imparat – Versuri.pro

Dan Armeanca - Am Soare pe Strada Mea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Eu nu mă dau, nu mă dau pe oricine
Ca mine se găsește unul la o mie
Eu nu mă dau, nu mă dau pe oricare
Că am putere mare și multă valoare

Refren:
Mă invidiază lumea
Că am soare pe strada mea
Că trăiesc ca un împărat pe bune
Cum să nu fiu un om invidiat de lume.
Cum să nu fiu un om de lume invidiat
Că trăiesc ca un rege și un împărat
Că sunt capabil, fac banii din piatră seacă
Și nu știu cine ar putea să mă întreacă

Refren:
Mă invidiază lumea
Că am soare pe strada mea
Că trăiesc ca un împărat pe bune
Cum să nu fiu un om invidiat de lume

Petrica Cercel feat Dorel De La Popesti - Am Împărat și o Regină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Am împărat și o regină / Simt că te vină / Nu pot să înțelegi ... →

Omar Khayyam - Macul Are Culoarea Sângelui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Macul are culoarea sângelui / Vărsat pe câmp de-un împărat uitat / Iar albăstreaua – ... →

Sisu Tudor feat Spectru - Împărat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

[Spectru]
Eu țin ceru’ și stelele, ca Atlas, pe umerii mei
Care țin la rândul lor păcate și mâini de femei
Eu țin ceru’ și stelele, ceru’ și stelele..
[Sisu]
Sunt o tornadă și dacă
Nu-mi respect rutina, explodez ca o grenadă
Mă mențin într-un fel de echilibru pe stradă
Chiar dacă viața ne încearcă, știu că-i un lanț ce ne leagă
Chiar dacă unii o neagă..
Doar sunt sentimente, n-au cum să le șteargă
Viața e frumoasă, totodată lungă
Dacă e trăită cum trebuie și o zi poa’ să îți ajungă
„Dar atunci, cine mai cântă? Cine o să mai spere și plângă?
Cine o să mai trăiască în umbră? Cine se duce spre lumină în fugă?”, ai spune
Trage o glugă pe cap, țintește-l pe cel mai băiat
Sau pe cel mai bogat, toți sunt oameni de fapt
Cazi în păcat, te ridici împăcat
Dacă împarți, n-ai cum să nu fii împărat.
Eu țin ceru’ și stelele, ca Atlas, pe umerii mei.
[Spectru]
Care țin la rândul lor păcate și mâini de femei
Eu țin ceru’ și stelele, ceru’ și stelele..
[Sisu]
Împărțim tot, emoții și sentimente
Bani și acarete, nu trupuri de fete
Suntem vagabonți de modă veche
Pasionați de lirică, punem sunet în ureche
Caută-ne prin cartiere, împărați pe paliere
Împărțim bile și băgându-le în vene
Acum totu’ s-a schimbat, e altă vreme
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru semne, pentru înțelepciune în catrene
Caut putere, să pot face tot ce mi se cere
Că ce-mi place fac de plăcere, d-aia nu mă plâng de durere

Mihai Eminescu - Împărat și Proletar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua printre ferești murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci și sceptici ai plebei proletare.
Ah! – zise unul – spuneți că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină,
Murdară este raza-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domnește pe deplin.
Spuneți-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră
Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră
Și le subjugă munca vieții lor întregi.
Unii plini de plăcere petrec a lor viață,
Trec zilele voioase și orele surâd.
În cupe vin de ambră – iarna grădini, verdeață,
Vara petreceri, Alpii cu frunțile de gheață –
Ei fac din noapte ziuă ș-a zilei ochi închid.
Virtutea pentru dânșii ea nu există. Însă
V-o predică, căci trebui să fie brațe tari,
A statelor greoaie care trebuie-mpinse
Și trebuiesc luptate războaiele aprinse,
Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.
Și flotele puternice ș-armatele făloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase
Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,
Și-s supte din sudoarea prostitului popor.
Religia – o frază de dânșii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată,
După ce-amar muncirăți mizeri viața toată,
Ați mai purta osânda ca vita de la plug?.
Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți..
Nu! moartea cu viața a stins toată plăcerea –
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morți sunt cei muriți.
Minciuni și fraze-i totul ce statele susține,
Nu-i ordinea firească ce ei a fi susțin;
Averea să le aperi, mărirea ș-a lor bine,
Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine,
Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mân’.
De ce să fiți voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastră abia puteți trăi?
De ce boala și moartea să fie partea voastră,
Când ei în bogăția cea splendidă și vastă
Petrec ca și în ceruri, n-au timp nici de-a muri?.
De ce uitați că-n voi e și număr și putere?
Când vreți, puteți prea lesne pământul să-mpărțiți.
Nu le mai faceți ziduri unde să-nchid-avere,
Pe voi unde să-nchidă, când împinși de durere
Veți crede c-aveți dreptul și voi ca să trăiți.
Ei îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă,
Și sucul cel mai dulce pământului i-l sug;
Ei cheamă-n voluptatea orgiei zgomotoase
De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:
Frumsețile-ne tineri bătrânii lor distrug.
Și de-ntrebați atuncea, vouă ce vă rămâne?
Munca, din care dânșii se-mbată în plăceri,
Robia viața toată, lacrimi pe-o neagră pâine,
Copilelor pătate mizeria-n rușine..
Ei tot și voi nimica; ei cerul, voi dureri!.
De lege n-au nevoie – virtutea e ușoară
Când ai ce-ți trebuiește.. Iar legi sunt pentru voi,
Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară
Când mâna v-o întindeți la bunuri zâmbitoare,
Căci nu-i iertat nici brațul teribilei nevoi.
Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă,
Ce lumea o împarte în mizeri și bogați!
Atunci când după moarte răsplată nu v-așteaptă,
Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
Egală fiecare, și să trăim ca frați!.
Sfărmați statuia goală a Venerei antice,
Ardeți acele pânze cu corpuri de ninsori;
Ele stârnesc în suflet ideea neferice
A perfecției umane și ele fac să pice
În ghearele uzurei copile din popor!.
Sfărmați tot ce ațâță inima lor bolnavă,
Sfărmați palate, temple, ce crimele ascund,
Zvârliți statui de tirani în foc, să curgă lavă,
Să spele de pe pietre până și urma sclavă
Celor ce le urmează pân’ la al lumii fund!.
Sfărmați tot ce arată mândrie și avere,
O! dezbrăcați viața de haina-i de granit,
De purpură, de aur, de lacrimi, de urât –
Să fie un vis numai, să fie o părere,
Ce făr’ de patimi trece în timpul nesfârșit.
Zidiți din dărmăture gigantici piramide
Ca un memento mori pe al istoriei plan;
Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide
Naintea veciniciei, nu corpul gol ce râde
Cu mutra de vândută, cu ochi vil și viclean.
O! aduceți potopul, destul voi așteptarăți
Ca să vedeți ce bine prin bine o să iasă;
Nimic.. Locul hienei îl luă cel vorbăreț,
Locul cruzimii vechie, cel lins și pizmătareț,
Formele se schimbară, dar răul a rămas.
Atunci vă veți întoarce la vremile-aurite,
Ce mitele albastre ni le șoptesc ades,
Plăcerile egale egal vor fi-mpărțite,
Chiar moartea când va stinge lampa vieții finite
Vi s-a părea un înger cu părul blond și des.
Atunci veți muri lesne fără de-amar și grijă,
Feciorii-or trăi-n lume cum voi ați viețuit,
Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă
Pentru acel de care norocul avu grijă;
Nimeni de-a plânge n-are, el traiul și-a trăit.
Și boale ce mizeria ș-averea nefirească
Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or topi;
Va crește tot ce-n lume este menit să crească,
Va bea pân-în fund cupa, pân’ va vrea s-o zdrobească,
Căci va muri când nu va avea la ce trăi.
……….
Pe malurile Senei, în faeton de gală,
Cezarul trece palid, în gânduri adâncit;
Al undelor greu vuiet, vuirea în granit
A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înșală;
Poporul loc îi face tăcut și umilit.
Zâmbirea lui deșteaptă, adâncă și tăcută,
Privirea-i ce citește în suflete-omenești,
Și mâna-i care poartă destinele lumești,
Cea grupă zdrențuită în cale-i o salută.
Mărirea-i e în taină legată de acești.
Convins ca voi el este-nălțimea-i solitară
Lipsită de iubire, cum că principiul rău,
Nedreptul și minciuna al lumii duce frâu;
Istoria umană în veci se desfășoară,
Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău.
Și el – el vârful mândru al celor ce apasă –
Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut.
De ați lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă
De răsturnări mărețe, mărirea-i radioasă,
Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut.
Cu ale voastre umbre nimica crezătoare,
Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit,
Cu mintea de dreptate și bine râzătoare,
Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare,
La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât.
………..
Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă,
Turnuri ca facle negre trăsnesc arzând în vânt –
Prin limbile de flăcări, ce-n valuri se frământ,
Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă,
Evul e un cadavru, Paris – al lui mormânt.
Pe stradele-ncrușite de flăcări orbitoare,
Suiți pe baricade de bulgări de granit,
Se mișc batalioane a plebei proletare,
Cu cușme frigiene și arme lucitoare,
Și clopote de-alarmă răsună răgușit.
Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare,
Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț,
Cu păr bogat și negru ce pe-umeri se coboară
Și sânii lor acopăr – e ură și turbare
În ochii lor cei negri, adânci și desperați.
O! luptă-te-nvălită în pletele-ți bogate,
Eroic este astăzi copilul cel pierdut!
Căci flamura cea roșă cu umbra-i de dreptate
Sfințește-a ta viață de tină și păcate;
Nu! nu ești tu de vină, ci cei ce te-au vândut!.
……….
Scânteie marea lină, și placele ei sure
Se mișc una pe alta ca pături de cristal
Prin lunce prăvălite; din tainica pădure
Apare luna mare câmpiilor azure,
Împlându-le cu ochiul ei mândru, triumfal.
Pe undele încete își mișcă legănate
Corăbii învechite scheletele de lemn;
Trecând încet ca umbre – țin pânzele umflate
În fața lunei, care prin ele-atunci străbate,
Și-n roată de foc galben stă fața-i ca un semn.
Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării
Cezaru-ncă veghează la trunchiul cel plecat
Al salciei pletoase – și-ntinse-a apei arii
În cercuri fulgerânde se pleacă lin suflării
A zefirului nopții și sună cadențat.
Îi pare că prin aer în noaptea înstelată,
Călcând pe vârf de codri, pe-a apelor măriri,
Trecea cu barba albă – pe fruntea-ntunecată
Cununa cea de paie îi atârna uscată –
Moșneagul rege Lear.
Uimit privea Cezarul la umbra cea din nouri,
Prin creți ai cărei stele lin tremurând transpar,
I se deschide-n minte tot sensul din tablouri
A vieții sclipitoare.. A popoarelor ecouri
Par glasuri ce îmbracă o lume de amar:.
„În orice om o lume își face încercarea,
Bătrânul Demiurgos se opintește-n van;
În orice minte lumea își pune întrebarea
Din nou: de unde vine și unde merge floarea
Dorințelor obscure sădite în noian?.
Al lumii-ntregul sâmbur, dorința-i și mărirea,
În inima oricărui i-ascuns și trăitor,
Zvârlire hazardată, cum pomu-n înflorire
În orice floare-ncearcă întreagă a sa fire,
Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor.
Astfel umana roadă în calea ei îngheață,
Se pietrifică unul în sclav, altu-mpărat,
Acoperind cu noime sărmana lui viață
Și arătând la soare-a mizeriei lui față –
Fața – căci înțelesul i-același la toți dat.
În veci aceleași doruri mascate cu-altă haină,
Și-n toată omenirea în veci același om –
În multe forme-apare a vieții crudă taină,
Pe toți ea îi înșală, la nime se distaină,
Dorinți nemărginite plantând într-un atom.
Când știi că visu-acesta cu moarte se sfârșește,
Că-n urmă-ți rămân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume – atunci te obosește
Eterna alergare.. ș-un gând te-ademenește:
Că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi.”
1874, 1 decembrie

C. I. A. feat Dj Undoo - Împărate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Biggy di boom diggy diggy, bye bye.
Byga e din How High, do svidaniya davay.
Flow exotic Hawai, deasupra lumii Dubai.
Tu: vai! și când te ia cu leșin, ia evantai.
Încă tai tobe să cadă pe vorbe, stai!
Ma vezi praf în trafic, ești aiurea-n tramvai.
N-ai ce să ai în plus, să poți să mă dai pe spate.
Fratele tău le dă legate, întreabă toate.
Cum se poate, de unde le poate scoate.
Scumpe nepoate, unchiu’ le are preparate din pubertate.
Acum mai în etate, dau înțelepciune-n rate.
Tu arată că-nțelegi în albume cumpărate.
Așa că, împărate, din atâta avuție.
Știi că mi se cuvine juma’ de împărăție.
Am deja o soție, un prințișor, te prinzi ușor.
C-o să fac tot ce pot ca să le fac un viitor.
Împărate, învață și împarte.
Nu ține la cetate, că ține de lașitate.
Ghici cine vine-n vizită cu vizitiu’ la palat.
Un fel de Verde Împărat la șefu Roșu Împărat.
Când ai mai mult decât suficient, învață și împarte.
În muzică-n societate, peste tot e nedreptate.
Monopol nasol, când nu faci loc de frica lor.
A tuturor celor ca noi, care tună în microfon.
Dăm cu pace și război ca Lev Tolstoi.
Dacă-nțelegi Toy Story, noi suntem alt soi.
Împărate, învață și împarte.
Nu ține la cetate, că ține de lașitate.
Tu ești Rashid? Da împărate! Vrei avere și palate?
Arza-te-ar focu’ cu toate, tu nu vezi ce am în spate?
Rimele de calitate, flow, originalitate.
Cartiere nestemate, străzile întunecate.
Probabil nu te mai suport, deși-mi plăceai la pubertate.
Ești bătrân, singur și trist ca Dinescu la Cetate.
Împărat afacerist la patru ace, etichetă.
Un Onasis onanist pentru o m*ie face chetă.
D’aia tai în carne vie tot ca la măcelărie porc.
Și nu vreo porcărie, fac din asta o meserie.
Caritate? nu cer asta, lasă harfele astea gangsta.
Echitate, pace, rasta, vrei război? aduc napasta!
Da-mi ce merit, nu ce vrei, să nu dau drumu’ la lei.
Că e foame în underground, foame de MC, Dj.
Foame de succes, exces, dar pană de idei.
Împărate îți spun smerit: hai mai da-te-n m*rții tăi!.
Împărate, învață și împarte.
Nu ține la cetate, că ține de lașitate

Johann Wolfgang Von Goethe - Samarkand Și Balkh

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Samarkand și Balkh, Buhara –
Oare-n gând aș îndrăzni
Să le smulg, să-ți dau comoara
De zorzoane și beții?.
Ci întreabă-l tu de-a dreptul
Pe-mpărat de ți l-ar da,
De-i mai nobil înțeleptul,
I-i străină dragostea.
Împărate! –n veci, vezi bine,
Nu te-nduri să dai? Doar un
Cerșetor, așa ca mine,
Pentru asemeni fată-i bun.

Grigore Vieru - Greierașul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Greierașul a cântat,
Cri-cri-cri,
La un chef de împărat,
Cri-cri-cri.
Și-adus acasă-n sat,
Cri-cri-cri,
Scripca plină cu păsat,
Cri-cri-cri.
Dar în zori cel împărat,
Vai-vai-vai.
A venit după păsat,
Vai-vai-vai.
Căci atunci când i l-a dat,
Vai-vai-vai,
Împăratul era beat,
Vai-vai-vai.

George Coșbuc - Ex Ossibus Ultor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

A fost un tânăr împărat –
De la mișei a smuls averea
Și-a smuls de la tirani puterea
Și mulți nebuni a spânzurat.
Dar patru inși vorbind în șoapte
L-au dus în giulgiuri învălit
Și-n codrul cel mai tăinuit
L-au îngropat târziu în noapte.
Cei tari zic: „A fost mișel!
Ne-a prigonit prea multă vreme.”
Iar popii fulgerau blăsteme
În cei ce mai vorbeau de el.
Nici voie să-și cernească portul,
Nici drept să-l plângă n-au avut,
Și niciodată n-au știut
În ce pământ le doarme mortul.
Și nu vor ști! Căci groapa lui
În blăstămat pământ s-ascunde.
Nici soare-acolo nu pătrunde,
Nici plângerile nimănui,
Jurat-a iadul să-ngrădească
Cu nopți de veci acest mormânt,
Iar brazii tac, că niciun vânt
Nu-i clatină, ca să vorbească.
Dar noaptea-n zare, uneori,
Când e furtună-n depărtare,
La margini de-orizont răsare
Un fulger alb, târziu spre zori,
Și-ntruna spre pădure-arată
Și scapără spre ea mereu;
E, parc-arată Dumnezeu
Spre groapa cea de veci uitată.
Iar într-o noapte va lovi!
Și spintecată de lumină,
Fugi-va noaptea cea haină,
Și brazii-n flăcări vor vorbi:
Și-atunci, cu fulgerul tovarăș,
Ieși-va mortul împărat,
Și-n iadul lor, de-unde-au plecat,
S-or prăbuși tiranii iarăș.

Ghita Munteanu - Mi Se Spune Împăratul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mi se spune împăratul
Fac bani cum nu face altul
Nu am limită la bani
La femei și la dușmani.
Mi se spune împăratul
Fac bani cum nu face altul
Nu am limită la bani
La femei și la dușmani.
Peste tot sunt respectat
Am faima de împărat
Se dă lumea la o parte
Tot respectul împărate.
Peste tot sunt respectat
Am faima de împărat
Se dă lumea la o parte
Tot respectul împărate.
Mi se spune împăratul
Fac bani cum nu face altul
Nu am limită la bani
La femei și la dușmani.
Mi se spune împăratul
Fac bani cum nu face altul
Nu am limită la bani
La femei și la dușmani.
Ce mult s-ar bucura unii
Să ajung de râsul lumii
Dar acum sunt prea bazat
Împăratu-i împărat.
Ce mult s-ar bucura unii
Să ajung de râsul lumii
Dar acum sunt prea bazat
Împăratu-i împărat.
Mi se spune împăratul
Fac bani cum nu face altul
Nu am limită la bani
La femei și la dușmani.
Mi se spune împăratul
Fac bani cum nu face altul
Nu am limită la bani
La femei și la dușmani.
Când îmi cântă lăutarii
Dau fără număr cu banii
Și dansează pentru mine
Cele mai tari balerine.
Când îmi cântă lăutarii
Dau fără număr cu banii
Și dansează pentru mine
Cele mai tari balerine.
Mi se spune împăratul
Fac bani cum nu face altul
Nu am limită la bani
La femei și la dușmani.
Mi se spune împăratul
Fac bani cum nu face altul
Nu am limită la bani
La femei și la dușmani.
Fie șmecher, fie hoț
De mine se miră toți
Eu îi las ca să se mire
Oricum nu ajung ca mine.
Fie șmecher, fie hoț
De mine se miră toți
Eu îi las ca să se mire
Oricum nu ajung ca mine.
Mi se spune împăratul
Fac bani cum nu face altul
Nu am limită la bani
La femei și la dușmani.
Mi se spune împăratul
Fac bani cum nu face altul
Nu am limită la bani
La femei și la dușmani
La femei și la dușmani