fagaduinta – Versuri.pro

Jorge Luis Borges - Făgăduința Din Largul Mării

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu ți-am redobândit apropierea, patria mea, dar pot să-ți privesc stelele. Mi le dezvăluie cerul depărtat, și iată, catargul se pierde în farmecul lor.
S-au desprins din înaltele cornișe ca o uimire de porumbei.
Vin din curtea al cărei havuz e ca un turn răsturnat între două ceruri.
Vin din grădina înaltă, a cărei neliniște se izbește de zid ca o apă tulbure. Vin dintr-o istovită înserare de provincie, blândă ca o pajiște cu brâncuțe. Sunt nemuritoare și vehemente; nimeni nu le poate măsura veșnicia.
Tăria lor de lumină încovoaie toate nopțile ca niște frunze uscate. Alcătuiesc o țară luminoasă și mă regăsesc în atmosfera lor.
Din volumul Luna de pe cer, 1925

Rabindranath Tagore - 14

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

14.
Partea mea din ce e mai bun pe această lume
îmi va veni din mâinile tale:
iată făgăduiala ta.
De aceea strălucește lumina ta în lacrimile mele.
Mă tem să mă las călăuzit de alții, ca să nu mă depărtez de tine,
care aștepți la o cotitură a drumului
să fii călăuza mea.
Merg cu îndârjire pe drumul meu,
până ce însăși nebunia mea mi te va aduce la ușă.
Căci am făgăduiala ta
că partea mea din ce e mai bun pe această lume,
îmi va veni din mâinile tale.
(Rabindranath Tagore – „Culesul roadelor”,
Editura Helicon, Timișoara, 1994)

Gabriela Melinescu - Gaudeamus

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Să stăpânim lucrurile ca și cum ele n-ar exista,
cu disperare să pornim la șuierătura lor.
Ca în prăpastie m-arunc asupra ta.
Călcările tâlharilor sunt îndrăzneli
asupra vidului.
Eu râd și plâng de-atâta gol,
ținându-te de mână.
Ne duce aerul pe-o piele cusută cu vinete semne.
Și-acest pământ pe care-l locuim,
și nerăbdarea de a termina totul,
chiar și mirosul de cal deasupra tuturor
dar știu că nici o făgăduință nu se ține
și râd și plâng de-atâta gol.

Gheorghe Tomozei - Leguma Clipei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Când trec de pragul al făgăduinței,
Îmi pare c-am lăsat în urmă bruma,
Dar nu sunt singur, simt în carne dinții
Secundei căreia îi sunt leguma.
O satură secundele de plâns
Pe care-n talger ca-n sicriu le-am strâns
Să-i fie bucătura pentru plâns?

Friedrich Nietzsche - Apusul Soarelui 1

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nu multă vreme vei mai fi însetată
tu, inimă-n pârjol!
Făgăduința e-n văzduh,
mă abură din guri necunoscute,
– răcoarea mare vine..
Soarele meu mă dogorea-n amiază:
fiți binevenite-aici, la mine,
neașteptate vânturi,
voi, răcoroaselor duhuri ale după-amiezii!.
Adie aerul, străin și pur.
Cu coada ochiului, piezișe
priviri ispititoare
nu-mi aruncă noaptea?
Fii tare, inimă bărbată!
Și nu-ntreba: de ce?