harpa – Versuri.pro

Sandu Tudor - Omul cu Harfă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Spre oglinzi, spre inimi, larguri, spre somnul scut din cer,
pe argintăria harfii, visul, degete mi-l frâng,
străvezii suiri de sunet, „fuga” ploilor ce plâng
presimţirile din peşteri, Evul Omului stingher.
Luna mare-n crucea vremii, prin răsunet să opresc,
ca din cupa ei de ceară, mierea de mir pe văzduh
să răstorn cu zvon de strună, sub botezul nefiresc
să zăriţi prin zmalţ de aur faţa semnelor de duh.

Johann Wolfgang Von Goethe - Măgarul și Harpa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Măgarul într-o poiană o harpă a găsit
Și cu copita coarda, afon, el a ciupit.
– Ce mândru sunet, Doamne, aud și mă-nfior,
Ce rău îmi pare, zise, că sunt neștiutor..
De-aș fi, zău, un maestru în a le cânta
Cu cântecele mele o lume-aș fermeca!.
Morala:
La fel și între oameni, talente „minunate”
Se sting fără de nume, ba chiar și ofensate..

Grigore Vieru - Harfa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Să cânte pot, (credeam) chiar șerpii.
I-am pus ca grave strune harpei
Alăturea de coarda poamei
Și sfântul fir de păr al mamei.
Cu harpa stăm sub mere coapte.
Ei blând cântau. Ci-n neagra noapte,
Trecând prin codru, singuratec,
Au prins a șuiera sălbatec,
Săreau să-mi muște mâna, fața,
Să-i sugă cântecului viața.
Sunai al mamei păr sub cetini,
Veniră-n fugă-atunci prieteni.
Când mă trezisem ca din vise,
Văzui c-o strună-ncărunțise.

George Gordon Byron - Mi-e Sufletul Întunecat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mi-e sufletul întunecat. Hai, zi-mi
din harpa ta cu-alinătoare strune,
îndeamnă de pe ele spre-nălţimi
un murmur tandru în auz să-mi sune.
Nădejdi de mai rămân, să le adune
din fundurile inimii la loc;
vreo lacrimă stingheră de rămâne,
curgând să-mi stingă al durerii foc.
Dar cântecul să-l faci intens, adânc,
şi nu întâi să-mi zici de veselie:
căci musai, barde, mi-e acum să plâng,
ori inima-mi s-o rumpe în vecie.
Hrănită ziua numai cu jelie,
tovarăş noaptea dorul greu i-a fost:
de-acu sfârşitul poate doar să-l ştie,
ori poate-n cânt să afle adăpost.

Eu - Șpla

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nando, vocea ta e la harpă
Găbița, prima fată cu stil
Charlotte, antagonista dar nu stearpă
Selma, cel mai în vârstă cu stil
Ei sunt câștigători, ei sunt câștigători
Ei sunt primii câștigători

Omar Khayyam - Sculați Cu Mâna Harpa De Coarde S-o Ciupim

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sculați, cu mâna harpa de coarde s-o ciupim, / Să bem și la renume să ... →

Kabir - Harfa Scoate Murmurătoare Muzică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Harfa scoate murmurătoare muzică;
danțul continuă fără mâini și picioare.
Se cântă la ea fără degete, se aude fără urechi:
căci El e urechea, și El ascultătorul.
Poarta e încuiată, dar înăuntru stăruie mireasma:
iar acolo întâlnirea nu e văzută de nimeni.
Înțelepții vor înțelege.

Ion Horea - Fila

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Strunele harfii
Sbârnâie-ntruna.
Frica de n-ar fi,
Moartea, nebuna!
Ca pe-o femeie,
Singur cu luna,
Roag-o să steie
Clipa, nebuna!
Vorbe zevzece!
Una, doar una,
Vai, cum se trece
Viața, nebuna!

Alexandru Macedonski - Rimele Cântă pe Harpă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Rimele cântă pe harpă: — ușor un zbor se zvonește
De păsări albe ce freamătă, — și dimineața domnește.
Ulmul, salcâmul și plopul se auresc — Își șoptesc,
— se iubesc. Rimele cântă pe harpă: limpede curge izvorul,
Blonda e toată idila, blond e pe vale pastorul
O! dimineață! O! viața! Sufletul ce se avântă cântă.
Sufletul ce se avântă cântă cu frunza, cu apă,
Și cu parfumul din floare de închisoare se scapă,
Urcă, esența divină deplină, și pur s-absoarbe-n azur.

Adrian Păunescu - Condamnați

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,
eu vad pierind, cu ochii, ce-am iubit,
mi-ar fi prea mult și-o gaură de șarpe
să merg în ea, tăcut și umilit.
Ce să mai cânt? Când au venit pirații
și apele din matci ni le-au furat,
o lacrimă ființei mele dați-i
și-o s-auziți de omul scufundat.
M-aș îneca, m-aș stinge și m-aș duce,
să mă zdrobească ritmuri pe-o șosea,
nici nu mai am nevoie de-o cruce,
mi-a fost destul c-am dus-o pe a mea.
Eu, sclavul trist al harpei mele triste,
prăpădul întinzându-se îl văd
și nu mai e nimic să mai reziste
acestei sinucideri în prăpăd.
De n-aș avea puterea diavolească
să înțeleg că totul a căzut,
dar vin heralzii cinici să-mi izbească
scrisorile prăpădului de scut.
Prietenii mă ocolesc de frică,
probabil mă consideră ciumat,
Eu însumi scriu acum la lampa mică
să nu mă vadă cei care se bat.
Iubire? Vis de mâine? Regăsire?
N-au gizii mei un minim interes
povești cu dulci iluzii să-mi înșire
din starea condamnatului să ies.
Se pregătește marele exemplu!
Acela, zic Casandrele, sunt eu!
Ca un berbec am să mă duc în templu.
Murind, măcar s-ajung la Dumnezeu.
Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,
eu, cântărețul soarelui din nord,
de-aici, dintr-o gaură de șarpe,
rostesc un acatist și-un dezacord.
Ce să mai cânt? Doar calea până la gide!
Ce să mai cânt? Pe voi, ca pe eroi?
Îmi vine și a plânge și a râde
ca nu există cale-napoi.
Voi nu vedeți că nu mai aveți țară
și ca străini vi-s pruncii, coborâtori,
învață ei ceva pe dinafară,
dar n-au părinți, ei au meditatori.
Voi nu simțiți că nu mai aveți ape?
V-au luat pirații tot pe vasul lor
și iată, din aproape-n aproape,
noi suntem un pustiu nemuritor.
Din harpa mea ridicolă și tandră
involuntar un cântec fără rang
te cheamă lângă mine, hai, Casandra,
sărută-mi gâtul gata pentru ștreang.