frunza cazuta – Versuri.pro

Costache Ioana Andreea - Viața

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În întunericul serii
O flacără s-aprinde ușor
Se sting scânteie cu dor
Se duc zilele verii.
Un gând pierdut în amintire
A rămas în nemurire
Cântecul din inimă s-a stins
Altul nu s-a mai aprins.
În haina vremii desfăcută
Viața trece prea tăcută
Se risipește-n vânt
Ca frunza căzută pe pământ.

Constantin Draghici - A Căzut o Frunză-n Calea Ta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

A căzut o frunză-n calea ta.
Str 1:
A căzut o frunză-n calea ta
Rătăcind pe-a vântului aripă
Ai zărit-o și-n aceeași clipă
Ai strivit-o călcând peste ea.
Str 2:
N-avea grai să strige-n urma ta
Nici putere să spună cât o doare
Și-a rămas pierdută pe cărare
Ploi și vânt trecut-au peste ea.
Refren:
Stătea lipită de pământ și se-ntreba
Ce-ar face dacă vântul ar lua-o
Și-o clipă-n palma ta ar așeza-o
Dar a rămas acolo undeva.
Final:
A căzut o frunză-n calea ta
Și cine știe câte-or să mai cadă
Dar n-ai să știi nicicând
Și nu-ți va da prin gând
Că prima frunză ce-a căzut în drumul tăuuuuu..
Am fost euuuuuu…

Daniel Vişan-Dimitriu - Poteci Alunecoase

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Eşti doar o frunză neajutorată
Purtată prin curenţii unui râu,
Lovită, zdrenţuită, resemnată,
Târâtă în al valului desfrâu.
Tânjeşti, privind spre mal, spre acalmie,
Să ieşi întreagă din acest tumult,
Să intri-n lumea ta, să fii iar vie,
De s-ar putea, cum ai mai fost demult.
Când ai căzut, în vântul cel de toamnă,
Lovindu-te de ramurile reci,
Ai ascultat doar gândul ce te-ndeamnă
Să te salvezi cumva, chiar de-ai să treci
Din lumea ta, în alta, ce nu-nsemnă
Nimic, dar tu ai hotărât să pleci.
Te-ai dus, rostogolindu-te, în lume,
Privind întâi cu teamă împrejur,
Ţi-ai potrivit cuvintele antume
În solul nou, mai umed, mai obscur.
A fost o amânare, o himeră,
Acea alunecare pe poteci;
Tu nu erai o aventurieră,
Dar ai murit atunci. Acum doar treci.
Daniel Vişan-Dimitriu
(Din vol.”Gândul pierdut”)

Daniel Vişan-Dimitriu - Oricum

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O frunză ascultă cum, jos,
Privind-o cu ochi de mormânt,
Pământul șoptește duios:
– Te vreau și pe tine-n veșmânt!.
– Ai vrea, tu, dar pune-ți în cui
Și pofta, și ochii, și tot,
Că nu-s eu chiar a nimănui,
Ori petic la țol de netot!.
Eu-s frunză de neam, de stejar,
Iubită de Soare și Vânt,
Iar Soarta mi-a spus c-am un dar:
Să nu cad oricum pe pământ.
Când foșnetul și-a terminat,
Ceva, ca o umbră de fum,
Din ram a desprins-o. Ciudat:
Cădea legănat, nu oricum.