Natură Dezlănțuită – Versuri.pro

Vasile Alecsandri - Prutul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Prutule, râu blestemat!
Fă-te-ai adânc și lat
Ca potopul tulburat!
Mal cu mal nu se zărească,
Glas cu glas nu se lovească,
Ochi cu ochi nu se-ajungă
Pe-a ta pânză cât de lungă!
Lăcustele când or trece,
La ist mal să se înece!
Holerele când or trece,
Pe la mijloc să se-nece!
Dușmanii țării de-or trece,
La cel mal să se înece.
Iar tu-n valurile tale
Să-i tot duci, să-i duci la vale
Pân’ la Dunărea cea mare,
Pân’ în Dunăre și-n mare!

George Coșbuc - Pe Munte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Fugiți cu turma repede spre văi!
Pe culme-aleargă duhul răzbunării
Grozavul vânt se zbate-n largul zării
Și norii-mbracă haină de văpăi.
Sosește-acum! cu ochiul cât cuprinzi
Furtuna-n sârg coboară-n jos pe coaste,
Și-n urma ei se-ntinde neagra oaste
Și urlă-n cor: – „Tu fulgere, s-aprinzi,.
Tu nor, să-ntuneci; vânte, tu să-mprăștii! ”
Un brad se face țăndări, cel mai nalt:
Și prins de vârf, au smuls pe celălalt
Purtându-l roată-n largul chip al prăștii.
Pe sus se-ntinde-amestecul nespus,
Și Duh în Duh prin aer se frământă,
Iar grindina-n văzduh cumplit își cântă
Cântarea ei de-oțel, căzând de sus,.
Pe codrul larg ce-n urlete se-ndoaie,
Și sare iar la loc apoi mugind.
Deodată stă. Și iată-l, răpăind
Potop din cer turnatul râu de ploaie.
Se rupe cerul, cade-acum! S-a rupt.
Sporite neguri hrană dau pieririi,
De-a valma geme-ntreg cuprinsul firii,
Și nu mai știi ce-i sus și dedesubt.
Acum nici Dumnezeu nimic nu poate.
Degeaba-ntind ei mânile și cer
În negrul iad, și unul până-n cer,
Vârteju-i domn, el singur domn a toate.

Gheorghe Pitut - Cam Atât

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ce straniu galopează
pe dealurile din
Ardeal furtuna,
părinții fug
spre casele care o iau din loc,
se crapă coaja norilor
și apele greoaie vin cu capăt
ca șerpii altor ere –
brazii împinși de bolovani,
scroafe cu dinții-ntorși
înoată cu purceii spânzurați de țâțe,
cerbii loviți
de răsuflarea lupilor
își rup de trunchiuri coarnele,
se încâlcește lumea
așa ca la-nceput;
aud cum putrezește dealul
la care am gândit o clipă.
Și nu mai sunt decât un strigăt
rupt dintr-o gură-n alt mileniu,
când mă inundă fără urmă
puhoaiele materiei.

Ion Pillat - Dezrobire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Orașul se scufundă și orice deal dispare…
Și nu e trup să-nchidă azi sufletu-mi păgân.
Am lepădat prin moarte a cărnii grănițare!
Sunt vânt ce se ridică în bucurie mare,
Sunt dezlegat, sunt slobod, sunt singuru-mi stăpân.
O, voluptatea vieții scăpată de ființă,
Zeiască mulțumire de-a nu mai fi pământ!
Un fluture ce lasă a larvei neputință
Și fâlfâie din aripi un zbor de biruință,
Cunoaște îmbătarea de-a fi și el ce sunt.
Văzduhuri care treceți nesupărate-n mine
Și mă purtați prin aer vibrând ca un catarg,
O, vânturi curgătoare ca sângele din vine,
Mă arde-n piept suflarea puterilor divine,
Ce lumi întruchipate le-mbracă și le sparg.
Iubito de pe vremuri, nu plânge la fereastră,
Nu aștepta la geamuri, cu ramuri lungi să bat…
E cerul prea aproape, e umbra prea albastră,
Ca să-mi aduc aminte de tânguirea voastră,
Femei, în care visu-mi în van s-a căutat.
Pădurea răzletiță pe patru văi, mă cheamă,
Mireasă îmi întinde verzi brațe – eu le frâng.
Mă-nfășur, gol, în frunze pletoase ca o coamă,
O, nu credeam să fie sicriul de aramă
Îmbălsămată pace a nopților de crâng!.
O, nu visam nici somnul și nici redeșteptarea
În mângâieri de ramuri și de tulpine vii!…
Dar când lumina rupse înflăcărată zarea,
Spre focul tău, o, soare, mi-am luat înariparea,
Purtând în mine cerul cu mii de ciocârlii.

Ion Caraion - Desprimăvărare Cu Frig

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cerul se umpluse de ape
lume de pe lumea cealaltă.
Doamne, nu mai încape –
Ceru-i ca iarba de baltă.
Doamne, a dat peste toarte –
Apa se umpluse de moarte.
Viitura cleioasă, mâlul etern,
Aduce buturugi din infern.
Smoală, gaz, vârtej, coșciuge,
Umbre, borhoturi, genune, năuce
Păduri de pustiu…
Apa e cruce
Și drumu-i sicriu.
Doamne o să fie târziu
Și-ntuneric. Și sânge.
Nimeni n-a spus
E ud până sus.
Prăsila ta plânge.
Dar pân′la El, rostogol,
Gangă era și nămol.
De mai plouă, nu-i bine!
Nu-n voi, nu-n sine,
Plouă; plouă în mine,
Care mă farm…
Eu n-am lume, n-am țărm
Nici corturi. Nici vânt.
Moartea se umplea de pământ.
Pământul se umpluse de seri.
Serile se-ncărcară de scrum
Și de gol. Și de ceață.
Jaruri de aer postum –
Flăcări de gheață.
Doamne-i peste puteri
Puterea potoapelor.
Împărăție a apelor –
Eu nu-s nicăieri,
Eu nu-s nicăieri.
Soarele din răgălii
Face câte-o minune pe zi
Șarpele din oră-n oră
Dă din faună în floră
(Legănându-și-i arar)
Bice, solzilor de var.
Apa-n apă, teatru-n teatru
Șarpe, soare, om tuspatru
Îl uscau pe Dumnezeu
De netimp, la malul meu.
De netimp ori de nespațiu –
Era gheață… Era spațiu….
Cerul se-mpâclise de baltă.
Lume de pe lumea cealaltă.

Nikolai Rubtov - În Timpul Furtunii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Deodată cerul a trăsnit
Cu flacără și tunet rece.
Și vântul a înebunit
Livada vrând să ne aplece.
Vălul de ploaie greu și sur
Zarea pădurii înfășoară,
Rupând, arând bezna din jur
Înspre pământ fulgere zboară.
Vin munți de nori văcarul când
Strânge cireada sa fricoasă
Și doar biserica lucind
Stă sub furtună credincioasă.
Tăceam și eu pe gânduri dus
Purtând privirea liniștită
La praznicul grozav de sus,
La patria-mi învălmășită.
Iar înălțimile se sparg
Și-un plâns din leagăn mai tresare,
Săgeți de foc lovesc un larg
Neliniștit, fără hotare.

Vasile Alecsandri - Muntele de Foc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pe cei munți pustii, sălbatici,
Din Lombardo-Veneția,
Unde noaptea în orgie
S-adun demonii lunatici.
Hoți de moarte doisprezece
Stau în rond sub vântul rece
Care șuieră și trece!
Focul cerului s-aprinde,
Urmărit de groaznic tunet,
Și al munților răsunet
Printre văi adânci se-ntinde.
Hoții râd cu voie bună.
Șeful lor, purtând cunună,
Cântă astfel în furtună:
„Varsă-n cupa mea de aur
Acest vin ce desfatează
Și mă-mbată, mă turbează,
Ca sângele roș pe taur.
Toarnă, drege tot aice,
Și când eu destul voi zice,
Pe-al meu cap trămetul pice!
Beți, voinici, până la moarte!
În ceas vesel de plăcere
Să uităm orice durere,
Orice chin a relei soarte.
Beți, copii, toți după mine
Și-nchinați cupele pline
Ira fulgerelor lumine!
Vântul bate, cerul tună,
Munții urlă, Satan râde,
Iadul vesel se deschide
Și cu noi cântă-mpreună.
Pe când lumea se-ngrozește,
Omul brav benchetuiește
Ș-al lui suflet se-ntărește!
Tremure-se tot în lume
Cât va fierbe sânge-n mine!
Facă-și cruce și se-nchine
Cel ce-aude de-al meu nume.
Eu sunt brațul care frânge!
Eu sunt ochiul ce nu plânge!
Eu sunt gura ce bea sânge!”
Abia zice, și deodată
Cade hoțul de pe munte,
Fulgerat, lovit în frunte
De a cerului săgeată!
De-atunci mii de focurele,
Limbi de pară albăstrele,
Ard pe locurile-acele!