morar – Versuri.pro

Margareta Clipa - Câte Mori Sunt pe Suceava

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Câte mori sunt pe Suceavă
Toate fac făină albă,
Dar ca la moara de jos
Nu-i morar mai omenos.
Vers refren:
Măi, mămucă, măi!.
– Măi fătucă Mărioară,
Cu un sac îmi vii la moară,
Grâul ți-i mărunt și roș’,
Tot la urmă torni în coș.
Vers refren:
Măi mândruță, măi!.
– Bădiță, mă știi matale,
Vin de-o zi pe-o lungă cale,
Acasă mama m-așteaptă
Cu focul încins în vatră.
Vers refren:
Măi bădiță, măi!.
– Am să-ți fac, Marie, rând
Ca să nu-ți ies din cuvânt,
Dar la coș nu îi turna
Până când nu te-oi săruta,
Altă vamă nu ți-oi lua,
Făină albă ți-oi da.
Vers refren:
Măi mândruță, măi!.

George Coșbuc - Roata Morii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Stateam pe gânduri, eu și gloata.
La roata morii ne uitam
Și de-n zadar ne frământam,
Că de-adevăr noi tot nu dam:
De ce să-nvârte roata?.
—”Păi, nu-nțelegi tu românește?
—Vezi scocul? ”—”Vad. ”—”Și ce-i pe scoc? ”
—”E apă. ” —”Bun! Stă apa-n loc? ”
—”Ba vine. ” —”Ei, acum cioc-poc
Și roata să-nvârtește! ”.
Moraru-și scutură luleaua
Râzând. Avea el azi ce-avea
Căci alte-dăți când ne vedea
În jurul morii ne făcea
Primire cu nuiaua.
Eram voioși că sta s-asculte
Și ne spunea ce e, ce nu-i.
Dar cum era puțin năprui
Făcea ca din cioc-pocul lui
Să nu-nțelegem multe.
—”Da’ roata carului ce face?
Se-nvârte? ” —”Da. ” —”Ba cum, ehei!
Se-nvârte ea de capul ei? ”
—”Ba, când o-mpingi. ”—”Eu ce spusei?
Se-nvârte-așa, și pace.
Iar-roata ici… o-mpinge apa. ”
Acum noi toți am hohotit.
Morarul ăsta e smintit:
Când vrea să doarmă pe-odihnit,
El pat își face grapa!.
Că de-ar împinge-o, ea nebuna
S-ar năpusti, ieșind din scoc,
S-ar duce pe pârâu cioc-poc—
Dar uite, roata sta pe loc
Și totuși umblă-ntruna.
—”Ei, bat-o Dumnezeu s-o bată!
Dar cum să plece dac-o legi
De moară, mă! Nu mă-nțelegi?
Cu voi nu mântui zile-ntregi:
Ea sta, că e legată! ”.
Să-ți faci acum, creștine, cruce!
Priveam cu spaimă la morar.
O legi? și sta! Dar e-n zadar!
Și roata doar o legi la car,
Și ea se duce, duce!.
—”Se duce roata? Bun, dar carul?
El sta pe loc ca mine-acum.
El fuge crezi? Ba nicidecum,
Fug numai roțile pe drum”—
Ei, zi: nu-i prost morarul?.
Și ne temeam să nu se bată,
Că prea l-am zăpăcit de tot.
Păi carul sta? Minciuni de-un cot!
Ba carul fuge ca netot
Cu roatele deodată!.
—”Am zis că nu? Ba, fuge doara
Ei, fuge, vezi! știam și noi.
De ce n-o ia la fug-apoi
Și moara ta către zăvoi
Cu tot ce e prin moara?.
Moraru-și puse-n sân luleaua,
Tăcut și grav: se pregătea
La sfat cu noi altfel să stea;
Și ce dovadă-i trebuia
Mai bună ca nuiaua?.
Iar ce-a urmat la ce-aș mai spune?
Noi n-am ajuns la nici un rost.
Tu zici: —„Erai, băiete, prost,
Și roata pentru tine-a fost
A patra dimensiune! ”.
Și-apoi? Eu văd și astăzi gloata
Făcând așa! Tu nu-ntâlnești
Atâtea fapte omenești,
Le vezi, le-auzi, și te crucești
De ce se-nvârte roata?

Nicolae Labiș - Morarul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Morarul.
Melodiile, cupele pline,
Orele zilei, ritmate-n poeme
M-au gonit şi pe mine
Pentru o vreme.
Am găsit moara deschisă în sat,
Adică la marginea satului, scundă,
Moara cu glas răguşit şi cântat
În scrâşnet de piatră şi plânset de undă.
Plutea înăuntru o spuză amară
Şi-afară, la geam, luceau dulce caisele.
Mulţi oameni îşi mai macină-n moară
Grâul şi visele!
Morarul era un bătrân filosof,
Ştia ce-i în ţară şi ce-i mai departe,
În Lună sau Marte,
Şi nu cugeta la moarte.
Dar moara deschisă în sat,
Adică la marginea satului, scundă,
Are un glas răguşit şi cântat
În scrâşnet de piatră şi plânset de undă.
Morarul şi el cântă, plânge aproape
Un rai pitoresc ori aproape-un prăpăd.
Privirile-i duse prin geam ori prin ape
Nu ştiu ce văd ori nu văd.
Cântă, morarule, plângi!
Eu îmi plâng până şi-un vis ce se leagă,
Până şi-un dor! Tu să plângi, să te frângi
Pentru viaţa-ţi întreagă.
Căci aş cere prea mulţi să mai fie
Ori nu!
Roşi de iubire, asemenea mie.

Alecu Donici - Adevarul Sau Cocoșul de la Moară

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cocoșul, știți prea bine, că are însușire
De a ne da de știre
Prefacerile zilei s-a timpului schimbări.
El, far-a se supune
La reguli și cercări,
Când adevărul spune,
E ca un fabulist;
Iar când arată timpul e cam naturalist.
Știu dar că la o moară, cocoșul prin cântare
Morarului dă veste la vreme de mâncare.
Însă-ntr-o zi, când moara umbla mereu vuind,
Și unda zgomotoasă, în roți cu-a sa iuțime
Izbea din înălțime
În aer spumegând,
Morarul simțea foame. Deci iese el din moara
Și vede cum cocoșul, sărind pe-o grindisoara,
În pene se umflă,
Din gât se încorda,
S-apoi, căscându-și pliscul, se pare că cântă.
Însă a lui cântare, de vuiet mistuită,
Era neauzită.
Morarul trist se duse în moara, așteptând
S-audă mai degrabă cocoșul său cântând.
Așteaptă, mai morare,
C-așa-i și-n lumea mare:
Când relele naravuri vuiesc neîncetat,
Atuncea adevărul nu este ascultat.

Alecu Donici - Morarul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În iaz, la iezătură,
S-au arătat spărtură.
Dar nu era deodată
Atât de însemnată
Şi, dacă ar fi pus morarul osteneala,
Ferea la început pe viitor sminteala.
El însă, stăpânit de multa lenevire
(Nărav ce pe la noi domneşte cam din fire),
Puţină grijă arăta;
Iar cursul nu mai înceta.
— Morarule, ia sama bine!
Nu pierde vremea!
— Las’ la mine,
Îmi ştiu eu treaba, nu te teme!
Însă tot lasă, tot lungeşte,
Pân’ când odată se trezeşte
Că apa e mai jos de stavili cu o palmă.
Atunci şi-au luat morarul meu de samă
Şi, alergând unde s-au spart,
El vede câteva găine la un loc,
Bând apă pe lângă lăptoc.
— Mânca-v-ar uliul! le zice supărat.
Tocmai acum v-aţi adunat
Să-mi beţi voi apa toată!
Şi-n ele zvâr! cu o lopată.
Pe toate le omoară,
Pierzând găinile şi apa de la moară.
Eu am văzut boieri, ce sute cheltuiesc
Fără căinţă sau cruţare
(Şi-această fabulă chiar lor o hărăzesc),
Dar fac economie mare
Cu căpeţelele cele de lumânare;
Sau, după vorba cea bătrână:
Sunt la tărâţe scumpi şi ieftini la făină.
Iar cu aşa economie,
Degrabă la mezat se strigă vreo moşie.