monorima – Versuri.pro

Gheorghe Tomozei - Monorimă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Sufletul meu de copil
Mă poartă din april
În april
Pe brațele Afroditei, don Mil.
Cântecul, niciodată umil,
Moare-mi-l
Între pietrele din moară-azil
Ce macină creierul florii, gracil.

Baba Tahir - Rubaiaturi, Catrene Monorimice IV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

19.
Sunt dervişul desfrânat şi cam nebun.
N-am putut nimic în viaţă să adun.
Ziua, bat în lung şi-n lat pământul.
Noaptea, capul pe o piatră eu mi-l pun.

20.
În lumea asta, fluture asemeni mie nu-i.
Şi nici vreun alt nebun asemeni să mai fie nu-i.
Vezi, şerpii şi furnicile îşi au sălaşul lor.
Pentr-un sărman ca mine, nici o coşmelie nu-i.

26.
Sunt pasărea de foc ce poate-aprinde-n pripă
întreaga lume c-o bătaie de aripă.
Zugravul pe-un perete de m-ar zugrăvi,
icoana mea-ar aprinde casa într-o clipă.

21.
În cuget, doar grăuntele pierzării încolţeşte,
şi-n crângul meu doar floarea frământării încolţeşte.
Atâta mi-e de sterp pustiul inimii,
încât în el doar iarba disperării încolţeşte.

22.
Ca un pocal mi-e inima când plânge,
încât oftatul meu o poate frânge.
De plâng cu sânge nu-i mirare: sunt pomul
ce-şi are rădăcinile în sânge.

23.
Un singur chin dac-aş simţi, ce bine-ar fi!
Şi scurt dac-acel chin ar fi, ce bine-ar fi!
Să-mi stea la căpătâi un vraci sau vreo iubită
Şi numai unul de-ar veni, ce bine-ar fi!

Baba Tahir - Rubaiaturi, Catrene Monorimice IX

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

45.
Un foc mi-e-n inimă și ochii-n lacrimi sunt.
Ulciorul vieții-i plin de-al sângelui frământ.
Mireasma-ți mă va smulge sigur morții,
în clipa când vei trece peste-al meu mormânt.
46
Moartea e o boală care n-are leac.
Regi și sfetnici la poruncă-i fac pe plac.
Împărați ce mai ieri prădau orașe
astăzi pradă viermilor sub glie zac.
47
Din ziua când făcutu-ne-ai Tu din argilă,
vădirăm numai nesupunere și silă.
În numele imamilor credinței noastre,
prefă-Te că nu vezi când vine-acea cămilă!.
48
De griji lumești oricare suflet are parte.
Prin alchimie poți de ele-a te desparte.
La urmă îi aflăm cu toții leac durerii,
căci inima-și găsește leacul doar în moarte.
49
De lumea asta vrând a mă desparte, – mă tot duc..
Lăsând în urmă China, mai departe – mă tot duc..
Întreb hagiii cât de lung e drumul.
„Am mers destul sau trebuie mai departe – să mă duc?”.
50
Tu, ce știința bolții nu știi s-o rezumi,
și nici spre crâșme pașii nuții să-i îndrumi,
o, cum vei ști tot ce-ai pierdut sau câștigat?
Cum vrei s-ajungi printre aleșii astei lumi?

Baba Tahir - Rubaiaturi, Catrene Monorimice III

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

13.
Rotoata bolții-n râvna ei nimicitoare,
ochilor le smulge lacrimi amare.
Fumul deznădejdii pân-la cer se urcă..
Lacrimile-ajung până-n adânc de mare..

14.
Vai, cât chin a izvorât – din inima aceasta!
Zi și noapte-s zădărât – de inima aceasta,
Îndestul mi-am plâns durerea! Smulge-mi,
Doamne, inima! Mi s-a urât – de inima aceasta!.

15.
Viețuiesc pe-un sterp pământ – și zi și noapte..
Ochii-n lacrimi îmi tot sunt – și zi și noapte..
N-am nici friguri și nici chinuri nu mă-ncearcă.
Știu numai că mă frământ – și zi și noapte..

16.
Năpăstuită mi-este inima neîncetat,
căci inima plătește pentru-al ochilor păcat.
Dar dacă ochii n-ar vedea frumoase fețe,
cum ar ști inima frumosu-n cine s-a-ntrupat?.

17.
Cu inima și ochii sunt mereu într-o gâlceavă,
căci tot ce ochii văd se-adună-n inima hulpavă.
Dar am să-mi fac din bun oțel o spadă ascuțită,
ca ochii-mi să-i străpung. Să-și afle inima izbavă.

18.
Inima-mi zadarnic mi-o îndrum.
N-o ajută sfatu-mi nicidecum.
De-o azvârl în vânt – n-o duce vântul.
De-o arunc în foc – nu scoate fum.