<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><rss version="2.0"
	xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/"
	xmlns:wfw="http://wellformedweb.org/CommentAPI/"
	xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/"
	xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom"
	xmlns:sy="http://purl.org/rss/1.0/modules/syndication/"
	xmlns:slash="http://purl.org/rss/1.0/modules/slash/"
	>

<channel>
	<title>infernul &#8211; Versuri.pro</title>
	<atom:link href="https://versuri.pro/top/infernul/feed" rel="self" type="application/rss+xml" />
	<link>https://versuri.pro</link>
	<description>Versuri corectate și explicate</description>
	<lastBuildDate>Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000</lastBuildDate>
	<language>ro-RO</language>
	<sy:updatePeriod>
	hourly	</sy:updatePeriod>
	<sy:updateFrequency>
	1	</sy:updateFrequency>
	<generator>https://wordpress.org/?v=6.9</generator>

<image>
	<url>https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png</url>
	<title>infernul &#8211; Versuri.pro</title>
	<link>https://versuri.pro</link>
	<width>32</width>
	<height>32</height>
</image> 
	<item>
		<title>Dante Alighieri - Infernul - Cântul XXXIII</title>
		<link>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxxiii</link>
					<comments>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxxiii#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Polizorul de Strofe]]></dc:creator>
		<pubDate>Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Dante Alighieri]]></category>
		<category><![CDATA[Dante]]></category>
		<category><![CDATA[disperare]]></category>
		<category><![CDATA[divina comedie]]></category>
		<category><![CDATA[iad]]></category>
		<category><![CDATA[infern]]></category>
		<category><![CDATA[infernul]]></category>
		<category><![CDATA[literatura italiana]]></category>
		<category><![CDATA[suferinta]]></category>
		<category><![CDATA[tradare]]></category>
		<category><![CDATA[ugolino]]></category>
		<guid isPermaLink="false">http://versuri.pro/?p=85083</guid>

					<description><![CDATA[Cântul XXXIII. / Cercul al noulea: Trădătorii. Zona a doua: Antenora. Contele Ugolino. Invectiva împotriva ... <a href="https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxxiii" class="read-more" aria-label="Vezi versurile">→</a>]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Cântul XXXIII.<br />Cercul al noulea: Trădătorii. Zona a doua: Antenora. Contele Ugolino. Invectiva împotriva Pisei.<br />Îşi şterse duhu-gura însângerată, când m-auzii că-nspre el grăiesc,<br />de părul cefii pân&#8217; la os mâncată<br />şi-apoi rosti: Tu-mi ceri să scormonesc dureri adânci şi fără leac ce-n mine,<br />şi nerostite, plânsul îl stârnesc.<br />Dar dacă vorba-mi va rodi ruşine pe lume sus acestui pui de Iudă,<br />voi face grai şi lacrimi să se-mbine.<br />Nu ştiu ce har te-a scoborât ori trudă aci-ntre noi; dar după grai, vecin<br />cu-a mea cetate te ghicesc şi rudă.<br />Afla-vei deci că-s contele-Ugolin şi-acesta-aici cu care mintea-mi pui<br />Ruggieri fu, episcop mare-n cin.<br />Că prin minciună, la porunca lui am fost închis, deşi-i dădeam crezare,<br />şi-apoi răpus, e de prisos să-ţi spui;<br />dar cât de cruntă moartea la-nchisoare n-ai cum să ştii, căci nu ţi-a fost vădită:<br />ascultă dar de ce-l urăsc atare.<br />Prin geamul strâmt al turlei poreclită de când cu mine turla foamei&#8221; şi-unde<br />şi alţii-or plânge, de trei ori cernită<br />văzusem luna cum de noi se-ascunde, când într-o noapte-avui un vis arcan<br />şi-n viitor putui prin el pătrunde.<br />Pe-acesta-aici părea că-l văd şoiman, cum hăituieşte-un lup cu pui pe-un munte<br />ce-ascunde Lucea ochiului pisan.<br />Urzise-astfel încât să meargă-n frunte Gualand, Lanfranchi şi Sismondi-n rând<br />şi-aveau cu ei căţele iuţi şi crunte.<br />Ci-n goana smulsă, lup şi pui când căzură la pământ şi colţi de câine<br />înfipse haita-n trupul lor plăpând.<br />În zori, când mă trezii, cum ar fi mâine, văzui feciorii-n preajmă, albi ca varul,<br />şi-i auzii prin somn cerşindu-mi pâine.<br />Eşti împietrit de, nu pricepi amarul şi presimţirea ce-mi dădea fiori;<br />de-acum nu plângi, au când ţi-e plin paharul?<br />La ceasul când veneau cu prânzul lor erau şi dânşii treji şi-acelaşi gând&#8217;<br />pândea şi-n ei de rău prevestitor.<br />Şi-atunci din turlă auzii bătând piroane jos, în porţile închise<br />şi-n ochi feciorii mi-i privii pe rând<br />Eu nu plângeam: durerea mă-mpietrise; dar ei plângeau şi Anselmuccio-al meu:<br />ŤDe ce taci, tată, şi te uiţi? ť îmi zise.<br />Dar tot n-am plâns, ci suspinând din greu, până ce luna fu de zori înfrântă<br />o zi şi-o noapte am tăcut mereu.<br />Dar când miji prin ferestruica strâmtă lumina zilei şi văzui prin ea<br />pe patru feţe, faţa mea răsfrântă,<br />am prins cu furie mâinile-a-mi muşca, iar ei crezând că foamea mi-o ogoi,<br />sărind strigară: ŤTată, ne-ar durea<br />mult mai puţin dac-ai muşca din noi, căci trup ne-ai dat tu însuţi şi de dânsul<br />e dreptul tău, de vrei, să ne despoiť.<br />Tăcui atunci ca să le stâmpăr plânsul şi-aşa-am rămas. Pământul să se crape<br />mi-aş fi dorit şi să mă-nghită-ntr-însul!<br />Ci-n ziua patra, Gaddo, dând să scape, în faţa mea se azvârli strigând:<br />ŤAjută-mi, tată, dacă-mi eşti aproape! ť<br />Îşi dete duhu-apoi; şi rând pe rând pe câteştitrei, până-mi pierdui vederea,<br />precum mă vezi, aşa-i văzui căzând.<br />Orbit de plâns pornii să-i cat şi fierea mi-o revărsam strigându-i morţi pe nume,<br />până ce foamea birui durerea<br />şi mă-nvoi să mă petrec din lume.&#8221; Şi-aci sfârşind, uită de noi, străinii,<br />şi-n biata ţeastă-nfipse colţi de câne.<br />Ah, Pisă, Pisă, leagăn al ruşinii din mândra ţară unde si răsună,<br />de nu se-ndeamnă-a te stârpi vecinii,<br />Caprara şi Gorgona dimpreună astupe Arnul, ca să-ţi fie haznă<br />să piară-n el ciulini şi mătrăgună.<br />Căci de-a umblat despre cetăţi o baznă, că Ugolin te-ar fi lipsit de ele,<br />la ce i-ai pus şi pe feciori la caznă?<br />Plăpânda vârstă-i mântuia de rele pe câteşipatru, Ugoccion, Brigate<br />şi ceilalţi doi ce-am pomenit cu jele.<br />Pornirăm dar, şi-n gheaţă-nveşmântate văzurăm umbre ce răbdau câineşte<br />cumplitul ger, întinse larg pe spate.<br />să plângă-aici chiar chinul le opreşte, şi acum în ochi durerea lor nu-ncape,<br />se întoarce-n trup şi cazna le-o sporeşte.<br />Amare lacrimi se căzneau să scape, dar în cleştar se prefăceau pe dată<br />şi ca-n potir li se-adunau sub pleoape.<br />Deşi-mi simţeam ca talpa de ciuboată sărmana piele-n gerul crunt, pe faţă,<br />şi bătucită cum n-a fost vreodată,<br />tot îmi păru că simt un vânt prin ceaţă şi Cine-l iscă-am întrebat. De unde?<br />E cu putinţă vânt aici pe gheaţă?&#8221;<br />Curând, răspunse, vei ajunge unde vedea-vei singur cine-l mână-ncoace<br />şi ochii tăi ei înşişi ţi-or răspunde.&#8221;<br />Şi-un duh atunci, din recea lui găoace, O, voi, strigă, ce-aţi uneltit în viaţă,<br />atare-ncât străfundul loc vă face,<br />desprindeţi vălul ce-mi atârnă-n faţă să pot prin lacrimi jalea să-mi desclei,<br />până ce plânsu-n ochii mei nu-ngheaţă.&#8221;<br />Spune-mi ce-ai fost, am zis atunci, de vrei să ţi-l desprind, şi de vei fi-nşelat,<br />mă-nghită gheaţa în străfundul ei.&#8221;<br />Sunt Alberigo, cel ce-am ospătat mesenii strânşi cu poame-otrăvitoare,<br />drept care-acum culeg ce-am semănat.&#8221;<br />Eşti mort? grăii. E cu putinţă oare?&#8221; şi duhu-atunci: N-am veşti de nici un fel<br />de trupul meu pe lumea trecătoare;<br />căci brâu-acesta-i rânduit astfel că poate-un mort de-a lungul să-l colinde,<br />fără c-Atropos să-l fi-mpins în el.<br />Şi ca să poţi mai bucuros desprinde cumplitul văl în sticlă preschimbat,<br />să ştii că-n clipa-n care-un suflet vinde,<br />aşijderea mie, trupul lui e luat de-un diavol care îl struneşte zi<br />şi noapte atât cât să trăiască-i dat.<br />Mişelul suflet se prăvale-aci; şi poate duhul care-mi calcă urma<br />îşi plimbă încă trupul printre vii.<br />Socot că-l ştii de-ai coborât acuma: e Branc d&#8217;Oria el, şi-n promoroacă<br />de ani îndură gerul crunt şi bruma.&#8221;<br />Nu-i cu putinţă, i-am răspuns, să zacă cu tine-aicea pe sub gheaţă-ascuns,<br />când bea, mănâncă, doarme şi se-mbracă.&#8221;<br />În groapă sus, grăi întru răspuns, pe unde dracii-ncing catranu-n hău,<br />Michele Zanche nici n-a fost ajuns<br />când el lăsă un drac în trupul său şi-al unui văr, aşijderea mişel,<br />cu care-alături s-a dedat la rău.<br />M-ajută-acum, că nu mai văd de fel!&#8221; strigă; dar eu îl părăsii-n cărare<br />şi drept am fost de-am fost mojic cu el.<br />Ah, genovezi, certaţi cu cinstea-atare că numai rele uneltiţi în gând,<br />cum vă mai rabdă cerul sfânt sub soare,<br />când printre voi găsii un duh şezând cu cel mai rău dintr-a Romagnei nume<br />şi-şi scaldă-aici suflarea lui, părând că-i încă viu în trupul lui pe lume?</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxxiii/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Anna Ahmatova - Muza</title>
		<link>https://versuri.pro/anna-ahmatova-muza-2</link>
					<comments>https://versuri.pro/anna-ahmatova-muza-2#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Polizorul de Strofe]]></dc:creator>
		<pubDate>Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Anna Ahmatova]]></category>
		<category><![CDATA[agonia așteptării]]></category>
		<category><![CDATA[anxietate]]></category>
		<category><![CDATA[conditia umana]]></category>
		<category><![CDATA[Dante]]></category>
		<category><![CDATA[infernul]]></category>
		<category><![CDATA[Inspirație]]></category>
		<category><![CDATA[inspiratie divina]]></category>
		<category><![CDATA[Întunecat]]></category>
		<category><![CDATA[Moarte]]></category>
		<category><![CDATA[muza]]></category>
		<category><![CDATA[poezie]]></category>
		<category><![CDATA[simbolism]]></category>
		<guid isPermaLink="false">http://versuri.pro/?p=87844</guid>

					<description><![CDATA[Când noaptea îi aștept sosirea, / De-un fir de păr simt viața-mi atârnând. / Ce-i ... <a href="https://versuri.pro/anna-ahmatova-muza-2" class="read-more" aria-label="Vezi versurile">→</a>]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Când noaptea îi aștept sosirea,<br />De-un fir de păr simt viața-mi atârnând.<br />Ce-i tinerețea, gloria, iubirea<br />În fața-acestui oaspete? Cântând,<br />Ea a intrat. Cu plapuma deoparte,<br />O-ntreb c-un glas ce parcă nu-i al meu:<br />”Tu i-ai dictat lui Dante acea carte<br />Zisă «Infernul»? ” Îmi răspunde: „Eu”.<br />1924</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://versuri.pro/anna-ahmatova-muza-2/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Dante Alighieri - Infernul</title>
		<link>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul</link>
					<comments>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Polizorul de Strofe]]></dc:creator>
		<pubDate>Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Dante Alighieri]]></category>
		<category><![CDATA[calatorie]]></category>
		<category><![CDATA[Dante]]></category>
		<category><![CDATA[diomede]]></category>
		<category><![CDATA[Florența]]></category>
		<category><![CDATA[iad]]></category>
		<category><![CDATA[infern]]></category>
		<category><![CDATA[infernul]]></category>
		<category><![CDATA[Întunecat]]></category>
		<category><![CDATA[pacat]]></category>
		<category><![CDATA[Ulise]]></category>
		<guid isPermaLink="false">http://versuri.pro/?p=85053</guid>

					<description><![CDATA[Cercul al doilea. Judecătorul Infernului: Minos. Păcătoșii din / dragoste. Francesca da Rimini și Paolo ... <a href="https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul" class="read-more" aria-label="Vezi versurile">→</a>]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Cercul al doilea. Judecătorul Infernului: Minos. Păcătoșii din<br />dragoste. Francesca da Rimini și Paolo Malatesta.<br />Povestea lor de dragoste și de moarte.<br />Din primul brâu am coborât astfel<br />în cel de-al doilea, ce mai strâmt rotește,<br />dar chin mai mare adăpostește-n el.<br />Acolo-n prag stă Minos și rânjește, greșeala cată, iar apoi, turbat, precum își-nvârte coada lui, menește.<br />Ajuns în fața-i, duhul blestemat de-a fir-a-păr greșala-n văz și-aruncă, iar el, ce-i priceput întru păcat,<br />i-alege loc în iad și-i dă poruncă de câte ori cu coada-ncinge laț, atâtea brâuri să scoboare-n stâncă;<br />în fața-i veșnic mulți sunt adunați și rând pe rând ajung la sorocire, grăiesc, aud și-n fund sunt aruncați.<br />„O, tu, ce calci lăcașul de mâhnire, strigă spre mine gros, când mă zări, curmându-și silnic crunta lui menire,<br />au cui te-ncrezi? Ferește-ți pașii aci! Să nu te-nșele pragul larg. Păzea!” și-atunci maestrul: „Minos, nu răcni!<br />Nu pune-opreliști tu în calea sa; aceasta-i vrerea-n ceruri sus; s-o-ndure se cade omul. Alta nu-ntreba.”</p>
<p>Simțeam acum vuind ca o pădure scrâșniri și geamăt strânse dimpreună, ce se roteau prin tainițele sure,<br />pe unde-n veci nici soare nu-i, nici lună și-ntreg văzduhu-ntărâtat tresare și muge surd ca marea pe furtună.<br />Drăcescul iureș care-n veci nu moare pe morți îi poartă-n voia lui, orbește, și crunt îi zbate-n apriga vâltoare.<br />Iar când vântoasa-i smulge și-o pornește, țâșnesc strigări și vaier lung pe vale și blesteme spre cel ce zămisleşte.<br />Văzui atunci că pe-astă cruntă cale sunt osândiți cei ce-au robit în gând puterea minții poftelor carnale.<br />Și cum pe-aripi se lasă rând pe rând fugind de toamnă păsări călătoare, la fel și ei se lasă duși de vânt,<br />în sus, în jos, de-a valma, fără stare, și-n veci sunt puși să se-nfășoare-n caier, și-n veci sortiți să geamă și să zboare.<br />Și cum cocorii-și cântă jalea-n vaier<br />și stolul lor o dâră lungă-nscrie,<br />la fel văzui venind plângând prin aer<br />un șir prelung purtat de vijelie și-am întrebat: „Maestre, cine-s oare cei osândiți de noaptea plumburie?”<br />„Cea pusă-n fruntea celorlalți să zboare pe lume-a fost împărăteasă-odată, răspunse el, și-a stăpânit popoare;<br />dar într-atât de pofte subjugată, încât desfrâu-îl consfinți pe lume ca nu cumva să fie defăimată.<br />Semiramida-i ea și-n cărți se spune că-i fu lui Nin femeie și c-a stat pe unde azi sultanul țări supune.<br />Din dragostea cealaltă și-a curmat al vieții fir și și-a-nșelat bărbatul; cu ele stă și Cleopatra-n sfat,<br />și stă Elena, ce-a iscat turbatul război purtat atâta vreme-n van, și-n luptă mort, Ahile, neînfricatul.<br />Privește către Paris și Tristan.” Și rând pe rând îmi arătă jelirea acelor frânți de-al dragostei elan.<br />Ci, ascultând cum deapănă-amintirea de cavaleri și doamne de-altădată, mă-nvinse mila mai să-mi pierd simțirea<br />și-am zis: „Poete, -aș agrăi din ceată pe-aceia doi ce strânși la zbor se-mbie și ca și fulgul de ușori se-arată.”<br />„Aproape, spuse, când vor fi să fie, pe dragostea ce le-a săpat mormântul îi roagă să se-apropie și-au să vie.”<br />Abia-i împinse-n preajma noastră vântul și-am zis : &#8222;Grăiți, de nu vă-mpinge zorul, o, inimi frânte, și vi-e dat cuvântul.”<br />Precum hulubii, când îi mână dorul de cuibul dulce, -ntind aripi ușoare și-aceeași vrere le grăbește zborul,<br />așa și ei spre noi, din ceata-n care Didona stă, prin iureșu-nvrăjbit, atât foc pusesem în strigare.<br />„O suflet bun și nobil ce-ai trudit s-ajungi aici, noi, ce pământu-odată cu-al nostru sânge-n lume-am înroșit,<br />de nu ne-ar fi vrăjmaș cerescul tată, noi l-am ruga să-ți deie moarte-ușoară, căci milă ai de soarta ce ni-e dată.<br />De vrei s-asculți povestea noastră-amară ori să ne-ntrebi, te-om asculta și-om spune, până ce vântul nu se-ndeamnă iară.<br />Cetatea-n care m-am născut pe lume pe țărm adastă unde Padul moare cu-ai săi, și apa și-o revarsă-n spume.<br />Iubirea care-n cei aleși tresare<br />îl prinse-n mreji cu-a mea făptură, moartă<br />în chip ce și-azi, când mi-amintesc, mă doare.<br />Iubirea care pe iubiți nu-i iartă de chipu-i drag pe veci m-a-nlănțuit, încât, cum vezi, nu-i chin să ne despartă.<br />Iubirea-aceeași moarte ne-a sortit: străfund de iad pe ucigaș l-așteaptă.” Astfel grăi. Și cum ședeam mâhnit<br />de-a lor osândă tălmăcită-n faptă, lăsai obrazu-n jos, către pământ, pân&#8217; ce Virgil: „Ce ai?” rosti în șoaptă.<br />Târziu, când glasu-mi se rosti-n cuvânt: „O, câte vise și ce dor de viață i-a-mpins, grăii, pe aceștia spre mormânt!”<br />Și-ntors spre ei: „Francesca-am spus, pe faţă îmi aștern lacrimi dorul tău și chinul; ci spune-mi tu, pe când erați în viață<br />și încă dulce vă era suspinul,<br />cum de v-ați prins în mreaja de ispite<br />și dragostei i-ați cunoscut veninul?”<br />„Nu-i chin mai mare-n vremi nenorocite decât &#8211; răspunse-n lacrimi și păli &#8211; să-ți amintești de clipe fericite.<br />Și-o știe domnul tău. Dar de mă-mbii să-ți spun dorința cum ne-a-nvins treptat, suspin și grai rostind voi împleti.<br />Citeam odată cum l-a subjugat pe cavalerul Lancelot iubirea; singuri eram și fără de păcat.<br />Adesea-n taină ne-am surprins privirea și-același gând obrajii ne-a pălit; ci-un singur vers ne-a biruit simțirea.<br />Când am citit cum zâmbetul râvnit i-l sărută pe gură Lancelot, acesta ce mi-e veci nedespărțit<br />mă sărută și-un freamăt era tot; de-atunci nicicând n-am mai citit &#8216;nainte căci pentru noi fu cartea Galeot.”<br />Și-n timp ce unul se rostea în cuvinte, cel&#8217;lalt plângea, astfel încât, dovadă că-mi frânse mila grai și simțăminte,<br />căzui cum numai morții pot să cadă.</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Dante Alighieri - Infernul Cantul XXI</title>
		<link>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxi</link>
					<comments>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxi#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Polizorul de Strofe]]></dc:creator>
		<pubDate>Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Dante Alighieri]]></category>
		<category><![CDATA[Dante]]></category>
		<category><![CDATA[diavoli]]></category>
		<category><![CDATA[divina comedie]]></category>
		<category><![CDATA[iad]]></category>
		<category><![CDATA[infern]]></category>
		<category><![CDATA[infernul]]></category>
		<category><![CDATA[infernul lui dante]]></category>
		<category><![CDATA[Înfricoșător]]></category>
		<category><![CDATA[pedeapsa]]></category>
		<guid isPermaLink="false">http://versuri.pro/?p=85059</guid>

					<description><![CDATA[INFERNUL. / CANTUL XXI. / Cercul al optulea: Bolgia a cincea. Cei care își însușesc ... <a href="https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxi" class="read-more" aria-label="Vezi versurile">→</a>]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>INFERNUL.<br />CANTUL XXI.<br />Cercul al optulea: Bolgia a cincea. Cei care își însușesc bunul obștesc. Amenințările diavolilor. Umorul dantesc.<br />Astfel, din punte-n punte povestind de câte toate-i de prisos să spun, ajuns-am sus pe-un pod; și poposind,<br />am cercetat lăcașul de surghiun și zvonul surd de plâns și de durere; negru-l găsii ca fundul de ceaun.<br />Cum fierbe la Veneția pe șantiere în miezul iernii smoala pe cărbuni ca să lipească luntri ori galere<br />pe drumuri lungi crăpate de furtuni și care dreg și care-astup cu spargă șampania moștenită din străbuni,<br />care la pupă ori la proră-aleargă, cârpește pânze, vâsle noi își scoate ori funii răsucește la catargă,<br />așa și-aici prin har ceresc clocoate o smoală lipicioasă bulbucind, ce năclăie străfundurile toate.<br />Vedeam în ea bășicile dospind, dar altceva nimic decât catran ce se umfla și recădea pufnind.<br />Și-n timp ce-astfel nesățios priveam, Virgil strigând: „Ferește sub arcadă!” mă trase lângă el de unde stăm.<br />Cum cel ce vrea cu dinadins să vadă<br />un lucru nou, dar înfricat apoi<br />nu prea cutează într-un loc să șadă,<br />așa și eu, privind din mers-napoi, văzui un drac venind în fuga mare și hăulind pe punte după noi.<br />Cumplit era la chip și-nfățișare<br />cum se-apropia ca să ne poată-ajunge,<br />cu-ntinse-aripi și iute de picioare.<br />Culcat pe-un umăr ce părea că-mpunge, ducea un duh și mi-l strângea-n lăboi de-ai fi crezut că-i gata-gata a-l frânge.<br />„Hei, fraților, strigă de lângă noi, pe ăst fruntaș adus din sfânta Zită să-l dați la fund, că eu mă-ntorc-napoi<br />în urbea sfintei”, de pungași ticsită: numai Bonturo e cinstit, căci toți fac da din nun când vorba li-e plătită.<br />Zvârli degrabă-n smoală pe pohoț și-apoi fugi cum n-am văzut vreodată dulău să se repeadă după hoț.<br />Duhul pieri ca să se-ntoarcă-ndată cu spata-n sus, dar diavolii: „Să știi, răcneau, c-aici icoane nu se-arată<br />și nu ca-n Serchio va să-noți aci: de vrei să scapi de-mbârligata gheară, la fața apei nu-ncerca să vii.”<br />Cu zeci de căngi apoi îl sfârtecară, zicându-i: „Jocul, dacă poți, sub smoală și-ascunde-te de vrei să ieși afară!”<br />Aidoma și bucătarii-și scoală rândașii ca să-ndese cu țepușa slănina-n zeama care fierbe-n oală.<br />„Ca nu cumva să-ți dea de urmă-acușa, grăi Virgil, te-ascunde după-un stei, și-ascuns rămâi, cât timp ne strâng cu ușa.<br />Să nu te temi de s-or vădi mișei cu-a mea făptură; le cunosc eu soiul căci și-alteori m-am războit cu ei.”<br />Trecu pe punte-apoi și când șuvoiul ceilalte văi i se-arătă și răii, trebuință-i fu să-și întărească boiul.<br />Cum sar și latră ca turbați dulăii<br />la cerșetor când poarta stă s-o-mpingă,<br />la fel văzui țâșnind din fundul văii<br />mulțimi de draci și toți dădeau să-ntingă țepușele spre el, dar drept răspuns Virgil le spuse: „Nimeni să m-atingă!<br />Nu vă pripiți, ci vie-ntâi un uns să-i spun ce am de spus și-abia apoi să țineți sfat de-s vrednic de străpuns.”<br />Strigară dracii: „Meargă Codârloi!” și dintre ei se smulse-atunci năpastă un drac grăind: „Ce naiba vrei cu noi?”<br />Și-atunci Virgil: „Crezi oare, minte proastă, c-am coborât trecând de pragul porții, la adăpost de vrăjmășia voastră,<br />fără-ajutorul cerului și-al sorții?<br />Ne lasă drum, căci Cel-de-sus voiește<br />să duc un viu prin tainițele morții.”<br />Răzbită-i fu trufia-atunci firește și, lepădând țepușa jos, cu pică: „Lăsați-l!” auzii că poruncește.<br />Grăi maestru-atuncea: „Te ridică de unde stai a-una cu pământul ascuns pe jos și vino fără frică.”<br />Pornii grăbit când i-auzii cuvântul,<br />dar tartaroții alungiră pașii,<br />încât crezui că nu-și țin legământul.<br />La fel cu mine tresăriră-arcașii când dând să iasă din Caprona lor văzură-n jur puzderie vrăjmașii.<br />Tot trupul mi-l lipii de-nvățător,<br />dar nu puteam privirea să-mi desprind<br />de chipul lor de rău prevestitor.<br />Ținteau spre mine furcile rânjind și „Să-l ating?” strigă un drac turbat, iar ceilalți: „Dă-i!” urlau, privind cu jind.<br />Ci tartorul care ținuse sfat<br />cu domnul meu se răsuci grăbit<br />și „Stați domol!” le spuse înciudat.<br />Iar nouă-apoi: „Cărarea ce-ați pornit nu duce jos; degeaba-i dați târcoale, căci puntea șasea-n fund s-a năruit.<br />Dar dacă totuși vă-ndemnați Ia cale, pe malul râpei vă porniți oricum, căci altă punte vă va duce-n vale.<br />Chiar ieri, cinci ore mai târziu c-acum<br />o mie două sute șaizeci șase<br />de ani s-au strâns de când s-a frânt în drum.<br />Trimit cu voi vreo câțiva draci cu coase ca să-i atingă pe niște mișei nițel: dar n-o s-aveți a trage voi ponoase.<br />Hei, Zbate Aripi, ieși cu Farfarel, prinse-a răcni, și tu, Cățoi, te-arată, vă mâie Barbă-creață la măcel.<br />Hai, Libicoane, mișcă, Forforoată,<br />sai, Rât-de-porc, Drăcilă, Gheare-ntinde,<br />și tu Roșcate, hai, ieșiți din gloată.<br />Păziți cuprinsul văii clocotinde<br />și-i duceți teferi pe-ăștia doi prin schei,<br />pe puntea care-ntreg străfundu-l prinde.”<br />„Ce văd, maestre? S-o pornim, de vrei, mai bine singuri, zis-am drept răspuns, căci bucuros m-aș lepăda de ei.<br />Tu, care pururi toate le-ai pătruns, nu vezi că mă pândesc a bună seamă și că spre noi rânjesc cu gând ascuns?”<br />„Rânjească, de poftesc, nu-ți fie teamă, grăi Virgil, căci nu spre noi ei cată, ci către cei ce clocotesc în zeamă.”<br />Cotiră-atunci la stânga dracii roată și spre fruntaș văzui că toți se-ntoarnă și-un sfârc de limbă printre dinți i-arată,<br />drept care el făcu din * -i goarnă.</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxi/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Dante Alighieri - Infernul - Cântul XXIX</title>
		<link>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxix</link>
					<comments>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxix#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Polizorul de Strofe]]></dc:creator>
		<pubDate>Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Dante Alighieri]]></category>
		<category><![CDATA[cantul xxix]]></category>
		<category><![CDATA[Dante]]></category>
		<category><![CDATA[disperare]]></category>
		<category><![CDATA[divina comedie]]></category>
		<category><![CDATA[divina commedia]]></category>
		<category><![CDATA[falsificatori]]></category>
		<category><![CDATA[iad]]></category>
		<category><![CDATA[infern]]></category>
		<category><![CDATA[infernul]]></category>
		<category><![CDATA[pedeapsa]]></category>
		<category><![CDATA[suferinta]]></category>
		<guid isPermaLink="false">http://versuri.pro/?p=85065</guid>

					<description><![CDATA[Cântul XXIX. / Cercul al optulea: Bolgia a zecea. Falsificatorii. / Simțeam de-atâtea răni cum ... <a href="https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxix" class="read-more" aria-label="Vezi versurile">→</a>]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Cântul XXIX.<br />Cercul al optulea: Bolgia a zecea. Falsificatorii.<br />Simțeam de-atâtea răni cum mi se strâng tot mai mulți stropi în ochi&#8217;, pe sub arcade, și bucuros m-aș fi oprit să plâng.<br />„La ce te uiți, grăi Virgil, de-ți șade privirea-n loc și-aduni sub pleoape rouă privind în vale umbrele schiloade?<br />Purtarea ta mi se vădește nouă; să știi că brâul, de-l socoti în minte, măsoară-n leghe douăzeci și două.<br />Luna-i sub noi și va să iei aminte<br />că vremea-i scurtă și ne-mpinge ceasul,<br />căci multe-s încă de văzut &#8216;nainte.&#8221;<br />„De-ai fi-nțeles ce-mi zăbovește pasul și ochii mei i-împlântă în abise, de bună seamă îngăduiai popasul.&#8221;<br />Porni maestrul într-aceste zise și eu cu el, dar vorba neîmplinită sfârșii zicând: „În groapa ce-mi răpise<br />și-mi țintuia privirea buimăcită<br />o rudă-a mea, din neamul nostru scoasă,<br />își plânge vina-atât de scump plătită&#8221;.<br />Grăi Virgil: „Nevrednic gând te apasă; de-aci-nainte cată-aiurea-n hat și pe mișel în plata lui îl lasă,<br />căci l-am văzut sub punte înciudat cum te-arăta și celorlalți din gloată și Ger del Bello l-auzii strigat.<br />Ci mintea ta era cuprinsă toată<br />de cel cu capul spânzurând lămpaș,<br />și pân&#8217; să-l vezi, el și plecă pe dată.&#8221;<br />„Maestre, -am zis, sfârșitul crunt, pizmaș ce nu-i fu încă răzbunat pe sus de cei ce-au fost rușinii lui părtași<br />îl mânie-astfel; drept care, de s-a dus fără-a-mi vorbi, de-a sale oase ciunte și mai vârtos de milă sunt răpus.&#8221;<br />Astfel vorbind ajuns-am sus pe punte de unde ochiu-adâncu-n fund smolit pe zi cu soare-ar fi putut să-nfrunte.<br />Și când ajuns-am cel din urmă schit al văii Malebolge și-ncepuseră călugării să se zărească-n sit,<br />atare chinuri îi văzui că-ndură, și-atare-urlând îi auzeam câinește, că mi-astupai urechile-n tortură.<br />De-ar fi s-aduni durerea ce scrâșnește la sarzi și-n Val din Chiana prin spitale sau în Maremma când arșița crește,<br />tot chinul strâns n-ar copleși în jale pe cel de-aici și strașnica duhoare de leș și hoit ce se-mprăștia din vale.<br />De-a stânga scoboram printre ponoare pe cel din urmă mal ce-mprejmuiește adâncul văii, și prindeam arare<br />să văd străfundul unde-amar căznește cerescul tată-ntr-al dreptății nume pe câți în lume calpuzani găsește.<br />Nu cred c-a fost mai mare jale-n lume nici când pieriră-n chinuri egineții, stârpiți de boarea veninoasei ciume<br />ce pân&#8217; și-n viermi curma suflarea vieții, încât apoi cei mulți ce dispărură, pre câte spun învederat poeții,<br />din ouă de furnică renăscură, precum aici pe unde-n clăi spurcate stau morții strânși ca stogu-n bătătură.<br />Pe burtă unii, alții spate-n spate zăceau grămezi, iar alții, fără stare, de-a lungul căii se târau în coate.<br />Iar noi, tăcuți, treceam cu pas arare privind betegii rezemați în șale, căci n-aveau chip să șadă pe picioare<br />Și doi văzui proptiți ca două oale pe-aceeași plită, rezemați în brâncă, de râie plini pe trupurile goale;<br />nici n-am văzut rândaș la vreo poruncă<br />pe cal mai aprig mânuind țesala<br />sau dându-i zor când e sătul de muncă,<br />de cum aceia-și scărpinau zăbala cu unghiile care scurmau orbește, căci fără leac îi canonește boala.<br />Și-atare-i chinul ce-i strângea ca-n clește,<br />că piei și coji își jupuiau din spete,<br />cum razi cu brișcă solzii de pe-un pește.<br />„O, tu, ce trupul ți-l jupoi cu sete și-ți faci din deget clește și răjghine, grăi maestrul către-un duh și stete,<br />ajungă-ți unghia-n veci de veci s-aline spurcatu-ți chin, ci spune, printre voi nu-i vreun latin să rabde-aici rușine?&#8221;<br />„Latini suntem noi ăștia amândoi, răspunse-un duh și lăcrima de zor; dar cine tu cel care-ntrebi de noi?&#8221;<br />Grăi Virgil: „Sunt unul ce cobor c-un viu, ca să-i arăt spre izbăvire Gheena-n fund și-al umbrelor popor.&#8221;<br />Desprinși atunci din geamăna proptire, cei doi priviră tremurând spre mine, cu alții-n rând, stârniți de glăsuire.<br />Maestru-atunci mă trase lângă sine zicând: „Întreabă-i ce poftești anume&#8221; și vrerea lui urmând cum se cuvine,<br />am zis spre ei: „Dea Domnul sus pe lume memoria voastră să rămână-aleasă și ani de-a rândul să v-aud de nume,<br />ci-mi spuneți mie cine-ați fost, ce casă? și nu vă temeți a rosti cuvânt fiindcă răbdați osândă rușinoasă.&#8221;<br />„Eu din Arezzo, zise unul, sunt și-Albert da Siena poartă vina-ntreagă de-am ars pe rug; ci-n iad de mă frământ<br />nu-i vina lui. E drept c-odată-n șagă<br />i-am spus: ŤDe vreau eu pot zbura săgeatăť;<br />drept care el cu mintea-i slăbănoagă<br />vru să-l învăț și fiindcă eu pe dată nu izbutii să-l fac Dedal, la țeapă și rug mă-mpinse cel ce-i fuse tată.<br />Dar de-s aici în cea de-a zecea groapă,<br />de alchimie-s vinovat anume<br />și Minos, dreptul, mă vârî la apă.&#8221;<br />„Maestre, am zis, decât senezii-n lume să fie oare neamuri mai pătrunse de sine-încât și-al francilor renume<br />să-l bată ei?&#8221; Și cel&#8217;lalt duh răspunse: „O fi, de-l scoți pe Stricca din grămadă ce pururi banii la chimir îi strânse,<br />ori pe Niccolo care-a dat dovadă că știe-a prețui gastronomia când cuișoare semănă-n ogradă,<br />ori ceata-n care-și prăpădi moșia Caccia d&#8217;Ascian cu via dimpreună, iar zisul Orb își dovedi prostia.<br />Și ca să afli cine-ți cântă-n strună și pe senezi, ajungă-i-ar deochiul, îi ponegrește-astfel și se răzbună,<br />privește-mă și află că-s Capocchiu ce-n alchimie aflat-am lumii rost și-aminte adu-ți, de nu mă-nșală ochiu,<br />ce-ndemânatic soi de moimă-am fost.&#8221;</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxix/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Dante Alighieri - Infernul - Cântul XXXIV</title>
		<link>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxxiv</link>
					<comments>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxxiv#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Polizorul de Strofe]]></dc:creator>
		<pubDate>Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Dante Alighieri]]></category>
		<category><![CDATA[Dante]]></category>
		<category><![CDATA[divina comedie]]></category>
		<category><![CDATA[iad]]></category>
		<category><![CDATA[infern]]></category>
		<category><![CDATA[infernul]]></category>
		<category><![CDATA[Înfricoșător]]></category>
		<category><![CDATA[lumina]]></category>
		<category><![CDATA[purgatoriu]]></category>
		<category><![CDATA[stele]]></category>
		<category><![CDATA[tradare]]></category>
		<guid isPermaLink="false">http://versuri.pro/?p=85073</guid>

					<description><![CDATA[Cântul XXXIV. / Cercul al nouălea: Zona a patra şi ultima: Giudecca. Trădătorii de binefăcători. ... <a href="https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxxiv" class="read-more" aria-label="Vezi versurile">→</a>]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Cântul XXXIV.<br />Cercul al nouălea: Zona a patra şi ultima: Giudecca. Trădătorii de binefăcători.</p>
<p>„Priveşte-acum, grăi Virgil, în faţă<br />Vexilla regis prodeunt inferni,<br />de poţi cu ochiul desluşi prin ceaţă.”<br />Cum vezi spre seară când e sur pământul<br />şi neguri groase se coboară-n zare<br />o moară-naltă cum o-nvârte vântul,<br />aşa văzui ceva diform şi mare<br />şi m-am ascuns după Virgil din mers,<br />căci vântu-n şes sufla cu-nverşunare.<br />Cu teamă-aştern câte-am văzut în vers,<br />căci pe mişei abia-i zăream acum,<br />ca printr-un geam, nedesluşit şi şters.<br />Sub gheaţă stau, întinşi sau drepţi, oricum,<br />în tălpi sau creştet, pe când alţii-n frângeri<br />cu arcul stau, din şale rupţi, duium.<br />Şi-ajunşi afund pe valea-n veci de plângeri,<br />ca să-mi arate domnul meu prin ceaţă<br />pe cel mai mândru făurit din îngeri,<br />se trase-n lături şi mă-mpinse-n faţă,<br />„Acesta-i Dis, zicând, şi bărbăţie<br />s-arăţi aicea şi curaj învaţă”.<br />Nu mă-ntrebaţi ce spaimă-am tras, vai mie,<br />şi ce fiori mă scuturau prin spate:<br />puţină-i vorba când se cere-a scrie.<br />Nici mort eram, nici nu trăiam a toate;<br />dă-ţi seama deci, de mă-nţelegi, creştine,<br />ce-nseamnă viu, să mori pe jumătate.<br />Voievodul negru-al tristelor destine<br />ieşea din gheaţă până jos spre maţe;<br />dar eu m-asemui c-un uriaş mai bine<br />decât uriaşii cu-ale sale braţe;<br />socoate dar ce trup îi dase muma<br />ce-atare labe-i făuri drept soaţe!<br />De-a fost frumos pe cât de hâd e-acuma<br />şi tatăl şi-a-nfruntat cu-nverşunare,<br />pe drept din el îşi trage răul numa.<br />Rămas-am mut de spaimă şi mirare<br />când ţeasta lui văzui c-adăposteşte<br />un chip la mijloc, roşu-nchis, îmi pare,<br />şi alte două ce rânjeau drăceşte<br />de peste umeri, drept în sus, egale<br />şi-ngemănate se-ntâlneau în creştet.<br />Cel drept bătea în alb-gălbui spre poale,<br />iar cel de-a stânga se vădea atare<br />precum pălmaşii de pe Nil de vale.<br />Şi-un rând de-aripi purta sub fiecare,<br />croite-anume pentru el, uriaşe,<br />cum n-am văzut pânze mai mari pe mare.<br />De pene smulse, se-nchirceau golaşe<br />ca de lilieci şi când zbătea din vele<br />trei vânturi reci suflau prin hău vrăjmaşe,<br />de-ntreg Cocitul îngheţa de ele;<br />din ochi plângea şi bale, spumegând,<br />pe trei bărbii scurgea dintre măsele.<br />Ca meliţa bătea din dinţi rupând<br />cu fice gură piept, grumaz, picioare,<br />şi trei deodată canonea muşcând.<br />Dar cel din faţă, înşfăcat şi-n gheare,<br />colţoşii dinţi nici că-i simţea-n făptură,<br />căci zece piei îi jupuia-n spinare.<br />„Acesta-aici, ce chin mai mare-ndură<br />e Iuda, zise domnul meu, şi zace<br />cu trupu-afară şi cu capu-n gură.<br />Iar din ceilalţi, cel care-atârnă-ncoace<br />din gura neagră spânzurând, e Brut,<br />(cumplit se zbate, precum vezi, dar tace),<br />iar cellalt Cassiu, mai voinic făcut.<br />Ci noaptea suie; nu-i de noi răgazul.<br />Să mergem dar, căci toate le-am văzut.”<br />Pe voia lui i-nlănţuii grumazul,<br />şi-aflând el loc şi vreme cu priinţă,<br />când din aripă falfai viteazul,<br />se agăţă de blana lui, velinţă,<br />şi coborî cu viţele-i prelunge,<br />strivit de zid şi-a lui păroasă fiinţă.<br />Iar când ajuns-a unde şoldu-mpunge<br />şi-ncheietura prinde-n el răsad,<br />maestrul meu, vărsând sudori de sânge,<br />croi cu capul spre picioare vad<br />şi merse-n sus ca la vreo zece şchioape,<br />încât crezui că iar mă-ntoarce-n iad.<br />„Te ţine strâns, căci prin atari hârtoape,<br />grăi trudit, să urce-i scris, pe brâncă,<br />cel care vrea de negrul fund să scape.”<br />Apoi ieşi printr-o spărtură-n stâncă,<br />mă puse jos, iar el un pas făcând<br />sări cu grijă peste groapa-adâncă.<br />Privii în sus spre Lucifer, crezând<br />că-l voi zări cum l-am lăsat, pe brânci,<br />dar îl văzui cu talpa-n sus şezând:<br />şi cât de mare-mi fu uimirea-atunci<br />închipuie-şi cei săraci cu duhul,<br />care nu ştiu ce punct am străbătut prin stânci.<br />Şi-atunci Virgil: „Ridică-te-n picioare,<br />grăi pripit, căci drumu-i lung şi-avan,<br />iar soarele de mult sclipeşte-n zare”.<br />Nu-n încăperi ca de palat ne-aflam<br />ci într-o hrubă cu pietriş podită,<br />în care rază nu răzbea prin geam.<br />„Maestre, -am zis, până-a lăsa smolită<br />Gheena-n fund, acum ca şi-alte ori,<br />adu lumină-n mintea mea-ndoită.<br />De ce stă-n cap şi cu picioru-n nori?<br />şi unde-i gheaţa ce-mbrăca mormântul?<br />au cum ajuns-am din amurg în zori?”<br />„Te crezi dincolo, i-auzii cuvântul,<br />de locu-n care, cu tot trupul meu<br />m-am prins de râma ce scurma pământul.<br />Dincolo-ai fost cât scoborât-am eu;<br />ci-odată-ntors, trecut-ai punctul-teacă<br />ce-atrage-n sine tot ce-atârnă greu.<br />Te afli-acum sub bolta ce se-apleacă<br />potrivnic celei ce cuprinde-uscatul,<br />sub culmea cărei fu sortit să zacă<br />cel răstignit ce n-a ştiut păcatul;<br />tu stai pe-o palmă de pământ ce-şi are<br />drept în Giudecca corespuns cu statul.<br />E-n zori aici când ziua-acolo moare;<br />iar cel ce trepte ne urzi din bunde,<br />stă bine-nfipt, şi-acum, tot în picioare.<br />Căzu din cer pe-acest meleag, de unde<br />uscatu-întins spre marea verde-albastră,<br />de spaima lui se cuibări sub unde<br />şi se retrase pe sub bolta noastră;<br />înfricoşat lăsă-mprejur pustie,<br />pre câte vezi, şi se-nălţă în creastă.”<br />E jos un loc, cam cât în lung se-nscrie<br />huruba-n stânci, de Belzebut departe,<br />ce nu prin văz, ci prin auz te-mbie<br />să-i dai de urmă, căci un râu-l mparte,<br />ivit din gura unei stânci ce-adumbră<br />izvorul lui, şi curge lin, deoparte.<br />Pornirăm dar pe cărăruia sumbră<br />spre lumea albă de lumini, prin prund,<br />şi fără gând de-a poposi la umbră<br />urcarăm sus şi printr-un ochi rotund<br />zării la capul căii lungi şi grele<br />podoaba bolţii-n cer, şi din străfund<br />ieşirăm iar către lumini şi stele</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxxiv/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Dante Alighieri - Infernul: Cântul XXXI</title>
		<link>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxxi</link>
					<comments>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxxi#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Polizorul de Strofe]]></dc:creator>
		<pubDate>Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Dante Alighieri]]></category>
		<category><![CDATA[calatorie]]></category>
		<category><![CDATA[Dante]]></category>
		<category><![CDATA[giganti]]></category>
		<category><![CDATA[iad]]></category>
		<category><![CDATA[infern]]></category>
		<category><![CDATA[infernul]]></category>
		<category><![CDATA[Înfricoșător]]></category>
		<category><![CDATA[mitologie]]></category>
		<category><![CDATA[poezie]]></category>
		<guid isPermaLink="false">http://versuri.pro/?p=85075</guid>

					<description><![CDATA[INFERNUL. / CÂNTUL XXXI. / Puțul giganților. / Aceeași limbă ce-mi mușcă făptura / pe-obraji ... <a href="https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxxi" class="read-more" aria-label="Vezi versurile">→</a>]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>INFERNUL.<br />CÂNTUL XXXI.<br />Puțul giganților.<br />Aceeași limbă ce-mi mușcă făptura<br />pe-obraji punând culoarea stacojie,<br />găsi și leac s-aline mușcătura,<br />ca lancea lui Ahil ce-n bătălie,<br />pre câte-aud, stârnea în dușmani jalea<br />și-apoi, era prilej de bucurie.<br />Urcarăm dar, lăsând în urmă valea,<br />pe râpele care-o încingeau deșarte<br />și n-am dat glas cât străbăturăm calea.<br />Nici zi deplină nu era, nici noapte<br />și-n zare-mi ochii nu găseau răsunet,<br />dar auzii sunând un corn departe<br />și bubuind mai gros decât un tunet,<br />încât potrivnic căii ei amare,<br />privirea mea se răsuci spre sunet.<br />De bună seamă n-a vuit mai tare<br />nici cornul lui Orland, când războind<br />pierdu-mpăratul a oștirii floare.<br />Puțină cale străbătui privind<br />și niște turle-ntrezării în șire,<br />încât rostii: „Oraș, ori ce-o fi fiind?”<br />Și-atunci maestrul: „Fiindcă-a ta privire<br />prin noapte-n zare a vedea se zbate,<br />greșești în gând, dând frâu la închipuire.<br />Ci-odată-ajuns, ai să pricepi cum poate<br />să-nșele depărtarea; urcă treapta<br />și vino deci, să nu rămâi la spate.”<br />Mă prinse-apoi cu dragoste de dreapta<br />și „Pân-om da, grăi, de-acel făgaș,<br />ca să nu-ți pară prea ciudată fapta,<br />să știi că-n zări nu-s turnuri de oraș,<br />ci până-n brâu, în puțul ce-ntărește<br />al râpei mal, stau cete de uriași”.<br />Așa precum când ceața se rărește<br />desprinzi pe-ncetul câte-ascunse stau<br />în pâcla deasă ce văzduhu-umbrește,<br />așa și-aici, treptat, cum se-apropiau<br />a râpei maluri și vedeam ce-ascund,<br />mă lămuream și spaimele-mi creșteau.<br />Căci tot așa precum în cerc rotund<br />Montereggion de turnuri se-ncunună,<br />la fel și-aici, pe maluri, din străfund,<br />se înalță falnic, făurind cunună,<br />uriași cumpliți pe care din tării<br />îi ceartă încă Jupiter când tună.<br />Și de-unde stăm prindeam a desluși<br />obraji și piept, din pântec o frântură<br />și-așijderi mâini și spete arămii.<br />Bine-ai făcut când ți-ai uitat, Natură,<br />să-i zămislești și l-ai lipsit pe Marte<br />de-atari voinici ce nu cunosc măsură.<br />Iar de-ai urmat să făurești aparte<br />balene-n mări și elefanți, haină<br />nu te-ai vădit, ci înțeleaptă foarte;<br />căci mâinii-n care vrerea rea se-mbină<br />cu judecata, ascuțindu-i spada,<br />nu-i om în stare-n luptă piept să-i țină.<br />Văzui un chip prelung și lat cât roata<br />de pin la Roma, în lăcașul sfânt,<br />și pe-o măsură oase, trup și noada,<br />încât din râpa ce-i urzea veșmânt<br />din brâu în jos, vădea atâta glia,<br />că trei frisoni puși cap în cap, la rând,<br />s-ar fi falit zicând că-i prind bărbia;<br />vreo zece coți din trupul lui zării<br />din jos de locu-n care-ți prinzi mantia.<br />„Raphel may arrech zabi almi”,<br />strigă furios cu glasul lui cel gang<br />ce-n psalmi mai dulci nicicând nu se rosti.<br />Și-atunci poetu-i zise: „Duh nătâng,<br />vezi-ți de corn și suflă-n el turbat,<br />când uri și patimi de gâtlej te strâng.<br />Privește-ți gâtu-n hățuri înhămat<br />de care cornul îți atârnă-anume<br />și vezi pe piept ce dâre ți-a lăsat.”<br />Și mie-apoi: „El singur își dă nume:<br />Nemrod e el și din născocirea lui<br />nu se vorbește-un singur grai pe lume.<br />Dar să-l lăsăm; e de prisos să-i spui;<br />căci neînțeleasă vorba ta-i pare<br />și-așijderea și graiul său oricui.”<br />Pornirăm dar, de-a stânga pe ponoare<br />și ne-am tot dus, drum de-o săgeată-n scut<br />când de-altu-am dat, mai trufaș, pe cărare.<br />N-aș ști să spun ce meșter neîntrecut<br />îi cetluise dreptul pe spinare<br />și brațul stâng în față petrecut<br />c-un lanț cumplit ce-l fereca atare,<br />că din grumaz pân&#8217; la șezut, în lat<br />de cinci ori pieptu-i cuprindea-n strânsoare.<br />„Acesta-i cel ce-n luptă-a cutezat<br />pe însuși Zeus să-l înfrunte, frate!<br />grăi Virgil; de-aceea-i ferecat.<br />Fialte-a fost și-a arătat ce poate<br />când zeii fură încercați din greu:<br />ci-n veci de-acum i-s brațele legate.”<br />„De-i cu putință, -aș vrea, grăit-am eu,<br />cu ochii mei să cântăresc făptura<br />uriașului pe nume Briareu.”<br />„Pe-Anteu, răspunse, &#8216;l vei vedea și gura<br />ai să i-o-auzi; el nu-i legat la brațe<br />și-n fund ne-o duce, unde-i deasă zgura.<br />Departe-i cellalt, scufundat în ceață,<br />legat și-așijderi făurit de vremuri;<br />atâta doar că-i și mai crunt la față.”<br />N-a fost nicicând să zguduie cutremur<br />vreun turn cu-atare-nverșunat năduh,<br />de cum Fialte fu cuprins de tremur.<br />Simții deasupra-mi moartea prin văzduh<br />și spaima ei, socot, m-ar fi răpus<br />de n-ar fi fost să-l știu legat burduf.<br />Pornirăm dar la drum și ne-am tot dus<br />pân&#8217; la Anteu ce se ițea-ntre răi,<br />chiar fără cap, vreo cinșpe coți în sus.<br />„O, tu, ce-n poala fericitei văi<br />în care Scipio-și preacinsti străbunii,<br />când Hanibal fugi cu toți ai săi,<br />adus-ai pradă mii de lei în funii<br />și care-n luptă, de-ai fi fost cu ei,<br />cu frații tăi, precum cred încă unii,<br />ai Terrei fii i-ar fi învins pe zei,<br />ne pune jos, te rog, nu-ți fie greu,<br />unde Cocito-ngheață pe mișei.<br />Nu ne-ndruma spre Tizi sau Tifeu;<br />acesta-aici a spune nu se teme;<br />te-nclină deci, nu te codi, Anteu!<br />El va să-ți poarte faima peste vreme,<br />căci va trăi ierni lungi și veri aprinse,<br />cu zile-n cer Cel sfânt de n-o să-l cheme.”<br />Astfel grăi maestrul, și-l cuprinse<br />Anteu cu brațul ce stârni fiori<br />în Hercule când șalele-i încinse.<br />Simțind Virgil că-l prinde de subsori:<br />„Hai, vino, zise, să te-apuc”. Și-atare<br />un trup fă*ăm aprigei strânsori.<br />Cum de la poale Garisenda-ți pare,<br />când norii cerul către ea-l brăzdează,<br />c-atârnă-asupra-ți strașnică și mare,<br />la fel Anteu când așteptam cu groază<br />să-și plece brațul, de-aș fi vrut (ci-n van)<br />altei cărări să-mi dărui trupu-n pază.<br />Dar blând ne puse-n fund, unde Satan<br />cu Iuda-n doi se scaldă în otravă,<br />și-n pripă-apoi, pe cerul de catran,<br />se înălță ca un catarg de navă.</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxxi/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Dante Alighieri - Infernul - Cantul XXVIII</title>
		<link>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxviii</link>
					<comments>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxviii#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Polizorul de Strofe]]></dc:creator>
		<pubDate>Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Dante Alighieri]]></category>
		<category><![CDATA[cantul xxviii]]></category>
		<category><![CDATA[Dante]]></category>
		<category><![CDATA[dezbinare]]></category>
		<category><![CDATA[divina comedie]]></category>
		<category><![CDATA[iad]]></category>
		<category><![CDATA[infernul]]></category>
		<category><![CDATA[osanda]]></category>
		<category><![CDATA[tradare]]></category>
		<category><![CDATA[Tragic]]></category>
		<guid isPermaLink="false">http://versuri.pro/?p=85077</guid>

					<description><![CDATA[Cercul al optulea: Bolgia a noua. Semănătorii de dezbinări. / Au cine-ar şti, chiar dac-ar ... <a href="https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxviii" class="read-more" aria-label="Vezi versurile">→</a>]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Cercul al optulea: Bolgia a noua. Semănătorii de dezbinări.<br />Au cine-ar şti, chiar dac-ar fi să spună<br />de zece ori la rând şi nu-n poezie<br />ce răni văzut-am şi cât sânge-n spumă?<br />De bună seamă nu-i uşor a scrie, căci graiului şi minţii nu-i e dat<br />cu-a lor puteri atari minuni să-nvie.<br />De-ai sta s-aduni tot neamul spulberat<br />din ţara Pugliei, aprig încercată<br />ce cu romanii-n lupte-a sângerat<br />şi-n altă luptă-apoi, îndelungată,<br />din cafe-a strâns mii de inele gloata,<br />precum Tit Liviu fără greş arată,<br />cu neamu-nfrânt care-şi primi răsplata<br />fiindcă-şi făcuse din Guiscard duşman,<br />şi cu cel&#8217;lalt ce leşuri mii lăsat-a<br />când Puglia a trădat, la Ceperan<br />sau Tagliacoz unde-a stârnit turbare<br />Alard bătrânul, fiindc-a fost viclean,<br />şi dacă toţi şi-ar da-n vileag picioare<br />ciuntite-ori răni, tot n-ar putea grămadă<br />cu-a noua groapă-n chin să se măsoare.<br />De când sunt eu n-am mai văzut obadă<br />crăpată-n două la butoi sau târnă,<br />precum un duh crăpat din barbă-nnoadă,<br />ce maţele-şi privea cum îi atârnă<br />şi-şi arăta ficaţii şi desaga<br />în care pita se preface-n scârnă.<br />Şi-n timp ce chipu-i cercetam şi plaga,<br />îşi trase pieptul şi grăi: Priveşte<br />cum mă desfac, de când pierdut-am doaga<br />Priveşte Mahomed cum se căzneşte!<br />în faţa mea tânjeşte alt mişel:<br />Aii, crăpat din barbă până-n creştet.<br />Toţi cei ciuntiţi ca mine şi ca el<br />urzit-am schisme şi zâzanii-n ţeastă<br />şi drept aceea-s spintecaţi astfel.<br />Un diavol sade cocoţat pe coastă<br />şi fără milă-nfige spada-n noi<br />de câte ori un duh din tagma noastră<br />pe-acelaşi drum se-ntoarce-napoi;<br />căci fice rană buza ei şi-o strânge<br />cât timp se-nvârte-al umbrelor convoi.<br />Dar cine eşti, tu, ce te uiţi la sânge<br />şi nu te-ndemni de unde stai, pe stâncă,<br />să-ţi iei pedeapsa şi să-ncepi a plânge?&#8221;<br />Nici pragul morţii nu-l trecu el încă,<br />rosti Virgil, nici cazne nu-l pândesc;<br />ci ca să-i dau învăţătură-adâncă,<br />eu, care-s mort de mult, mă osârdesc<br />din brână-n brână să-i arăt ce-nşiră<br />cumplitul loc; şi adevăr grăiesc.&#8221;<br />Mai mult de-o sută din adânc ieşiră<br />şi mă priveau, uitându-şi pe deplin<br />de cazna lor când vorba-i auziră<br />Şi duhu-atunci: Să-i spui lui Fra Dolcin,<br />când va să-ţi mântui drumul şi corvoada,<br />că de nu vrea să mă urmeze-n cin,<br />s-adune-n saci merinde, ca zăpada<br />să nu-l predea vrăjmaşilor pe mână,<br />ce-altminterea nu l-ar răzbi cu spada.&#8221;<br />Şi-astfel zicând, îşi ridică din rână<br />piciorul Mahomed şi împăcat,<br />când isprăvi, şi-l sprijini-n ţărână.<br />Un altu-atunci cu gâtul spintecat<br />şi c-o ureche, numai una bună,<br />iar nasul pân&#8217; la pleoapă sfârtecat,<br />privindu-mă cu ceilalţi dimpreună<br />prin beregată scoase-o chemare<br />şi gâlgâind se apucă să-mi spună:<br />Străine, tu, iertat de chin, pe care<br />te-am mai văzut în ţara mea, latina<br />(de nu mă-nşală multa-asemănare),<br />când va s-ajungi la Marcabo colina<br />ce din Vercel scoboară spre câmpie,<br />să-ţi aminteşti de Pier da Medicina.<br />Şi dă de veste-n Fano ca să ştie<br />messere Guido şi-Angiolel, că-n stare<br />de suntem noi să ştim ce va să vie,<br />vor fi zvârliţi de pe corabie-n mare<br />pe-aproape de Cattolica, pe unde<br />un despot crud va săvârşi trădare.<br />Din Cipru la Maiolica niciunde,<br />nici grecii, nici piraţii la răscruce<br />n-au săvârşit măcel mai crunt pe unde.<br />Căci trădătorul chior de-un ochi ce-i duce<br />peste cetatea ce-o urăşte-anume<br />un duh ce-osânda-n rând cu mine-şi duce,<br />la sfat îi va chema să se-mpreune<br />şi-apoi va face-astfel ca la Focara<br />să n-aibă lipsă-n vânt de rugăciune.&#8221;<br />De vrei, i-am spus, să-ţi mai alin povara,<br />ducându-ţi vestea pe pământ, mi-arată<br />ce duh ziceai că-şi preaurăşte ţara?&#8221;<br />Cuprinse-atunci de fălci un duh din ceată<br />căscându-i gura şi grăi: Greşeala<br />ce-a săvârşit i-a pus pe bot lăcată.<br />Lui Cezar el îi spulberă-ndoiala,<br />vădindu-i că-ntârzierea în de ea<br />sporeşte, când eşti gata, cheltuiala.&#8221;<br />O, bietul Curio ce-nfricat stătea<br />cu limba schingiuită şi-altădată<br />cât de-ndrăzneţ la vorbă se-arăta!<br />Alt duh atunci se dezlipi din ceată<br />şi două cioate ridicând &#8216;nainte<br />strigă mânjindu-şi chip şi piept deodată:<br />Să nu-l uiţi nici pe Mosca, ia aminte,<br />cel care-a zis:ŤNu-ncape-aici spăşireť<br />şi rea sămânţă fu toscanei ginte&#8221;.<br />Iar viţei sale, zis-am eu, pieire.&#8221;<br />Văzui atunci că vorba mea-l sfâşie<br />şi-o luă din loc cuprins de grea mâhnire.<br />Eu însă nu, căci mă uitam; ci-a scrie<br />câte-am văzut mi-e greu şi nu mă-ndur,<br />căci n-am chezaş să pună mărturie.<br />Dovadă însă cum că nu-s sperjur<br />mi-e cugetul ce te-ntăreşte când ţi-l<br />ştii în piept ca lacrima de pur.<br />Văzui un trunchi ciuntit de cap, şi-n gând<br />îl văd şi azi cum l-am văzut cândva,<br />umblând şi el cu toţi ceilalţi în rând.<br />Cu capu-n mână spânzurând păşea,<br />ca pe-un fanar ţinându-l în strânsoare,<br />şi capul ne privea şi suspina.<br />Din sine faclă-şi faurea-n cărare<br />părând că-ntr-unul doi se zbat a-ncape,<br />pe voia celui ce-a urzit atare.<br />Şi-ajuns apoi la puntea peste groape,<br />întinse capu-n mâna ridicată,<br />astfel ca vorba să ne fie aproape.<br />Şi zise: Uite ce-am primit drept plată.<br />Străine, -ajuns la cei care tânjesc<br />văzut-ai, spune, -atare chin vreodată?<br />Spre-a-mi duce vestea-ţi spun că mă numesc<br />Bertram de Born şi-n iad m-am osândit<br />dând sfat de rău vlăstarului regesc.<br />Pe tată şi pe fiu i-am asmuţit<br />ca sfetnicul ce vrând să se răzbune<br />pe Absalon, cu David l-a-nvrăjbit.<br />Am rupt pe cei sortiţi să se-mpreune<br />şi rupt de trup mi-e capul fără minte;<br />cuvântă-n mine legea care spune:<br />ŤOchi pentru ochi şi dinte pentru dinteť.&#8221;</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://versuri.pro/dante-alighieri-infernul-cantul-xxviii/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>George Topirceanu - Infernul</title>
		<link>https://versuri.pro/george-topirceanu-infernul</link>
					<comments>https://versuri.pro/george-topirceanu-infernul#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Polizorul de Strofe]]></dc:creator>
		<pubDate>Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[George Topirceanu]]></category>
		<category><![CDATA[calatorie]]></category>
		<category><![CDATA[Condamnare]]></category>
		<category><![CDATA[Dante]]></category>
		<category><![CDATA[dante alighieri]]></category>
		<category><![CDATA[iad]]></category>
		<category><![CDATA[infern]]></category>
		<category><![CDATA[infernul]]></category>
		<category><![CDATA[Melancolic]]></category>
		<category><![CDATA[metafora]]></category>
		<category><![CDATA[poezie]]></category>
		<guid isPermaLink="false">http://versuri.pro/?p=48138</guid>

					<description><![CDATA[Stanțe apocrife la Divina Comedie / I / "Allor si mosse, ed io gli tenni ... <a href="https://versuri.pro/george-topirceanu-infernul" class="read-more" aria-label="Vezi versurile">→</a>]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Stanțe apocrife la Divina Comedie<br />I<br />&#8222;Allor si mosse, ed io gli tenni dietro.&#8221;1<br />Dante.<br />Trudit apoi, m-am așezat pe-o stâncă.<br />La capătul călătoriei mele<br />Se deschidea prăpastie adâncă.<br />Și străbătând a norilor perdele<br />Cu-nveninate ace de lumină,<br />Sclipeau în întuneric șapte stele.<br />Eu le simțeam arsura pe retină<br />Și-n van mă apăram, cu fața-ntoarsă,<br />De raza lor caustică și fină.<br />Simții atunci că-n juru-mi se revarsă<br />Un pal amurg ce umple de-ntristare<br />Văzduhul mirosind a piatră arsă.<br />Și-n aburi de pucioasă, pe cărare,<br />Văzui venind spre mine fără grabă<br />Un om cu nasul dezolat și mare.<br />Părea că Cerul pe figura-i slabă<br />A pus stigmatul dragostei și-al urii,<br />Eternizând profilul lui de babă:<br />Tristețe-amară-n colțurile gurii,<br />O frunte devastată de furtună<br />Și de-ale vremii nobile injurii.<br />Purta pe cap o veștedă cunună<br />Și-n ochii lui părea că, deopotrivă,<br />Melancolia lumii-ntregi s-adună.<br />Așa, din vasta vremii perspectivă,<br />El cobora-n tăcere către mine,<br />Ținând în gol privirea-i corosivă.<br />— De unde vii și cine ești, străine?<br />L-am întrebat, abia șoptind cuvântul.<br />— Eu viu de unde nimeni nu mai vine.<br />De șase veacuri m-a-nghițit pământul.<br />Viața-mi dete vitrega Firenze,<br />Și la Ravena mi-am găsit mormântul.<br />Poet am fost și-n libere cadențe<br />Cântai Amorul ce-mi robi toți anii,<br />Din pragul tristei mele-adolescențe.<br />Dar vrând să-mpac a patriei zâzanii,<br />Mărunte intrigi, lupte intestine,<br />Cu ură grea m-au prigonit dușmanii.<br />În crud exil, pribeag prin țări străine,<br />Visai atunci o vastă trilogie<br />Pe care-am prins-o-n șiruri de terține.<br />Săpate în granit pe veșnicie;<br />Și ca o răzbunare milenară<br />Am publicat Divina Comedie.<br />Un op, pe care anii-l îngropară<br />Sub comentarii sterpe și pedante,<br />Ce-mi fac contemporanii de ocară.<br />— Cum, tu, ești tu nefericitul Dante,<br />Cel care-a Morții jalnice mistere<br />Le-a evocat în rapsodii vibrante?<br />Nu pot, Maestre, nici n-am precădere<br />Să te slăvesc așa cum se cuvine!<br />Dar mult aș vrea, spre umedele sfere,<br />În patria eternelor suspine<br />Să mă conduci, precum odinioară<br />Virgiliu te-a călăuzit pe tine.<br />El, mie: — Oare, crezi că tot ce zboară,<br />Cum zice un adagiu, — se mănâncă?<br />Fiindc-ai scris o cronică ușoară,<br />Nici superficială, nici adâncă,<br />Vrei să-ți servesc acum de cicerone?<br />— Nici tu, Maestre, nu scriseseși încă<br />La început, decât vreo cinci Canzone,<br />O carte plină de elucubrații<br />Și câteva sonete monotone.<br />Dar lui Virgiliu i-ai intrat în grații<br />(Adăugai, văzându-l că rezistă), —<br />El se purta mai bine cu confrații.<br />— Epoca voastră materialistă<br />Mi-a zdruncinat credința de-altădată, —<br />O-ntoarse el. Infernul nu există,<br />Sau cel puțin eu unul niciodată<br />Nu l-am văzut decât cu ochii minții,<br />Orbit de-o superstiție uzată.<br />Eu, lui: — Acestea-s roadele Științei!<br />Concepția lui Strauss și-a lui Nietzsche,<br />De care mi s-au strepezit toți dinții!<br />Dar cel puțin te-ai întrebat ce-ar zice<br />În clipa asta, dacă fără veste<br />Te-ar auzi divina Beatrice?<br />El mi-a răspuns placid: — Amorul este<br />Un ce banal, prin care Firea drege<br />A Nimicirii opere funeste;<br />Un van instinct, de sub a cărui lege<br />Nici microorganismele nu scapă.<br />Eu, lui: — Atât? El, mie: — Se-nțelege!<br />Văzui atunci în liniște cum crapă<br />A stâncilor întunecate blocuri<br />Și trec plutind pe-a nopții neagră apă.<br />Fantome prinse-n diafane jocuri<br />Călcau mărunt văzduhul, fără tropot,<br />Ca cei ce poartă cauciuc la tocuri.<br />Apoi un sunet depărtat de clopot<br />Păru că bate-n aer tarantella<br />Și ploaia se porni cu grabnic ropot.<br />Înfricoșat de freamătul acela<br />Ce se-nălța vuind în vijelie,<br />Am zis: — Maestre, să deschid umbrela?<br />N-aș vrea să facem hidroterapie.<br />La anii tăi, o gripă subversivă<br />Îți poate-aduce vreo pneumonie.<br />— Eu nu mă tem de moarte, dimpotrivă,<br />Răspunse el, — când ai murit o dată<br />E foarte greu să cazi în recidivă.<br />Această vorbă îmi păru ciudată.<br />Cuprins de-un fel de vagă presimțire,<br />Pândii pe-ascuns figura-i nemișcată.<br />— Nu m-ai luat cumva c-un plan subțire<br />Mai adineaori când ziceai, Magistre,<br />Că Iadul nu-i decât o-nchipuire?<br />El, mie: — Văd din vorbele-ți sinistre<br />Că-n orice caz, Infernul pentru tine<br />Își va deschide negrele registre.<br />Destul am încercat a-ți face bine.<br />Ca să te vindeci pentru totdeauna,<br />Ridică-te și vino după mine.<br />Cu fulgere verzui creștea furtuna.<br />Rostind aceste nobile cuvinte<br />Prin care și-a răscumpărat minciuna,<br />Maestrul a pornit-o înainte,<br />Pe când, sub cer de zgură și aramă,<br />Eu mă țineam în urma lui cuminte.<br />Precum se ține puiul după mamă.<br />II<br />„.. E caddi comme corpo morto cade.&#8221;2<br />Dante.<br />&#8222;Pe-aici se intră-n brațele durerii,<br />Pe-aici se intră-n bezna subterană,<br />Precum afirmă Dante Alighieri.<br />M-a conceput o-nchipuire vană,<br />Un rafinat instinct de răzbunare,<br />Dar m-a-ntrecut mizeria umană.<br />Zadarnică e orice protestare.<br />Voi, cei ce-n lume ați comis păcate,<br />Lăsați-vă năravul la intrare.&#8221;<br />Aceste vorbe, oarecum ciudate,<br />Citindu-le cu jumătate gură<br />Deasupra unei porți dărăpănate,<br />Am zis: — Intrarea pare cam obscură.<br />N-ar fi prudent să renunțăm, Maestre?<br />Căci la un caz cumva de-ncurcătură,<br />Nu văd nici uși deschise, nici ferestre<br />Pe unde teafăr să purced afară,<br />Utilizând resursele-mi pedestre.<br />El mi-a răspuns cu voce funerară:<br />— De ce te porți acum ca fariseii,<br />Au vrei să-mi faci fantoma de ocară?<br />Privește cel puțin prin borta cheii,<br />Să știu că nu m-am ostenit degeaba.<br />Eu, lui: — Pardon! Așa fac doar lacheii.<br />Începe tu! Ori m-ai luat cu graba,<br />Să-mi scoți la urmă niscaiva ponoase?<br />(Și-n gândul meu: &#8222;Se oțărăște baba!&#8221;).<br />Ce interes avut-ai, ce foloase,<br />Ca să m-atragi cu vorbele-ți viclene<br />Prin locurile-acestea dubioase?<br />Doar știm noi că pe-aici, prin buruiene,<br />Se află o panteră-n libertate<br />Și alte lighioane indigene.<br />Vrei să m-aplec din curiozitate,<br />Și-n vreme ce nici nu gândesc cu gândul,<br />Vrun cerber să m-apuce pe la spate?<br />Așa vorbii, cu ochii spionându-l;<br />Iar la sfârșit cedarăm fiecare,<br />Când el, când eu, să stăm privind cu rândul.<br />Văzui atunci, aproape de intrare,<br />Un pudel gras și plin de panglicuțe,<br />Cu scabie canină pe spinare.<br />O lebădă și câteva maimuțe<br />Înconjurau dihania neroadă,<br />Ce se lăsase moale pe lăbuțe.<br />Cu gingiile neputând să roadă<br />Un beefsteak crud și tare ca de piatră,<br />El sta sugând din propria lui coadă.<br />— Acest cățel ce toată ziua latră,<br />Rosti Maestrul cu-a lui voce tristă,<br />A fost un biet erou, lăsat la vatră.<br />— Cunosc! am zis cu nasul în batistă.<br />Dă-mi voie să-i dedic, fiindcă-i place,<br />Această rimă impresionistă.<br />— Vezi colo, între două vingalace,<br />Un om cu alfabetul la spinare,<br />Venind pe sub colină într-acoace?<br />Acela este tipograful care,<br />În primul tău poem, din zăpăceală,<br />Ți-a mutilat trei strofe lapidare.<br />Atunci la borta cheii, cu sfială,<br />Urmând ilustrei mele Călăuze,<br />Văzui o mutră plină de cerneală:<br />Un om trecea.. Și cele nouă Muze<br />Îl zgâriau, purtându-l sub escortă<br />Și obligându-l să le ceară scuze.<br />— Degeaba cauți, i-am strigat prin bortă,<br />Să scapi de blamul negrei tale fapte!<br />Sus, pe pământ, poetul te suportă,<br />Dar jos te-așteaptă a lui Cain noapte,<br />Precum a zis Francesca da Rimini,<br />Infernul, cântul V, 107.<br />El s-a oprit pe creștetul colinei,<br />Înfricoșat de-această amenințare,<br />Și, neclintită-n tremurul luminii,<br />Statura lui s-a proiectat pe zare,<br />Încovoiată, lungă, amărâtă,<br />Ca un fantastic semn de întrebare.<br />Văzui apoi o namilă urâtă,<br />Un fel de baci cu sarica sub glugă,<br />Ce sta deoparte sprijinit în bâtă.<br />De propria lui umbră vrea să fugă,<br />Dar se trezea că-n juru-i gravitează,<br />Mânat de-o oarbă forță centrifugă.<br />O clipă se oprea și, cu emfază,<br />Țintea-n pământ căutătura-i proastă,<br />Apoi din nou pornea ca o sfârlează.<br />Acest Zoil, cu proza lui nefastă,<br />A pângărit de două ori pe lună<br />A Venerei stea limpede și castă.<br />Atât Maestrul apucă să-mi spună.<br />În umbră se ivise-o albă pată,<br />Un corp suav ca un reflex de lună.<br />O blondă apariție-ntristată<br />Plutea spre noi din umeda genune.<br />Și-n întuneric, albu-i trup de fată,<br />Îngenuncheat ca pentru rugăciune<br />Și luminos și fin ca diamantul,<br />Părea-ncrustat în rocă de cărbune.<br />— Cu glas pierdut își caută amantul.<br />Ea are-n ochi misterul nopții clare,<br />Pe buze-Amor și-n inimă Neantul.<br />Iubirea ei crescuse ca o floare<br />Sub ziduri de fățarnică Gomoră,<br />O dulce-mpătimire arzătoare:<br />În ceasuri caste, mângâieri de soră.<br />Sărutul ei — văpaie purpurie,<br />Privirea — luminiș de auroră.<br />Și-o clipă fu de-ajuns: pe veșnicie<br />Se risipiră toate, fără urmă,<br />Într-un fior de neagră isterie.<br />— Destul! Destul!.. Simțeam cum mi se curmă<br />Viața-n piept, — cum vipere rebele<br />Se zvârcolesc în inima-mi și scurmă.<br />Și fără glas, cu capul gol sub stele, —<br />Văzând cum iarăși piere-n fund, departe,<br />Fantoma tristă a iubirii mele,<br />M-am prăbușit cu brațele-ntr-o parte,<br />Împins în gol de-o tainică povară,<br />Cum cade omul fulgerat de moarte.<br />Părea că peste sufletu-mi coboară<br />O noapte liniștită și adâncă<br />Și-n giulgii moi de umbre mă-nfășoară.<br />Apoi, cu ochii plini de visuri încă,<br />M-am scuturat ca dup-o catastrofă<br />Și m-am trezit din nou pe-aceeași stâncă —.<br />Pe care mă găseam în prima strofă.</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://versuri.pro/george-topirceanu-infernul/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Adrian Păunescu - Infernul Trecând</title>
		<link>https://versuri.pro/adrian-paunescu-infernul-trecand</link>
					<comments>https://versuri.pro/adrian-paunescu-infernul-trecand#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Polizorul de Strofe]]></dc:creator>
		<pubDate>Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Adrian Păunescu]]></category>
		<category><![CDATA[Apocalipsă]]></category>
		<category><![CDATA[Apocaliptic]]></category>
		<category><![CDATA[infern]]></category>
		<category><![CDATA[infernul]]></category>
		<category><![CDATA[Natura]]></category>
		<category><![CDATA[Nunta]]></category>
		<category><![CDATA[stejar]]></category>
		<category><![CDATA[Transformare]]></category>
		<category><![CDATA[trecand]]></category>
		<category><![CDATA[viitor]]></category>
		<guid isPermaLink="false">http://versuri.pro/?p=4815</guid>

					<description><![CDATA[Am auzit infernul / Ca o rupere a unui stejar, / Probabil că mergea undeva, ... <a href="https://versuri.pro/adrian-paunescu-infernul-trecand" class="read-more" aria-label="Vezi versurile">→</a>]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Am auzit infernul<br />Ca o rupere a unui stejar,<br />Probabil că mergea undeva, la o nuntă,<br />Și a trecut pe lângă noi,<br />Am auzit infernul.<br />Nu semăna cu un tropăit de herghelie,<br />Că v-aș spune,<br />Nu era zgomotos,<br />Nu era maiestuos,<br />Parcă se rupea un stejar<br />Și-n ruptură urmau să se ducă<br />Toate.<br />Nu era urât, că v-aș spune,<br />Avea treabă, a trecut, nu mai e.<br />Am auzit infernul, fiți pregătiți,<br />La întoarcere<br />Se va mai auzi o dată<br />Ca o redeșteptare a unui stejar<br />Ce a căzut odată<br />Și acum se adună de peste tot,<br />Din toate obiectele în care a fost transformat.</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://versuri.pro/adrian-paunescu-infernul-trecand/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
	</channel>
</rss>
