muzeu – Versuri.pro

Margaret Atwood - O Noapte în Muzeul Regal Din Ontario

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cine m-a-ncuiat
în acest creier de piatră
scornit de mână de om
şi-n care vremuitul
stâlp scrijilat cu totemice embleme
întinde un deget tocit
către domul
de mozaic bizantin.
Pe sub această-mpodobită
tigvă aurie rătăcesc
printre cioburi de zei, printre monede fără luciu,
printre gesturi îmbălsămate
rânduite cronologic,
uitându-mă să văd unde scrie ieşire.
ci în pofida diagramelor
de la fiece colţ, vopsite
în roşu: eşti aici
labirintul mă ţine
învârtindu-mă-n jurul
bufetului, toaletelor,
o serpentină prin marmură
Grecia şi Roma, caii de
bronz ai Chinei.
apoi prin faţa măştilor sculptate, de lemn şi blană
către cinci indieni mulaţi în ghips
care-ntr-o vitrină
stau pâlc lângă-un foc prăfuit.
iar mai încolo, dăm piept cu
un schelet de copil conservat
în aerul pustiu, ghemuit
lângă o oală de lut şi câteva mărgele.
Am ajuns îmi spun destul
de departe să ne oprim aici vă rog
e prea de-ajuns,
dar perversul muzeu, coridor după
coridor, o neghioabă
voce hurducată de-un
buton apăsat, îşi repetă-amintirile.
şi-s târât pân-la capătul
puterilor minţii, huiet de
ţintirim, şi-s pierdut printre mastodonţi
ori mai departe: o scoică
fosilă, apoi.
mostre de roci
şi minerale, până şi colosalii
colţi descrescând ca
nişte vârfuri de ac în
mormanele de gunoi astral
fluorescent luminate
ale geologiei.

Constanţa Buzea - Muzeul Indescifrabil

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sunt săli în memorie
lungi galerii de tablouri
timp scufundat în culori.
Sunt săli carnivore
răscruci, coridoare și scări
către poduri
și turnuri înguste și trepte de gresii
străvechi acoperișuri și țigle intacte
și funii sunt
umbre de viță sălbatică
împachetând castele și case umile
ca pe corăbii încremenite-n
coșmarele mării.
Timp scufundat
curajul meu stă în trecut
întreg și atent și pândind
uscat în septembrie calmul
în care senină să mor.
Timp scufundat, timp distrus
stricând echilibrul secundei fragile
ce lin din prezent mă gonește
mă naște și mă părăsește
la ușa muzeului
ca lângă o gură feroce.

Mă răsucesc
în răscruce
așteptând să apari și să intri
în trupul numelui tău
să te văd, să-ți vorbesc în răscruce
despre răscruce
ca despre o răstignire.
Imaginându-mi cât nu ești
copac suferind emanând cleiul său
agonia.
Și un copil culegând cu buze moi
ceara sălcie și chihlimbarul
și fără foame trist mestecând.

Să mori în septembrie
plâns dizolvând crusta de pulberi
cearcănul plin de noroaie
dar și de un umed polen
dintr-o vârstă a vârstelor
ce ni se amână, noi refuzând
să trăim într-un fals
iată că nu mai trăim
ci culegem cu buzele altora
ceara.

Cine nu simte din timp
propria astupare cândva cu pământ
așa începi muzica morții
mult înainte de-a fi părăsit
născut la ușa muzeului indescifrabil
în care se pierd lumi întregi
circumscrise sfericei lumi.
Așa începi muzica și vindecarea
iluzia precum culoarea infernului ei
de umbroase nuanțe
în duhul lor clipa fragilă încearcă
încearcă și izbutește o naștere
o ispășire.

În necunoscut
explozia cărnii care sperase
să rabde mai mult amânându-și viața
și moartea
când viața, când moartea.
Explozia cărnii materne
plătind prin uitare în eternitate
prețul
memoria mută
păstrând totuși gustul tumultuos
bărbătesc al întâlnirii cu numele
cu simpla cenușă.

Fusese sărutul alb
al unor buze curate
fusese liniștea neputinței
celui ce știe tot
fusese durata-mplinirii în somn
într-o cetate departe de capătul lumii.
În somn întâlnirea cu soarta
și care simplifică prin oprire
drumul nostru în labirint.
Prin oprire soarta
ce nu e întunecată, nici aurie
ci pură, căruntă ca sarea.

Ca-n somn în răscruce mă răsucesc
nervii mi-i zvântă o ploaie ce nu e
umbrire sub norii curgând.
O ploaie începe-n septembrie când
și ție ți-a fost dat să treci
ca o pasăre arsă peste pustiu
din lumea ta în lumea unei prăpăstii.
Cât de prezent puteai fi în plutire
necunoscut până la transparență
eu așteptând și după sosire
să mi se arate trupul
numelui tău.
Ca-n somn peste umbră, plop amețit
amar în singurătate
umbră-n septembrie, sângele meu
semănând cu o iarbă de fier.
Imaginându-mi orice
într-o cetate aidoma celei ce este
de-a pururi fiind la capătul lumii
despre trupul numelui tău
în care intri ca-ntr-o răscruce
și-n care urci ca-ntr-o prăpastie vie
cu nervii sunând a uscate de apă
căderi.

Aștept și sosești
cum oare altfel împodobit ca zburătorii
privind prin mine ca printr-un cer
cu milă răscrucea
cu mila aversiunii alb cum e mai rău
alb înotând și dintr-o dată
surpriza fisurii, cuvintele tale intrând
cu sfială omenească în șuvoiul acid
al cuvintelor mele.

Un miros de pânză curată
de pâine necoaptă, de abur
arome de clei de cireș și de var în
septembrie când calm
pomul cuprins de rugină se lasă tăiat
împânzit de furnici și plânge
înduioșarea lui umbrind un copil
care vine, revine să rupă cu gura decorul
zeul sevei miroase la fel…

Jorge Luis Borges - The Cloisters

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Tocmai din regatul Franței
au fost aduse sticlăria și piatra
ca să se ridice pe insula Manhattan
aceste galerii arcuite.
Nu sunt apocrife.
Sunt monumente fidele ale unei nostalgii.
Un glas american ne spune
să plătim cât ne lasă inima,
fiindcă toată această alcătuire e iluzorie,
iar banii puși în cutia milelor de mâna noastră
se vor preface în țechini sau în fum.
Această abație este mai uimitoare
decât piramida din Gizeh
sau decât labirintul din Knossos,
fiindcă e de asemenea un vis.
Auzim susurul fântânii,
dar această fântână e în Curtea Portocalilor
sau în cântarea Der Astra.
Auzim glasuri rostind limpede cuvinte latinești,
dar aceste glasuri au răsunat în Aquitania
când se apropia Islamul.
Vedem pe tapiserii
învierea și moartea
osânditei și albei licorne,
fiindcă timpul acestui loc
nu ascultă de vreo rânduială.
Laurii pe care-i îngrijesc vor înflori
când Leif Ericsson va zări coastele Americii.
Mă simt puțin amețit.
Nu sunt obișnuit cu veșnicia.

Marin Sorescu - Muzeul Satului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Din viața acestor oameni
Lipsesc mai multe secții,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea și norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.
Nu întâlnești aici nicio monedă,
Pentru că, neavând aur și argint,
Țăranii și-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.
Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla și cucul,
Care le cântau fără bani toată viața,
Și toată moartea.
Era primitivă,
Antică, medievală
Apar ca una singură,
Fiindcă, neștiind carte, țăranii
N-au băgat de seamă că între aceste epoci
Există deosebiri
Fundamentale.
Aici exponatele cele mai numeroase
Sunt bordeiele.
De la munca pământului
Țăranii intrau direct în pământ,
Să se odihnească.
Din loc în loc între bordeie
Sunt intercalate răscoalele:
A lui Doja, a lui Horia, Cloșca
și Crișan, a lui Tudor,
Construite de data asta la suprafață
Cu un uimitor simț al simetriei
Arhitectonice.
Vizitatori,
Nu atingeți sărăcia și tristețea
Aflate-n muzeu.
Sunt exponate originale,
Ieșite din mâna, din sufletul și din rărunchii acestui popor
Într-o clipă de încordare și spontaneitate
Care a durat
2000 de ani.

Margareta Paslaru - Veniți la București!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Veniți la București!
Muzica și text Margareta Pâslaru (2014)
Veniți, veniți, veniți la București
Veniți, veniți la București,
E sărbătoare… veniți!
Veniți, veniți la Ateneu
Veniți, la teatru, la muzeu,
Veniți pe stadion, e sărbătoare
Veniți, veniți, veniți!!!
O sută… două sute… trei sute, patru sute…
cinci sute… chiar 600 de ani București,
La Mulți Ani!!!
București e orașul tău și-orașul meu
Orașul nostru
La mulți ani!
Veniți, veniți, veniți la București
Veniți, veniți la București,
E sărbătoare… veniți!
Veniți, veniți la Ateneu
Veniți, la teatru, la muzeu,
Veniți pe stadion, e sărbătoare
Veniți, veniți, veniți!!!

Radu Gyr - Muzeu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Liturghiere, pravile, hrisoave,
zăgani cât luna, zimbri cât colnicul,
ulcioare dulci, pe care străbunicul
a scris mirarea ciutelor suave.
Balade, legănându-se ca spicul,
letopiseți cu tunete-n voroave,
păduri călări pe bistrițe moldave,
marame unde cântă borangicul.
Cojocul dac zbârlit ca o zănoagă,
din păsări și din pajiști lăicerul,
aici un fluier, dincolo o ghioagă.
Prieru-n ii și-n ploscă Vinicerul,
și-un curcubeu ce umple țara-ntreagă,
cât horele, cât dragostea, cât cerul.

Gunter Grass - Familial

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În muzeul nostru – îl vizităm în fiecare duminică,
s-a deschis o nouă secție.
Copiii noștri avortați, embrioni palizi și serioși,
stau acolo în borcane obișnuite
și își fac griji pentru viitorul părinților.

Paul Sava - Grasa și Adonis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Grasa și Adonis.
Într-un muzeu,
Într-o vineri,
Într-o doară.
Stând sus pe soclu, face pe superbul,
trăgând cu coada ochiului la Venus,
dar ca și ea, deși mă cheamă Grasa,
îi înțeleg la fel de bine verbul.
Te-am priceput, frumosule, și-ascultă:
am și eu nurii,
conturi,
ca Afrodita.
Și la bărbați, că nu fac pe sfiita,
am decât dânsa trecere mai multă.
Și, pân-la urmă, dacă e să fie,
o fi zeiță ea, dar eu sunt vie.
Nu sunt zgârcită, sunt și eu frumoasă,
sunt caldă, dornică, docilă, nu sunt cață,
sunt poate decât ea puțin mai grasă,
și de aceea eu ți-o spun în față:
ăi fi frumos,
ăi fi viteaz în lupte,
dar ce folos, frumosule Adonis,
că ai o mână, și-alte „chestii” rupte!.
Post scriptum:
Doamne, și ce mult îi plăceau napolitanele „Aida”!.

Octavian Goga - În Muzeu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În muzeu.
Lăcaş cernit al trecerii eterne,
Trist sarcofag al vremii adormite,
Tu, jalnică posomorâtă urnă,
Ce-aduni cenuşa gloriilor stinse –
Sub bolta ta mi-e frig şi mă cutremur.
De undeva, de dincolo de moarte,
Eu simt un duh întunecat cum vine,
Cum îşi desface aripile negre,
Cu zbor încet din haos se desprinde,
Şi toate pier pe câte-un drum s-abate
Şi le-a atins răsufletul de gheaţă..
Mor florile şi zâmbetele mor,
Se frânge visul, dragostea apune,
Se sting zdrobite clocotele urii,
S-aştern în praf şi dumnezei şi îngeri,
Trosnesc şi cad arcadele măiestre,
C-un geamăt lung se surpă Partenonul.
Iar duhul rău purcede mai departe,
Şi râsul lui se plimbă pe ruine..
Zadarnic, tu, crăiasă-ndurerată,
Cu ochii stinşi l-ai plâns pe Mausolos,
Şi jalea ta a-ntruchipat minunea
Ce-mpodobea de mult Halicarnasul..
Şi tu-n zadar ţi-ai scris, Sardanapale,
În marmură cântarea biruinţei..
Sunt toate praf.. – Un bulgăre nătâng,
Un strop răzleţ şi fără strălucire
A mai rămas din visele lui Ramses,
Ce-a ferecat eternitatea-n piatră.
Bieţi biruiţi, azi sunteţi toţi alături,
Ostaşi căzuţi ai luptei nesfârşite,
E moartă azi şi vechea voastră vrajbă.
Neputincios, la poalele Astartei,
Cu arcul frânt, stă trist săgetătorul,
Privind obrazul spart al unui sfinx..
Cum staţi aşa, sărăcăcioase moaşte
Ce-aţi mai rămas, sărmane mărturii
Din strălucirea moart-a unui vis,
Satiri, himere, nimfe şi centauri,
Cu trupul frânt, cu braţele pierdute;
Şi cum amurgu-nlăcrimat trimite
De sus, din cer, un giulgiu mortuar
Pe la fereastra criptei voastre reci;
În liniştea arcadelor boltite,
Eu singur viu pe câmpul de bătaie,
Stau îngrozit de suspinarea voastră,
De geamătul ce tremură-n văzduh,
Şi mintea mea aude cum pământul
Îşi cere astăzi morţii înapoi..
Veniţi, veniţi să facem îngropare!
Drumeţi de-acum ai vremii stătătoare,
Veniţi o groapă nouă să săpăm!
Să le-aşezăm în tristă înfrăţire
Aceste moaşte jalnice şi sfinte,
Deasupra lor să crească iarba verde,
Să-şi cânte viaţa imnul ei de slavă,
Iar din amarul plâns al veşniciei
Să prindem vraja clipei trecătoare..

Omu Gnom - Vizita La Muzeu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Unele lucruri cred că apar să mă amuze eu
Cum de ceva vreme și vremuri cred că sunt într-un muzeu
Unde exponatele își văd de viața lor în cușca socială
Fericiți, liniștiți, puțini mai și mușcă să ceară.
Ceva beneficii, observ indicii de uzură
Dar să mori fără să știi pentru ce deja e o cultură
Grupuri și grupuri, și mai mari, și mai mici
Mă fascinează cum se înghesuie să se protejeze între ei, fiind inamici.
Fiecare se vede eroul
Drogul lor preferat dintotdeauna este egoul
Pe scara socială e pus
Canibali de ocazie, se mănâncă între ei pentru o treaptă mai sus.
E mereu circul în oraș pentru vizitatori
Oamenii se transformă în animale aplaudați de animale spectatori
E un concurs de carne pe carne
Până să fii tras la sorți de soartă, să nu rămâi cu datorii pe carnet.
Oh, ce frumos, oh, ce fantastic
Asta bucură orice fan plastic
Deșeuri de suflete rupte de ADN-eu
Bine ai venit unde te văd eu, la Muzeu.
Nu există paznici, nu există porți
Nu există vitrine prin care să-i poți vedea pe toți
Dacă te întrebi de ce nu fuge vreun ins
Te întreb eu cum să vrei să scapi când nu știi că ești prins?
Și-au dezvoltat caractere, în fond
Au trecut unii forma fără fond la uniforma fără font
Își setează anumite feluri, nivele, niveluri
Da’ în final doar reproducerea le e țelul.
Își trăiesc viața la prima mână, d-aia
Cine își dă seama de muzeu e luat la ochi ca vânătăia
Mâna de oameni conștientă se transformă în pumn
Pe care scrie: Timpul trece, întrebările rămân.
Viața e o ață, poți deveni atent la fir
Ironic, doar în anumite momente ce te fac să uiți să respiri
Mă tot plimb prin muzeul cu de toate
Oare nu sunt și eu parte din exponate?
Oh, ce frumos, oh, ce fantastic
Asta bucură orice fan plastic
Deșeuri de suflete rupte de ADN-eu
Bine ai venit unde te văd eu, la Muzeu