Frumoasa mea Moldovă,
Rai pe glob.
Hulită, în genuncheată, deportată,
Credința ta și graiul dintr-un bob a înflorit din nou.
Cu Dumnezeu, în inimă și în gând,
Mergând Siberii lungi în traversare.
Și dragostea și dorul pe pământ
Te-au reunit în strâmbele hotare.
Ai limba ta Română,
Ca izvorul ce curge-n cet, împodobind vecia,
Că nu poate muri-n război folclorul,
Folclorul matern bătrân ca România.
Dacă-nviază astăzi Antonescu,
Nimicivar orice neromân.
Ar zâmbi și Eminescu
Cerului și inimii stăpân.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus Moldovei, evidențiind credința și rezistența poporului său de-a lungul istoriei. Versurile exprimă un sentiment patriotic puternic și o legătură profundă cu limba și cultura română. Se face referire la figuri istorice și culturale importante, subliniind importanța identității naționale.