munti carpati – Versuri.pro

Daniel Vişan-Dimitriu - Regele Cerb

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Bătrân, în pădurea străbună,
alături de marele fag,
asculţi ridicându-se, vag,
al lupilor urlet, spre lună.
E-un urlet lugubru, de jale,
al haitei ce, toată, s-a strâns
în corul ce-mprăştie plâns
pe note de frici ancestrale.
Credeau că te-au prins în capcană,
că poţi fi răpus, în sfârşit,
dar unii de-ai lor s-au grăbit
stricând rânduiala din goană.
Sperau să te-ntreacă în forţă
ei, tinerii plini de avânt,
puternici, cu nările-n vânt,
şi ochii în flăcări de torţă.
Au fost seceraţi, iar pământul
a supt, însetat şi hulpav,
din sângele celui mai brav,
fiindu-i, de-a pururi, mormântul.
Eşti cel ce-n coroană işi pune
vechimea în Munţii Carpaţi,
eşti cerbul temut de confraţi,
tu, rege-al pădurii străbune.

Nicolae Labiș - Florile Înălțimii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pentru ce mai sărutați
Cerul cu trufie?
Flori din vârfuri de Carpați,
Dați-mi-vă mie.
Nu-nfloreați atât de sus
Înaltul pisc umplându-l.
Dacă-aici n-ar fi adus
O sămânță vântul.

Vântu-aduce câte-un roi
De semințe-ntruna,
Dar putem iubi doar noi
Cerul și furtuna.
Ție vrei cu legământ
Să ne dăm supuse
Fii tu însăți acel vânt
Care-aici ne-aduse.

Tudor Arghezi - Om de Pământ

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Clădită-ncet cu dalta și mistria,
Zidirea lui atinge-n cruci
Tăria. Pleșuve piscuri, zvelte, drepte, rupte:
Sorocul împlinit al unei lupte.
Meșteșugarul trist a biruit.
Scoboară bârnele neodihnit
Și, desfăcute mâinile de scule,
Și le-mpreună: două-au fost destule –
Și se măsoară-n ce-a făcut. Răsplata
Este că-și vede lucrul năzuinții gata.
Moșia străjuită de statui
E doară sporul frământării lui.
Nu se ghicise pînă-n ziua șaptea
Ce deslușește ochiul pe-ntuneric noaptea.
Putea să fie piscul mai frumos,
Dacă te uiți în sus, de jos.
De-abia la vârf ce scoabe cu talpă pot să-l lege
Mai trainic, ziditorul înțelege.
La trudă, zi și noapte, două vieți,
Afli ce știi, și ce-ai știut înveți.
Meșteșugarul, tată, e pământul.
I-ai auzit tu geamătul, cuvântul?
Ți-a spus ce vrea și ce și-a pus de gând?
Că este greu, că-i prea târziu sau prea curând
Să scapere țarina vulvori și jar de vatră?
S-a plâns că vântul gol îl chiuie și-l latră?
Ca duhurile rele, a ocara,
Mânjesc catapeteasma cu aripa murdară?
Că-i îmbălează varul și-i vâră viermi în grindă?
Că neputând să-l spurce, îl spurcă în oglindă?
S-a plâns de carne, când a fost strivit
în râpa lespezilor de granit?
Când l-a călcat, mânat pieziș de slugi,
Călcâiul temeliei, de colț, pe tăvălugi?
Pământul nu se plânge. Lui nimic
Nu-i de ajuns de mare ca să nu-i fie mic.
Crâncen
Ia cuget și la faptă,
El se-ncleștează-n el și rabdă.
La miazănoapte și la zi-amiază.
Munții treziți la veghe stau de pază,
Și îmbulzită coifurilor gloata
Nu are-n strungă loc să treacă toată.
Dintre cetăți de plumb și de omăt
Purcede înainte și-ndărat,
Se dezmorțesc din stâncile oprite
Zvonuri de lănci, murmure de copite.
În peșteri și firizi, nerăbdătoare,
Bat hergheliile copita de zăvoare.
La trecători, în marea sihăstrie,
Un uriaș se scoală, cu zaua argintie.
Cu fruntea-n cer, cu scut la cingătoare,
Scrutând în șa ținutul și liniștea, călare.
Din neamul vechi al
Crailor
Carpați,
Născuți din piatră maică,
Sunt teferi zece gemeni, alăptați
La ugerii sălbatici de zimbroaică.
Uite-l sfiios, ursuz și mut. Smerit ca la-nceput,
Destoinic însă și a doua oară
Să mai ridice un hotar de țară.
Neștiutor de sine și de tot,
Frânt pe genunchi ori opintit în cot.
Îl mângâie de viață și de moarte
Rotirea-n bolți a șoimilor, departe,
În rotogoale, prinși în curcubeie.
Și, dimineața, proaspăta scânteie
O ia din pâlnii de zorea
Și-i scrie
Domnului cu ea.

Adrian Păunescu - Lumineze-Ne Zăpada

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Lumineze-ne zăpada
Care mistuie Carpații
Lumineze-ne zăpada
Care cade pentru alții.
Lumineze-ne zăpada
Care cade pentru alții
Cer de gheață și cenușă
Care cade pentru alții.
Ce absurd cristal acesta
Început în noaptea vineri
Că-naintea ei fusesem
Încă vii și încă tineri.
Eu aud o lumânare
Cum trosnește timpurie
Pe Carpați în timp ce ninge
Pentru sfânta cununie.
Pe Carpați se-aude-un preot
Locul nunții căutându-l
Fulgii luminându-i calea
Cad cutremurând pământul.
Este țurțure mireasa
Tinere, ridică-ți spada
Ne-amețească-ne zăpada
Lumineze-ne zăpada.

Alecu Donici - La Ceahlău

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Te mai zării odată, te revăzui, gigante,
O, dragul meu Ceahlău!
Și-a tale suvenire în inima-mi săpate,
Îmi zic că-s june eu.
Sub ale tale poale sunt și voi fi tot june,
căci tu nu-mbătrânești,
De mii de ani atâta te-nalți ca o minune,
Sub bolțile cerești.
Tu ai văzut în juru-ți popoare felurite,
În lupte furnicând;
Românul însă singur cu inima fierbinte
Stătu te admirând.
El poartă a ta deviză, el vrea să stea ca tine,
Ca munte neclintit,
Și iată-l că se-nalță, și iată-l că devine
A fi în veci unit.
Sunt sigur că acuma te uiți cu bucurie
La frații din Carpați,
Bucegii, Caraimanul, închinăciune ție
Trimit ca niște frați.
Ei speră ca și tine, ca vreodată oară
Tot va suna o oră
Ca munții României de dânsa răzlețiți
Să fie toți uniți.
* Anticul Pion, munte din Carpații Moldovei.
** Munții cei mai înalți din România.
Tu stai de cer aproape și poate câteodată
Pe Panaghia ta,
Vin îngerii să vază Moldova lăcrimată:
Atunci nu ne uita.
Spune c-acele lacrimi sunt numai o mânie
De Iași și București,
Căci nu-i român să zică, că nu e România,
Că nu sunt căi cerești.
Unirea României a fost predestinată
De-al cerului decret,
Ea trebui să trăiască, ea este ordonată
De-a prospera cu-ncet.
Vom trece poate faze de plângeri și de ură,
Dar cei adevărați
Români cu bărbăție, cu inimi de căldură
Vor rămânea tot frați.
În secolul de față popoarele cu minte
Pe-această cale merg,
Sătule de viața în fracții umilite
La uniuni alerg.
Naționalitatea azi are precădere,
căci piere foarte greu.
Ma duc la România și pan’ la revedere
Adio, drag Ceahlău.

Alexandru Bogdanovici - Nopți Carpatice

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În noaptea grea se odihnesc Carpații,
cirezi de zimbri cu capul frânt pe labe.
Ecoul tace în silabe,
Cascadele se-ngână somnolent.
În coama vânătă dorm spații,
Mitologii, legende dorm și anii,
Și tăinuiesc cu Dumnezeu ciobanii
Ca-n zilele din Vechiul Testament.
Se-adună neguri vii în cete
Ca duhuri din Istorii răsculate,
Să-ncoroneze frunți înviforate,
Să cearnă secolii în plete.
În grote și în peșteri daco-trace
Se spovedesc urgiile cumplite.
Zalmoxe!
Trecutul tot se odihnește-n pace
Cernut în funerare stalactite.
Doar umbrele pășesc în noapte
Spre Orion, pe Căi de Lapte.
Se scoală din morminte și pisanii
În platoșe de-argint vitejii –
Și călăresc în umbra veacurilor cnejii,
Când Domnul vorovește cu ciobanii.

Vasile Alecsandri - Balcanul și Carpatul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Balcanul și Carpatul, la Dunărea măreață,
Ca doi giganți năprasnici stau astăzi față-n față
S-aprinsi de dor de luptă, cu ochii se măsoară,
Cu glasul s-amenință, cu gândul se doboară,
Zicând: Nu pot să-ncapă doi paloși într-o teacă!
E scris din noi doi unul în pulbere să treacă!
Balcanul cel fanatic, muncit de aspră ură,
Nu știe să-ngrădească sălbatica lui gură
Și zice cu trufie: Carpatule, vecine,
De nu pleca-vei fruntea, amar va fi de tine,
Căci răpezi-voi grabnic din plaiurile-mi nalte
Torente-necătoare deprinse ca să salte
Din maluri peste maluri, din munte peste munte,
Să bată-a tale coaste, s-acopere-a ta frunte,
Să facă într-o clipă ca să dispari din lume
Cu-a tale stânci și codri, cu-ai tăi copii și mume!
Carpatul scoate-un freamăt teribil de urgie,
Mișcând coama-i de codri, ca leul în mânie,
Și-n clocot lung răspunde: Balcane, -a ta trufie
Arată că tu astăzi căzut ești în pruncie.
Nevoie ai de-o cârjă ruina-ți s-o suporte,
Căci ești, acum, sărmane, ajuns la prag de moarte.
Ai fost odinioară gigant prin înălțime,
Amar prin fanatismu-ți, puternic prin cruzime!
Ai revărsat pe lume și groază și rușine
Și te-ai scăldat în sânge pan’ ce-ai dat pept cu mine.
De-atunci au trecut secuii!.. Strivită omenire
S-au deșteptat, și numai tu stai în adormire,
Ademenit de visuri nebune și trufașe,
Far-a pătrunde norii care te țin în lașe!
Orb urieș! Cu cârja tu genele-ți ridică
Și vezi 1-a tale poale cât umbra-ți e de mică!
Ești șters din cartea lumei, tu, care din vechime
Stai rezemat în somnu-ți de-o putredă mărime!
Și vrei să ții în lanțuri popoarele creștine?
Și vrei, Balcane garbov, eu să mă-nchin la tine?
Dar n-auzi cum te rade și Dunărea, și Marea?
Deviza ta-i sclavia, s-a mea – neatârnarea”
Cum zic, doi vulturi ageri, zburând din vârf de munte,
Se-nalță până-n ceruri și scot țipete crunte.
De pe Balcani e unul și din Carpați e altul..
Mult rapide le-i zborul, mult crâncen le-i asaltul,
Căci se izbesc ca fulgeri la lupta-ucigătoare!..
Întinsele lor aripi se bat lucind la soare,
S-a lor cumplite gheare și pliscuri oțelite
Își dau loviri de moarte și răni își fac cumplite.
Deodată cade unul din vulturii dușmani:
E vulturul prădalnic din barbarii Balcani,
Și-n patru părți a lumei zbor smulsele lui pene!..
Și cântă libertatea pe maluri dunărene.