funeralii – Versuri.pro

Rainer Maria Rilke - Funeralii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Printre mașini în mers rapid
și fără sațiu-n
a străbate noul vid
al imbatabilului spațiu, –
spre cimitir, se târâie o ceată
ca melcul moale
de-nceată.
Ci astrele, în cer, sunt mai domoale!

Eugenio Montale - Către Xenia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Moartea nu te privea.
Chiar câinii tăi muriseră, și medicul
de nebuni poreclit unchiul dement,
și mama ta, și „specialitatea” ei
de broaște cu orez, triumf al locului,
și tatăl tău care dintr-o mini-efigie
mă veghea zi și noapte din perete.
Totuși moartea nu te privea.
La funeralii trebuia să merg,
ascuns într-o mașină, să rămân departe
de lacrimi și importunare. Nu-ți mai păsa
de viață, de iarmarocul ei de vanități
și lăcomii, mai puțin încă
de-mpresurarea unanimă a cangrenei
ce schimbă oamenii în lupi.
Tabula rasa: dacă n-ar fi existat
în urmă acel punct, mi-e de neînțeles,
și-acel punct te privea.

Eugenio Montale - Xenia (II) - 1

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Moartea nu te privea.
Și câinii tăi muriseră, chiar și
medical de nebuni zis unchiul cel dement,
și mama ta cu-a ei „specialitate”
de-orez cu broaște, triumf milanez,
și tatăl tău ce dintr-o mini-efigie
de pe perete mă supraveghează zi și noapte.
Însă cu toate acestea moartea nu te privea.
La funeralii trebuia să merg eu,
ascuns într-un taxi, rămas deoparte
ca să evit lacrimi și-ncurcături. Și nici
că îți păsa de viață și-ale ei bâlciuri
de deșărtăciuni și lăcomie, și cu-atât mai puțin
de cangrena universală ce-i transformă
în lupi pe oameni.
O tabula rasa; de nu s-ar fi-ntâmplat
că era un punct, mie de ne-nțeles,
și-acest punct te privea.

Ion Vinea - Adagio

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Marș funebru pentru iubirile moarte,
Aur solemn din fluide fanfare.
Unde sunt Umbrele? Lung le plâng clopotele.
Ritmic polenul silabelor rare
tremură-n floarea cărărilor palide
din cimitirul feeric al toamnelor
până departe,
ce monoton stelare.
Cum le plâng de-ndelung clopotele.
Van uragan de ruini de volute sonore
grav fulgerat în deșertul gol de fantome,
legeni în drum coroanele fără de nume
rostogolind pe treptele ude șipote, ropote,
glorii de dolii pe urma uitatelor urne și ore.
Unde sunt, unde sunt Umbrele?.
Marș funerar în amurg închinat bacantelor moarte,
Ruga de-apoi pentru cele căzute
Pasionat pe-al lor câmp de onoare,
Vis efemer sortind pomenirii eterne.
Glas sepulcral de alămuri finale,
Funeralii iubirii neîntâlnite,
Funeralii eroinei necunoscute.
Unde sunt Umbrele? Lung, le plâng clopotele.

Ady Endre - Cei Ce Mă Vor Conduce

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ieri, în cimitirul vechi,
M-am rezemat de o piatră
Și m-am gândit în tihnă, la cei
În viață.
Eu-s pe jumătate mort:
Mă-nhață păienjenul morții,
Cum să ajung demn, arătos
La funeralii.
Dar cei ce trăiesc mult?
Cu zăluzii, ce se va petrece?
Care, la mormântul adânc, scârbos
Mă vor conduce?

Alain Bosquet - Repetiție Generală

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

După ce-am învățat amorul
odată cu greaca și cu latina,
la optsprezece ani mi-am zis:
„Ca să devii adult,
acceptă ideea morții”.
Mi-am organizat așadar funeraliile
cu mult antren.
Tata m-a înțeles.
Cât despre mama,
a vărsat un potop de lacrimi.
Drăguțele mi-au adus flori:
una era tristă;
alta se gândea: „Bine c-am scăpat de el”.
Profesorii au dat vina
pe spiritul meu bizar.
Camarazii au aplaudat:
așa le trebuie burghezilor,
farsa asta lugubră.
Grație ei, cred, am trăit mai lucid,
o jumătate de secol.
Dar azi,
uneori, spectacolul acesta mă înspăimântă.

Alain Bosquet - Funeralii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Marmură albă? Piatră neagră?
Fleacuri.
Nume, prenume, funcții?
Naștere, moarte, ce epitaf?
Fleacuri.
Cenușă în urnă?
Statuie barocă?
Fleacuri.
Cravată neagră?
Discurs oficial, strângeri de mâini care tremură?
Fleacuri.
Prieteni tăcuți, văduvă copleșită,
poeme citite de o actriță,
cer îndoliat?
Fleacuri.
Peste cenușa mea risipită,
vreau ca odraslele
să se ucidă în voie.

Walt Whitman - Pe Când Înflorea Liliacul - 6

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Un sicriu care trece pe străzi și drumeaguri,
Noapte și zi, un nor negru pe țară,
Cu pompa flamurilor funerare, prin orașe cernite,
Cu însăși spectacolul Statelor în picioare ca niște femei
în văluri de crep negru,
Cu procesiunile, lungi șiruri șerpuind
și lumânările lor în noapte,
Cu nenumărate torțe arzând, cu marea
tăcută de chipuri și capete descoperite,
Cu năsălia așteptând, sicriul sosind și fețele
întunecate,
Cu imnurile izbucnind din miile de voci
înălțându-se solemn și puternic,
Cu toate glasurile bocitoare ale corului funebru
revărsate asupra coșciugului,
Bisericile abia luminate și acordurile de orgă,
– în vreme ce tu călătorești printre aceste viziuni
În sunetul clopotelor care bat, bat fără încetare,
Iată, sicriu ce treci încetișor,
Eu îți ofer ramura mea de liliac.