Heraclit – Versuri.pro

Cezar Baltag - Ceasornicul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ei în ochii mei trăiesc,
ei în ochii mei iubesc,
ei în ochii mei gândesc,
ochii mei și-i amintesc.

Trece Nimeni visător,
blond și-nmărmuritor,
printr-un veșnic șir de numeni
la același numitor.

Cel ce nu e, a venit,
cel ce e, s-a risipit,
lângă tâmpla mea începe
plus și minus infinit.

Trupul și-l voia înfrânt,
ora matură căzând,
sclavă cercului de zgomot
ce-l înscriu monologând.

Fața mea-i oglindă rea,
îi dizolvă chipu-n ea,
i-a topit obrazul palid
chipul care-i răspundea.

Trece Nimeni visător,
pur și-nmărmuritor,
printr-un veșnic șir de numeni
la același numitor.

Cel ce nu e, a venit,
cel ce e, s-a risipit,
eu însămânțez în lucruri
sufletul lui Heraclit.

Cezar Baltag - Absența

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Bate un vânt de vară prin odăile mele.
Tu pleci și vii
fără să te fixezi,
plantă călătoare având rădăcinile
în apa lui
Heraclit,
în care toate ale lumii se scufundă
și numai absența semnifică
sau poate plecarea însăși este pentru tine
Ființă
mai plină decât piatra, mai statornică în nestatornicia ei
decât piramidele,
tu pleci și mie nu-mi rămâne altceva
decât vântul stârnit de aripile tale,
care îmi întețește apa sufletului până la țipăt.
și țipătului îi dau foc
și mă ridic
din cenușa lui
ca o reversibilă pasăre și spun:
tot astfel e gândirea mea: ochi de pasăre în întunericul
flăcărilor oglindă acoperită ca să nu se vadă pe sine moartea, îmi acopăr fața cu palmele și mă gândesc din nou la tine și la filosoful antic și religia lui de demult care lăuda golul dintre spițele roții strânse-n butuc
și golul ulciorului mai neprețuit decât lutul care-l înconjoară
și golul care arde noaptea în gâtlejul privighetorii.
Așa sunt eu: un gol în inima timpului, un ulcior pe care începând de azi niciun cântec de ziuă nu mai poate să-l umple.

Cassian Maria Spiridon - Ta Panta Rhei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Așterne pat din gunoiul proaspăt de grajd
Se întinde cât este de lung
Înțeleptul
Să-și vindece neînțelesele boli.
Se curăță în apa pârâului rece
Niciodată aceeași
Călcată de alte și alte picioare
În umbra trecătorilor zei.
Locuitor al Efesului
Iubit al Sophiei
Penații îi sunt sprijinitori
Lui Heraclit trecătorul

Jorge Luis Borges - Heraclit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Prin Efes merge-agale Heraclit
Spre înserat. Îl lasă înserarea,
Iar el se lasă-n voia înserării,
La mal tăcut de apă curgătoare;
Nici numele, nici cursul nu i le știe.
Cioplit în piatră, Ianus. Șir de plopi.
Se uită în oglinda mișcătoare
Și află-n ea și cizelează gândul
Pe care nenumărate rânduri de oameni
L-or repeta. Iar glasul său rostește:
A doua oară nimeni să se scalde-n
Același râu nu poate. Înțelege,
Cuprins de-nfiorarea spaimei sacre,
Că e și el un râu și-o alergare.
Să se-ntoarne-ar vrea în zorii zilei
Și-n noaptea dinainte și-n ajun.
Nu poate. Spune iar sentința. O vede,
Cu caractere clare tipărită,
Pe-o pagină din Burnet. Heraclit
Nu știe limba greacă. Zeul Ianus,
Ce porțile păzește, e latin.
Nu are Heraclit trecut și-acum.
E-un simplu gând pe care l-a visat
Un om pe malul râului Red Cedar,
Un om ce țese endecasilabi
Ca dorul de cei dragi din Buenos Aires
Să îl alunge. Unul doar lipsește.

Jorge Luis Borges - Regretul Lui Heraclit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Eu, care am fost atâția oameni, n-am fost niciodată / Cel în brațele căruia se ... →

Jorge Luis Borges - Ziditorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Din timp ne spui, bătrâne Heraclit,
că-am fost făcuți, asemănați cu râul
învolburat ce-n unda lui târăște
la vale munți, și lei, și spade, și oglinzi,
jelind iubiri, nădejdi înșelătoare
și nume de imperii risipite,
și hexametri-n greacă și latină,
posomorâtă mare-n zori de zi,
și visul, vagă presimțire-a morții,
și arme de viteji și monumente,
și Ianus cu-ale sale două fețe,
de fildeș labirinturi plăsmuite
din piese pe tăblia hașurată,
și mâna înroșită a lui Macbeth
ce poate marea-însângera, bătaia
ceasornicelor ce pândesc din umbră,
și lamele de-oțel și scrisul gotic,
oglinzi ce te privesc necontenit
și dangăt greu de clopot veghetor,
și zori de zi și asfințituri lente,
ecouri, fire de nisip și vise
ce altceva sunt dacă nu imagini
amestecate de hazard. Din ele,
deși bătrân și orb, sunt hărăzit
să șlefuiesc nestricăcioase versuri.
În ele-mi pun nădejdea mântuirii.

Odisseas Elytis - Mică Mare Verde

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mică mare verde de treisprezece ani
De mult aș fi vrut să te-nfiez
Să te trimit la școală în Ionia
Să-nveți mandarina și absintul
Mică mare verde de treisprezece ani
În turnulețul farului de la amiază
Să-nconjuri soarele și să auzi
Cum soarta se dezleagă și cum
Din deal în deal se-nțeleg
Rudele noastre-ndepărtate
Care opresc vântul precum statuile
Mică mare verde de treisprezece ani
Cu guler alb și cu panglică
Să intri pe fereastră la Smirna
Să-mi copiezi reflexele bolții
De Kyrielesion și Slavă Ție
Cu puțin Boreas și cu Levantul
Val cu val să te-ntorci iarăși
Mică mare verde de treisprezece ani
Ca nelegiuit să te culc
Să aflu adânc în brațele tale
Bucăți de piatră cuvintele Zeilor
Bucăți de piatră fragmentele lui Heraclit.

Lucian Blaga - Heraclit Lângă Lac

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Lângă ape verzi s-adună cărările.
Sunt liniști pe-aici, grele și părăsite de om.
Taci, câine care-ncerci vântul cu nările, taci.
Nu alunga amintirile ce vin
plângând să-și îngroape fețele-n cenușa lor.
Sprijinit de butuci îmi ghicesc soarta
din palma unei frunze tomnatice.
Vreme, când vrei să iei drumul cel mai scurt,
pe unde apuci?
Pașii mei răsună în umbră,
parc-ar fi niște roade putrede
ce cad dintr-un pom nevăzut.
O, cum a răgușit de bătrânețe glasul izvorului!
Orice ridicare a mânii
nu e decât o îndoială mai mult.
Durerile se cer
spre taina joasă a țărânii.
Spini azvârl de pe țărm în lac,
cu ei în cercuri mă desfac.

Valeriu Butulescu - Heraclit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ideea de foc
în bulgări de fosfor
doarme.
La vederea
găleților
se tulbură izvoarele.
Canarii
ne alină dorința
de a poseda suflete.
Și în viermi
viața trebuie să ne pară
normală.