itaca – Versuri.pro

Jorge Luis Borges - Surghiunitul (1977)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cineva străbate cărările insulei Ithaca
și nu-și amintește de regele său, care a fost la Troia
cu mulți ani în urmă;
cineva se gândește la pământurile moștenite
și la plugul cel nou și la feciorul său
și poate că e fericit.
La capătul lumii, eu, Ulise,
am coborât în Hades
și am văzut umbra tebanului Tiresias,
care a dezlegat iubirea șerpilor,
și umbra lui Hercule,
care ucide umbre de lei
și se află în Olimp.
Cineva străbate astăzi Bolivia și Chile
și s-ar putea să fie fericit sau nu.
Ce n-aș da să fiu în locul lui!

Gheorghe Tomozei - Întoarcerea Lui Ulise

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Corabia se-ntoarce. Pânze galbene, sfâșiate,
spânzură de frânghiile putrede,
și cenușa catargelor cade pe punți
o dată cu umbra pescărușilor, arsă.
Bătrânul tremură: genunchii nu-l mai ascultă,
ochii nu mai știu să vadă,
iar venele de sânge îngroșate, informe,
ca niște odgoane ciudate,
îl încolăcesc în tăcere,
deși el țipa cu o voce roasă
sunând din gura despicată de fulgere
ca o rană perpetuă.
Adesea, prova lovește în treacăt
trunchiuri fără cap, ori fără mâini,
și bătrânul râde. Își regăsește dușmanii răpuși,
iar barba i se golește de sânge, ca de nisip o clepsidră.
Apoi tace: în pântecul corabiei
stau rânduite într-o ordine monstruoasă,
acoperite de uleiuri rare,
trupurile oamenilor lui, fără număr,
fără nume, trupuri tinere,
mai moarte decât lemnul mort, decât arama
și piatra.
Țărmul e aproape. Păsări vii,
lunecând peste arborii vii,
îl înconjura pe bătrânul
cu dureroasa-i povară,
dar el nu recunoaște aerul,
descumpănit, e gata să plutească-napoi,
târându-și sângele și morții și vârstele
pe mările fără întoarceri.

Rămâi,
oriunde privești e Ithaca,
în goana ta n-ai fost singur,
pământul s-a târât în urma ta, și pe fiecare
țărm sterp
s-a ivit o Ithaca.
Ia un bulgăre de lut: e Ithaca!
Gustă-l: e Ithaca!
Și ești și tu Ithaca,
spre tine ai călătorit,
ori poate că țărmii ți-i apropiai
iar tu, vâslind, rămâneai nemișcat.
Spală-ți sângele de vechi năluci, corăbierule,
și privește în jur
Te-am căutat mult
până să te aflăm, limpede
întruchipare a cutezării!
Rămâi, e ora împlinirii, rămâi,
chiar dacă pleoapele tale nu mai sunt la fel,
așezările-s altele,
și nici arborii nu mai sunt cum au fost.
Și nici Penelopa

Oscar Wilde - Impression de Voyage

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Safir părea că-i marea; ceru-ardea
Ca un opal aprins în înălțimi;
Sus pânzele sub vântul unanim,
Răsăritean, cu-albastra feregea!
La prova, stând, privirea mi-o chema
Zakintos, cu pâraie și măslini,
Itaca și Licaon de nea plin
Și florile ce-ncânta-Arcadia.
O pânză pe catarg de-a lipăit
Și unda clipocind de lemnărie,
La pupa râsul gingaș, epirot,
Atât se auzea. Apusul tot,
Deodat, pălălăii-n devălmășie:
Helada și Pamântul, în sfârșit!

Nina Cassian - Nefericitul Ulise

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Tocmai în clipa când
recunoscusem, după ani de luptă,
sudoarea mării, porii ei sărați,
și mirosul Itacăi, tocmai când
m-am prăbușit pe țărm, un val eu însumi,
simțind deceniile-ntinerind în mine,
recăpătându-și chipul prelung cu ochi ovali,
tocmai atunci o iarnă bruscă,
necunoscută-n veci acelor maluri,
rânji cu țurțuri aprigi ca niște colți de câine
– și când mușcă priveliștea uimită,
îmi sfârtecă și mie nesățiosul trup
cu care mă gătisem să-mi podidesc iubita.
Și începu să ningă-n nările-mi căscate.

Adrian Păunescu - Drumul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pe drum, tot pe drum,
Odiseea s-a-ntâmplat
Oricând și oricum
Asta-i adevărat.
La Itaca-i Penelopa
Vino grabnic, Odiseu
Nu mai rătăci pe mare
Că și ei îi este greu.
Că din toate câte sunt
Pe ocean și pe pământ
Ori în galerii de diamant
Țărmul n-are niciun haz
Sedentar nu ești viteaz
Numai drumul e interesant.
Ce dor! Vai, ce dor!
Îi era lui Odiseu
Mulți nasc și mulți mor
El pe drumuri tot mereu.
Dar ceva-l ținea pe mare
Vlăguit, bătrân și stors
Nu putea fără Itaca
Însă nu s-ar mai fi-ntors.
Cândva, într-o zi,
După drumul lui enorm
El brusc se trezi
Că ajunge iar la țărm.
Prima zi și prima noapte
Au mai fost cum au mai fost
Dar de plictiseală acasă
Odiseu se simte prost.
Acum cei doi soți
Nici nu sunt și nici nu pier
Au pică pe toți
Și îl cheamă pe Homer
Să-i șoptească Odiseea
Și s-o scrie el cum vrea
Că din toată lupta lumii,
Plictiseala-i cea mai grea.