inerție – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Paradoxală Inerție

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ades trăiesc
senzația stupidă
că mă irosesc;
tot trece timp pe lângă mine,
eprogramat,
nici cel puțin cât o omidă
să devin cocon, un fluture, albine..
Un handicapat!.
Sunt ca un tâmp
infatuat,
pretins abilitat
să schimb ce-am adunat;
talent cu știință..
și mă complac
într-o ineptă neputință,
stând..
.. pe banii mei,
căci „time is money”,
ce-am învățat de la evrei
și spiritul e sensul hranei..
iară moneda-s eu
ce mă preling pe un culoar
ce l-am avut noroc de-antreu,
și ce nimic nu fac..
.. buimac,
un pierde vară de hoinar
secundă de secundă,
când știu fără de dubiu
că sunt o carapace muribundă..
Și uite, nici acum n-am explodat.. ca un Vezuviu?!?..
Ce seminție;
„sapiens”
lipsit de sens!
Câtă prostie,
câtă inepție, câtă inerție!?!..

Mircea Dinescu - La Berărie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu mai e bere la berărie.
Mor cartiere, latră tramvaie,
Pe umejoare ruguri de paie
Se coc eretici de meserie.
Doamnă cerneală, du-te-n pâraie.
Fă-te pădure, doamnă hârtie.
La berărie nu mai e bere.
Pute-a cutremur. Ţin-te de clanţă.
Iar e de lucru la manuntanţă,
Iar or să facă proştii avere
Şi-or să admire de la distanţă
Curajul nostru crescut în sere.
Şi-n vremea asta poetul scrie,
Şi-n vremea asta Irod chiar taie,
Smerit dospeşte orzu-n hârdaie
Surd la revoltă şi la mânie.
Preabotezate Sfinte Sisoaie,
Nu mai e bere la berărie.

Cristian Buica - Unghiul Mort

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Unghiul mort.
Şi-ntre timp, ca prin vis,
Visul neplăcut,
Ne-am ales cu nimic,
Viaţa a trecut.
S-a oprit, s-a blocat, tainicul resort,
Am intrat în tunel şi în unghiul mort.
Nevrozaţi, obosiţi, de acest scandal,
Neglijăm şi uităm ce-i esenţial.
Ce minciuni, ce scorneli, ce anestezii,
Poate că în tunel ne vom nărui.
Ce resort, ce tunel, ne-au închis pe noi,
Tot ce-am mers mergem iar, însă-napoi.
Un piston monoton fără înţeles,
Nici un salt, nici un pas, nici un mic progres.
Nici măcar un regres nu ne e permis,
Doar tunel şi unghi mort, într-un cerc închis.
Bani puţini, ani de foc şi oraşe noi
Şi acum nicăieri nu e loc de noi.
Nici progres, nici regres şi soluţii nu-s
Şi treptat ne simţim un popor în plus.
Am muncit şi-am murit pentru fapte mari
Şi acum nu e loc de pensionari.
Jertfe-n sus, jertfe-n jos, e-un moment presant,
Un canal, alt canal şi acum neant.
Cu prăpăd spre prăpăd, ce import-export,
A ajuns personaj unghiul nostru mort.
Nu-i nimic de făcut, nu e loc de-apel,
Doar atât, să intrăm într-un alt tunel.

Eloize - Prin Interludii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Such a perfect creation
Not too much to think
When you’re gone
When you’re gone.
Când lași țigara aprinsă
Se spune că vorbim despre univers
Despre univers.
Primește toate acestea
Ascunde-le
În cutii muzicale
Ascunde-le.
Când violența răsună
Motivele te fac din nou inert
Din nou inert.
Primește toate acestea
Ascunde-le
În cutii muzicale
Ascunde-le.
Primește toate acestea
Ascunde-le
În cutii muzicale
Ascunde-le.
Ascunde-mă
Ascunde-mă
Ascunde-mă
Ascunde-mă

Florența Albu - Inerția

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Am încetat să mai cred.
Inerția. Ce poate fi mai cumplit?
Nevoia de echilibru nu-i pentru oricine.
Deznodămintele
aparent neimportante
fac un întreg abrupt al lunecărilor.
Mulți spun: De ce să nu cazi?
Ar fi atât de grav să bușești pământul?
Da. Ar fi grav pentru că doare izbitura, ridicolul.
De aceea am încetat să mai cred în inerție.
Nu-i pentru mine.
Eu sunt prezentă la ora de echilibru.
Plecați, voi cei inerți în inerție!.
Din colecția „Bărăganul”

Nina Cassian - Vis de Corabie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Roata cârmei nu e-n mâna mea.
Roata cârmei stă deasupra mea.
Nimeni n-o rotește, nici la stânga,
nici la dreapta. Vasul stă pe loc.
Roata cârmei e un scarabeu
răstignit pe cerul meu de lemn.
N-are ce să caute acolo.
E o cârmă care-a-nnebunit.
Ce-ar putea cârmi în sus, pe drumul
vertical al Mării Nicăieri?
Și de ce stă neclintită cârma
într-o lume plină de cârmaci?
Măcar vântul ar putea s-o miște.
Unde-i liliacul somnambul,
unde-i luna ca să-i schimbe forma,
alungându-i spițele, turtindu-i
cercul, ca să semene cu-n pește?
Visul și-a-ncetat călătoria.
Cârma e nebună: nu cârmește.

Nicolae Labiș - Clio

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pășeam pe muchia zării cu sufletul coclit,
Amărăciunea-n mine își răvășea furtuna.
Urechile-mi, deschise suav spre infinit,
Ca două albe scoici, vibrau întruna.
Ploi de leșii, nebune, îmi dănțuiră-n păr,
Îmi biciuiră gura și-a frunții largi coline,
Dar aripa gândirii, vâslind spre adevăr,
Tot nu voia, semeață, să se-ncline.
Gândeam la calea vieții prelinsă în trecut
Și căutam cărarea pe care voi porni-o.
Când, brusc înfiripată din nouri și din lut
Mi-a râs înnegurata doamnă Clio.
Ce patimă trufașă lucra-n făptura ei! –
Ochi adânciți în verde și buze roș-închise
Sub țeasta ca-nghețată în blocuri de scântei
Curbă severitățile-i decise.
Spre dânsa-nțepenindu-mi privirea-nfrigurată,
Mi-am aplecat genunchiul și nemișcat am stat.
Amețitor porniră în tâmpla mea să bată
Cuvintele-i – grăunțe de diamant curat:.
-„Ai dreptul la tristețe, prietene, oricât.
Vibrează și tristețea în tot ce-a dat natura.
Dar în aceste vremuri, nu gândul mohorât
Și nu tristețea îți pot da măsura.
Știu, palele petale ce-n veselii ușoare
Grăbindu-se-n vârtejuri, hazliul joc și-l fac,
Parodiind tumultul furtunilor din soare,
Precum nici mie, nu îți sunt pe plac.
Nu-mi plac nici băiețoii cu buburoase fete,
Schimonosiți bovaric să-nchipuie ce nu-s;
Nu m-a-ncântat alaiul de inimi săltărețe –
Pestriță purecime ce țopăie în sus.
Nu de timpan, de minte simțită, bate ora
Când ziduri cariate de nedreptăți se sparg,
Și-n flux imens se varsă pe lume aurora,
Eu inimi cer, cu foc în coșul larg.
Cer inimi ca văpaia de cratere-n erupții,
Pornite-n dăruire, solemne în blestem,
Carbonizând bandiții, mișeii și corupții –
Cu patos doar pe ele le consemn.
Ursuză, inerția-și întinde moarte crește,
Păzită de lungi steiuri, de aspri colți de lup,
Născută-n oameni forța regenerării este
Menită să-i deturne neschimbătorul trup.
Chiar dacă înnoirea e sensul vremii tale –
Împurpurată-n steaguri pe leniniste oști –
Cu rădăcini înfipte-n trecut, mai stau în cale
Balcanii inerției pe care îi cunoșți.
Nu tu o vei surpa-o, dar de-nnoire dornic
Să fugi de-al nepăsării somn moleșit și calm.
Fii picurul de apă ce sfredelind statornic
Străbate roca dură și-ncheagă țurțur alb.
Când trudnicele grote vor fi mâncat colosul
Inert, ce supt în ele își va afla mormânt,
Știrbita stalagmită își va vădi folosul
Răzbind frumoasă-afară, în soare și în vânt..
.. Te întristezi, te bucuri – așa e-n lume dat.
Pe lângă mulțămire și jalea ni-i lăsată;
Dar dacă mohorârea surită te-a-ncercat,
Să nu te-arunci plictisului vreodată;.
Plictisul năpădește ca pirul împrejurul,
Putregăind lumina sub ceruri de gudron.
Nu rana-i fu osânda lui Prometeu. Vulturul
Îl plictisea, ciocnindu-l monoton.
Tu cuget treaz păstrează-ți tăios ca un cuțit;
Urmează-mă și smulge-ți cojelile coclite
Și urmărește-n lume cum peste tot agit
Ziarele, aceste drapele ciuruite.”
Pășeam pe muchia zării și pe-nceput de drum.
Lumina albă-n minte își clocotea furtuna,
Urechile-mi, deschise spre infinit acum,
Ca două scoici de-argint sunau întruna.
Și-aceea ce-mi vorbise n-a fost stăpâna Clio –
O frământare surdă m-a răvășit mereu
Și-am scos dintr-însa calea pe care voi porni-o,
Ritmând-o, și-n simboluri, cum a putut și eu.

Alain Bosquet - Inerție

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cu arborii, cu păsările tale,
care sorb roua dimineții, cu toate inimile tale,
de îndoială pustiite,
te-agăți de viață, tu, planeta mea.
Muri-va cel din urmă dintre oameni.
Pe sfârtecatul munte s-a instalat disprețul
imensității. În zadar te schingiuiesc
în fiecare zi, mai e un colț
de cald neant, care mai ține minte
arborii tăi, și păsările tale,
și toate inimile tale, ce niciodată n-au iubit.