nesomn – Versuri.pro

Mircea Micu - Ascuns în Pasăre

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Eram în pasăre ascuns
Uns cu nesomn, de noapte uns,
Şi în lumina diafană
Pierdeam încet câte o pană.
Ele cădeau în leneş dans
Purtându-şi jertfa în balans
Şi-mi era frig şi tot mai gol
Stăteam pe un pustiu atol
Departe, poate lângă mare,
lângă un ţărm albit de sare.
A început să ningă lin
Şi m-a acoperit puţin
Zăpada ca o mângâiere
Căzând din două emisfere.
Eram în pasăre ascuns
Uns cu nesomn, de rouă uns,
Şi-am început încet să plâng
Din ochiul drept, din ochiul stâng.

Jorge Luis Borges - Nesomn

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De fier,
de încovoiați tiranți de fier enorm trebuie să fie noaptea,
ca să nu explodeze și să se facă țăndări,
puzderia de lucruri pe care ochii mei le-au văzut,
lucrurile insuportabil de aspre pe care le cuprinde.
Trupul meu a ostenit cutreierând lumea și cunoscându-i nivelurile,
temperaturile, luminile:
în vagoane de cale ferată de provincie,
la petrecerea unor oameni care se urăsc,
la marginea știrbă a mahalelor,
într-un conac sufocant cu statui umede,
în noaptea plină de tropot de cai și de oameni.
Universul acestei nopți are vastitatea
uitării și precizia febrei.
În zadar vreau să nu țin seama de trup
și de nesomnul unei oglinzi necontenite,
care-l împarte cu dărnicie și îl pândește,
și de casa ce repetă *țile interioare
și de lumea care se prelungește până la o mahala ciopârțită
cu fundături în care se istovește vântul și cu ulițe gloduroase.
În zadar aștept
dezintegrările și simbolurile care precedă visul.
Istoria universală își urmează cursul:
drumurile minuțioase ale morții în cariile dentare,
circulația sângelui meu și a planetelor.
(Am urât apa împuțită dintr-o băltoacă,
am detestat în ceasul înserării trilul păsării).
Drum lung de nesfârșite leghe obositoare prin cartierul de Sud,
leghe străbătute prin pampa dezgustătoarelor gropi de gunoaie, leghe de scârbă,
nu vor să mi se șteargă din amintire.
Loturi inundabile, grămezi de cocioabe înșirate ca haitele de câini,
băltoace de argint coclit:
sunt dezgustătoarea santinelă a acestor așezări încremenite.
Sârme de telegraf, terasamente, hârtii aruncate la coș, resturi menajere ale Buenos Aires-ului.
În noaptea asta cred în înfiorătoarea nemurire:
nici un om n-a murit în cursul timpului, nici o femeie, nici un mort,
fiindcă această inevitabilă realitate de fier și de lut
are de străbătut nepăsarea celor adormiți ori morți
– chiar dacă se ascund în decăderea și negura veacurilor –
și-i osândește la o veghe înspăimântătoare.
Nori groși de culoarea drojdiei de vin vor defăima cerul;
revărsatul zorilor mă va găsi cu pleoapele închise.
Androgue, 1936

Rian Roman - Mi-Am Stins Gândul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mi-am stins gândul în cana de cafea
l-am învârtit în zaţ spre stânga, ca butonul.
Alt gând mă trage-acum din canapea
precum e scos un dop cu tirbuşonul.
Mereu cad prizonier al unui gând
la care-apoi renunţ şi lupt să-l uit
când nu-l pot face prieten cu nesomnul.

Rashid feat Sisu Tudor - Nesomn Insomnia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

[D-aia mă simt confuz
Mă amuz, nu mă scuz
Și refuz să te cred
Că am făcut abuz]
E prea târziu sau prea devreme, nu știu
E prea pustiu, orașul doarme, io-s viu
Nu pot să fiu, să fiu un om normal
Să lucrez la program și să dorm la program
N-aș vrea să fiu anti-social
Dar sunt rece ca Fram, noaptea caldă ca Sun.
D-aia mă simt confuz
Mă amuz, nu mă scuz
Și refuz să te cred
Că am făcut abuz.
Nu pun geană pe geană
Stau doar geană pe geam
Trag în piept, dau afară
Mă comport natural
Oboseala-i normală
Cine-o mai bagă în seamă
Cine să se mai teamă
Plictiseala omoară tot
Spirit, suflet, creier, cord
Spirit, suflet, creier, cord.
D-aia mă simt confuz
Mă amuz, nu mă scuz
Și refuz să te cred
Că am făcut abuz.
D-aia mă simt confuz
Mă amuz, nu mă scuz
Și refuz să te cred
Că am făcut abuz.
Degeaba bagi pastile grămadă cu pumnu’
Gânduri tot vin cu duiumu’
Nopți de nesomn obstacole, ăsta e drumu’
Alteori râzi ca nebunu’
Boxăm cu fantome la ore târzii
Te prinde lumina, tu vrei să mai scrii
Nu mă supăr când pleci, mă bucur când vii
Rămân în picioare întreaga zi
Noaptea mă găsește scriind poezii
E realitate dar par fantezii
E prea târziu când le simțiți pe propria piele, copii
Ai nevoie de somn dar primești insomnii
Cauți adevărul dar primești erezii
Că nimic nu-i ceea ce pare a fi
Nu te grăbi, rămâi treaz, nu vei greși
Dacă dormi vei muri.
D-aia mă simt confuz
Mă amuz, nu mă scuz
Și refuz să te cred
Că am făcut abuz.
D-aia mă simt confuz
Mă amuz, nu mă scuz
Și refuz să te cred
Că am făcut abuz