Stefan Augustin Doinaş – Ninsoarea
Văzduh nevârstnic. Stau și-ascultO mută convertire-n lucruri.Decembrie-mi vestea, demult,Acest pojar de involucruriSuflate ca din nări de boi,Această oarbă constelareDe inocență peste noi.Ce liniște! Pe inelareDescind logodne. În auz(mai vechi sună vechile cuvinte?)țâșnește, incers, un havuz.Alcătuire prea fierbinte,Obrazul nostru plânge, ros-ca de acizi rotind în pâlcuri-de-un ger înalt și somnoros,de-un grai virgin ce pune tâlcuripe gură, … Citește mai mult