legende romanesti – Versuri.pro

Civic Rebels - Posada (Blestemul Valahilor)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În aur și argint să-ți iei partea,
Zărilor le-am jurat,
Țara nu-mi va fi colț de regat!
În drumu-napoi către apus,
Nu uita că pământul ce-l calci e mereu doar AL MEU!

Valea rece te-așteaptă,
Unde codrii-și vorbesc,
Nu e vânt, nu e gând,
E doar, doar șoaptă.

Refren:
Te blestem,
Muntele să te îngroape,
Locul nimeni să nu-l afle,
Cu viața nu vei scăpa!
Te blestem,
Să rămâi în văi adânci,
Îngropat între stânci,
Valahia nu e a ta,
Te blestem!

Codrul umbre ascunde,
Nu e chip să mai treci,
Nu ai cum să mai pleci,
N-ai pe unde!
Sub ropot de piatră-ai să ajungi,
Și de frică-ai să îngheți,
Din cer plouă cu săgeți,
Cad stânci!

Schimbă zale, arme și port,
Roagă-te la cer,
Că de aici nu mai ieși,
Nici mort!

Radu Gyr - Zidarul de la Argeș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nici coapsa și nici pântecul muierii,
cu plod în el, nu-i fură jertfe pline.
Flămândă, mânăstirea învierii
vrea s-o hrănesc cu măduva din mine.
Mi-am rupt din brațe hălci de carne vie
să astâmpăr foamea zidurilor crunte.
Bătea adânc o inimă-n mistrie
și-n orice zid gemeau un piept și-o frunte.
Nu cărămizi căram pe aspre schele,
ci sângele meu aprig în dogoare.
Și pietrele, cu duh de om în ele,
plângeau, cântau și înviau spre soare.
Și-acum, când în minunea-nsângerată
sub tencuială carnea mea tresare,
cad scările, rămân în vânt și-n zloată,
sus, pe osânda turlelor amare.
Bătut, de jos, cu bulgări de argilă,
pe creasta jertfei singur în zăpadă,
îmi cresc pe umeri ăripi de șindrilă
ca să mă ducă, tânăr, la baladă.

Nina Cassian - Legenda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Vulturul dragostei care ne purta peste-abis,
cerea carne mereu. Dar Făt-Frumos
nu şi-a tăiat coapsa până la os –
şi-am căzut amândoi pe pământul deschis.
Aşa e legenda, amintită destul.
Vulturul ţipă şi-acum, nesătul!

Ștefan Octavian Iosif - Ielele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În farmecul serii
Supuse-s tăcerii
Câmpiile-n floare,
Doar luna bălaie
Se scaldă-n pâraie
Încet curgătoare.
E molcome vânturi
Vin tainice cânturi
Și glasuri ciudate..
Căci duhul pierzării
La marginea zării
Din aripe bate!.
Îndeamnă-ți fugarul
Să taie hotarul
Ca gândul de iute!
N-auzi tu pe cale
Cimpoaie, țimbale
Și glas de-alăute?.
Sunt iele măiastre
Pe urmele voastre,
Pe voi vă vânează!
Preasfânta Marie
Din nalta tărie
Ne aibă în pază!.
Voinicul dă pinten,
Fugarnicul sprinten
Pornește, săgeată,
Și zboară șoimește..
Târziu! Căci sosește
Năprasnica ceată..
La mijloc îi prinde
Și-n juru-le-ntinde
O horă păgână.
Lung clocote dealul :
Voinicul și calul
Se zbat în țărână!.
Iar ielele, fetele,
Nouă surori,
Își spulberă pletele
Până la nori,
Și șuieră,
Fluieră,
Chiotă-n lună ;
Și-n lanțuri
De danțuri
Se-ntind și s-adună..
Sălbatece cântă
Și iarăși s-avântă
În goana nebună!

Fiii Bucovinei - Când a Fost Să Moară Ștefan

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când a fost să moară Ștefan,
Multă jale-a fost în țară:
Câte brațe-n deznădejde
Către cer nu se-nălțară?.
Câte jertfe la altare,
Câtă smirnă și tămâie,
Pentru ca viteazul Ștefan
Viu și teafăr să rămâie!.
Se părea că nici pământul
Nu se-ndură să-l primească,
Pe acel ce-a fost preavrednic
Peste tot să-l stăpânească.
Și de groază și durere
S-a cutremurat pământul,
Ca în ziua răstignirii
Celui ce-a vestit cuvântul..
Când a fost să moară Ștefan,
Multă jale-a fost în țară.
Cine ar putea să spună
Câte inimi sângerară?.
Iarnă grea ca niciodată
Și o foamete cumplită
Se-abătură-n anul cela
Peste țara lui iubită.
Însă nici pe patul morții
Nu putea s-o dea uitării
Cela ce pe drept fusese
Poreclit: Părinte-al Țării..
Lângă patul său chemându-i,
Mângâie pe toți sărmanii,
Plâng și îi sărută mâna
Văduvele și orfanii.
Plâng și-l binecuvântează,
Și se-ntorc pe la căminuri,
Iar boierii zi și noapte
Stau la patul său de chinuri..
Când a fost să moară Ștefan,
Multă jale-a fost în țară:
Lângă patul său de chinuri
Toți boierii s-adunară.
În ceardac cerând să-l ducă,
A luat în mâini ocheana,
Să mai cate încă-odată
La Moldova lui, sărmana!.
Și de ce-a văzut într-însa
L-a cuprins întâi fiorul —
În ocheana fermecată
El citise viitorul!.
Veacuri negre, de urgie,
Și de lupte, și de jale,
S-arătară, într-o clipă,
Fulgerând privirii sale..
Vis e însă, ori aieve?
Dinspre Olt, urcând, zărește
Un vultur măreț ce-ntinde
Aripile — și-adumbrește.
Toată Țara Muntenească
Și Moldova și Ardealul..
Vai! dar noapte și mai oarbă
Își aruncă-n urmă-i valul!.
Dintr-o dată, fără veste,
Fața iar i se-nsenină:
Pâcla grea deschide iarăși
Gene-albastre de lumină.
Pe câmpia dunăreană
Vede oști române-n zare;
Mândru prinț din țări străine
Merge-n fruntea lor călare..
Cântece de biruință
Cresc și umplu tot văzduhul
Ștefan-Vodă al Moldovei
Ștefan-vodă-și dete duhul!..
Dar cu dangăt plin de jale
Mii de clopote dau veste:
, , Ștefan-Vodă al Moldovei,
Ștefan-Vodă nu mai este! „
Tristă-i mănăstirea Putnei,
Porțile deschise-așteaptă
Strălucit convoi ce vine
Și spre ele-ncet se-ndreaptă.
Este Ștefan. Azi străbate
Cel din urmă drum prin țară,
Dar pe unde trece-acuma,
În măreața zi de vară,.
Plânge dealul, plânge valea,
Plâng pădurile bătrâne,
Și norodu-n hohot plânge:
, , Cui ne lași pe noi, stăpâne? „
EPILOG
Patru veacuri de durere
Au trecut – și-n noapte-adâncă
Doarme Ștefan, dar și astăzi
Neamu-ntreg îl plânge încă.
Și-l vor plânge codrii veșnic
Fremătând duios din ramuri,
Cât vom fi-n cuprinsul nostru
Tot iloți ai altor neamuri!.
Jalnic apele l-or plânge;
Și zadarnic, multă vreme,
Din adânc de văi pierdute,
Triste buciume-or să-l cheme..
Însă când suna-va ceasul
De dreptate pentru țară,
Din mormântu-i va străbate
Vârful sabiei de pară..
Și va fi războiul mare
Între neamurile toate;
Caii, în potop de sânge,
Pân-la coame-or să înoate..
Peste noi atunci pluti-va
Duhul lui Ștefan cel Mare —
Și vom rumpe orice lanțuri,
Vom sfărma orice hotare!

Alexandru Bogdanovici - Nopți Carpatice

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În noaptea grea se odihnesc Carpații,
cirezi de zimbri cu capul frânt pe labe.
Ecoul tace în silabe,
Cascadele se-ngână somnolent.
În coama vânătă dorm spații,
Mitologii, legende dorm și anii,
Și tăinuiesc cu Dumnezeu ciobanii
Ca-n zilele din Vechiul Testament.
Se-adună neguri vii în cete
Ca duhuri din Istorii răsculate,
Să-ncoroneze frunți înviforate,
Să cearnă secolii în plete.
În grote și în peșteri daco-trace
Se spovedesc urgiile cumplite.
Zalmoxe!
Trecutul tot se odihnește-n pace
Cernut în funerare stalactite.
Doar umbrele pășesc în noapte
Spre Orion, pe Căi de Lapte.
Se scoală din morminte și pisanii
În platoșe de-argint vitejii –
Și călăresc în umbra veacurilor cnejii,
Când Domnul vorovește cu ciobanii.

Vasile Alecsandri - Sburătorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Dragă, dragă sorioară,
Nu știi cânticul ce spune
Că prin frunzi când se strecoară
Raza zilei ce apune,
Sburătorul se aruncă
La copila care vine
Să culeagă fragi în luncă,
Purtând flori la sân ca tine?.
Fragii el din poală-i fură
Cu-a sa mână nevăzută,
Și pe frunte și pe gură
El o mușcă și-o sărută.
Soro, buza-ți e mușcată!
Fragii, poți să le duci dorul.
Spune, -n lunca-ntunecată
Nu-ntâlniși pe Sburătorul?.
Dragă sorioară, dragă,
Cânticul mai spune încă
De-acel duh c-ades se leagă,
Când e umbra mai adâncă,
De copila mândră, albă,
Ce culege viorele,
Purtând pe ea scumpă salbă,
Scumpă salbă de mărgele.
Salba el râzând i-o strică
Cu-o plăcută dismierdare
Și de fieșce mărgică
Lasă-o dulce sărutare.
Pe sân, dragă, ești mușcată!
Salba, poți ca să-i duci dorul.
Spune, -n lunca-ntunecată
Nu-ntâlniși pe Sburătorul?.
Astfel vesel pe-o cărare
Glumeau gingașele fete.
Iar în luncă sta la zare
Doi voinici cu negre plete,
Și, cântând în poieniță,
Aninau cu veselie
Unu-o salbă-n chinguliță,
Altul flori la pălărie.