse, durere-n pumn să strângi
Și-n loc să ai obraji uzi, în interior să plângi
Când trecutu-i la distanță, de-un sentiment, de-un gând
Și totuși așa departe, ca de la cer la pământ
Amintește-ți că drumul tău, nu merge-n spate
Înaintează ușor spre ce se cheamă realitate
Cu ce se cheamă speranța, trecem prin toate
Prin vise spulberate, încercări și fapte
În calea timpului ce vine, nu stă nici vântul
Ce-alungă frunzele din pomi, întristând pământul
Precum frunzele așa și clipele, multe
Păstrează-le, trăiește-le și du-te
Vezi cum le risipești, să nu treacă în zadar
Să-ți amintești din ce în ce mai des, să uiți din ce în ce mai rar.

Refren:
Sunt gânduri pentru suflet, rupte din cuget
E pentru voi, e pentru noi
E pentru el, pentru ea, pentru tine
E pentru oameni simpli ca mine.

Iartă tot timpul, dar nu uita niciodată
Învață din greșeli, dar nu regreta vreodată
Că în viața asta nu ne amintim de zile
Doar de momente, tristeți și bucurie
Nu te lăcomi la faimă și-ți pierde sufletul
Că libertatea e dulce și mai de preț ca aurul
Fii cum vrei tu să fii, lumea o să te judece oricum.
Tu fii cea mai colorată poză din album.
Colectează momente, clipe, nu obiecte.
Păstrează vise, sentimente, nu regrete.
Întrebările vieții, răspunsurile bătrâneții
Curioși înaintăm uitând jocurile tinereții
Eu nu credeam că am să învăț să mor vreodată
Într-o lume falsă de armonie uitată
Dar cum viața e o t***ă și nu o tânără fată
Frumoasă ce îmbătrânește mai rapid ca niciodată

Florența Albu - Eroii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Brațele lor sunt obosite,
la capătul unei zile de lucru,
cum pomilor încărcați – crengile
cu fructe în august.
De-aș scutura aceste trunchiuri,
însemnate de timp și de arderi
cred – s-ar umple lumea de fructe
și păsări
și ideile ar stabili
o rețea de comunicație
interastrală!.
Dar nu cutez. Seara, -ntâlnindu-i,
mă intimidează
vocile lor groase și calme,
pasul obișnuit,
mă intimidează hainele lor
decorate de foc și de soare..
Umblu printre ei
și nu găsesc armura eroilor
și nu găsesc nimbul legendar
în jurul frunții.
– Eroilor, vreau să-i opresc,
unde vă sunt însemnele
deosebirii și puterii?.
Ei trec,
pașii lor fac pauze
în dreptul florilor,
în dreptul caselor noi,
dau bună ziua vecinilor;
le caut zalele
și nu găsesc decât
mâinile și frunțile descoperite.
O, eroii mei
pașnici,
fără arme la șold,
cum veniți spre casă,
la capătul unei zile de lucru
brațele vi se îndoaie obosite
cum pomilor, crengile, de prea multe fructe!.

Anatol E. Baconsky - Imn Către Necunoscuți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Am trăit întotdeauna printre oameni umili,
Necunoscuți și mereu contopiți în mulțime,
Mari și mici, veseli și triști, urâți și frumoși,
Cutezători și veșnic neliniștiți ca plopii,
Cu pieptul larg întâmpinând furtunile,
Sau melancolici visând la pierdutele umbre,
Dormitând între vaga părere de rău
Pentru cele ce n-au fost să fie
Și calmele speranțe viitoare.
Lor le-am fost flaut deznădăjduit,
Tulnic de seară lină și fluieră nebună;
Râzând și plângând, așteptând primăvara,
Ghicind ziua după formele norilor,
Întorcându-mă în amurg pe străduțe obscure,
Din anii mei o parte i-am petrecut cântând.
Am trăit întotdeauna printre oameni umili,
Cei care-nalță orașe și schimbă temeliile lumii –
După ei veșnic umblă vântul și ploaia
Sărutându-le urmele. Cu fruntea înclinată,
În fața lor mărturisindu-mi darul,
Nu strig cuvinte goale, ci-aș vrea să-i simt trecând
Prin visul meu ca printr-un câmp deschis
Cu neînșelătoare orizonturi,
Să treacă mereu chiar dacă nu-și vor da seama
Că merg printr-un ținut ce le aparține.
Numele meu să treacă întreg asupra lor,
Să rămân ca fântâna pierdută în șes,
Pe care niciodată nu știi cine-a zidit-o,
Singură între câțiva ulmi ori salcâmi,
La răscrucile vremii.
Temei de plâns să nu-i fiu nimănui,
Decât dacă prin lacrimi s-ar risipi durerea –
Ci pururi să fiu unde sunt – unde-am fost totdeauna,
Prin lume cântăreț rătăcitor.
Înainte de vreme cărunt ca o salcie,
Stau în amiaza zilei uimit de-atâta soare,
Și mă întorc mereu pe unde-am fost,
Printre cei fără nume,
Și singur mă confund cu fiecare.