limitare – Versuri.pro

Marin Sorescu - Concurs

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Într-o încăpere ca toate celelalte,
Amenajată cu plafon zdravăn,
Ne întrecem la sărituri în înălţime.
Ştim precis
Că nu poate sări nimeni
Mai sus decât tavanul
Să fie şi Dumnezeu.
Asta din cauza gravitaţiei
Care ne trage mereu în jos,
Încă din cele mai vechi timpuri.
Dar continuăm
Cu o îndârjire diavolească
Pentru că nu putem sta altfel
Când avem în noi geniul înălţimii,
Ca peştii zburători
Dorul aripilor adevărate
Zi şi noapte continuăm
În plafonul nostru scund.
Cel mai sprinten,
Care are muşchii cei mai oţeliţi, mai dresaţi
Şi stăpâneşte cel mai bine
Legile avântului
Ia şi cele mai multe pocnituri în cap.

Mihail Steriade - Privind Printre Zăbrelele de Visuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mă uit printre zăbrelele de visuri
la viață,
așa cum un copil se uită printre gratii
în soarele de dimineață
la cușca unei păsări.
Și când trudit mi-acopăr ochii
privesc atunci adânc în mine
și înțeleg menirea sorții:
cu suflet strâns în colivii de trup,
cu trupuri strânse-n colivia vieții,
ne irosim privirile cerșind
o zare fără zid și gratii.

Demostene Botez - Destin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De drumuri lungi şi-aspre obosit,
La capătul pământului, în soare,
Pe ţărmul mării cald am poposit,
Ca toamna, nişte păsări călătoare.
Înalte valuri – fiare mari de plug –
Spumoase brazde peste ţărm răstoarnă.
Ca nişte lanuri grele care fug
Din zare marea-ntreagă se-ntoarnă.
Vreau singur să pornesc în larg, şi parcă
Să-mi desfăşor tot sufletul în vânt,
Dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă
Cu ancori grele prinsă de pământ.

Trooper - Nu Mai Pot Să Stau în Loc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Foc – este totul în mine
Curg – flăcări din privire
Crezi – că tu știi ceva
Nu – despre viața ta
Mă înec într-un cuvânt
Un cuvânt mult prea sfânt
Nu mai pot să mai respir
Nu mai pot să mai respir.
Ai să aștepți vreodată
Să-mi întorc din nou
Privirea către lume
Privirea către voi.
Nu mai pot să mai stau în loc.
Iar am să uit ce-am fost
Și simt că-ți pare rău
Dacă ești Dumnezeu
Doar spune-mi gândul tău.
Ai să aștepți vreodată
Să-mi întorc din nou
Privirea către lume
Privirea către voi.
Nu mai pot să mai stau în loc.
Spune-mi ce să fac
Spune-mi cum să fac
Uit privirea-n cer.
Nu mai pot să mai stau în loc

Richard Bach - Păcatul Originar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Păcatul originar este limitarea Sinelui. / Să nu o faci. →

Radu Gyr - Ziceam

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ziceam: -Dați-mi dalta, barosul,
să-mi taie cătușele, fierul,
flămândul din mine, setosul,
să-ncalece noaptea și cerul.
Strigam: -Dărâmați-mi pereții
și spargeți-mi poarta și vreme,
să pipăi, să văd miezul ceții,
să-aud pașii Umbrei Supreme!..
Și lanțul pleznește pe glezne
și tunet e zidu-n cădere.
Se sfâșie pietre și bezne
în crâncena lor despuiere.
Și toate sunt crude și goale.
Și taina de foc își descheie
mătasea ei grea din paftale,
precum un trup alb de femeie.
Că doare cumplit pipăitul,
îmi sângeră văzul sub geana
și-auzul și-nvârte cuțitul
în cugetul meu ca-ntr-o rană.
Lumina e bici, vijelie
de flăcări, pădure de ace,
și gândul, ce șoim vrea să fie,
se-ntoarce biet pui în găoace.
Și ochii treziți să pătrundă
tărâmuri ce n-au mărginire,
ca fripți se grăbesc să se-ascundă,
fugind înapoi în orbire.
Mă-neacă, mă arde oceanul
minunii, ca plumbu-n cuptoare
și zic: -Dați-mi iarăși ciocanul
să-mi bat lanțuri noi la picioare.
Și strig: Am privirile arse,
răpuse cad jos ca ereții..
zidiți-mi aripile-ntoarse
și-mi puneți la loc toți pereții.

Zorica Latcu - În Cătușe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Suflete, de ce te zbați mereu?
Urli ca o fiară-nchisă-n cușcă;
Dinții de sălbăticiune mușcă,
Mușcă sângerând zăvorul greu.
Suflete, ai vrea să zbori la cer?
Bine știi, că-i strâmtă colivia.
Îți oprește aripa- slobia –
Cu zăbrele cenușii de fier.
Suflete, ți-i dor să te înalți?
Știi că te lovești de grinzi în creștet
Și răsună jalnic lemnul vestejed,
Când lovindu-ți capul vrei să salți.
Suflete, te-ajunse dor de Rai?
Bine știi că-i calea nesfârșită.
N-ai în mână bâtă țintuită,
Nici merinde în traista goală n-ai.
Suflete, ți-i greu să stai în laț?
Te-mboldeste aprig dor de ducă?
Nu te zbate. Bine știi și tu că
Sânge curge-n cușcă, de te zbați.
Suflete așteaptă puținel:
Vor pieri zăbrelele odată,
Va pieri și cușca-nsângerată
Și vei fi-n lumină singurel.
Se vor rupe grinzile de lemn,
Gratiile de fier se vor deschide,
Și-ai să uiți de laturile haine,
Suflete așa ca la un semn.

Nichita Stănescu - Colinda Pe Loc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Colinda pe loc.
Niciodată nu putem greși prea mult
din pricina propriilor noștri ochi care văd aceasta.
Și nici minți nu putem prea mult să mințim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înșine surzi.
Nici prea mult nu putem să trăim
și nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoșii.
Altfel am putea să ratăm șansa de a se naște
cei care nu s-au născut.
Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înșine.
Nu, noi nu ne mulțumim cu puțin,
dar știm că mai mult nu ni se cuvine.

Nichita Stănescu - Împotriva Mării

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

I
Cerc tu, idee
a mediocrității,
calotă sferică, tu,
burghezie a sferei,
cerc – burg
cercburg
sân de apă umflată de pești
cercburg, neliniștit
de superficialitatea unor valuri
mărunte ele însele,
meschin tu însuți.
II
Orice, numai înecat nu.
Viața nu s-a născut din apă.
Noi nu suntem urmașii peștilor,
pentru că pești nu există.
Există numai ceea ce trăiește deasupra,
numai cel care poate să vadă direct soarele.
Aer, aer
aerburg,
deasupra ta exist.
Tu ești în afară,
tu ești suav,
dar eu sunt și în afara ta.
III
Triunghi, pătrat,
voi sunteți forme ale libertății de gândire,
cercul, calota, cerburg cel cu ființe
care merg cu picioarele pe cer
și cu fruntea în nămolul miezului,
cerburg, oraș pe dos,
oraș nefrumos
oraș limitat
sclav fără aripi
lanț fără verigi
sare, sare
fără cristale.
IV
Și numai dacă plâng
mi s-ar uda fața,
dar și aceea ar fi o lacrimă limitată.
Tristețea e o limită.
V
…Ar avea un înveliș de platină
care nu se clatină,
sub el ar avea un înveliș de plumb
niciodată sferic, totdeauna strâmb,
sub el ar fi un înveliș de mercur
risipit de jurîmprejur
și în centru, o casă
unde o mireasă
gătește de mâncare
animale de sare,
pentru bărbatul care nu se mai întoarce,
pentru copiii care au plecat.
…și în pântecul ei, ace și ace
și-n măduva acului, un fir înnodat.
VI
Animale din interior, fără lumină
aproape toate la fel,
lungi,
animale în burtă de animale
strat de apă gros, fără lunete
fără fereastră, fără ușă
cerburg
lipsă de suflet
pentru că sufletul nu locuiește în trup,
pentru că sufletul
e cu totul altceva.
VII
Culori care nu sunt pentru văzut,
sunete nu pentru auzit.
A muri într-o cutie sferică,
desperare, o, limită,
egoism și bancă a cosmosului
în care a fost depusă nu limita
ci limitarea.
Și astfel, veșnicii…
pentru că nimeni nu vrea să se spargă,
pentru că nimeni nu are de ce să se spargă.
VIII
Alge bolnave,
fluturi marini ai mirosului,
Cerc de jurîmprejur,
și numai cerc și numai cerc.
Măcar de-ar fi ochi,
dar ochiul, el însuși meschin,
e sfărâmat prin pupilă
spre înainte.
Mare fără pupile,
oarbă,
în sine,
apăsându-se în sine
măcinând în sine existențe
fără puterea exploziei.
IX
Scârba de a te îneca,
scârba de a intra în limitare,
conservă de timp, rușinoasă,
maț al zeului bolnav
pântec voindu-se glob
piele acoperind piele,
acoperind pielea care acoperă piele,
care acoperă piele
și niciodată dedesubt – carne
și niciodată dedesubt – os.
X
Dacă n-ar fi mările, dacă n-ar fi oceanele,
dacă n-ar fi decât câmpie și râuri și câmpie,
și dantura munților.
O, nici câmpurile și nici râurile –
limbile noastre,
și nici munții, dinții noștri
n-ar fi altceva
decât maxilarul unui zeu răcnind.
O, ideea meschină de sferă
n-ar exista decât pentru învinși, –
monotonia și pericolul
de a locui pe o sferă
ar fi numai o poveste
de speriat nenăscuții….
XI
Aerburg, Terburg, Focburg,
forturi și clești,
pentru îndreptat orizontul curb,
idei ale orizontului drept.
Voi l-ați născut pe „a fi”
Voi l-ați născut pe „a nu fi”.
Pământul, aerul, focul, da!
Așa, nu!
Pământul, aerul, focul, da!
Apa nu!

Nichita Stănescu - Stare (II)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În jurul meu mă încolăcesc
ca să nu-mi dau voie spre sferă,
aidoma verdelui în jurul frunzii
obligând-o să fie până şi efemeră.
Mă sfârşesc cu dinţii, de bunăvoie,
nu mă continui mai departe;
dincolo de mine e mărul muşcat,
dincolo de el pământuri deşarte,
dincolo de pământuri oasele
morţilor, dincolo de ele, desigur,
gheaţa din centru cea mişcătoare
de concentrice friguri.
Mă ţin atât cât sunt şi nu-mi dau voie
să se deschidă în mine nimic
în afară de ochi şi de gură,
cu care m-am obişnuit de mic.
Mă ţin în propriile mele coaste
cu toate animalele în frâu
de disperarea întâmplării
că un potop s-a prefăcut în râu
şi s-a pulverizat în păsări căzătoare
cu umbra tot mereu pe stâlpul
de care cu un lanţ legat
şi lătrător îmi este timpul.
Mă ţin cum sunt, neizbucnit,
pedeapsă ispăşind în eră,
că m-am gândit, că nu m-am fost gândit,
să fiu, să nu fiu şi să fiu o sferă.