Istorie – Versuri.pro

Dumitru Matcovschi - Când Pornești la Luptă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Când pornești la luptă
Sfântă cu străinii,
Pe un nu știu cine
Să nu-l iei cu tine.
Veșnic plin de sine,
Acest nu știu cine
O să dormiteze,
O să te trădeze.
O să-ți fure banul,
Iar apoi te vinde,
Să rămâi, sărmanul,
Fără de merinde.
Vorbă grea anume,
Vorbă de ocară,
O să-ți scoată-n lume,
Când o fi să moară.
Ci așa sunt unii –
Suflet au de câine
Țara și străbunii
Vând pentru o pâine.
Sfântă-nvățătoare
Ne este istoria –
Doare și sclavia,
Dar doare și gloria.
Pentru-o libertate,
Pentru-acest pământ
S-au comis păcate
Grele orișicând.
Le-a comis hainul,
Bâlbâitul, răul,
Le-a comis străinul,
Cutra, nătărăul.
Mai multe decenii,
Câte-anume – știți! –
Ne-au condus și genii,
Dar și bâlbâiți.
Unu-avea soție,
Care-i poruncea,
Altul toată vremea
Vânăt, tremura.
O, sărmană țară,
O, sărman popor!
Cum să nu mă doară
Jocul lașilor?!

Dimitrie Bolintineanu - Tutora

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Către domnul Petru tânăra sa fată
Într-o zi purcede tristă, dolorată.
Îşi ridică vălul cu aur țesut.
Ca o auroră chipu-i a părut.
Ochii-umbriți de gene râuri lacrimi line,
Râură tezauri de grații divine.
Vorba-i ca murmura aurei uşori
Printre rozioare, delicate flori.
Părul ei ce noaptea fața-i împrumută
În ridente bucle sânul ei sărută.
— „O, mărețe doamne, fii ascultător.
Au venit cazacii, pradă, robesc, omor.
Fii cu bunăvoie pentru-această țară!
Scoală-te şi sparge ceata lor barbară!”
— „Fiică, nu deschide sânu-ți frăgior
Grijilor ce fărâmă omul pieritor.
Inima fecioarei sub dureri s-abate
Ca sfioasa floare prin furtuni turbate.
Cel ce-ți dete viața ție ți-a lăsat
Lumea cu dulci raze, unde necurmat
Grijile-ncunună cugetele line
Cu florile d-aur viselor senine.
Te îmbată dulce de cereşti visări
Şi ne lasă nouă negrele vegheri!”
— „Dar când omul uită drepturile-i sfinte,
Nu-i iertat femeii să-i aducă-aminte?”.
Zice: ochii pleacă dulci şi lăcrimați,
Domnul îi sărută perii săi curați
Şi cu dalbe lacrimi: — „O, preadulce fiie!
Îi vorbeşte domnul; Voia ta să fie!”.
De trei ori din ceruri rumenele zori
Au deschis spre lacrimi ochii muritori.
Dar a treia dată lupta se precumă.
Inamicul fuge şi moldavii-i urmă.
Taie şi fărâmă pe cazaci cu dor,
Prinde în robie pe hatmanul lor.

Dosoftei - Stihuri în Stema Moldovei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Capul cel de bour a hiară vestită,
Sămnează putere țării nesmintită.
Pre cât îi de mare hiara și buiacă,
Coarnele-i pășune la pământ își pleacă.
De pre chip se vede bourul ce-i place
C-ar vrea-n toată vremea să stea țara-n pace.
Domnul Duca vodă de la Hs. are
agiutoriu pre stemă și ferință tare,
Vinstita cruce și-n ceas de năvală
a lui Hs. maică îi da sprijineală.

Diana Enache - Frumoasa Mea Moldova

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Frumoasa mea Moldovă,
Rai pe glob.
Hulită, în genuncheată, deportată,
Credința ta și graiul dintr-un bob a înflorit din nou.
Cu Dumnezeu, în inimă și în gând,
Mergând Siberii lungi în traversare.
Și dragostea și dorul pe pământ
Te-au reunit în strâmbele hotare.
Ai limba ta Română,
Ca izvorul ce curge-n cet, împodobind vecia,
Că nu poate muri-n război folclorul,
Folclorul matern bătrân ca România.
Dacă-nviază astăzi Antonescu,
Nimicivar orice neromân.
Ar zâmbi și Eminescu
Cerului și inimii stăpân.

Dumitru Matcovschi - Basarabia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

La margine de lume,
venit din vremi bătrâne,
un plai cu dulce nume
înălțător rămâne.
Aici o vatră sfântă
la sânul ei ne strânge
și doina când se cântă
o lume toată plânge.
Ne încălzește lutul,
ne-alină două ape,
pătimitor, trecutul
într-un oftat încape;
o iarbă-nrourată
ascunde veche rană,
ni-i soarta zbuciumată,
oricând basarabeană.
Avem un nuc și-i verde,
și-n pragul casei crește,
cu nucul nu ne pierdem,
de moarte ne păzește;
la prunci suntem cu gândul
și nu dorim războaie,
noi semănăm pământul
și așteptăm o ploaie.
Basarabia, Basarabia
Frate și soră, mamă și tată
Basarabia, Basarabia
Scumpă icoană, în inimi purtată
Trecută prin foc și prin sabie,
furată, trădată mereu,
ești floare de dor, Basarabie,
ești lacrima neamului meu.

Dimitrie Bolintineanu - Cahul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Stelele de aur prin eter luceau.
Turcii şi moldavii printre flori dormeau.
Ionaşcu trece noaptea în veghere;
Îşi adapă dulce sufletu-n durere,
Apoi zice-n sine: „Slabe muritor!
Nu-i destul că soarta te-a supus la dor,
Pentru ce chiar însuţi îţi urzeşti în lume
Altă suferinţă care te supune?
Viaţa şi mărirea, fericiri lumeşti,
Vine-o zi în care tu le părăseşti,
Iar a ta ţărână viermilor e dată
Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!”.
Cheamă capii oştii şi-astfel le-a vorbit
— „Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-aţi servit!
Voi, feciori din ţară ce, venind în lume,
V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume,
A sosit momentul jugul să zdrobim..
Sau prin mândra moarte să ne nemurim!
Puţin timp în lume un erou trăieşte,
Dar în scurta viaţă secoli vieţuieşte!
Căci de dulce fală trece cununat
Şi, murind, în urmă-i nu va fi uitat.
Cel dintâi muri-voi pentru-al ţării bine!
Cel dintâi lovi-voi cu-a mea călărime!”
Zice. Dar sub cortu-i iată a părut
Doamna lui maghiară, ca un vis plăcut.
Coama-i poleită de raze de soare,
P-albu-i sân revarsă valuri râzătoare.
Chipul ei cel palid prevesteşte-un rău.
Ce, -necat, se luptă cu sufletul său.
Însă cu mărire ea atunci vorbeşte,
Vorba-n dulci suspine i se răspândeşte
— „Doamne, cu călării tu să nu te duci!
Capul lor pe aur te-a vândut la turci.
I-a lăsat să intre fără-mpotrivire
Şi ţi-a scris că-i numai o prea mică-oştire,
Când p-această ţară se vărsau mereu.
Eşti trădat de moarte, o, stăpânul meu!”
Astfel zice doamna. Lacrimi, dulci roşeţe
Înecau atuncea palidele-i feţe..
Domnul către hatman caută mirat.
Iar acest din urmă pare turburat,
Tremură, păleşte, temerea-şi ascunde,
Apoi nalţă glasul şi-astfel îi răspunde
— „Ale mele fapte par bănuitoare;
Dar, o, mândre doamne, nu sunt trădătoare.
Timpul vă va spune într-al meu favor.
Cel dintâi în luptă merge-voi să mor!”
Zice şi se-nchnă. Domnul aprobează.
Acuzatul iese. Ochii îl urmează.
Cu-a lui călărime pleacă într-un zbor
Către turcii falnici.. şi se-nchină lor.
Domnul dă semnalul, buciumele sun.
În treizeci pătrate, bravii lui se pun.
Turcii pun în frunte cetele-nchinate,
Dar cu focuri crude le trăsnesc în spate.
Domnul dă un ordin către vânători
Ca să-ndrepte focul peste trădători.
Între două focuri, cu-a lui călărime,
Trădătorul hatman piere cu ruşine.
Cu virtute rară moldovenii mor!
Turcii se-nspăimântă de nepăsul lor.
Cu-ai lor cai s-aruncă repezi pe pătrate
Ce ca stânci de piatră stau nestrămutate.
Desperaţi descalic, se târăsc pe mâini,
Muşcă de picioare pedeştrii români.
De trei ori moldavii turcii îmbrânciră,
Dar tătarii ageri ajutor sosiră.
Cum spumoase valuri ce pe mări pornesc,
Află vânt contrariu, stau, se zguduiesc,
Apoi iar se-nturnă repezi, spumegate,
Astfel se-nturnară cetele turbate.
Toţi restrânşi, p-ai noştri, repede cobor,
Îi strivesc prin număr şi prin focul lor.
Calul şi piciorul nu mai pot să calce
Decât pe cadaveri.. Câmpu-n sânge zace.
Braţele-amorţite spedele scăpau.
Cei armaţi nu cată, nu ştiu unde dau.
O furtună crudă repede-a-nceput!..
Pulberea-i udată, tunurile-amut.
Domnul, cu durere, către-ai săi vorbeşte
— „Omul şi natura, tot ne părăseşte.
Nu mai e scăpare, noi am fost tradaţi!..
Cel puţin muri-vom ca nişte bărbaţi!
Şi prin moartea noastră dalbă, vitejească,
S-arătăm ca neamul demn e să trăiască!
Lupta ce se pierde cu-acest chip sublim
Este-o biruinţă! Fraţii mei, murim!”
Zice şi s-aruncă cu stindardu-n mână
Într-o mare ceată d-armie păgână.
Cei mai bravi îi urmă, iar pe calea lor
Turcii rânduri, rânduri cad zdrobiţi şi mor.
Noaptea pune termen într-a lor zdrobire.
Domnul se retrage cu puţină-oştire.
După nişte şanţuri toţi se grămădesc
Şi se bat trei zile până flămânzesc.
Paşa lor propune lupta să încete,
Cu cuvânt ca viaţa, ţara să respecte.
Pe coranul sacru jură şapte ori.
Ionaşcu merge la apăsători.
Dar abia creştinii locul lor prădară
Şi-ntre cai pe domnul, turcii îl legară.
Caii fără frâne zboară pe câmpii,
Fug ca două păsări printre vijelii.
O turbare crudă pe creştini conjoară.
După cum jurară, caută să moară
Intru prin turcime, moartea căutând.
Pân’la cel din urmă s-abat omorând.
Stinsu-s-a lumina gloriei moldave!
Plângi, o, tristă ţară, sufletele brave
Ce-au picat în luptă pentru-al tău amor!
Plângi cu plâns de moarte pe mormântul lor!
Râul peste vale cură sângerat;
Câmpul de torente de sânge-i scăldat,
Nu mai poate-nghite valul cel de sânge
Ce pe valuri negre necurmat se frânge.
Valea-i despoiată d-ale sale flori;
Păsările-oprit-au imnii răpitori,
Numai corbu-ntună cânturi întristate.
Vânturile nopţii, printre tufe-uscate,
Prin mugiri duioase răsunau cu dor
Ca suspinul dulce sufletelor lor.
Sabia străină trece peste ţară;
Pentru fiii ţării viaţa-i o povară!
Cei bătrâni cu lacrimi roagă pe cei juni
Să le curme viaţa; şi demnele mumi
Pe feciori îndeamnă la rezbel să sară,
Îşi fărâmă pieptul, arătând să moară.
O, străini ce-n ţară dulce v-aţi umbrit,
Nu-i destul că soarbeţi sângele-i dorit,
Dar purtaţi în ţară alţi străini c-urgie.
Oh! blestemul nostru peste voi sa fie!
Să n-aveţi în viaţă ţară să doriţi!
Peste faţa lumii să vă răspândiţi!
Să cădeţi sub lanţuri barbare, străine,
Şi de soarta voastră să n-aveţi ruşine!
Iar voi, fii de ţară, voi, ce vă lasaţi
Ca să v-amăgească străinii-nsetaţi,
Ce vă soarbe hrana, traiul şi junie,
De trei ori blestemul peste voi să fie!

Doina si Ion Aldea Teodorovici - Suveranitatea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Oare perla neagră din Coroană
Nu-i zgârcita lacrimă țărână
Bulgăre de secetă și foame,
Cotilit în satele orfane
Să le steie ocnelor imperii
Nod în gât în ziua destrămării
Zbirii l-au călcat în hăinie,
Domnul l-a-nălțat în Ștefănie
Alte două semne sub Coroană
Ocrotesc Moldova suverană,
Spada-n piatră, neclintită-i vatra,
Crucea-n ceruri ară adevăruri
Că la Putna-i glasul idealului
Înfrățit cu buciumul Ardealului
Basarabă inima românului
Freamătă-n dumbrăvile Cosminului.
Sfaturi multe de ne-or da străinii
Buluciți la porțile Tighinii,
Să ne puie procurori și oaste
Și-autonomiile sub coaste.
N-avem loc la sfaturile cui
Cu noroc amar ne țin sătui
Demnitatea-i pâinea învierii
Una-i țara, unu-i Sfatul Țării
Refren:
Spirite al nostru, îngere de pază
Dă-ne nouă raza, ce veghează-n toate,
Azima poporului, și-a Mântuitorului,
Suveranitatea.

Dumitru Matcovschi - Asta Noapte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Astă noapte, când scriam
Un poem, un oarecare
Mi-a bătut ușor la geam
Ștefan Vodă, domn cel mare.
L-am servit c-un vin-pelin,
Mi-a părut bătut de gânduri,
A lăsat paharul plin,
Cum făcea și-n alte rânduri.
– De departe vin, – mi-a spus, –
Vreau să văd această țară,
Pe care o am condus
Nu un an și nu o vară.
– Și-ai văzut-o?
– Cum să nu?!
O trecui de la hotare,
Altă țară îmi păru,
Ci o pradă fiecare.
– Cum o pradă?
– Precum poate,
Precum știe a prăda;
Frate dușmănește frate;
Mulți străini în țara mea!
– Nu se poate, nu se poate, –
Dau cu vorba să-l ogoi, –
Iar el zice:
– Măi nepoate,
Cine sânteți astăzi voi?
– Moldoveni, – răspund îndată, –
Moldoveni vom fi oricând.
– Eu știam că moldovenii
– Niciodată nu se vând.
– Nu se vând, părinte dragă,
Tu precum ne-ai învățat,
Poate vreun boier se vinde,
Vreun boier de la palat.

Dimitrie Bolintineanu - Rovina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cu degetele d-aur, fragedele zori
Iar deschid spre lacrimi ochii muritori.
Dar sub cort cu cerge, tot cu fir mândrite,
Mircea stă cu capii armiei dorite.
Părul lui străluce ca fuiorul alb,
Scapă valuri late de sub coiful dalb.
Faţa lui lumină de trăsuri frumoase,
Sub trăite zile grele, furtunoase,
El ridică fruntea făr-a suferi.
Vocea lui răsună fără-a osteni.
Domnul le vorbeşte. Soarele s-arată.
Dulcele repaos pe străini îmbată.
Ei sunt mulţi la număr, dar înfemeiaţi.
Au venit la luptă de răpiri chemaţi
Şi dorinţa pradei e căzută foarte,
Rar înalţă omul pân’ să-o cate-n moarte.
— „Pentru ţara noastră însă noi murim!
În amoru-i tânăr inima mărim!
Cât n-or fi românii un popor de sclavi,
Demni de tot dispreţul popolilor bravi,
Cât roşi-vor încă jugul crud să poarte,
Cât a lor mărire or căta prin moarte,
N-o călca străinul într-acest pământ
Fără să găsească chiar al său mormânt.
Cel ce nu se luptă pentru-al ţării bine
Nu merită viaţa decât spre ruşine!
Dar va fi, din contra, martor Dumnezeu!
Inima îmi spune şi român sunt eu!”
Zice, sună-n bucium. Sub alt cort el pasă.
Vede pe-a lui doamnă și-ntristată-o lasă.
Acolo se vede doamna şi-a lui fiie
Dulce şi frumoasă ca o bucurie,
Albă, purpurată, cu peri aurori
Semănaţi cu lacrimi, ale morţii flori.
Pe guriţa-i mică, fraged zmeurită,
Sărutarea pare încă adormită!
Iar pe fruntea-i trece umbra unui chin
Şi pe braţ i-o pleacă ca pe-un moale crin.
— „Fiica mea cea dulce! doamna-mumă spune,
Să-nălţăm la ceruri sfânta rugăciune!
De va pierde domnul lupta, viaţa sa,
În robie crudă noi ne vom pleca.
Dar robia noastră fi-va dezonoare,
Moartea cea mai aspră, mai degrădătoare..
Între două rele, moartea nu-i mai rea.
Pentru-al nostru suflet, roagă fiica mea!”
Strigăte de-nvingeri s-aud depărtat..
Paloşul pe fiică muma a-nălţat!
În amoru-i straniu doamna e sublimă.
Fiica, tremurândă, capul ei înclină..
Palidă, pierdută, lacrimi strălucesc
P-ale sale feţe.. farmec îngeresc!
Altă ştire vine.. Paloşul coboară
Şi sărută dulce juna-i feţioară.
Mircea cu românii pe străini a stins.
Moartea lor e crudă.. Baiazid învins.

Dragonu - Once Upon a Time in Romania

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

M-am schimbat, era să mor,
Și m-am convertit, am alt sistem de valori.
Am simțit moartea-n ploape lângă ploape,
Asta te schimbă și pe tine, băi, nepoate.
La dezintoxicare, într-o mănăstire,
Îți spun cu iubire, gândește-te bine
La viața, mai bine, c-o să se termine
Și ziua de mâine, brrra..
Cât fugi de tine și cine poa’ să-ți explice
Ce e rău, ce e bine, reține.
În fața morții se schimbă cu toții
Și mafioții și hipioții și idioții,
rasiști, misogini, materialiști și anti-creștini.
Am un tovarăș care are SIDA
Și se comportă de parcă n-ar avea nimica.
Am un tovarăș s-a călugărit
Și dintre toți pe care-i știu, pare și cel mai fericit.
Am un tovarăș a înnebunit și tot mai trage mahoarca,
Zice că n-are nimic.
Alții și-au făcut din football un idol
Și-au devenit microbiști extremiști.
Ce mai contează echipa de club, ca să zic,
Când văd copii afectați de foame și frig.
Ce mai contează cine ia campionatu’
Parcă n-ar fi tot român, te bați cu frate-tu.
Ascultați neam de români dezbinați
Care vă tot dați țepe și nu vă ajutați.
Ascultați glasul de sfinți și soldați
Care au murit pentru voi și voi nu apreciați.
Ascultați rapperi citiți și cultivați,
Nu-i nimic, e timpul să aplaudați.
N-am înțeles de ce mă iei în râs
Eu am încercat să spun ce nu s-a spus.
Am încercat să fac numai bine,
Uite cine să ia de mine, brrra!..
N-am înțeles de ce mă iei în râs
Eu am încercat să spun ce nu s-a spus.
Am încercat să fac numai bine,
Uite cine să ia de mine, brrra!..
Cine-i Carol I, Regele Ferdinand,
Horia Sima, Dej de la Leningrad?
Generalul Antonescu și restu’
Carol al II, Elena Lupescu, brrra..
Cine-i Generalul Avramescu, I. C. Brătianu
Și Armand Călinescu?
Ce e parlamentul, ce-i monarhia,
Cine-i Cuza sau Regina Maria?
Ce e guvernul, masoneria, senatul și statul, oligarhia
Și cine a distrus România?
Oameni ca Țuțea au înfundat pușcăria
Oameni ca Steinhardt, Ion Ianolide, Tache Rodas și nu am cuvinte.
Comunismul ne-a făcut atei,
Ideologia la final și-a împlinit scopul ei.
N-am înțeles de ce mă iei în râs
Eu am încercat să spun ce nu s-a spus.
Am încercat să fac numai bine,
Uite cine să ia de mine, brrra!..
N-am înțeles de ce mă iei în râs
Eu am încercat să spun ce nu s-a spus.
Am încercat să fac numai bine,
Uite cine să ia de mine, brrra!..