noroi – Versuri.pro

Johann Wolfgang Von Goethe - Sfântul Ioan în Noroi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

"Sfântul Ioan în Noroi" se cheamă-o biserică... Iată / Zic că Veneția, azi, e sfântul ... →

Radu Gyr - Noroiul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Muniţii, cai şi oameni, zvâcnim în lungi coloane,
cu mucegaiul ploaie, şi somnul în ciolane.
Omizi lichefiate ne curg pe sub cămaşă,
când burniţă cleioasă pe pleoape ni se-ngroaşă.
Hârâitor, oftatul îşi sparge-n piept coptură,
între gingii rămâne sleită-njurătură.
Şi oameni, cai, muniţii, călcăm băloşi de ploaie,
prin Rusia enormă, cu pântec de noroaie.
Bocancii sparţi, prin pâlnii şi guşi de iaduri, calcă
şi pasul cară smârcul tot, halcă după halcă.
Mocirle despuiate, cu zburdă desmățată,
sar moale şi ne muscă, rânjind, de beregată.
Băltoacele se uscă pe noi şi ni se-agaţă,
valvoaie şi leproase, de umeri şi de viaţă.
Şi noi călcăm-nainte, muniţii, oameni, vite,
dormind, în mers, prin zeamă mocirlei nărăvite,
pe când noroiul cască şi, plescăind, se scoală,
plesnindu-ne obrajii cu drojdie de smoală.
Zbârlit, îşi umflă-n drumul truditelor companii
spinările puhave şi negre de jigănii.
Flămând, holbat la pândă, ca o ciudată fiară,
ne-nhață şi ne trage în putreda lui gheară.
Ne cheamă, ne momeşte, se gudură, ne suge,
ne linge şi ne leagă cu lanţuri şi belciuge.
Cu duhnet ne sărută, ne scuipă, ne despoaie,
icnind, ne tencuieşte cu lespezi de noroaie.
Toţi suntem o mocirlă, din frunte la obiele,
parc-auzim noroiul cum clefăie sub piele,
cum plescăie în carne, cum fâsâie în oase,
şi, fleşcăit, ne iese prin pleoapele vâscoase.
Şi oameni, cai, muniţii, zvâcnim în lungi coloane
Se-nfundă cauciucuri şi roţi de camioane,
Şi caii până-n oişti, şi ‘trupa’ până-n şale,
Şi sufletul şi viaţa, în măzga asta moale
Şi noi călcăm-nainte, prin mlaştinile oarbe,
hohotind, nămolul ne suge şi ne soarbe,
ne bea şi ne scufundă, adânc şi leşiatic,
în leagănul lui muced şi vânat şi sălbatic.
Colonia Manhaim, Octombrie 1941

Gabriela Melinescu - Pieta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din când în când m-arunc precum un înger în noroi
Odată cu verzi plante din grădina devastată,
Și ca un diavol mă bucur de gustul și mirosul meu,
Viața-i simt răscolită de o patimă apropiată.
Noroiul precum mustul parfumat poartă în forfotă semințe
Ce se-ncrustează în pielea celui ce s-a scăldat în el
Asemenea îngerului le simt zvâcnind pe spate
Ca diamantele fragede din ochii întunecați de miel.
Tu însuți ce altceva decât un om cu aripi ești,
Pe care se usucă prea repede noroiul
Și colții verzi ai plantelor pe tine răsar dureros!
În brațe, Mater duce mai departe
Pe scumpul ei ticălos.

El Negro - Dansăm Pe Iarbă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Se aprind focuri, bat tobele peste oraș.
I:
Mă mișc mereu, îmi place dezlegat
Mă mir mereu, nu vreau să mor neîntrebat
La bine, la rău muzica mi-e camarad
Soarele meu e și soarele tău
Nu zise Rasta, lasă-mă cu asta
Ia toată lumea asta…. la picior
Trântește bască, aruncă și masca
Lumea o ia razna
Iar noi..
Refren:
Dansăm pe iarba
Pe nisip sau prin noroi
Pe asfalt, uzi de ploi
Oy oy oy
Dansăm pe iarba
Pe nisip sau prin noroi
Pe asfaltul ud de ploi
Oy oy oy.
II:
Lasă-te ușor, hai lasă-te să zbori
Urcă-te pe-un norișor, lasă-te pe spate
Cu stelele toate, aproape sau departe.
III:
Îmbrățișează un pom, zâmbește, hai fii om
Ia lumea la picioare e loc destul sub soare.
Refren:
Dansăm pe iarba
Pe nisip sau prin noroi
Pe asfalt, uzi de ploi
oy oy oy
Dansăm pe iarba
Pe nisip sau prin noroi
Pe asfaltul ud de ploi
oy oy oy
Bat tobele peste oraș, de când până când
De unde până unde și cât tine

Omar Khayyam - Să Abjur Balsamul Vieții Al Lui Altoi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Să-abjur Balsamul Vieții, al lui altoi, / Nădăjduind la Viața de Apoi, / Sperând ca ... →

Ion Caraion - Un Asin o Côtigă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ai stat în mâini multe în gări multe
amintirile sunt noroiul omului
știi cum se bat cuie cum se cară pietre și morți
un asin o côtigă o cazma un soldat
asinul a plecat să moară-n pustietate
côtiga s-a prefăcut în horoscop
în cazmaua cu coada ruptă va-nflori rapița
lopata-i banda rulantă a oboselii
din care moțăie soldatul.
știi cum se fac palatele și cine stă în palate
cum se fac bordeiele și cine stă în bordeie
seara ți-a aruncat pe podele prima rândunică moartă
– și cine umblă-n genunchi pe luminile ochilor..
ai stat în mâini multe în gări multe

Nichita Stănescu - Numărătoarea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Numărătoarea.
Numărătoarea începe cu doi.
Unul nu este numărabil.
Plouă, Doamne, și transformi în noroi
sufletul meu de câmp arabil.
Numărătoarea începe cu doi,
Unul nu este și nici nu există.
Pământ amestecat cu apă, noroi
se numește cu vorba cea tristă.
Numărătoarea începe cu doi,
dar, și sfârșitul…
Plouă peste infinit. Murdar de noroi
sau, născător de noroi e infinitul.

Nicolae Guta - În Bătaia Vântului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

1. La marginea drumului, în bătaia vântului
Fericire, eu te-am așteptat
Te-am așteptat ani de zile și tu n-ai venit la mine
Fericire, de tot m-ai uitat.
Ref: Drumul meu de fericire astăzi e plin de noroi
Cum, Doamne, să dau de bine dacă sunt bătut de ploi.
Drumul meu de fericire astăzi e plin cu noroi
Dar eu merg tot înainte, știu ce mă așteaptă înapoi.
2. Am așteptat bucurie să-mi vină rândul și mie
Să zâmbesc că mult am suferit
Și noroc am căutat, dar de el deloc n-am dat
Doamne, spune-mi unde am greșit.
Ref: Drumul meu de fericire astăzi e plin de noroi
Cum, Doamne, să dau de bine dacă sunt bătut de ploi.
Drumul meu de fericire astăzi e plin cu noroi
Dar eu merg tot înainte, știu ce mă așteaptă înapoi.
Ref: Drumul meu de fericire astăzi e plin de noroi
Cum, Doamne, să dau de bine dacă sunt bătut de ploi.
Drumul meu de fericire astăzi e plin cu noroi
Dar eu merg tot înainte, știu ce mă așteaptă înapoi.

Adrian Păunescu - Nufărița

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

De te zvârleam afară și-ți destinam noroiul,
Să fii pe totdeauna a altui Dumnezeu,
M-aș fi convins pe mine că e mai bine singur
Și că așa se cade, noroiul să fiu eu.
Îți dau noroi de gală prin lacrimile mele
Pe care uscăciunii din lume le trimit
Și văd că-ți șade bine în orice-mprejurare,
De tine și în ură să fiu îndrăgostit.
Dar ochii tăi arată demențial ingenuu,
Fecioarele fac școală la scara ta și plâng,
Iar eu te-arunc afară și te rechem în casă,
„E actul trei al dramei” anunță gongul stâng.
Și iar apocaliptic noroiul lumii vine
Și bate în fereastră să îl poftim la noi,
Și eu acuz noroiul și-ți destinez noroiul,
Dar carnea mea întreagă miroase a noroi.
Și, dacă ești bolnavă, sunt mai bolnav ca tine,
De-această condamnare la un destin impur,
Redute noroioase ne ocolesc sărutul,
Eu nu mai știu o altă natură să îndur.
Târâș pornesc spre tine și am noroi pe guler
Și am noroi în brațe, și am noroi în ochi,
Și din noroi mi-e casa, și din noroi mi-e viața,
Noroiul va rămâne eternul meu deochi.
De-ai fi plecat, cum însumi te-am azvârlit afară,
Ar fi-nceput tavanul să picure noroi,
Te-ai fi întors la mine, prin tot noroiul lumii,
În care suntem astăzi amestecați și noi.

Adrian Păunescu - Coșmar cu O Planetă de Noroi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cuvintele sunt pline de noroi,
Cum sunt copitele de cai plugari,
Nu mai ajunge sensul pân’ la noi,
Copiii adevărului sunt rari.
Pe-o parte-a lui, veacul e-o mortăciune,
Prin flori lumina trecerii trecu,
Nu e conștiință cea care nu spune
Decât un da și niciodată nu.
Nu-și mai găsesc în viață nicio cale
Cei ce lumina o privesc urât,
Chiar dacă munții par nămolul moale
Purtat de porcii veacului pe rât.
Din steaguri unii și-au făcut cămașă,
Iar din cămăși și-au făcut alții steag,
Sătulă e de sine stirpea lașă,
Numai noroiul îi mai este drag.
Planeta e un cat pe care plouă,
Și apa peste șanțuri a ieșit,
Nămol e și zăpada, nămol afli și-n rouă,
Noroiul conjugat și regăsit.
Că, din atâta dare înapoi
Pe drumul lașității și minciunii,
Ce altceva mai pot râvni nebunii
Decât noroi, când ei gândesc noroi?.
Le fie deci, noroiul pur, le fie
Singurul mod de a gândi și-a fi,
Dacă ei nasc sub norii de leșie
Idei din ce în ce mai mici, mai gri.
O, dacă din atâta murdărie
Și din acel multcrescător nămol,
Măcar un pom real ar fi să-nvie
Să nu rămână el, nămolul, gol.
Cuvintele sunt pline de noroi,
Noroi pe ne-nțeleasa Monalisă,
El îi îmbracă azi pe sumbrii goi,
Haină de protocol, culoare-nchisă.