Emily Dickinson – XXVIII
Farmecul îmbracă fațaDefectuos privită, –Doamna nu-și ridică voalulDe frică să nu se fi risipit.Dar părinții dincolo de plasă,Dorințe și respingeri,Frica nu anulează dorințaCe împlinește imaginea.
Versuri corectate și adnotate
Farmecul îmbracă fațaDefectuos privită, –Doamna nu-și ridică voalulDe frică să nu se fi risipit.Dar părinții dincolo de plasă,Dorințe și respingeri,Frica nu anulează dorințaCe împlinește imaginea.
Rătăcit printre meandrele,Jocurilor de vise ruginite,ale deșertăciunilor,acestei lumi vândute,Absurdului morții,ce-și clădește ziduri de apărare,în țărâna întrupării,fiecăruia dintre noi,cei înveșmântați cu vălurile durerilor,zilelor fără adăpost,ale clipelor ce nu înțeleg,ce anume caută,printre tarabele speranțelor noastre,atât de sumar îmbrăcate,încât îngheață de fiecare dată,în frigul de sfârșit de lume,al cuvintelor,pe care ni le rostim,unul altuia,fără să mai reușim vreodată,să … Citește mai mult
Raza de soare de varătrece printr-un copac suspect.Deși merg prin valul umbreiSuge aerulși mă privește în jur.Iarba vorbește.Aud toată lumea scandând verde.Nu mă voi teme de rău, nu mă voi teme de răuLamele se extindși ajunge la calea mea.Cerul se sparge.Mă calcă și respiră pe fața mea.În prezența inamicilor mei, dușmanii meiLumea este plină de … Citește mai mult
Umbra.Cine merge înainteȘi nu întoarce capulS-a părăsit pe sine în urmă;Cine aleargăDe spaimă o faceSă nu fie ajunsDe el însuși;Cine nu-și spune țelulSe temeSă nu se găseascăPe sine acolo,Ca și cum umbraN-ar fi chiar balta de întunericScurs prin venele noastre deschiseDin dorința de-a înainta.
Umbrei mele i-e fricăDe umbrele arborilorMai mult decâtMi-e frică mie de arboriArborii nu îndrăznescSă m-atace,Dar în spatele meuS-aude mereuO-ncăierare sălbatecăDe umbre. Umbrei mele i-e fricăDe umbrele păsărilorMai mult decâtMi-e frică mie de păsăriPăsările trec pe deasupra meaȘi nu mă ating. Dar umbra mea se chircește,Se rostogolește rănităDe ciocul lunecat al unei umbre.Umbră mea este lipsită … Citește mai mult
În mâna ramolităMâna ta îți cuprind,Cu ochi ramolițiOchii tăi păzind.La prăpădul lumiiFiară, de spaimăGonită, vin la tine,Stând uniți în frică.În mâna ramolităMâna ta îți cuprind,Cu ochi ramolițiOchii tăi păzind.Nu știu de ce, pânăCând rămân pentru tine,Dar ți-i cruț ochiiȘi mâna voi ține.
Voi suferiți.Nefericiților, voi sunteți triști,Voi nici măcar nu îndrăzniți,De frica de a nu greși;Voi nici nu vă îndrăgostiți,De frica de a nu iubi;Voi nici măcar nu mai trăiți,De frica de a nu muri.Nefericiților, voi suferiți!Nefericiților, voi vă ascundețiDe parcă sunteți vinovați;Și poate că așa și sunteți,De vreme ce vă apărați.Nefericiților, voi nici măcar nu plângeți,De … Citește mai mult
Mi-e frică de Tine foarte,Nu văd mai teribil ceva.Mă mir de tot și de toate,Găsind mereu urma Ta.Pe străzi sunt umbre în cete –Ele dorm sau, poate, trăiesc?De pe-ale bisericii trepteMi-e frică-napoi să privesc.Simt mâini pe umeri și numeÎn mintea mea nu mai sunt.Și prind în urechi să-mi suneProhoduri ce-au fost de curând.Biserica vor s-o-ngroapeNorii … Citește mai mult