Versuri corectate și adnotate
Dacă te gândești bineÎntrebarea trăiește în tineNu-i așa că te-ai întrebatDe ce vorbești așa ciudatDe ce, de ce, de ce asta spunem mereuZi și noapte mereu, mereu, mereuDacă întrebarea este în capul tuturorCe se fac, normal, că o folosesc și euNu cred că poți renunța la eaPentru că și-a făcut casa în mintea ta
Gheara şi semnul,capul prăbuşit pe odgoane,refuzul,sfiala şi grabastrânse-ntr-un snop,toate simţurileretezate de somn,se întâmplă din nou,ca şi-atunci,în fiecare zi,de milioane de ori.
Gândindu-mă la zilele ce-au trecut și la cele care au mai rămas,Agitația surdă din mine a prins în fiecare vers sclav,Singurătatea m-a-nvățat că nu sunt singur, ci singurul.Viața mea n-are absolut niciun rost, eu am găsit însă unul:Acela de a te sustrage din ghearele unei existențe banale,Triumfând peste moartea fizică prin aflarea nemuririi spirituale,Adept al … Citește mai mult
Baudelaire e cel care post-datează și vede exact din barca suferinței sale, atunci când ne desemnează așa cum suntem. Nietzsche, mereu seismal, ne cadastrează întreg teritoriul agonistic. Cei doi purtători de apă ai mei.Obligație, fără pauză de respirație, de a rări, de a ierarhiza ființele și lucrurile care ne încalcă. Să înțeleagă cine poate. Polenul … Citește mai mult
Cuvântul sacru În lumea asta mare,Toți spunem: Te iubesc!Dar câți dintre noi oare,Îl simt când îl rostesc?Acest cuvânt e sacruȘi nu-i de buzunar,Să-l dai la schimb cu altul,Când bei câte-un pahar.Reflectă-ntâi în sufletȘi ascultă-ți inima.Tratează-l cu respectȘi nu vei regreta.Iar de-l rostești în șagă,Când lacrimi ai să verși,Nimeni n-are să șteargăOchii tăi perverși.
El caută-ți la sufletCa jucătorii la cheiÎnainte de a te năimi cu muzica;Te asurzesc treptat,Pregătește-te atât de fragilăPentru suflarea de eter,A câinilor timizi ce se aude departe,Și aproape-se tăcuți ca de fierRespirația ta are vreme să se liniștească,Creierul fierbe receO imperială razăPeste sufletul gol se petrece.
Exactpe la 16.15 (orele cosmice)singurătatea din mine,scăpată cumvadin pântecul mameia gânguritun inefabil metapoemmai importantdecât totuniversul.
Cu cât ne iubeam, ne vedeam tot mai rarși-ntindem spre ziuă crustacee de gheațăSemn al prezenței când trupul își ocoleșteinimaMereu se întâmplă ceva, mereu se adaugăși asta nu lasă loc timpului în sacul dedormit atârnat pe sinclinalul existențeiViața ta netrăită e un kimono în careîncheietura pudrată poartă brățăride tulpini unghiulareFrântură de sinus aromitoare,tangenta ei dispare … Citește mai mult
Gând despre Dreptate – ca și când Dreptatea ar fi altceva decât aceeași vastă lege deslușită de judecata firească și de către înțelepți.Ca și când ar fi un lucru oarecare, în privința căruia pot fi luate hotărâri…