marina – Versuri.pro

Tita Barbulescu - Marine, La Nunta Ta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Marine, la nunta ta
Chiar și dacă m-ai chema,
Marine, tu bine știi
De ce eu nu pot veni,
Marine, Marine,
Te-ai jurat o dată
Că noi doi avem o soartă!
Marine, eu n-am să pot
Lângă alta să te văd,
Plânge-n mine inima,
Cum să vin la nunta ta?!
Marine, Marine,
Cum să vin la nuntă
Cu inima arsă, frântă?!
Lăutari, nuntași se duc
Și-ai să rămâi singur cuc,
Singur cu-amintirea ta
Și-atunci mă vei regreta,
Marine, Marine,
Al tău e păcatul,
Ne iubeam, știa tot satul.
Poți pe saci de bani să stai
Fericire dacă n-ai
O să-ți fie tare greu
Fără un sărut de-al meu,
Marine, Marine,
Al tău e păcatul,
Ne iubeam, știa tot satul,
Marine, Marine,
Tu acuma, iată,
Te însori cu altă fată.
Vers refren 1:
Marine, Marine.
Vers refren 2:
Măi dragă Marine.

Rodica Elena Lupu - Marina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În apa mării sunt delfini.
Oglinzi adânci.
În apa mării sunt rechini,
Recife, stânci.
Se-amestecă în mod bizar
Albasrtrul dulce, verdele amar,
Nisip gălbui, iluminarea zării
Cu noi
În apa mării,
Cu noi în apa mării…

Gabriela Melinescu - Marina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Uitam lucrurile și mă bucuram
peste moarte de tine.
Ce fel de ființă a fost lemnul
care se lipește ca o blană de jivină?
Am început să spun
cuvinte din minte,
dragostea femeii
și a țării pentru țară își aduc aminte.
Eu sunt o iubită, o dansatoare
și o femeie foarte bătrână,
am căzut peste pietrele mării
din păsări cu o singură mână.

Ghita Munteanu - Marina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Marinela.
Marinela, fată, ești o vagaboantă!
Toată lumea știe că ai o manie.
Vreau să-ți iau Espero, draga Marinelo,
Sau un Mercedes ca să mă iubești.
Blondele și brunetele
Mi-au mâncat paralele.
Ochii tăi mă bagă-n boală,
Mă seacă la inimioară.
Marina, Marina, te plimb cu mașina,
Îmi vând Dacia și-mi iau alta.
Vreau să-mi iau Cielo, draga Marinelo,
Să oftic lumea, fato, draga mea!

Emil Brumaru - Un Imn Sfios și Trist Va Fi Rondelul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Un imn sfios și trist va fi rondelul
Pentru Marina. Ea e mama noastră,
A celor ce-și păstrează suflețelul
De mari și mici onirici într-o glastră.
Și-n cârlionții ce-i suspină mielul,
Și-n balega de fluture, albastră.
Un imn sfios și trist va fi rondelul
Pentru Marina. Ea e mama noastră.
Ce cu blândețe ne arată țelul
De dincolo de frageda fereastră
Sub care putrezește pătrunjelul
Și-n rouă-mbobocește-o brună astră.
Când imn sfios și trist este rondelul.

Nicolae Iorga - Marină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Se-ntorc pescarii-nspre sat;
Pe țărmu-n neguri cufundat
Lucesc luminile lor rare,
Scântei perind în depărtare.
Și ceru-i sur, greoiu de nori,
În noaptea plină de fiori
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.
Și s-aud glasuri răsunând,
Vre-un cântec trist din când în când,
Din vârf de munți un clopot lin
Revarsă glas de jale plin,
Iar goelandul solitar,
Stăpânul valului amar,
De vântul mărilor trezit,
Bocește-n cuibu-i de granit.
Întunecat e tot și mut;
Din cerul aprig și tăcut
Pe ape fără de sfârșit
Se cerne ploaia liniștit.
Încremenite toate par
De somnul blând al morții, – doar
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.

Nichita Stănescu - Marină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Marină.
Înfășurat într-un val,
Strângând în brațe un pește,
Simt malul cu iarbă natal,
Cum mă izbește.
Înfășurat într-un corp,
Strângând în sine un cuget,
Mi-e strigătul orb
Lovit de un muget.
Înfășurat într-un semn,
Cu gura pe-o cifră,
Te-aud cum mă chemi,
Dulce hidră.

Nicolae Labiș - Marină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Marină.
– Pentru ce-ai rămas, iubire! –
Rădăcină-a unei flori
Ce s-a destrămat subțire
În petale și vapori
Ca să zboare mai ușoară,
Să renvie-a doua oară
În alt suflet, în alt ceas,
Lăsând drojdia grozavă
De pârjol și de otravă..
Murmuram: – De ce-ai rămas?.
Înnegrit la chip ca marea,
Noaptea lângă țărm am stat
Ascultându-i aiurarea,
Plânsul ei zbuciumat,
Îngânându-i cu glas mare
Zădarnica ei chemare
Risipită-n surd balans.
Și cu ea, prin vijelie,
Am pornit – mai blând să-mi fie –
Sumbrul suferinței dans.
Nemișcat dansam, și-n mine
Ea-n același trup dansa,
Se sorbea în lungi dulbine
Ori în trâmbe se-azvârlea;
Era rupere barbară
Dinăuntru în afară
Izbucniri de fum și sori –
Și-n tenebrele cețoase
Cred că fața-mi lepădase
Linii, curbe și culori.
Respirând sonor furtuna,
Marea-și iese din veșmânt,
Și nebună bate-ntruna
Cu talazuri cerul frânt,
Peste lume se agită
Neagră, deznădăjduită,
Vocile-i în zări răspund.
Cere, cheamă cu putere,
Îngrozind astfel, cum cere,
Cu durerea-i fără fund.
– Tu, neliniște, flămândo,
Marea pentru ce-ai lovit
Și cu mine-asemănând-o
O lucrezi necontenit
Într-o hulă care geme
Și-i smulgi rugi și-i storci blesteme
În învălmășirea rea?
Forță câtă ai, cumplito?
Cum de nu ți-ai istovit-o
Ori în mine, ori în ea?
……
Liniște până departe;
Vântu-n zori amorțise.
Numai semn că-n fund mai arde,
Hula de la fund trimise
Crețuri galeșe și lente
Cu smereli aparente,
Plăci și suluri de mercur.
Soarele creștea din pete
Și vin valuri violete
Peste pacea dimprejur.
Cineva-mi spunea: „În lume
Echilibru-i neclintit –
Fericite-aceste spume
Împăcate-n infinit,
Fericiți și noi, în timp
Înecați și-n Olimp –
Sufletul limpede, cugetul clar..
Marea respiră precum ar dormi
Calmă, puternică-n zorii de zi..
Et quelle paix semble se concevoir”.
Și ce pace pare a se zămisli!

Ts Eliot - Marina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ce mări, ce țărmuri, ce stânci cenușii și ce insule,
Ce apă-nfășurând prora
Și izul de pin și sturzii cântând prin neguri,
Ce imagini se-ntorc
O, fiica mea.
Cei care ascut dintele câinelui, având în gând
Moartea,
Cei care strălucesc de gloria colibriului, având în gând
Moartea,
Cei care-n cocina satisfacției zac, având în gând
Moartea,
Cei care-ngăduie extazul animalelor, având în gând
Moartea.
Impalpabili s-au făcut, subțiați de un vânt
Ori de-o adiere de pin, și cântecul ceței
Harul acesta i-a topit pe unde se aflau.
Un astfel de chip, mai neclar și mai clar, ce e oare?
Și pulsul din braț, mai slab sau mai tare –
Dat ori împrumutat? mai departe ca stelele și mai aproape ca ochiul
Șoapte și chicoteli printre frunze și pași grăbiți, foc
Sub somn, acolo unde toate apele își dau întâlnire-ntr-un loc.
De gheață, chila a crăpat, iar vopseaua plesni de căldură.
Eu am făcut-o, uitasem însă
Și mi-am adus aminte
Slabă velatură, putrezită pânză.
Între un iunie și-un alt septembrie,
Eu am făcut-o făr’ să știu, pe jumătate lucid, nelimpede, ne-al meu,
Bordajul are spărturi, trebuie călăfătuite-mbinările.
Această formă, acest chip, această viață
Trăind ca să trăiască într-o lume-a timpului de dincolo de mine; aș vrea
Să renunț la viață-mi pentru ea, la graiul-mi pentru graiul nevorbit,
Cel trezit, buzele desfăcute, nădejdea, vapoarele noi.
Ce mări, ce țărmuri, ce insule de granit înspre-a mele păduri
Și sturzii chemând-o prin negurile moi
Pe fiica mea.

Vasile Nicolescu - Marină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

III.
Se-ntunecă de ziuă şi parcă-n mii de harpe
Izbeşte coada-i neagră cumplitul mării şarpe
Şi ţărmuri de-ntuneric se-aruncă şi se sfarmă
De negrele talaze, cu ţipete de-alarmă.
Manej de zei şi vulturi dezaripaţi de fugă
Marea de chip îşi trage vânăta nopţii glugă.
Şi dacă mâine, trupu-mi, cu braţele-ostenite
Din ceaţă-o să te strige cu crabii în orbite?