fata trista – Versuri.pro

Snails - Fata cu Ochi Verzi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Fata cu ochi verzi
(versuri: Igor Guzun, muzica: Snails).
Ieri erai doar o fată,
Astăzi ești ceva mai mult
Și mă-ntreb ce-ai fi mâine..
Dac-ar fi încă o dată
Să mă vezi, să te-ascult,
Poate-ar fi totul bine.
Fată tristă, cu ochi verzi de semafor.
Să nu mă mai
Aștepți pe la răscruci,
Uite, vai,
Eu vin, tu te duci
Ochii tăi
Sunt roșii de suspin
Și apoi
Sunt iar verzi, din senin.
Știu că ești, dar n-ai nume
Mă privești pe orice drum
Și din ochi îmi faci iară..
Când mă satur de lume
Și nu am nimic mai bun
Ies pe străzi, bună seara.

Marcela Benea - O Față Tristă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lui Leonard.
Ți-am trimis noua adresă a ploii:
somnolența zilei, plictisul cuiva,
străin de suferință și dragoste,
răpăie leneș pe plaja pustie;
din larg, sirena vaporului
ce va acosta
lângă țărm anunță imprevizibilul,
dar întâmplările-acestea sunt ale altora –
tu nu vei asista la depuneri de flori,
omagieri și recitaluri în serie –
durerea ta a fost desăvârșită:
o față tristă nimic nu-i adaugă.

Mircea Ivănescu - Să Ne Mărturisim

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Și citim undeva cum o fată tristă se întoarce
într-un sfârșit de după-amiază cu soare căzut
acasă, și citește o carte foarte frumoasă în care
alunecă, asemenea constelațiilor, înțelesuri
fără să se mai suprapună vorbelor. Cartea aceea
despre care se spune aici am citit-o și eu –
și pot face acuma, cu amintirile despre ea
un joc de cuvinte hieratice, ca și cu piesele
unui joc oriental, pe care să le împing mereu către margine.
Și eu pot face o tristețe de seară despre care apoi
să povestesc, și eu pot face o nuvelă
despre serile singuratice ale unei fete amețite
de remușcările albe ale poemelor, și eu cred
că știu să vorbesc despre spaimele ca niște păianjeni
urcându-mi pe mâini, pe față, și eu..

Geo Dumitrescu - Madrigal Răsturnat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de piatră!
Tot ce mi-ai dăruit sporește, urcă –
piere-ncet ce ți-am dat, așa cum seacă
bălțile neadânci uscate de vânt.
Mi-ai dat puțin – ți-am luat tot,
ochii mei te păstrează-ntreagă
și-n cana de lut a inimii mele
murmură sângele tău.
Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de fum!
Tot ce era frumos, tot ce era de preț
pe piept am luat, pe frunte, comori uriașe –
ce-a mai rămas e aproape nimic
și mai puțin încă, ce-a mai rămas,
încet, încet, tot mie-mi rămâne,
căci strâng după tine harnic, avar, bob cu bob,
ca vrabia-n urma sacului rupt.
Ai rămas puțină, fată tristă, creangă desfrunzită!
Ca un tâlhar sălbatic te-am prădat:
te-am jefuit de taine, de idoli,
de flori și de lacrimi,
iar fluturele tău viu, luminos și năstrușnic,
ți l-am furat, dezgropându-l din inima ta
și lăsându-te stinsă, deșartă,
ca o veștedă crisalidă pustie.
Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată amară,
ca o grădină bătută de grindină!
Lacom, înfrigurat, te-am spălat în apele mele,
te-am ales, strecurându-te ca pe un nisip aurifer –
nimic n-am scăpat printre degete:
toată pulberea ta strălucitoare
e-n mine.
Chiar umbra ta, să n-o cauți zadarnic,
ți-am oprit-o pe zid, la plecare,
atunci când inima mea, explodând,
te-a spulberat.
Și iată mâinile mele, privește-le:
în palma lor a rămas încrustată
urma genunchilor tăi, așa cum rămâne
pe cojile nucii urma miezului dulce.
Săracă ai rămas, fată tristă, fată proastă
în mine sunt toate comorile tale,
tot ce mi-ai dăruit urcă, sporește –
piere-ncet ce ți-am dat, așa cum seacă
bălțile neadânci uscate de vânturi.
Și-ți strig în fiecare noapte, răutăcios,
deschizând fereastra spre luna ce scapătă,
îți strig mereu cu mâhnire adâncă și teamă:
ai să te faci urâtă, ai să te faci puțină,
fată tristă, fată de gheață.
Ai să te faci urâtă, fată amară!

George Topârceanu - Fata Tristă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Firul gândului frumos
Un suspin mi-l taie,
Ca de-atâta vreme cos
Singură-n odaie.
Și doar mâna mea, cu greu,
Flori de fir împarte.
Flori aleg, — dar gândul meu,
Gândul mi-e departe!.
Uneori, când țin la piept
Strânsă cusătura,
Închid ochii și-l aștept
Să-mi sărute gura.
Iar când umbra serii vine
Dorul crește-n mine
Și tristețea mă doboară
Grea, ca o povară..
O, știu bine că-n zadar
Dragostea mă mană
Să-l aștept cu lacrimi iar
Noaptea, la fântână.
Nu mai vine să-i șoptesc
Dorurile toate
Și la sân să-i încălzesc
Mâinile-nghețate!.
Ci doar vântul nopții rece
Fruntea mi-o sărută,
Peste codri luna trece
Galbenă și mută.
Lung suspină-n freamăt greu
fagii de pe coaste..
Noapte dulce, dragul meu
A plecat în oaste.

Eugen - Povestea Unei Fete Triste…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Merg pe stradă și mă gândesc,
Îndrept capul spre tine,
La chip îmbătrânesc,
Mă schimb pe zi ce trece,
Suflu a ultimei suflare,
Aștept o ultimă chemare..
Nu vreau să mă împiedic pe al meu drum,
Uitându-mă la tine,
La un sfârșit de rămas bun,
Suflu și respir,
Mă întristez, privesc un cretin,
El parcă mă privește,
Înebunește,
Pe secundă se topește,
El cere prea mult,
Eu din păcate nu-i pot oferi
Mai mult doar dragostea mea
E singura ce-i poate zâmbi..
Acum că sunt singură,
Rămas bun, atât pot spune,
Sunt singură pe pământ.
Greșind că nu am închis poarta,
Greșind că te-am atins,
Tu credeai că sunt alta.
M-ai sărutat spunând,
Pe alt nume
Mi-e nu mi-a venit să cred
Și m-ai făcut de râs în lume,
Pleacă a binevoinței,
Parăsește-mă și uită-mă
Că altceva nu ai mai bun de făcut
Decât să mă înșeli
Decât să faci cu mâna.
Însemnând rămas bun,
Hai lasă-mă nu mai face ca prostu’,
Nu mă mai atinge,
Nu mai îmi zâmbi că nu poți înfrânge,
Nu mai crede în spusele altuia,
Vorbele mele, și auzirile tale,
Parăsită m-ai lăsat,
Greșind în noapte,
Spunând nu te mai iubesc..
M-ai lăsat tristă pe pământ,
Crezând că mă topesc,
Acum că am găsit flacăra ce mă atinge,
Ce mă poate aprinde..
Dar niciodată nu mă poate stinge
Cum tu o faci de fiecare dată..
Tu strici prietenia
Și o iei de la capăt.