Invenție – Versuri.pro

Phineas & Ferb feat Ferb - Secvența De Titlu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sunt o sută de zile
În vacanța de vară
Ce bine cu toți vom petrece
Deci problema anuală în vacanța de vară
E că ne vom distra până trece
De pildă
Rachete construim
Ori chiar mumii găsim
Sau ne urcăm în trunul Efel
Ori descoperim ceva ce nu există
Sau o maimuță dăm cu gel
Facem surf pe val
Creăm micro roboți
Sau creierul lui Frankenstein
(e chiar aici)
Găsim un vultur bleg
Pictăm un continent
Cu soră-mea nu mă-nțeleg
(Phineas)
Și cum vedeți
Multe avem de făcut
Dar cum nu-i timp de stat în loc
(haide Perry)
Voi stați cu noi
Cu Phineas și Ferb
Ei vor face tot
Voi stați cu noi
Cu Phineas și Ferb
Da! Ei vor face tot.
Mamaaa! Phineas și Ferb fac o secvență de titlu!!!
:))

Emaa - Zburătorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Oare am fost ca oricine, de ce m-ai uitat?
Cuvintele n-ajung la tine și parcă dispar
Nu te mai știu nici eu cumva, te simt tot mai rar
Gânduri mascate lovesc și spun că n-am existat.
Totul e gata, dar nu vreau să mă cred
Mi-aduc aminte că nu te am
Eu cred că mă pierd.
Te caut, dar oceane se sparg și cad în gol
Te rog iar, să mă mai porți cu tine-n zbor
Te caut, dar oceane se sparg și cad în gol
Te rog iar, să mă mai porți cu tine-n zbor
Încă o dată.
Tu n-ai fost adevărat
Ești doar invenția mea
Zburătorul din povești
În povestea mea
Câte ne-am imaginat, s-au pierdut
Într-o noapte rea,
Ca zburătorul din povești, în povestea mea.
Te caut, dar oceane se sparg și cad în gol
Te rog iar, să mă mai porți cu tine-n zbor
Te caut, dar oceane se sparg și cad în gol
Te rog iar, să mă mai porți cu tine-n zbor
Încă o dată.
Te caut, dar oceane se sparg și cad în gol
Te rog iar, să mă mai porți cu tine-n zbor
Te caut, dar oceane se sparg și cad în gol
Te rog iar, să mă mai porți cu tine-n zbor
Încă o dată

Phineas & Ferb - Opening

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sunt 100 de zile în vacanța de vară
Ce bine cu toți vom petrece
C-acei problema anuală în vacanța de vară
E cum ne vom distra până trece
De pildă.
Rachete construim
Ori chiar mumii găsim
Sau ne urcăm pe turnul Eiffel
Sau descoperim ceva ce nu există
Sau o maimuță dăm cu gel.
Facem surf pe val
Creăm microroboți
Sau creierul lui Frankenstein
„E chiar aici!!”
Găsim un vultur bleg
Pictăm un continent
Cu soru-mea nu mă înțeleg
„Phineas!!”
Și cum vedeți multe avem de făcut
Deci nu e timp de stat în loc
„Haide Perry!!”
Voi stați cu noi căci Phineas și Ferb,
da. ei vor face tot (bis)
„Mama!! Phineas și Ferb fac o secvență de titlu!!”

Florin Salam - Nu Vă Spun Secretul Meu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Voi nu știți secretul meu,
Nu vă spun, nu vă spun,
Așa v-am pârlit mereu.
Numai eu știu care-i rostul,
Nu vă spun, nu vă spun,
Eu sunt ca tăticul vostru. <->BIS
Meseria, șmecheria,
Eu le-am inventat,
De la mine au plecat,
De la mine ați furat.
Să vă nașteți încă o dată,
N-aveți cum să fiți,
Măcar pe jumătatea mea
Știu că vă doriți. <->BIS
Voi nu știți secretul meu,
Nu vă spun, nu vă spun,
Așa v-am pârlit mereu.
Numai eu știu care-i rostul,
Nu vă spun, nu vă spun,
Eu sunt ca tăticul vostru. <->BIS
Cu o secundă-s mai deștept
Cât toți la un loc,
Combinații fac NonStop,
Cu banii mereu mă joc. <->BIS
Să vă nașteți încă o dată,
N-aveți cum să fiți,
Măcar pe jumătatea mea
Știu că vă doriți. <->BIS
Voi nu știți secretul meu,
Nu vă spun, nu vă spun,
Așa v-am pârlit mereu.
Numai eu știu care-i rostul,
Nu vă spun, nu vă spun,
Eu sunt ca tăticul vostru. <->BIS
Meseria, șmecheria,
Eu le-am inventat,
De la mine au plecat,
De la mine ați furat.
Cu o secundă-s mai deștept
Cât toți la un loc,
Combinații fac NonStop,
Cu banii mereu mă joc. <->BIS
Să vă nașteți încă o dată,
N-aveți cum să fiți,
Măcar pe jumătatea mea
Știu că vă doriți. <->BIS
Voi nu știți secretul meu,
Nu vă spun, nu vă spun,
Așa v-am pârlit mereu.
Numai eu știu care-i rostul,
Nu vă spun, nu vă spun,
Eu sunt ca tăticul vostru. <->BIS

Nichita Stănescu - A Inventa o Floare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

I.
Din nou mă sprijin numai de cuvinte
Nu e nici o muzică să izbucnească din osul nimănui
Și nici sufletul nu are în sine liniștea potrivită orelor fericite legănate în adaosul de alcool blând.
Și nici prietenul cel puternic și apropiat tristeților și marilor idei.
Și nici femeia credincioasă
că o bătrână vulpe gravidă și atotștiutoare
în amănunțitele treburi ale câmpiei.
Și nici îngerul tatuat cu hărți,
nici unul
nu este de față.
Numai cuvintele, numai ele preaputin doritele, –
că niște mercenari nervoși
îmi urmăresc gestul inimii amorțind,
jetul privirii pulverizând
imaginile tradiționale ale lumii mele
alergând sub ramuri, înotând în mare levitând în aerul plin de simunuri.

II.
Vai, înțelesul este mai iute decât timpul înțelesului.
Și nici nu există înțeles ci numai
înțelegere.
Vai, înțelesul prea iute pentru trupul nostru, vorbind o altă limba
Și groază de-a fi primii, de-a fi singurii,
de a ne inventa mereu
în trecutul surâzând aidoma buzelor,
dezvelind dinții albi ai prezentului
sălbatic.
Poate că din singurătate ne inventăm stăpâni.
Zeii nu sunt decât în viitor.
Jupiter
Tonans și frumoasă
Junona urmează abia
să se nască
în antichitatea cea dulce
a viitorului.
Neliniștea, groază
de a fi primii și singurii
de a fi hymene ale universului.
Tălpile sunt mai îndepărtate de creștet decât trecutul de prezent.
Noi,
hymene ale cosmosului suntem,
și din singurătate ne inventăm stăpâni
în viitor.

III.
Orice cuvânt este un sfârșit,
orice cuvânt din orice limba este un strigat
de moarte
al unei specii, din nesfârșitele specii
care au murit fără să se mai nască,
făcându-ne loc, nouă, singurilor, primilor
care ne-am născut.

IV.
Singur sunt și mă sprijin de „A” frumoasă vocală matricea literelor toate.
Și spaima de a fi singuri, de a fi
primii,
de a fi hymene.
Și nevoia de a inventa stăpâni
zei și flori,
toți, absolut toți în viitor,
în viitorul verzui pe care-l numim
trecut
A inventa un rău curgând liber prin aerul fără maluri
A inventa o floare al cărei miros suntem.

Nicolae Neagu - Desen cu Invenție (18)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Aceasta e mașina daga-dug
sau daga-duga-daga, dacă vreți.
Deși, la-nfățișare, pare plug
servește la plantat… cocobureți.
Nu e nici simplă, nici extrem de grea.
Cine-a făcut-o s-a gândit, se pare,
că va mai trebui să umble-n ea,
din timp în timp, când fi-va s-o repare.
De-aceea a făcut-o cum a vrut:
din două roți, un lanț și șase cuie.
Da, roțile se-nvârt cum s-a cerut,
lanțul coboară muntele și-l suie.
iar cuiele se bat cu vârful-n sus
și-oleacă strâmb, ca trei perechi de coarne,
având menirea, cum ați presupus,
de-a n-o lăsa, la deal, să se răstoarne.
Aceasta-i, deci, mașina daga-dug
sau daga-duga-daga, dacă vreți.
Ce după-nfățișare, pare plug,
dar merge la plantat cocobureți.
Ce sunt cocobureții, vreți să știți?
Ei bine, sunt un fel de… macabâze
dar fiindcă n-ați văzut, n-o să ghiciți
că sunt jumate nuci, jumate gâze.
Jumatea-nucă, partea de nisip,
E toată gămălii și gogoloaie,
cealaltă face clap! sau clop! sau clip!
și scoate coco-pui, o coco-droaie.
Dar puii sunt plăpânzi și belalii
de parcă nici n-ar fi ieșit din ouă
cu toate că, de două ori pe zi,
o macabâză mamă-i ia și-i plouă.
Glumesc, ați spus? Mă rog, se va vedea.
La urma urmei, multe nu sunt încă…
— Cum se mănâncă? ‘ntreabă cineva.
— Dar cine-a spus că ăștia se mănâncă?!

Tudor Arghezi - Cuiul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Într-o vreme la-nceput
Și-ntr-un leat nemaiștiut,
Care, nu pot să-nsemn,
Casele erau de lemn.
Și ulucile de scânduri,
Ca și azi, întinse rânduri,
Puse strâmb și cap la cap
Și proptite cu proțap.
Dar zburau cu fiecare
Vânt mai tare,
Case, garduri și pătule;
Și în timpurile toate.
Grijile erau destule.
Le-adunai împrăștiate
Și-ncepea din nou și iar
Truda muncii în zadar.
Ca să scoli din clătinare
Iarăși doagele-n picioare
Și din nou să le anini
Cu te miri ce rădăcini.
Cui de tapițerie
Năzdrăvan, cum altul nu-i
Un băiat al nimănui
Născoci, atunci, un cui.
Și l-a scos și arătat.
Cuiul nou o săptămâna
A umblat din mână-n mână.
A fost strâns și pipăit,
Pus pe limbă, mirosit,
Nici-un om nu înțelege
Cuiul țeapăn cum să lege,
Fără funii și curele,
Scândurile între ele.
Năzdrăvanul și golanul
Îl înfipse cu ciocanul.
Zice unul: „– Dragul meu,
Așa cui făceam și eu,
Poate chiar mai dichisit,
Însă, vezi, nu m-am gândit.”

Tudor Arghezi - Cel Ce Gândește Singur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cel ce gândește singur și scormone lumina
A dat o viață nouă și-un om de fier, mașina,
Ființa zămislită cu gândul și visarea,
Neînchipuit mai tare ca brațul și spinarea.
Cu ea brazdezi pământul în lung și lat și sameni,
Și una ține locul la mii de mii de oameni
Topitorii, cuptoare, mori, puțuri, fierăstraie,
O sârmă de lumină, o țeavă vâlvătaie,
O lampă duce graiul și dă-n văzduhuri vești
Că omul zămislește puterea din povești
Se face depărtarea mai scurtă decât pasul
La mii de poști s-aude și cunoaște glasul.
Vorbești cu fundul lumii, la tine, din odaie
Secunda-ntrece veacul și timpul se-ncovoaie:
Pe-o sfoară cât e firul de păr și se agață
Vecia, nesfârșitul, pe un crâmpei de ață.
Se-nalță slabul, omul, pe aripi în țări
Și-aduce de acolo noi legi și mărturii.
Iată-l, coboară-n hăuri cu coiful lui rotund
Și râcâie oceanele pe fund,
El trece prin vâlvoare, prin cremene și gheață,
Pornise de cu seară, s-a-ntors de dimineață,
Și nu l-a ars dogoarea, nu l-a-mpietrit nici greul,
E țara lui pământul și l-a-mpletit cu cerul.
Și-aprinde de lângă Argeș, luleaua, și văpaia
Din pipă încă-i arde, ajung pe Himalaia,
Și pâinea coaptă-acasă, într-un cuptor domol,
I-o gustă pinguinii tot proaspătă, la Pol,
Și, în sfârșit, urmașul lui Prometeu, el, omul,
A prins și taina mare, a tainelor, atonul.
El poate omenirea, în câteva secunde,
S-o-ntinerească nouă pe veci, ori s-o scufunde.
E timpul, sluga veche și robul celui rău,
Tu, omule și frate, să-ți fii stăpânul tău.

Tudor Arghezi - Născocitorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ai născocit pe-ncetul uneltele, cu care
Ți s-a făcut mai dârză voință și mai tare.
Când te crezuseși tocmai mai șubred și mai mic,
Atunci ți-ajunse brațul molatec mai voinic.
Tot ciuntind zadarnic și încercând aiurea,
Ai născocit tăișul, cuțitul și securea.
Vicleanul fierăstrău,
Tovarășul și șoarecele tău,
Care-și strecoară firul ca luciul de oglinzi
În curmeziș, prin codri, și îi despică grinzi,
Și secera pe care, în arșiță, Maria
O duce-ncovoiată cât ține-n zări Tăria.
Venise de cu noaptea, cu luna prinsă-n plopi,
Și se întoarce seara pe carul nalt de snopi.
Ai născocit odată
Și o nimica toată,
Cât ghimpele, săracul,
De mic și iute : acul ;
Și harnicul nimica, vioi ca o lăcustă,
Se-nghesuie și-aleargă pe marginea îngustă
Și-mbracă omenirea de miile de ani :
O sculă genială, cinci ace la doi bani.
Ai născocit și ața, mătasea de păianjen,
Cu care coase acul pe Gange și Teleajen.
Ai născocit făina și pâinea tuturor,
Ca să ajungi de pâine gonit și cerșetor,
Crâmpeiule de viață, un rob, un muritor.
În petecu-ți de țară, împotmolit, sfruntată
Și îndrăzneața minte a născocit și roata ;
Nu mai socot burghiul, cazmaua sau lopata,
Frânghia, sârma, lanțul, cu care, prins de legi,
Ai izbutit cătușa de fluiere să-ți legi.
Ai născocit și luntrea, să umbli pe ghicite,
Și-n marea cu talaze și valuri răzvrătite.
Primejdia te cere și-o cauți, orișiunde
Ghicește că te pândește și bănui că se-ascunde.

Wislawa Szymborska - Prolog la O Comedie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Și-a făcut vioară de sticlă, vrând să vadă muzica. A urcat
barca în vârful muntelui și a așteptat marea să ajungă la el.
Noaptea citea „Mersul trenurilor”; stațiile terminus îl mișcau
până la lacrimi. A cultivat trandafiri fără „d”. A scris un
vers pentru creșterea părului și încă unul
pe aceeași temă. A stricat ceasul din turnul primăriei, ca să
oprească pentru totdeauna să mai cadă frunzele din copaci. Din
ghiveciul de arpagic, vrea să dezgroape un oraș. Ține pământul la
picior, satisfăcut, tacticos, căci dacă doi și cu doi fac doi e
fericit. Spunându-i-se că nu mai există, neputând muri de durere
a trebuit să se nască. Acum trăiește pe undeva, face cu ochiul și
crește. La timp! Pe vremuri bune! Maică Precistă, Mașină Dulce
a Binefacerilor, pentru a avea o distracție ca lumea și bucurii
nevinovate, dăruiește-ne măscărici.