mituri romanesti – Versuri.pro

Martolea - Ceas Rău

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ceas rău cu pocitură,
Ceas rău cu săgetătură,
Ceas rău cu spaimă,
Ceas rău de cu seară,
Ceas rău de la miezu-nopții,
Ceas rău de cu ziuă.
Să vii peste munți,
Pe sub munți,
C-aici-s a tale curți!
C-aici-s mese așternute!
Aici să trăiești!
Și pahare umplute
Și scaune așternute,
Pentru tine gătite!
Aici să vecuiești!

Maria Butaciu - Minunea - Integral

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mărinca din Pătrova
Blestematu-și-o fiica
Într-o sâmbăta de Paști
Frământându-și la colaci,
Cu o mână frământa
Și cu alta țâță da,
Cu piciorul legănare
Și din gură cuvântare:
– Când îi fi tu feciorea
Să te faci o minunea
Și să cânți tu minunește
Pe cum nu se pomenește,
Când ți-a fi lumea mai dragă
Tu să zbori din creangă-n creangă
Colo seara la vaduri,
Dimineața la vârfuri,
Peste ziuă la șesuri.
Fiica mare se făcea
Frumos drăguț că avea
Și de la joc ea venea
Și lui maică-sa-i spunea:
– Gata-i mamă cina ori ba,
Că nu mai pot aștepta
Că m-o ajuns porunca,
Blestem de la dumneata?
Ea de tot s-o dezbrăcat,
Hainele și le-o țipat
Și din casă o plecat,
Înapoi n-o înturnat.
Drăguțul la ea venea
Și pe mă-sa întreba:
– Unde mi-i drăguța mea,
Unde mi-i drăguța mea?
– Aseară s-o dezbrăcat
Și în codru o plecat
Și-napoi n-o înturnat.
El acasă că s-o dus
Și la maică-sa i-o zis:
– Pune-mi, mamă, merinjoară
Să-mi caut drăguța iară!.
Pușca el că o luat
Și în codru o plecat,
Vede-o mândră păsărea
Și-ntinse pușca la ea.
– Ho, ho, ho, nu mă-mpușca,
Că eu îs drăguța ta!
– De ești tu drăguța mea
Cobori jos și gură-mi dă!
– Eu cu tot dragul ți-aș da,
Dar mi-i stricată gura
Și mi-i clonțul cam tinos
C-am mâncat tină de jos
Și cu putregai de fag
Și nu mai știu de om drag.
N-ai văzut-o pe mama?
– Eu pe mă-ta am văzut
La fereastra cea din fund
Pită albă frământând,
După tine rău plângând.
– Dar n-ai văzut și pe tata?
– Pe tată-tu l-am văzut
La căoașul cel din drum
Cai negri să potcovească
După tine să pornească.
– Spune-i tu la tat-așa:
Cai negri nu potcovească,
După mine nu pornească.
Și spune-i la mama mea:
Pită albă nu frământe,
După mine nu se cânte
Și s-o bată gânduri rele
Ca pe mine vremuri grele.
Mai spune-i la mam-așa:
Hainele mele de vară
Să le-ncarce pe trei cară
Să le scoată-ntre hotară
Să le deie foc și pară,
Să le văd batăr para
Dacă nu le-am fost doamna.
Tu, bădiță, du-te-acasă
Și cată talerii mei
Că-i putea trăi din ei
Și slobozi tu pușcuța
Să răsune costița.
Când pușcă o slobozea
Ea în codru că zbură,
Nimenea n-o mai vedea,
Cântecul îi auzea.

Maria Butaciu - Minuneaua

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mărinca din Pătrova
Blestematu-și-o fiica
Într-o sâmbătă de Paști,
Frământându-și la colaci,
Cu o mână frământa
Și cu alta țâță da,
Cu piciorul legănare
Și din gură cuvântare:
– Când îi fi tu fecioară
Să te faci o minunea
Și să cânți tu minunește
Pe cum nu se pomenește,
Când ți-a fi lumea mai dragă
Tu să zbori din creangă-n creangă
Colo seara la vaduri,
Dimineața la vârfuri,
Peste ziuă la șesuri.
Fiica mare se făcea,
Frumos drăguț că avea
Și de la joc ea venea
Și lui maică-sa-i spunea:
– Gata-i mamă cina ori ba,
Că nu mai pot aștepta
Că m-o ajuns porunca,
Blestem de la dumneata?
Ea de tot s-o dezbrăcat,
Hainele și le-o țipat
Și din casă o plecat,
Înapoi n-o înturnat.
Drăguțul la ea venea
Și pe mă-sa întreba:
– Unde mi-i drăguța mea,
Unde mi-i drăguța mea?
– Aseară s-o dezbrăcat
Și în codru o plecat
Și-napoi n-o înturnat.
El acasă că s-o dus
Și la maică-sa i-o zis:
– Pune-mi, mamă, merinjoară
Să-mi caut drăguța iară!.
Pușca el că o luat
Și în codru o plecat,
Vede-o mândră păsărea
Și-ntinse pușca la ea.
– Ho, ho, ho, nu mă-mpușca,
Că eu îs drăguța ta!
– De ești tu drăguța mea
Cobori jos și gură-mi dă!
– Eu cu tot dragul ți-aș da,
Dar mi-i stricată gura
Și mi-i clonțul cam tinos
C-am mâncat tină de jos
Și cu putregai de fag
Și nu mai știu de om drag.
N-ai văzut-o pe mama?
– Eu pe mă-ta am văzut
La fereastra cea din fund
Pită albă frământând,
După tine rău plângând.
– Dar n-ai văzut și pe tata?
– Pe tată-tu l-am văzut
La căoașul cel din drum
Cai negri să potcovească
După tine să pornească.
– Spune-i tu la tat-așa:
Cai negri nu potcovească,
După mine nu pornească.
Și spune-i la mama mea:
Pită albă nu frământe,
După mine nu se cânte
Și s-o bată gânduri rele
Ca pe mine vremuri grele.
Mai spune-i la mam-așa:
Hainele mele de vară
Să le-ncarce pe trei cară
Să le scoată-ntre hotară
Să le deie foc și pară,
Să le văd batăr para
Dacă nu le-am fost doamna.

Cezar Bolliac - Zburătorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

„De ce slăbești, copilă?
De ce-ai îngălbenit?
De ce de joc ți-e silă
Și-atât te-ai ofilit?
Te știu de vorbitoare,
La danțuri tu-ncepeai,
Și noaptea-n șezătoare
Pe toate le-ntreceai.
De ce d-a ta cosiță
Acum tu nu-ngrijești?
Spune-mi, spune-mi fetiță,
Ce ai de pătimești?
Ce, tată-tău te bate?
Îl știu a te iubi.
Au va în alte sate
A te căsători?
Ce-s buzele-ți pârlite
Și pieptul tău rotat
De pete-nvinețite?
Stăi: cine te-a mușcat?
De ce plângi, copiliță?
Dorești vr’un călător?
O, ce păcat! Fetiță,
Eu cred c-ai zburător!”.
„Așa e, vecinică;
Așa gândesc și eu.
Un june… Oh! mi-e frică! …
Îl văz în somnul meu.
M-apucă, mă trudește,
Și eu cu el mă joc;
Mă strânge, mă ciupește,
Mă mușcă plin de foc.
Pe pieptul meu s-apasă
Și eu de gât l-apuc,
Dar ziua când să iasă,
El piere ca năluc.”

Gheorghe Dem Teodorescu - Soarele și Luna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Foaie de cicoare,
În prunduț de mare
Iată că-mi răsare
Puternicul soare.
Dar el nu-mi răsare,
Ci va să se-nsoare;
Că mi-a tot umblat
Lumea-n lung și-n lat,
Țara Românească
Și Moldovenească
Lungiş,
Curmeziş,
Măre, nouă ai,
Tot pe nouă cai;
Patru-a ciumpăvit,
Cinci a omorât
Și tot n-a găsit
Potrivă să-i fie
Vro dalbă soție;
Făr’ de mi-a găsit
Și mi-a nemerit,
La nouă argele,
Nouă feciorele,
În prunduț de mare,
Pe unde răsare.
Soarele și luna
A mai mitică,
Ca o floricică,
În mijloc ședea,
La lucru lucra,
Pe toate-ntrecea;
Că ea tot țesea.
Țesea, -nchindisea,
Și ea se numea
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ș-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui.
Soare răsărea,
Și Soare-mi venea
La gură d-argea.
Cu dânsa vorbea,
Frumos c-o-ntreba,
Din gură-i zicea:
– Ileană, Ileană,
Ileană Simzeană,
Doamna florilor
Ș-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Țeși și-nchindisești,
Fir verde-mpletești
Și mi te zorești
Cămăși să-mi gătești,
Și mi te grăbești
Să te logodești;
Că io mi-am umblat
Lumea-n lung și-n lat,
Țara Românească
Și Moldovenească
Lungiş,
Curmeziş,
Măre, nouă ai,
Tot pe nouă cai;
Patru-am ciumpăvit,
Cinci am omorât
Și nu mi-am găsit
Potrivă prin lume
Afară de tine.
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ș-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Ea, dac-auzea,
Din gură-i grăia:
– Puternice soare,
Ești puternic mare,
Dar ia spune-mi: Oare
Und-s-a mai văzut
Și s-a cunoscut,
Und’ s-a auzit
Și s-a pomenit
Să ia sor’ pe frate
Și frate pe sor’?
De mi-ei arăta,
Atunci te-oi lua,
Atunci, nici atunci!
Unde-o auzea,
Soarele-mi ofta
Și iar o-ntreba,
Și iar o ruga,
Și iar o-mbiia,
Pân’ ce Ileana
Din gură-i grăia:
– Io că te-oi lua,
Cum zici dumneata,
Viteaz dacă-i fi
Și te-i bizui
De mi-ei isprăvi:
Pod pe Marea Neagră,
De fier
Și oțel,
Iar la cap de pod,
Cam d-o mânăstite,
Chip de pomenire,
Chip de cununie,
Să-mi placă și mie,
C-o scară de fier
Pân’ la naltul cer!
Puternicul Soare,
Ca puternic mare,
Unde-o auzea,
Bine că-i părea.
În palme-mi bătea
Și pod se făcea;
La cap – mânăstire,
Chip de pomenire;
Și iar mai bătea,
Scară se-ntindea,
O scară
Ușoară,
De fier
Și oțel,
Pân’ la naltul cer.
Dar el ce-mi făcea?
Pe pod că-mi trecea,
Pe scară suia,
Pe scară
Ușoară,
Pe scară de fier,
În cuie d-oțel,
Pân’ la naltul cer.
Și, de-mi ajungea,
Unde se ducea?
Tot la moș Adam
Și la maica Iova.
Ei, de mi-l vedeau,
Nainte-i ieșeau;
Din gură-i grăiau;
– O, preasfinte Soare,
Puternice mare,
Ce-mi călătorești,
De ne ispitești?
La ce te gândești
Și la ce poftești?
Și el răspundea,
Din gură zicea:
– Iaca, moș Adam,
Și cu maică Iovo,
Mie mi-a venit
Vremea de-nsoțit,
Și eu c-am umblat
Lumea-n lung și-n lat,
Țara Românească
Și Moldovenească
Lungiş,
Curmeziş,
Și tot n-am găsit
Potrivă să-mi fie
Vro dalbă soție;
Făr’ de mi-am găsit
La gură d-argea
Numai pe sor-mea,
Sor-mea Ileana,
Ileana Simzeana,
Doamna florilor
Ș-a garoafelor!
Atunci moș Adam
Și cu moașa Iova,
Unde-l auzea,
Rău că le părea,
Soarelui zicea:
– Preasfințite Soare,
Puternice mare,
Unde-ai auzit
Ș-ai mai pomenit,
Unde-ai cunoscut,
Unde-ai mai văzut
Să ia sor’ pe frate
Și frate pe sor’,
Că cin’ n-o lua
Raiul c-o d-avea,
Iar cine-o lua
În iad c-o intra.
Soar’le se uita,
Din ochi căuta,
Nimic nu grăia;
Iar moșul Adam
Și cu moașa Iova
De mână-l luau,
La rai mi-l duceau,
Rai că-i arătau,
Și de ce vedea,
Bine că-i părea:
Numai mese-ntinse,
Cu făclii aprinse,
Cu pahare pline,
În cântece line;
Jur-prejur de mese
Stau în cete dese
Sfinți și mucenici,
Mai mari și mai mici,
O sută și cinci;
Iar mai jos de ei,
Sfinți mai mărunței,
O sută și trei.
Și tot mai erea,
Și tot mai vedea:
Femei cuvioase,
Măicuțe duioase,
Fecioare curate,
Uciși în dreptate,
Oști de biruință
Și soți cu credință.
Dar tot mai erea
Și tot mai vedea,
Puțin de mergea;
Printre rămurele,
Dalbe păsărele
Cânta-n versurele,
Și nu prea cânta,
Ci se gongănea,
Din gură-mi zicea:
„Ferice, ferice,
Ferice de noi,
De părinții noștri
Care ne-au făcut,
Care ne-au născut
Și ne-au botezat
Și ne-au creștina,
Că dac-or trăi,
Săraci n-or mai fi!”
De tot ce vedea
Bine că-i părea
Și se mulțumea.
Afar’ de-mi ieșea,
Iarăși moș Adam
Și cu moașa Iova
Chieile lua,
La iad îl ducea,
Iadul descuia,
În iad îl băga
Și de ce-mi vedea
Păr i se zbârlea:
Că-n focuri ardea,
Greu se văieta
Hoți și călcători,
Răi cârmuitori,
Și nurori pizmașe,
Și soacre trufașe,
Fii necuvincioși,
Preoți mincinoși.
Afar’ când ieșea,
Soar’le ce-mi vedea?
Un pom ofilit,
Un pom cătrănit;
Printre rămurele,
Niște păsărele
Cânta-n versurele,
Dar nu prea cânta,
Ci se văieta,
Din gură grăia:
„Vai și vai de noi,
De părinții noștri
Care ne-au făcut,
Care ne-au născut,
Că ei ne-au lăsat,
Nu ne-au botezat,
Nu ne-au creștina,
Și d-or mai trăi,
Tot săraci c-or fi,
Greu s-or pedepsi!”
De tot se vedea
Mult rău că-i părea,
Nu se mulțămea.
Foaie, foicea,
Soar’ le ce-mi făcea?
De câte vedea
Nu se-ndupleca,
Ci, măre, -mi pleca,
Ci, măre, -mi zbura
La gură d-argea,
Tot la soră-sea,
Și iar o-ntreba,
Și iar o ruga,
Și iar o-mbiia
Pe dânsa s-o ia.
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ș-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Daca-l auzea
Și daca-mi vedea
Că tot nu scăpa,
Ea tot mai cerca,
Din gură-i zicea:
– Frate, frățioare,
Puternice Soare,
Spune mie: Oare
Cine-a cunoscut,
Cine-a mai văzut,
Cine-a auzit,
Cine-a pomenit
Să ia sor’ pe frate
Și frate pe sor’?
Dar io te-oi lua
Viteaz dacă-i fi
Și te-i bizui
Până-n zori de zi
Mie să-mi croiești
Și să-mi isprăvești
Peste Marea Neagră
Un pod de aramă,
Să nu-l bagi în seamă,
Iar la cap de pod,
Cam d-o mânăstire,
Chip de pomenire,
Chip de cununie,
Să-mi placă și mie.
Puternicul Soare,
Ca puternic mare,
Unde-o auzea,
Bine că-i părea
‘N palme că-mi bătea,
Podul se-ntindea,
Un pod de aramă,
De nu-l bagi în seamă,
Și d-o mânăstire,
Chip de pomenire.
Când le isprăvea,
La ea se ducea,
De mân-o lua,
La pod c-o ducea,
La pod c-ajungea,
La pod de aramă,
De nu-l bagi în seamă,
Și, pod când trecea,
Pod că zornăia,
Pod se cletina,
Că n-a mai văzut,
Nici n-a cunoscut,
Că n-a auzit,
Nici n-a pomenit
Să ia sor’ pe frate
Și frate pe sor’.
Floare, ș-o lalea,
Podul când trecea,
Pe pod când mergea
Către mânăstire
Pentru pomenire
Și la cununie
Să-i fie soție,
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ș-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Din gură-i zicea
Ș-astfel grăia:
– Frate, frățioare,
Puternice Soare,
Ia mai spune-mi: Oare
Und’ s-a mai văzut
Și s-a cunoscut,
Und’ s-a auzit
Și s-a pomenit
Mirele d-a dreapta,
Mireasa-nainte?
Ci mi-a fost ș-o fi
Și s-o pomeni
Mirele-nainte,
Mireasa d-a stânga!
Puternicul Soare,
Puternic și mare,
De mân-o lăsa,
Nainte-i trecea,
Iar ea, vai de ea,
Așea de-mi vedea,
Cruce că-și făcea,
În mare sărea
Și mi se-neca.
Domnul se-ndura,
Mreană c-o făcea.
Soarele-mi vedea
Și îmărmurea,
Și se văieta,
Năvodari chema,
Năvod aducea
Și-n mare-l băga;
Mulți galbeni că da
Să-i scoață dalba.
Luptă ce-mi lupta
În deșert erea,
Că ei n-o găsea
Și n-o mai prindea;
Făr’ de.. ce-mi scotea
Și-n năvod trăgea?
O mreană de mare
Cu solzii de zare.
Pe mal d-o scotea,
Pe mal d-o zvârlea,
Sfinți din cer vedea,
Jos se scobora,
‘N palme c-o lua
Și mi-o curăța,
Și mi-o tot freca,
Solzii de-i cădea,
Și-n cer mi-o zvârlea.
Colo, moș Adam
Și cu maica Iova,
Unde mi-o vedea,
Ei, măre, că-mi sta
De mi-o sclivisea,
Nume că-i dedea,
Lună mi-o chema.
Iar ea, vai de ea,
Măre, -ngenunchea,
Lacrămi că vărsa,
Pe Domnul ruga.
Domn c-o auzea,
Domn c-o asculta,
Din gură-mi grăia
Și mi-i osândea:
„Lumea cât o fi
Și s-o pomeni,
Nu vă-ți întâlni
Nici noapte, nici zi;
Soare când o sta
Către răsărit,
Luna s-o vedea
Tot către sfârșit;
Luna d-o luci
Către răsărit,
Soarele mi-o fi
Tot către sfințit! „
Și d-atunci se trase,
Și d-atunci rămase,
Lumea cât o fi
Și s-o pomeni,
Că ei se gonesc
Și nu se-ntâlnesc:
Lună când lucește,
Soarele sfințește;
Soare când răsare,
Luna intră-n mare.

Radu Gyr - Zidarul de la Argeș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nici coapsa și nici pântecul muierii,
cu plod în el, nu-i fură jertfe pline.
Flămândă, mânăstirea învierii
vrea s-o hrănesc cu măduva din mine.
Mi-am rupt din brațe hălci de carne vie
să astâmpăr foamea zidurilor crunte.
Bătea adânc o inimă-n mistrie
și-n orice zid gemeau un piept și-o frunte.
Nu cărămizi căram pe aspre schele,
ci sângele meu aprig în dogoare.
Și pietrele, cu duh de om în ele,
plângeau, cântau și înviau spre soare.
Și-acum, când în minunea-nsângerată
sub tencuială carnea mea tresare,
cad scările, rămân în vânt și-n zloată,
sus, pe osânda turlelor amare.
Bătut, de jos, cu bulgări de argilă,
pe creasta jertfei singur în zăpadă,
îmi cresc pe umeri ăripi de șindrilă
ca să mă ducă, tânăr, la baladă.

George Coșbuc - Legenda Rândunelei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din zori, de cum s-aprind,
Tot cântă rândunica
Sub streșini ciripind –
Era și fată mare
Și mândră de-a cătare
Și-apoi, pe lângă toate,
Și fată de-mpărat.
Ușor se duce nume
De-un lucru bun în lume,
Dar mai ușor de-un lucru
Frumos cu-adevărat.
Și-n toată lumea vestea
I-a mers, cum merg de-acestea
Când trec din gură-n gură
Grăbit din sat în sat.
Dă roate șoimu-n zbor
Și țipă rândunica
Și n-află ajutor.
Cum vin în șir cocorii,
Venit-au pețitorii:
Ieșea din casă unul,
Iar celălalt intra.
Și ea și-a plâns durere:
– „O, dă-mă cui ți-e vrerea:
Măicuțo, dar străină
Departe nu mă da! ”
Și-n ciuda bietei fete,
Ea, vitrega, o dete
Străinilor de-acolo,
Veniți de undeva.
Cad fulgi pe câmpul gol
Și plânge-o rândunică
Pierdută dintr-un stol –
Pe-un larg adânc al mării
Spre-adâncul larg al zării
Să duc corăbii multe
Cu fata de-mpărat.
De-amar ea nu mai poate:
Inelul scump și-l scoate,
Din deget, și-l aruncă
În mare ce-o străbat.
– „Atunci, să știi tu bine,
Voi mai vorbi cu tine,
Când mi-or găsi inelul. ”
Iar mirele-a-nghețat.
La cuib venind acum,
Sfărmat găsi ea cuibul
Iar puii morți în drum –
Ea blândă se supune
Și face tot cum spune
Bărbatul ei, și-n toate
Nu-i dă nici un cuvânt
De plângere; nu-și frânge
Nici mânele, nu plânge,
Ci rabdă datul sorții.
Dar, tare-n jurământ,
E mută a ei gură:
Nici dragoste nici ură
N-arată, ci rămâne
De-a pururi un mormânt.
Prin pomi sunt lațuri mii,
Prin aer zboară șoimii,
La cuib pândesc copii –
Și iată! azi răsună
De multă voie bună
Palatul tot; cu vuiet
La rege robii vin.
Un pește-au prins în mare
Și-n el, în bună stare,
Inelul scump al doamnei.
I-l dau, de sânge plin!
Stăpânul îl privește
Și vesel se pornește
La doamnă-sa să-i spuie
Scăpat de-atâta chin.
Aripile i-au frânt,
Se zbate-acum de moarte
În țarnă, pe pământ –
– „De-acum tu nu mai plânge! ”
Și-n brațe el o strânge.
Cu mâna cea purtată
Prin sânge pe inel,
Bărbia el i-o prinde:
Dar brațele-și întinde
Cu țipet doamna-n aer,
Uitându-se la el.
Iar brațele-i deodată
În vânt încep să bată,
Mișcări părând de aripi
Cu umblet ușurel.
Și s-a-nălțat un vânt
Deodată rândunica!
E negru-al ei veșmânt,
Că-n negru se purtase
De când se măritase!
De atunci ea vesel zboară
Pe dealuri și pe lunci
Și-truna ciripește
Și-ntruna povestește
Tot ce-a făcut o viață
De jale și de munci.
Și cum fu desmierdată
De-o mână-nsângerată,
E gâtul rândunelei
Ca sângele de-atunci.

George Coșbuc - Brâul Cosânzenii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Avea Ileana ochi de soare
Și galben păr, un lan de grâu;
Vestmânt avea țesut în floare
Și-un brâu purta pe-ncingătoare,
Cum n-a mai fost pe lume brâu.
Era de aur pe tot locul,
Un fulger pe-al ei trup încins.
El noaptea da lumini ca focul,
Și-n brâu sta fetei prins norocul
Precum e-n talismane prins.
Vrăjit era că, de-l va pierde,
Norocul ei să piară-n veci,
Nici flori mai mult să n-o dezmierde,
Să n-afle umbră-n codrul verde
Și verile să-i fie reci.
Dar Sfântul Soare ziua-ntreagă
Pândește brâul – l-ar fura.
Că lui de mult i-e fata dragă,
Iar fata nu vrea să-nțeleagă,
Și el acum și-ar răzbuna!
Ea trece-n dulce nepăsare
Prin lunci cu flori și doarme-n văi,
Iar păzitor pe vânt îl are –
Întreaga viață vis îi pare
Și joc își bate de flăcăi.
Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată,
Și-n drumul lui umblând de-atunci
Simțea de-ajuns frumoasa fată
Că viața noastră nu ni-e dată
De dragul unor flori din lunci.
Din ochi albaștri de cicoare
Pe sânu-i alb de ghiocel
Curg lacrimi calde-acum! O doare,
Ei inima de drag îi moare,
Iar Făt-Frumos, vai, cum e el!
– „Atâta dragoste nebună!
Eu nu o simt, tu n-o-nțelegi –
Visarea ta la ce ți-e bună?
Vrei s-o visăm noi împreună?
Atunci tu brâul să-l dezlegi!
Ea tremură zâmbind și geme:
– „Norocul meu întreg îl vrei!
Ea numai pentru brâu se teme,
Că vor afla dușmanii vreme
Să-i fure-ntr-asta brâul ei.
– „De ce te temi? Ne vom ascunde
În noaptea codrului umbros
Sub brazii fără grai, pe unde
Nici ochi de om nu pot pătrunde,
Nici flori cu tăinuit miros.
El zice-așa, să zică iară,
Să-i facă gândul ei ușor,
Iar gându-i se topea de pară –
Și-n codru des, în zi de vară,
S-ascunde fată și fecior.
Au fost ascunși încât nici floare,
Nici ochi de om nu i-au zărit.
Dar printre crengi adormitoare
Din cer un singur ochi de soare
Căzu pe brâu și l-a răpit.
Atunci Ileana și simțește
Că-i arde plânsul în priviri;
Ea după brâu în jur privește
Ș-aprinsa-i față-ngălbenește
Că nu e brâul nicăiri.
Și cum ea varsă desperată
Un plâns amar, un cald șiroi,
Curgea din cer ploaie curată,
Iar dintre ploi lucind s-arată
Frumosul brâu stropit de ploi.
Și-n ceruri călătorul Soare
Râdea cu hohot repetat
Și prin văzduhuri plutitoare
Izbea săgeți răzbunătoare
De-a lungul brâului furat.
– „Vai, brâul meu! gemea copila.
Atât de mult eu l-am temut,
Dar Făt-Frumos descinsu-mi-l-a!
Și-apoi plângea, mai mare mila,
Și-n nopți apoi ea s-a pierdut.
De-atunci totuna este firea,
Dar multe nu-s din câte-au fost
Azi nu-i Ileana nicăirea,
De-abia trăiește-n pomenirea
Poveștilor cu dulce rost.
Iar Soarele-n văzduhuri pline
De zâmbetu-i cel cald de foc,
Ileano, a uitat de tine!
Dar brâul când în minte-i vine
Își bate și-azi de tine joc.
Dac-ai murit, frumoasă fată,
Furatul brâu e viu mereu:
Când plouă, vara, câteodată
Un brâu de foc pe cer s-arată,
Iar noi îi zicem curcubeu.

Ka Gaia An - Doina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Floricică floare dalbă
Suflă vântul în câmpie
Plânge pruncul în chindie
Lupul lacrima să-i soarbă.

Plânge pruncul, plânge, plânge
C-a rămas fără fârtaț
Sus în munții cei înalți
Lupului inima-i frânge

Crescut-a pruncu-n poiană
În pădure, lângă ea
Crescut-a un chip de dac
Dușmanul s-o ia la goană.

Frunză verde de urzică
Se-aude un glas cântând
Cântecul purtat de vânt
Dacului cel făr de frică.

Frunzuliță foi de viță
Timpul zboară ca și gândul
Frate e lupul cu dacul
Jos în vale pe uliță

Frunzuliță foi de dud
Colo-n vale lângă sat
Zânele le-a adăpat
Dacului cu chip de lup.

Frunzuliță foi de viță
Timpul zboară ca și gându
Frate e lupul cu dacul
Jos în vale pe uliță.

Frunzuliță foi de dud
Colo-n vale lângă sat
Zânele le-a adăpat
Dacului cu chip de lup

Floricică floare dalbă
Suflă vântul în câmpie
Plânge pruncul în chindie
Lupul lacrima să-i soarbă

Ion Pillat - Șarpele Casei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nod din adâncuri,
Șarpe al casei,
Lapte ca spuma
Ia-mi-l din blid.
Lapte muls noaptea
Pe luna nouă,
Miere de-albine
Scoasă din stup.
Lasă poiana,
Umbra pădurii:
Casa te-așteaptă
Șarpe bătrân.
Casa trosnește
Din temelie:
Vatra te cheamă,
Șarpe bătrân.
Noaptea de friguri
Pruncul bolește;
Galben te strigă
Șarpe bătrân.
Boii pe brazdă,
Oile-n țarcuri
Pier de-a-n picioare,
Șarpe bătrân.
Vraja de babă,
Ruga de preot
Leacuri și ierburi
Nu pot nimic.
Lasă pădure,
Lasă poiana
Șarpe al casei
Vino la cuib.