Heinrich Heine – Visează Zveltul Nufăr
Visează zveltul nufărDin iazuri, temător.Iar luna îi răspundeCu luminosu-i dor.Când nufărul se-apleacăSfielnic, către iaz,Zărește adânc în undeAl lunii palid obraz.
Versuri corectate și adnotate
Visează zveltul nufărDin iazuri, temător.Iar luna îi răspundeCu luminosu-i dor.Când nufărul se-apleacăSfielnic, către iaz,Zărește adânc în undeAl lunii palid obraz.
Nufărul stă singur,alb și orb ca oulși închis în sine.Mâinile mocirleil-au lăsat să-i scapeși-a ajuns la soareîn mâinile mele,ca o rană rece.Fără-mpotrivires-a deschis să moarăcu exuberanțacastă-a agoniei.Fără-mpotrivirel-am lăsat să moarăși-am pornit spre lotcăîncruntați și singuriși amari, în vară.
Foaie de ce rang nu știu,colier de nufăr viu,pielea ta neagră o scriucu prăpăd și cu pustiuși plăcere de burghiu.Nufărul pe țâța taare alb de pat și stea,are vână de vopsea,luciu cald de scări de șa,ar sui și aș cădea.Foaie, de ce rang uitai,nufărul e iad și raiși sămânță ca de caiunde-l porți în blând … Citește mai mult
Sufletu-mi, nufăr pe ape,Gândul de-acum, val molesit,Viața-n zadar vrea să mă-ngroape.Totu-i sfârșit. Dragostea mea, apă-nceată și verdeÎntre nămolurile moi,sufletu-mi, albele foi își pierde,albele foi.. Cad inserări, triste, -n târziu lancezite;palide zări. Soare rănittrimite nopții pe nesimțitesomn veștejit. Stelele, vechi luminițe de ceară,doru-trecut din pierdut înnoiesc,moarte destine din tine-au să cearăjocu-firesc. Sufletu-nfrânt – intră ca nufăru-n … Citește mai mult