gradina tainelor – Versuri.pro

Sabestari - Grădina Tainei (VII)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

PILDUIRI.
De-i spui acelui care din naștere nu vede
ce-nseamnă o culoare, nicicând nu te va crede.
Și albul ca și roșul și verdele din iarbă,
la fel de negre-s pentru a lui vedere oarbă.
Gândește-te la orbul din naștere și taci!
Făcutu-l-a să vadă unsoarea vreunui vraci?.
Când cugetul râvnește-a privi înspre cea lume,
ca orbu-i care-ncearcă-a vedea ceva anume.
Dar omul mai vădește și-o altfel de-nsușire,
ce-l face să pătrundă a tainelor urzire.
Ca focu-i ce se iscă din cremene și fier,
un foc care țâșnește din trup și duh spre cer.
Când cremenea și fierul lovite-s laolaltă,
se luminează lumea de-aici ca și cealaltă.
Ciocnirea lor i-aduce-atunci tainei tâlcuirea.
Tot ce-ai aflat să-și afle în tine împlinirea!.
Cum tu-ul tău e-aievea imaginii divine,
tot ce-ți dorești ai grijă să cauți doar în tine.

Sabestari - Grădina Tainei (V II)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pilduiri
Profetu-i ca un soare iar sfântu-i ca și luna.
Se întâlnesc când Domnul pe frunți le-a pus cununa.
Străluce profeția-n a ei desăvârșire.
Sfințenia-i apare căci nu e-o tăinuire.
A sfântului sfințenie nu trebui să se vadă.
Profetul și-o arată și-o-aduce drept dovadă.
Pornind drumețul de la „Pe-Allah de-L vei iubi”
ajunge la lăcașul „Allah te va-ndrăgi”.
Și în lăcașu-acesta de taină, Cel Divin,
iubindu-l, îl absoarbe atuncea pe deplin.
El pân’ la capăt drumul acest l-a străbătut,
când și-a unit sfârșitul cu al său început.
Desăvârșit e omul ce din desăvârșire
se poartă ca și sclavul, dând lumii pilduire.
De străbătut-a drumul cel fără de prihană
pe creștet Domnu-i pune-a califului coroană.
Mort pentru sine însuși, el se înveșnicește
când iarăși cu-nceputul sfârșitul și-l unește.
Din Legile Credinței își țese-al său veșmânt.
Lăuntrul său devine-atunci Calea spre Cel Sfânt.
Pătrunsă de-Adevărul etern e-a sa ființă.
Pricepe tot ce se-află-ntre crez și necredință.
Doar cu virtuți înalte-nzestrată e-a sa fire.
Vestit e pentru cele ce știe și smerire.
Sunt toate-n el. De toate el s-a desprins deplin,
și-l ține-ascuns cu totul al Tainei baldachin.

Sabestari - Grădina Tainei (V IV)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vezi, profeția-avut-a-n Adam a sa ivire.
Prin Mahomed ajuns-a apoi la desăvârșire.
Sfințenia urmat-a tot timpul profeția,
dar altfel pân-la urmă-mplini-va drumeția.
A ei deplinătate se va vădi-n Mandi,
și-a lumii drumeție prin el se va-mplini.
Cum fost-a cu Profetul în strânsă înrudire
el îi v-aduce lumii deplina izbăvire.
În lumile-amândouă va deveni imam,
și drept calif l-avea-vor urmașii lui Adam.
Când soarele își smulge din bezna nopții raza,
apare dimineața și mai târziu amiaza.
Apoi rotirea bolții îi dăruie vederii
amurgul unei zile și începutul serii.
Lumina profeției e-un soare preamărit,
ce ba-n Adam sclipit-a, ba-n Moise-a strălucit.
Iar fiecare umbră, iscată de-acel soare,
întruchipează treapta credinței în urcare.
De-amiază-avut-a parte al nostru Mahomed,
căci umbrele atuncea deloc nu mai purced.
Vezi, fiecărei umbre ce-o iscă răsăritul,
o alta-i corespunde, ce-o naște asfințitul.
Sfințenia deplină se va vădi-n Mandi,
când punctul cel din urmă pe primu-l va-ntâlni.
Și taina Unității cine-o pătrunde oare?
Și ce cunoscătorul să afle e în stare?