Refren:
Vezi viața ca un obstacol
O curvă, un miracol
Pentru mine o scenă deschisă, să facem spectacol
O luptă-ncinsă, fiecare decis să câștige
E-un foc continuu și cine calcă strâmb se frige.

Din fire sunt tipul ce se frământă și caută să răspundă
Să pătrundă acolo unde nici un picior nu umblă
S-ajung să-nțeleg forma și conținutul, să-ngrop trecutul
Din punctul de-a renaște zilnic să pot trăi doar începutul
Să schimb statutul ca lutul modelat pe roată
S-am o inimă-mpăcată, o minte-nțeleaptă și o privire curată
O altă treaptă cu o viziune mai dreaptă
Compasiune atașată, presiune dispersată, fără pasiune disperată
Vreau puțini bani de cheltuit și mulți pentru dăruit
Orice vis de-a fi fericit, împlinit
Fără să mă simt lucid, obosit și implicit
Să nu mă-ntreb dacă prețul plătit e corect stabilit
Să-mi permit s-o ard pe-o plajă exotică
cu o damă erotică
O havana și-o băutură tonică, într-o briză musonică
Protejat ca-ntr-o lojă masonică
Detașat de plebea nevrotică fără să bag o doză euforică
E-o poză perfect ironică cu starea în care mă aflu
Trăiesc în orașul din sud și văd cum se-alege praful
De vise și planuri de viitor făcute de cei ca mine
Ce duc o luptă-n interior cu speranța că mâine e bine
Și e bine că speranța moare la urmă
Că-mi dă putere să mă despart de-o turmă
Strâmbă ce depinde de altele
Privesc spre stele cu-ncredere și-mi urmez visul
Rimez, controlez mic-ul și publicul
Conturez paradisul.

Refren:
Vezi viața ca un obstacol
O curvă, un miracol
Pentru mine o scenă deschisă, să facem spectacol
O luptă-ncinsă, fiecare decis să câștige
E-un foc continuu și cine calcă strâmb se frige.

Vezi viața ca un obstacol
O curvă, un miracol
Pentru mine o scenă deschisă, să facem spectacol
O luptă-ncinsă, fiecare decis să câștige
E-un foc continuu și cine calcă strâmb se frige.

Refren (x2):
Sunt un poet ca toți ceilalți,
Nebun, nemuritor cu sete de cunoaștere,
Sunt un poet ca toți ceilalți (yeah, yeah),
Cu fiecare rimă scrisă mai aproape de renaștere!

Strofa 2:
Poezia este gravitația sufletului,
E lumea mea ascunsă în centru’ pământului,
Cu fiecare vers, cu fiecare cuvânt
Am mai pus un rând în plus să mi se scrie pe mormânt
Poezia-i atitudine, luptă cu tine
Luptă pentru a alege ce e rău sau ce e bine
Și-i o certitudine că tot ce scrii pe foi rămâne
Și tot ce scrii pe foi defapt vorbește despre tine
Poezia e un vis, transpus în rime
Fantezii sofisticate legate prin profunzime
Poezia este filmul unei zile-n care n-am trăit
O realitate-n care, din vis nu m-am trezit,
Poezia-i viață, poezia-i speranță,
Ea mi-a dat ce nu mi-au dat unii oameni într-o viață
Deci nu mă judeca, dacă fac asta,
O să pun totu’ pe foaie până mi se duce pasta!