iubire tragica – Versuri.pro

Dimitrie Bolintineanu - Mireasa Mormântului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mireasa mormântului.
Fost-a când în noapte aurora luce,
Când se luptă omul cu adâncu-i chin,
Pe atunci când somnul, mincinos şi dulce,
Curmă-al său suspin.
Ea era tăcută, tristă florioară!
Fruntea-i visătoare dulce se-nclina,
‘N aurul cosiţei mâna-i albioară
Distractă juca.
Vino mai aproape! dulcea mea, -mi vorbeşte,
Ascunzându-şi ochii plini d-amor ceresc,
Tânăra mea viaţă cursul îşi opreşte,
Pentru totdauna eu te părăsesc.
Şi uitarea tristă mâine o să vie
Cu-ochii plini de lacrimi pe al meu mormânt,
Dorul ce m-apasă nimenea nu-l ştie
Pe acest pământ.
Rara-i frumuseţe arde de splendoare.
Să rugăm! îmi zise, în genunchi căzând.
Ochii plini de moarte şi de lăcrimioare
Se-nălţau la ceruri amoros şi blând.
Când se curmă ruga, dulcea ei cătare
Se-nturna spre mine plină de amor.
Peste ochii-i geana cade cu-ntristare
Consumată-n dor.

Cezar Ivanescu - Jeu d'Amour (Romeo și Julieta)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Atâta doar, m-au fermecat
buzele tale, pelerine,
și-n somnul Morții m-au culcat
cu tine-alăturea de mine,
și-n somnul Morții m-au culcat
cu tine-alăturea de mine!

Mult ochii mei au lăcrimat,
trupul lințoliu de suspine,
în Casa Morții încuiat
cu tine-alăturea de mine,
în Casa Morții încuiat
cu tine-alăturea de mine!

Cu ziduri ne-au înconjurat,
cu groază, ură și cu line
vestminte line, in curat,
pe tine, suflet, și pe mine,
vestminte line, in curat,
pe tine, suflet, și pe mine!

Să te trezești nevinovat
cu sângele-ți curgând în vine
funebru fluviu! Morții dat
cu tine-alăturea de mine,
funebru fluviu! Morții dat
cu tine-alăturea de mine!

Să te trezești împresurat
de toată Moartea care vine,
în somnul Morții ne-au culcat
cu tine-alăturea de mine,
în somnul Morții ne-au culcat
cu tine-alăturea de mine!

Atâta doar au învățat
buzele tale sibiline:
ne-au omorât și ne-au culcat
cu tine-alăturea de mine,
ne-au omorât și ne-au culcat
cu tine-alăturea de mine!

Atâta doar ne-au învățat,
atâta știu morminții bine,
ne-au omorât și ne-au culcat
cu tine-alăturea de mine,
ne-au omorât și ne-au culcat
cu tine-alăturea de mine!

Neînceput s-a încheiat
totul și totul nu știm cine
l-a preursit și ne-a lăsat
cu tine-alăturea de mine,
l-a preursit și ne-a lăsat
cu tine-alăturea de mine!

Cine aici ne-a îndrumat
făpturile-ne angeline?
ne-au omorât și ne-au culcat
cu tine-alăturea de mine,
ne-au omorât și ne-au culcat
cu tine-alăturea de mine!

Singur doar crinul înălțat
la gura Morții încă ține
farmecul ce ne-a fermecat
pe mine, suflet, și pe tine,
farmecul ce ne-a fermecat
pe mine, suflet, și pe tine!

Singur doar crinul înălțat
petalele-și închide-n sine
cu-un farmec ce ne-a fermecat
cu tine-alăturea de mine,
cu-un farmec ce ne-a fermecat
cu tine-alăturea de mine!

Poate că sufletu-ți plecat
cu-al meu n-o să se învecine
nicicând de-acum: ți-am sărutat
buzele tale pelerine,
nicicând de-acum: ți-am sărutat
buzele tale pelerine!

Fie deci binecuvântat
sicriul Morții ce ne ține
căci pentru-o clipă te-am aflat,
aievea, suflete, pe tine,
căci pentru-o clipă te-am aflat
aievea, suflete, pe tine!

În suferința cărnii-am stat
ca Moartea să mă învenine,
să-mi aflu sufletul, aflat
plin de parfum cum crinul plin e,
să-mi aflu sufletul, aflat
plin de parfum cum crinul plin e!

Traian Demetrescu - Clavirul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cânta încet din Weber: „gândirile din urmă”,
Poema unui geniu ce-apune maiestos,
Adio-al unui suflet artistic, ce se curmă
Pe-o tristă armonie cu sunet dureros!.
Şi degetele-i albe pe clapele sonore
Se-nmlădiau alene, în ochii mei privind;
Erau în miez de noapte târzii şi tainici ore..
Parcă simţeam pe Weber lângă clavir murind!..
Tăcuse deodată, şi fruntea ei curată
Alăturea de mine se rezemă uşor,
De gura-i voluptoasă, c-o patimă-nfocată,.
M-apropiai atuncea sfios, tremurător!
Şi ne-am robit iubirei, în fericire-adâncă..
Dar nu ştiu cum.. clavirul părea că plânge încă!

Regina - Eram Tânăr cu Speranțe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Eram tânăr cu speranțe
Și aveam 20 de ani,
Și-am iubit o copilita
De vre-o 15-16 ani.
16 ani și doi ochi negri,
I-am văzut acum 3 ani
La un colț de stradă îngustă
Doi golani o sărutau.
16 ani și doi ochi negri,
I-am văzut acum 5 ani
Într-o sală de spectacol
Pe brațe de căpitan.
16 ani și doi ochi negri,
I-am văzut acum 8 ani
În spitalul Colentina
Doctorii o operau.
Doi la cap, doi la picioare
Doi o întrebau ce-o doare,
Striga doctorul cel mare
Aprinde-ți o lumânare.
Lumânarea se aprinse,
Viața fetiței s-a stinse
Lumânarea s-a aprins
Viața fetiței s-a stins.
Deschide-te cimitire,
Că intră o floare-n tine
Ea nu intră să-nflorească
Ea intră să putrezească.
Vezi fetițo ce fac banii,
Dragostea cu toți golanii
Vezi fetițo ce fac leii,
Dragostea cu derbedeii.
La o margine de sat,
Să vă spun ce s-a întâmplat
E o poveste dureroasă
Dar și foarte bucuroasă.
Doi copii s-au întâlnit,
Și nu s-au mai despărțit
Când s-au dus la logodit
Părinții nu i-au primit.
Când s-au dus la cununat,
Părinții nu i-au lăsat
Ei de mână s-au luat
Și spre mare au plecat.
Părinții când au aflat,
În spre mare au plecat,
Când acolo au ajuns
Amândoi s-au pus pe plâns.
Marinare, marinare..
Scoate-mi copii din mare
Îți voi da sute și mii
Dacă-mi scoți copii vii.
Marinare, oameni toți
Că mi-ați scos copii morți
Pe mormântul la băiat
Au plantat un pui de brad.
Pe mormântul la fetiță
Au plantat un pui de viță
În timp ce bradul creștea
Vița îl înconjura.
Și când oamenii treceau,
Tot acolo se opreau
Luau din viță și gustau
Pe părinți îi blestemau.
Blestemați să fiți părinți,
Că ați omorât doi iubiți
La o margine de sat,
Să vă spun ce s-a întâmplat.
Doi copii s-au întâlnit,
Și împreună au murit
Da-le Doamne și trăznește
Pe cei care desparte.
O iubire adevărată
Dintre un băiat și o fată.

Gabi Lunca - Erau Odată Doi Iubiți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Erau odată doi iubiți
Ca doi zarzări înfloriți,
Zarzării s-au scuturat,
Iubiții s-au înecat
La o margine de lac,
La o margine de lac
Că n-au vrut să mai trăiască
Pe lume să se chinuiască
Că părinții nu-i lăsa
Împreună să se ia
Și mai bine au vrut să moară
Decât o dragoste-amară.
Părinții când au aflat
Fuga la marin-au dat:
– Marinari, voi marinari,
Vă dau o pungă de bani
Și-un buchet de lămâiță,
Scoateți pe a mea fetiță!
– Un buchet de liliac,
Scoateți și pe-al meu băiat,
Vă dau tot ce am în casă
Numai să-l scăpați cu viață
Că îl am numai pe el
Și m-a lăsat singurel!.
– Puteți să-mi dați banii toți
Că pe copii i-am scos morți,
Amândoi îmbrățișați
Și de dragoste-nsetați,
Fir-ați să fiți de părinți
C-ați despărțit doi iubiți!.
Atunci pe tineri i-au luat
Pe-amândoi i-au ‘mormântat
La o margine de drum
La umbra unui alun,
Pe-acolo cine trecea
Pe părinți îi blestema.

George Coșbuc - Rodovica

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Baladă din popor.
Tot cerul la vest era-n purpur scăldat-
Doinind treceau vesel flăcăii prin sat
Cu luciile coase pe-un umăr robust,
Și fete, cu ochii din soare de-august,
Treceau, având furcă la brâne.
Pe-un laiț sub veche tulpină de fag,
Eu stam privitor, cum d-a pururi mi-e drag
Să stau și din ochi de-amărunt să privesc
La sate tot mersul de trai românesc,
Ca sfânt trai din vremuri bătrâne.
Era după Paști, și era un timp bun.
Vedeam îndeparte un vânăt cordun
De munți și pe dânșii al iernilor giulgi;
Cireșii ningeau căzătorii lor fulgi
De albă și nobilă floare.
Ici-colo vreo fată fugea la fântâni,
Veneau păcurarii cu tulnice-n mâini,
Și boi tăngăneau câte-un clopot la gât,
Copii se jucau lângă plopii din rât
Și-un fluier plângea-n depărtare.
Și, cum stam pe trunchiul de fag răzimat,
Lenos având capul pe spate lăsat,
Priveam într-un loc la o cruce de străzi:
Stăteau înaintea cutării ogrăzi
Flăcăi într-o deasă grămadă.
Pe rând s-adunară mai mulți trecători,
Eram curios eu, la ce-s privitori?
Întreb pe-un moșneag ce venea dinspre ei,
Și-mi spune; și plec eu să văd dară ce-i?
Am stat și-am privit de pe stradă.
Pe prispă de lut, având furcă la brâu,
Stă Vica, și părul ei galben ca grâu
Desprins din pletenci, preste umărul drept,
Se varsă val blond pe rotundul ei piept,
Așa, ca-n icoane la îngeri.
În mână cu fir, el se-nfiră pe fus,
Dar gândul copilei departe stă dus,
Și blânzii ochi, negri ca sufletul trist,
Ca noaptea când Precesta naște pe Crist,
Sticlesc într-o rouă de plângeri.
Și mă-sa, stând palidă jos lângă ea,
Cu dragoste drept între ochi îi privea,
Șoptindu-i cuvinte să fie cuminți,
Dar fata se-ncoardă și geme-ntre dinți
Și bate-n pământ cu ciobota;
Apoi stă domoală, cu fruntea-n pământ,
Și mie-mi părea, cum priveam, ceva sfânt,
O mamă-n genunchi, adiind-o p-obraz
Pe fiică-sa, astfel stă Maica-n privaz
La crucea de lemn din Golgota.
– „Tu, Vică, m-auzi, Rodovica? Socoți,
C-așa-i de când lumea și nu mai mor toți;
Și haida, că doară tu nu ești de plumb,
Tu dragostea mamei și-al mamei porumb,
Mă faci tu să plâng eu de tine!
Că nu-ți mai stă gândul la fus și la tort,
Totuna-i, dar răul din viu te dă mort,
De rău mă tem, Vică, mă tem de Ceas-rău,
Și vezi că stau satele-n plânsetul tău-
Să nu te gândești că-ți stă bine!”.
Și lung o sărută și-o strânge la piept,
Și capul plecat i-l așează ea drept,
Și blând i se joacă p-obrazul de nea,
Și râde, că doară va râde cu ea,
Și plânge și cât o mai roagă.
În aste vremi, pâlcuri de oameni veneau,
Miloși câte-o seamă, iar alții râdeau;
Alături de mine primarul din sat
Zbiera prin mulțime c-o gură de sfat:
– „La doctor! Căci n-are o doagă!”.
Sărmana! Ei, oameni care nu o-nțeleg.
O mână la doctor, când satul întreg
Vorbește că Vica de mult îl iubea
Pe Nandru, că beată de dragoste ea
Pierdutu-și-a capul și firea.
La clacă, ori seara când țin șezători,
La joc pe la Paști, și-n dumineci la hori,
Pe prund în amurg, la Crăciun în vergel,
Ea nu-și dezlipește nici ochii de el,
Că vai! cum o-nvinge iubirea!.
Ș-acum, desperată că nemții l-au dus
Pe Nandru-n câtane, ea-n gânduri s-a pus,
Ș-o doare durerea de milă cu drag
Și stă, ca cioplită, stă ceasuri pe prag,
Nici moare și nici nu trăiește.
Ș-acum, înspre seară, cu păr despletit,
Și galbenă-n față ca cei ce-au murit,
Nebună plecase, cu furca în brâu,
La moară, cu gând să s-arunce în râu,
Și mă-sa a prins-o, firește.
– „Vai, lasă-mă, mamă; de ce nu mă lași?
Mai bine cu giolgiul p-obraz în sălaș,
Mai bine sub moară de hrană la pești,
Vai, lasă-mă, mamă, de ce mă oprești?
De vrei, cu securea mă taie!
Că n-am, cât pământul, tot fată să șed!
Că știu că pe Nandru eu n-am să-l mai văd,
Când văd eu că neamțul mi-l pune-n șireag
Și-l poartă cu trâmbiți și-l joară pe steag,
Și-l duce să moară-n bătaie!”.
Și plânge, ea plânge de varsă părău,
Ștă ruptă și suptă de-al inimii rău,
Îmbăieră mâinile-n părul blondin,
Și palidă, parcă beuse pelin
Nu-și află repaos copila.
Și mă-sa, cu frați și cumetri s-au pus
S-o tragă în casă, și-au dus-o pe sus,
Și ea-n zvârcolire nebună gemea –
Mereu mă cutremur când cuget la ea,
Și-atunci am stat veșted de milă.
Și cei adunați se-mprăștiară pe drum;
Și iarăși primarul da sfaturi: – „Nicicum!
Cu bine nu-i bine, și-i rău cu sudălmi:
Să-i trag eu din zdravăn vro câteva pălmi,
S-o vezi cum se scutură-ndată!
S-o bat ca la chip și s-o leg eu butuc,
O dată, dar numai o dat să-i apuc
Cosițele-n stânga ș-apoi s-o plesnesc,
Cu dreapta, să-i sară cel sânge drăcesc
Că-i prea îndărătnică fata!”.
A fost într-o miercuri aceasta; iar joi,
În zori am plecat la oraș, și-napoi,
D-atunci neputând a mă-ntoarce la sat,
Trecut-au luni multe și eu mi-am uitat
De firul povestii cu Vica.
Țineam, dintru-ntâi, că plânsorile ei
Sunt lacrimi de care plâng mulți farisei,
Așa-mi venea-n suflet să cred lămurit,
Că tot acel joc a fost joc fățărit,
Ori prea mult jucat din nimica.
Dar ieri, din răvașul de-acasă trimis
Din sat, între altele câte mi-a scris
Un prieten, eu aflu că Nandru e mort,
Și Vica – ea, blândă la vorbă și port,
Ea n-a fost fățarnică biata.
Cătană la tunuri de când a plecat
Recrutul, s-a pus de-atunci Vica pe pat
Beteagă de friguri, și boala crescând
Prin dorul iubirii, prin unicu-i gând,
Ca moartea topitu-s-a fata.
Pe Nandru, cum sta cercelând într-o zi
Un cal, plecat fiind, calu-l lovi:
I-a-ntrat până-n creieri copita de cal,
Și-a doua zi Nandru, pe pat în spital,
Muri sub cuțite de medici.
Și, când a prins veste de mortul recrut,
A râs cu amar și din greu a gemut
Copila: de-atunci în zadar a mai fost
S-o mângâie mă-sa cu vrăji și cu post
Și zilnic c-o mie de predici.
Și, când într-o noapte cu pal luminiș
De lună, părinții-i dormeau, pe furiș
Din pat ea se scoală și iese-n ocol
Încet, în cămașă, desculță, -n cap gol,
Și pleacă spre moară grăbită.
Și roata se-nvârte și surd vuiet dă.
Deodată tac apele, roata, ea stă:
Când iese morarul, să-i caute de chip
Dă-ncolo, dă-ncoace și află sub șlip
Sub roată pe Vica zdrobită.
Mai bine sub moară de hrană la pești! –
Tu n-ai citit cărți cu novele domnești,
Tu n-ai învățat a iubi ca-n salon,
Cochetă-ntrupând paragrafi de bonton:
Să leșini, să plângi în nimică.
Cu inima caldă, cu sufletul viu,
Cu-ntregul lor clocot de sânge, azi știu
Puțini să iubească, și tu ai știut,
Dormi blând! și-n etern pe mormântul tăcut
Răsară-ți crini albi, Rodovică!.
Sibiu, 15 mai, 1888

Nina Cassian - Roșu Perpetuu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Roșu sânge, diurn, nocturn,
febră a speței îndrăgostite.
Marele arbor interior
frunzele tragice ni le transmite.
E o memorie roșie, roșie,
care răsare, care apune,
de la vitala, continuă panică,
pân’ la suprema ei sfiiciune.
Roșu din roșu, roșu spre roșu,
se învârtește spectrul înalt.
Sângele sclav al unuia suie
liber în sângele celuilalt.

Nicolae Labiș - Pseudo-Contemplație

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

De ce să scriu, în loc să te privesc,
Să-mi populez privirile cu tine?
Finalul tragic care ți-l ghicesc
De pe acum îl simt trăind în mine.
Tulburătoare poate, poate rea,
Treci încâlcită-n șovăiri prin vreme
Avânt de care-nsuflețirea mea
Și trupul meu, și inima, se teme.

Ady Endre - Stăm Pe Pisc Sălbatic

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Stăm pe pisc sălbatic,
Cuplu orfan, apatic,
Stăm lipiți, fără vorbe,
Lacrimi, să ne jeluim:
O clintire și ne prăbușim.
Ne apără îmbrățișări aprige,
Cât va dura această unire:
Prin buzele noastre învinețite.
N-avem grai, cât ne sărutăm,
Cum deschizi gura ne înfundăm.

Adrian Păunescu - Pompei de Sare și de Chiciuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Această peșteră nimic nu zice,
Îngheață progresiv și-a cer miroase,
Nu mai avem în trupuri, astăzi, oase,
Ci gheață, sare și mixturi complice.
Să ne iubim în peștera sărată,
Cu-atât mai fascinantă, mai intimă,
Cu cât din clipă-n clipă se comprimă,
Și-o vom avea, curând, pe umeri toată.
E un Pompei de sare și de chiciuri,
Adună-te la pieptul meu, iubito,
Lumea de sus, pe care-am părăsit-o,
Mai are încă poduri și prichiciuri.
Nu mai e aer; sarea vom privi-o.
Respiră-mă. Te mai respir. Adio.
(Repetabila povară, 1974)