Faust – Versuri.pro

Matenrou Opera - Faust (Romana)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Într-un întuneric care nu a văzut niciodată lumina, fâlfâind, fâlfâind, fâlfâind, fâlfâind, o voce dansează.
Fantoma este realitatea, este iluzia numită „eu însumi”.
Vocea ce te invită este dulce, îmi întoarce trupul, cu limba ei udă.
Cad în trecut, merg împotriva divinității, voi arunca viitorul.
Dacă mâna mea ar putea s-o apuce pe a ta,
Atunci aceste urechi vor fi capabile încă o dată să-ți asculte vocea.
Nu contează cât de mult dacă mi-aș oferi viața chiar acum,
Iubirea mea, dacă ai vrea să mai respiri pentru mine încă o dată.
Îmi voi înconjura trupul cu tentația întunericului.
Învăluit în bunătate, simt căldura.
Învăluit în tandrețe, vreau să mor.
Dacă mâna mea ar putea s-o apuce pe a ta,
Atunci aceste urechi vor fi capabile încă o dată să-ți asculte vocea.
Nu contează cât de mult dacă mi-aș oferi viața chiar acum,
Iubirea mea, dacă ai vrea să mai respiri pentru mine încă o dată.
Îmi voi înconjura trupul cu tentația întunericului.
Întors în acel timp,
Lasă-mă să te văd,
Încă o dată, trăind.

Mihail Săulescu - Durerea Lui Faust

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

« Ştiu eu?.. Poate că-n clipa asta,
Nu ştiu nimic din câte ar trebui să ştiu!.
« Ce valuri se frământă pe-al mărilor pustiu,
Şi mâna ce le poartă, nu-i nimeni să o ştie,
De ce le face veşnic spre ţărmuri ca să vie,
De ce le face veşnic să spumege în soare,
De-apururi neoprite şi veşnic călătoare!..
Ce ştiu acum, nu este cu-adevărat ce ştiu?
Ce văd pe cerul albastru — înmărmurit pustiu —
Ce văd în floarea asta ce tremură în glastră,
În valurile care frământă marea-albastră,
În Firea necuprinsă, cu mii şi mii de forme,
Tot ce e sub puterea acestei vieţi enorme, —
Cu-adevărat e astfel cum numai pare-a fi,
Ori numai un vis-umbră pe care-l voi sfârşi?..
Şi toată lumea asta enigmă poate n’are;
Ci este-aşa cum este — nemărginită, mare,
Iar tu, o! biete suflet, tu eşti atât de mic,
Că nu pot şti nimic, —
Că tot ce ştii şi câte vei şti de-aci-nainte —
Va fi ca o poveste ce pururea te minte.
.. Dar cine-mi puse oare otrava asta-n mine,
A veşnicei iluzii, a veşnicului dor
Să pot să dau deoparte cernitul văl ce ţine
Ascuns al zâei Isis obraz, de cei ce vor
Ca să-i privească faţa de moarte dătătoare?
O! ce mă-ndeamnă oare —
Spre ţărmuri neştiute, spre ne-nţeles mereu?
De ce aleargă-ntr’una nebun sufletul meu?.
«Ah! tot ce ştiu, din câte aş vrea să ştiu acum,
« Nimic nu e, căci doară de-abia pornii la drum
– Aşa mi-am zis odată, întâi când am pornit,
Şi azi.. acelaş lucru, o! ce-am descoperit?..
« Că adevărul este departe, tot departe,
Că sufletul meu este iluziilor rob; —
Că nu-mi pot da aceste iluzii reci, deşarte,
Comorile lui Iob..
« Şi mă gândesc că toate menite sunt uitării,
Şi mă gândesc că toate ursite sunt să treacă,
Precum un val se pierde în infinitul mării,
Şi-n alte valuri repezi, în fund de zări se-nneacă.
Şi mă gândesc că toate menite sunt să moară..
Şi iată chiar şi visul ce încă n’am clădit,
Şi el acuma moare, îl simt, îl văd cum zboară, —
Şi-a fost deajuns atâta că numai l-am gândit.
« Nimica nu rămâne din visurile mele;
Din visul meu de astăzi, din visul meu de ieri, —
O rază de lumină căzută de la stele,
O floare scuturată din alte primăveri..
« Nimic nu-i veşnic, iată, doar trecerea spre moarte
Uşoară, fără ştire, — e singurul etern.
Şi peste-atâtea visuri şi sbuciumări deşarte,
Ca stavilă pe toate, doar clipele s’aştern..
« Eu le ascult, din goana lor repede, nebună;
De unde vin şi unde pornesc aşa curând?
Mereu, mereu, într’una, acelaş glas răsună —
Şi drumurile nopţii cu toate iau zburând.
Eu le ascult! şi zborul lor pare-o simfonie,
Un cântec pân’ acuma, nescris de-un muzicant,
În el, plâng cei de astăzi, plâng cei ce vor să vie;
Şi eu conduc concertul! — şi plânge un neant!..
« Iar setea ce-am în suflet, cu ce s’o stăpânesc?
Mi-e sete de oceanul enorm — nemărginit;
De adevăr mi-e sete, întinsu-i să-l privesc!
Şi cu un strop de rouă să fiu eu mulţumit,
Vai! cu un strop de rouă căzut la întâmplare
Când înainte fuge talazul de pe mare? ».
*
* *.
Aşa vorbea, din turnu-i, privind nemărginirea;
Şi mare părea Faust, părea că toată Firea,
Descoperind secretu-i, c-un deget doar o ţine —
Şi-o-ntoarce, şi-o suceşte, râzând de toate-n sine.
.. Şi-a râs şi el în urmă de toată faima lui;
A râs de gându-i liber nesocotit de mic,
Pe lângă această lume nesocotit de mare; —
Cum e un strop de rouă, lângă un talaz de mare; —
Şi-a râs şi de durerea-i că nu va şti nimic,
Că-n urmă-i şi-nainte-i e veşnicul pustiu:.
«Acesta-i adevărul, că n’am să pot să-l ştiu! ».

Johann Wolfgang Von Goethe - Faust

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Citate.
Eu n-aș sta în tovărășia lui!
Cum se apropie, pe loc
De toate parcă-și bate joc,
Și pare mânios;
Îl vezi că de nimic nu-i bucuros;
Pe frunte parcă scris i-ar fi,
În veci să nu poată iubi.
La brațul tău ce bine-mi e,
Dar cum îl văd, mă-nneacă, mor.
Patrunde-n plină viață omenească!
Toți o trăiesc, dar o pricep câțiva.
E sură, dragă, orice teorie,
Și-i verde pomul de-aur al vieții.
Cum vreau și cum ard,
Să-l pot săruta,
Să mor sub sărutul
Și patima sa!
Cinste să dăm cui se cuvine!
În frunte doamna Baubo vine!
Un zdravăn porc, ba chiar purcea,
Hai toată ceata după ea.
Bătrâna Baubo ne sosește,
Pe-o scroafă dânsa călărește.
Cum lipitori din dosu-i s-ospătează.

Gabriela Melinescu - Doctorul Faust

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Te opresc, vid, să naști
din sângele meu puțin
clădire zadarnică!
Femeie fluier din care măduva s-a scos,
cancer de camfor sub mine crești
increație, neprihănită rană.
Duhorile de dimineață vin
din animale desfrânate de pădure.
Destinul meu de-al lor este legat,
mă simt pierdută ca un miros,
de nări umflate dureros adulmecat.
Astfel mânjită de sângele luptei lor,
lăsați-mă ca șuierul praștei, nelegată
de semnele a și e și o și u,
trupurile noastre care au fost încă o dată.

Vreau (feat. Vlad Dobrescu & Dj Albu)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Faust:
Tot ce vreau, tot ce vreau…
Vreau multe, când amănunte îmi blochează calea
Vreau în primul rând să am răbdare să găsesc răbdarea,
Vreau soare când mi-e frig și când caut răcoarea,
Să pot să o găsesc pe texte înalte fie să simt marea
Cum îmi schimbă starea, și mă umple de voie
Să pot să înfrunt orice potop din arca mea ca Noe
Vreau să aflu că-n noi e bunătate și am nevoie
De o viață lungă plină de aventuri ca Tom Sawyer
Vreau să simt gustul vieții, urmând impulsul,
Fără prea multe pretenții să merg unde-mi zice pulsul
Să trec fără cursuri, prin minusuri și plusuri,
Să mă bucur de ce am, nu să mă pierd în neajunsuri
Încă nu știu dacă cer ce alții deja au,
Sau poate, ca să primesc trebuie la rândul meu să dau,
Las în spate, ultimul vers în care zic pe șleau
Sper să am măcar jumate din ceea ce vreau.
Vlad Dobrescu:
Societatea-mi spune să-mi găsesc locu’
Și să-mi aleg ce vreau, de pe reclame de pe blocuri
Da’ evit pe canibalii ăștia ce mă vor prăjit
Și nu pot fi de-acord cu ideologia lor pe beat
N-am obosit, da’ pe măsură ce trece timpu’
Instinctu-mi spune să tind spre echilibru
Cine-mi dorește rău, îi doresc să se facă bine
Că oricine-ar fi întreg la cap, s-ar abține
Lumea asta-mi aparține, vreau să beau peste tot
N-am să stau pe loc, doar ca să dau peste bot
Că-s sătul de stăpâni fără câini
Când vor să mă-ngroape, îi văd săpând în pământ, fără mâini
Și trec mai departe
C-o viață lungă și prosperă,
Chiar pare din Star Trek,
Da’ toți sperăm s-o avem în realitate…
Un frate adevărat e o raritate
De-aia păstrez aproape Controlu’ Tehnic de Calitate!.
Faust/Vlad Dobrescu:
De-asta ce-mi doresc spun că vreau neapărat
(Viața m-a-nvățat să lupt când am ceva de apărat)
Caut relaxat, cum inima pulsează-n aparat
(Tot ceea ce vreau, cu fiecare pas pe care-l fac)
Am lucruri de întrebat
(Gânduri de interpretat)
Scopuri de urmat
(Mintea mă poartă neîncetat)
Spre tendințe de urmat..
Mă las purtat
De dorințele reale-n care cred cu adevărat!.
„Don’t stop!”

Faust - Mintea Pleacă (feat. Romanecredinciosu Si Narcobranco)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Aha, și mintea pleacă.
Mult o să vină și-o să treacă.
Îmi vine-n cap instinctiv gândul ăsta și mintea pleacă
Spre un loc liniștit unde nimeni n-așteaptă
Momentul potrivit să scoată sabia din teacă
Și mă opun dar mintea pleacă spre mulți ce zic
Că nu-i o cursă viața, dar știu numai să se-ntreacă
Unii le trec pe toate-n grabă, petrec cu țeapa lor
În timp ce alții-s pun la gură lacăt
Până, trupul rămâne mintea pleacă
Mortea ca și viața ține-n viața ciclul ăsta ce ne leagă
Și, în tot circul ăsta parcă
Mă tot clatin să-mi țin echilibrul între valuri ca o barcă
Însă mă liniștesc când mintea pleacă
M-ajută să fug un timp din haosul ăsta ce ne-nneacă
Cum toți se-nvârt pe-aceeași placă
Mă-nvârt și eu în gândul meu
Și tot mai des îmi lasă gura seacă, dacă
Îmi fac un șto și mintea pleacă, mă adoarme
Îmi închide ochii-ncet ca un cântec de leagăn
Și, tot ce vrea ea să-nțeleagă pricep când pleacă
Și de multi ori nici nu știu unde vrea să meargă.
Câte rămân, câte o să se steargă
Încerc să mă opun atunci când mintea neagă
Tot ce vede, mă-arunc în gol într-o gaură neagră
Când mintea vrea răspunsuri însă nu știe ce-ntreabă x2.
Mintea pleacă, la revedere tata
Îmi zice, îi zic copile du-te însă fii pe-aproape
Nu te du’ prea departe știu că tu poți să uiți
Că cineva totuși nu doarme
Acel cineva veghează într-una ca luna noaptea
Ca turnul de pe cover
Ca tunul din carte
Peste pământ răspândind stări și foame de arte
Și încercări, de vrei să încerci, încearcă-te
Că provocări au fost și vor fi mereu
Atât cât sângele va clocoti ca unt-de-lemnul
Pus pe lin în cazan deja, trecând prin văi și amar am ajuns
Unde-am ajuns semi-zeu, semi-distrus
Asemeni semenilor mei, fiind condus prin acele alei
Și feți unde mi s-au propus multe
Marețe și mărunte și bune și nebune, văzu-ta
Ce văzu-ta și tu, acum unde te mai duci
Încotro vrei s-o apuci, a bun apropo
Bagă asta-n desacă, e strictul necesar
Haide minte pleacă.
Alo alo, paradit-o
M-auzi?..
Vrei să deții controlu-n totalitate
Zbori departe, și-n spate lași sentimentele tulburate
Lipit de sol ca un parter, ține minte proasto
Aici e tăticul tău patern cu patern îți dau
Să-nveți, să citești să crești frumos să te elevezi în p***a mea
Și tu mă lovești? Ieri furai din cireș
Azi îl otrăvești, nefiresc
Mâine cine știe pe unde mai rătăcești
Mă-aburești cu vicii, femei alcool și GG
Tot felul de pricini rareori te simt ca pe-un sprijin
Călătorind în timp la morții mei reîntregim familia
Și râdem de ironia sorții fai
Îmi faci capul elice, distrug jocul tău de popice
Te bag în regim militaresc până o să pricepi că
Durerea-i mișcătoare, mușcă tare ca o tumoare
Las lumea cealaltă suspendată-n așteptare
Hai, minte pleacă..
Câte rămân, câte o să se steargă
Încerc să mă opun atunci când mintea neagă
Tot ce vede, mă-arunc în gol într-o gaură neagră
Când mintea vrea răspunsuri însă nu știe ce-ntreabă x2

Faust - Ploaia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sta pitit in umbra, e seara
A inceput sa curga
Prietenar cu ploaia, clar
Au ei o poveste lunga
E singur, se gandeste
La ce-a mai ramas in punga
Mărunțește ochii, belește
Atent, poate se incurca
Linge mișelește, strange
si lipeste dunga
Se paleste, bine trage
Pana ploapele i se culca
Mediteaza, se gandeste
Iese liniștit din buncar
Trage gluga, nu se adaposteste
Ploaia o sa se scurga, da,
E rupt de munca, capul abia poa’ sa-l duca
Zambeste a prost, ca n-are rost
Oricum sa planga
Presiune-n crestet, palid, parca e pe duca
Se plimba lesne, scoate foaia, pixu
si se apuca
Poate atata, poate asta motivatie-i ocupa
Fie ce secunda, se grabeste, se arunca
Zice tot ce crede, se-ntinde la vorba lunga
Nu se mai opreste, scrie fara nici o culpa!.
…………………
Face pauza, respira
Pune in motor benzina
Da mai tace, raceste
Mergeliniștit pe sina
cauta vested
Stie ca-i trebuie rasina
Are balta peste
Se intalneste
Gata se combina,
Apoi ia alta foaie
o rupe si o indoaie
de data asta in buncar
sta adapostit de ploaie
zdrobeste cu rabdare
apoi ia filtru si il taie
ruleaza, linge, leaga ii da foc
si da bataie
scrie pe racoare, zice ca nu-i mai trebuie soare
vezi s-a obisnuit cu ploaia si nu poate sa-l doboare
se multumeste atunci cand poa’ sa de-a culoare
conturand pe foaie pan’ se umple de stupoare
de aia, poarta in continu permanent o lupta pana iese ceva bun din asta
creierul ajuta, ochii i se incrunta
privirea e pierduta gratitudinea e facuta cand sta linistit si asculta:.
Ref:Ploaia care cade rece si marunta
Ploaia de pe strada pustie si muta
Ploaia care cade rece si marunta
Pulsand singurul glas in liniste acuta! X2

Ion Brad - Gâlceava Nouă Între Faust Și Mefisto

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Faust:
Tinere domn, prieten și dușman,
Prea bine știu, mă ispitești de-o viață
Să batem palma întru nemurire.
Totuși te rog, mai prelungește-un an,
Și dacă poți pe dascăl îl învață
Să nu se mire ca un proaspăt mire
De tot ce-n viață singur s-a mințit….
Mefisto:
Te pomenești, Maestre, că ești îndrăgostit!
Nu prea cunosc viața ta secretă
Ca să-ți găsesc vreo nouă Margareta…
Vrei sincer, adevăru-ntreg să-ți spun?
Bătrâne Faust, ești nebun!
Din limpezimea gândurilor reci,
În valurile tulburi vrei să treci?.
Faust:
Cinic te știu și cinic ai rămas!
M-ai văduvit de tot ce, tinerește,
Stârnea în mine îngerescul glas
De dragoste ce lumea o-nflorește.
“Oprește clipa! ” am strigat ades,
Când tu, cu duhuri rele împrejururi
Răstălmăcirați orice înțeles.
Doar tinerețea poate fi de-a pururi
Al vieții noastre prim și ultim prag! ….
Mefisto (doar pentru el) :
E-ndrăgostit lulea acest moșneag!.
Faust (așteptând) :
Ai zis ceva? Nu vrei să îmi răspunzi?.
Mefisto (tot pentru sine) :
Doarme cu capul între sâni rotunzi….
Faust:
Tacerea ta îmi spune iar că dracul
Ascuns printre iubiții mei adepți
Ne poate da pe toți de-a berbeleacul
Crezându-i doar nebuni pe înțelepți!.
Mefisto (cu voce tare) :
T;i-am auzit aceste gânduri sumbre.
Dar ia privește-n jur, să vezi, Maestre,
Că-n loc de tineri, un convoi de umbre
Care-au deprins amorul prin palestre
Năvală dau acum să-ți facă placul!.
Faust (pentru sine) :
Știam de mult că-i mare meșter dracul!.
Mefisto:
Taci? Nu-mi răspunzi? Dovada clară
Că te-ai îndrăgostit a suta oară!.
Faut:
Dacă zici tu, așa poate să fie!
O dragoste ca focul care trece
De la o casă, scrum făcând o mie…
Iar vinovatul, ca o stâncă rece
Și rob al tău, supus pentru vecie…
Hai, șterge-o, că privirea ta miroase
A misticism și râncedă pucioasă!.
Mefisto (diabolic) :
Fa cum îți place! Poți să te întorci
La toate preacuratele femei
Pierdute înc-odată printre porci
Și grohăind în febre ca și ei….
Faust:
Așa vezi lumea? Dragoste sublimă
La tine doar cu mâzgă face rima!
Hai, lasă-mă să plec!.
Mefisto:
Nebun bărbat,
Nu eu pe tine, tu m-ai fost chemat!
Un an ziceai să-ți dau? Poftim, o mie!
Du-i, dacă poți, pe toți în veșnicie….
Goethe (apare, abia stăpânindu-și mânia) :
Îmi încurcați prea rău filosofia!
Plecați și-mi mai citiți o dată cartea!
E dragostea mai tare decât moartea!
I-am prea gustat dulceața și amarul!
Acum când toți deplâng octogenarul,
Cu ea în brațe vreau să trec hotarul….
Faust (revine) :
Care hotar? Nu-i lanțul nesfârșit
Al celor ce frumosul în lume l-au iubit?.
Mefisto (îndrăzneț) :
În dragoste, poeții ca vandalii-s!
O pot lua pe urma lui Novalis,
Pot fi luntrașii de pe Rin… Și, vai,
Cum pier privind spre stânci la Lorelei!.
Goethe (supărat) :
Plecați! v-am spus. Voi judecați poeții?
Dar cine oare suferă ca ei
Când se trezesc în roua dimineții
Desculți, damnați, dar murmurând idei
De fericire, de mister, de-o alta
Minune a iubirii, mai înaltă!.
Deși nu se cuvine, îi întrerup, le strig:
– Îndemnurile toate sunt foc aprins ori frig!
Cât soarele-și mai joacă amurgul în ferești,
Suflet bătrân, ai grijă să nu întinerești!
(2007)

Vama - Faust și Mefisto

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nu pot să cumpăr sufletul tău
S-a umplut iadul, îmi pare rău
Sunt în concediu, e foarte plăcut
Oamenii-s răi fără să-i mai ajut.
Mefisto, o viață,
Vreau din nou să-mi faci cadou
Cine sunt pe-acest Pământ
Vreau să știu cât încă-s viu.
Mefisto, dă-mi încă o viață
Undeva-i un drum neștiut
La capătul lui voi găsi un sens și-un răspuns
Faust, frica ta de moarte
Strigă după viață și după un sens care să îți dea
Dreptul să mai trăiești.
Atomii nu știu că..
Așa și tu cauți în tine sens
Nu am ce face cu sufletul tău
Dacă ai întrebări, du-te la Dumnezeu.
Mefisto, dă-mi încă o viață
Undeva-i un drum neștiut
La capătul lui voi găsi un sens și-un răspuns
Faust, viața ta durează
Cât Dumnezeu clipește
Nu există sens decât în ce vede el.
Unde-i lumina, unde sunt eu?
Sunt un atom, unde e Dumnezeu??
Mefisto, dă-mi încă o viață
Undeva-i un drum neștiut
La capătul lui voi găsi un sens și-un răspuns
Faust, viața ta durează
Cât Dumnezeu clipește
Nu există sens decât în ce vede el