fabula – Versuri.pro

Alecu Donici - Galbenul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Țăranul a găsit un galben ruginit,
Pe care lui îi da destui bani de argint.
Dar el a zis în sine:
„Să-l schimb așa nu-i bine.
Acum am priceput că trebuie curățit,
Pentru ca să câștig pe el preț îndoit”.
Și întorcându-se acasă a luat
Nisip și cărămidă,
Cu care galbenul atâta l-a frecat,
Încât l-a și făcut curat ca o oglindă,
Dar numai a scăzut din greutate mult
Și prețul cel dintâi la galben a pierdut.
Ideea fabulei e lesne de-nțeles.
Părinților! pe voi privește mai ales.
Căci voi nu trebuie să vă siliți
Întru științe multe pe fii să pospăiți;
Ca să le dați un lux, un amăgitor nume,
Și să disprețuiți plecări firește bune,
Scăzând greimea lor în cumpenele lumei.

Cornelia Păun Heinzel - Fabula: Ferma Animalelor cu Carte sau Ograda Licențiată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cornelia Păun Heinzel: „FABULĂ”.
„Ferma animalelor cu carte” sau „Ograda licențiată”.
Într-o zi, oaia decretă, cu minte,
Că fiecare animal este isteț,
Și toți să-și facă, ca urmare,
Câte o universitate în coteț.
„Nu este între noi nicio deosebire,
Toți suntem la fel de inteligenți și buni la fire,
Nimeni să nu se lase mai prejos,
Să mai facă de acum munca de jos”.
Porcul murdar, tăvălindu-se-n noroi,
Înființă „Universitatea de Guițuri noi”,
Și se gândi să facă și un doctorat
Cu noua specializare „De râmat”.
Oaia care a fost cea mai isteață,
Inaugură specializarea „Mintea creață”,
Și înscrisese ca studentă capra din verdeață,
Pe motiv că-i totdeauna mare săltăreață.
Pisicile ce miaună noapte-n frunzișuri,
Făcură specializarea de „Veneția tufișuri”,
Iar cele elegante ce își pun fundiță,
Organizară „Facultatea de Codiță”.
Iar măgarul mereu încăpățânat,
Înființă o Universitate: „Multe răgete prin sat”,
Și tot zbierând aiurea „Iha! Iha!”, stivă,
Făcu a doua specializare de „Salivă”.
Catârul dorind s-arate că nu e prost,
Întemeie o „Universitate fără rost”.
Câinele care lătra la intrare, lângă scară,
Începu să studieze la „Marea râgâială”.
Și tot făcând la toți „Ham, ham”,
S-a specializat apoi și în „Tam-tam”.
Curcanul ca-ntotdeauna îngâmfat,
Făcu specializarea de „Sărit-Bătut în cap”.
Cocoșul imediat i s-a aliat
Și s-a înscris la Masterat.
Chiar gâsca tot mergând agale așa,
Înființă o „Facultate de Gaga”,
Iar rața fiind foarte isteață,
Făcu o cercetare științifică: „La noi în cotineață”.
Găina nu se lăsă nici ea mai prejos,
Și concepu specializarea „Ouă pe din dos”.
Colaboră cu bibilica,
La a doua specializare „Numai atâtica”.
Doar calul cel sportiv și necăjit,
Făcu o Universitate la nivel mărit,
Cu Facultatea „Toți la călărit”.
Și bivolii, studenți s-au priponit.
Iapa ce trăgea azi la trăsură,
Ajunse la mass-media de la dresură,
La Universitatea „Ținem Interviuri-Spălătură”,
Cu specializarea „Elogiem pe-oricine fără jenă sau măsură”.
Boii ajunseră cei mai ambițioși.
Și studiau la doctorat tema „Acum nu mai există proști!”.
Iar vacile dotate cu mult har,
Au înființat o „Facultate De bălegar”,
Și toate au devenit profesor universitar.
Ajunse astfel orice animal cu carte,
Căci toată ograda are acum facultate.
Și te întrebi de trebuie să-nvețe cineva ceva,
Dacă aproape toți sunt specialiști.. de tinichea!.
Morala.
Oaia-ntr-o zi se-mbolnăvi
Și constată că nu găsi,
Cineva să o poată trata.
Deși toți aveau patalama.

Cojo feat Beganudoarme - Ursul și Pârșul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Să-ți zic o poveste despre ceva ce nu s-a-ntâmplat niciodată, monden.
S-a tirat duma că fabulez mai ceva ca Dan Mihăescu și La Fontaine,
Da-i parte din mine s-am povești pentru tine,
Deci ia-ți o cafea, aprinde-o țigară și-ascultă-mă ca pe FM.
A fost odată, chiar nu demult, chiar acuș!
A fost odată un Pârș.
Nu-nțelegi ce zic? Pârșu-i ca șobolanul, da’ din ăla mai mic.
Șugubăț și sonor, Pârșu’ nostru era scriitor –
Cuvintele mereu la el, prestanță, a literaturii tânără speranță.
Dar totu a-nceput când Pârșu’ cu Ursu’ s-au întovărășit,
Mai o caterincă, mai o anecdotă, snoave, povești, c-o foaie ș-un pix.
Fusese-nainte admirator, Ursu’ nostru acum amator,
Începuse să-nvețe de la Pârș cum să facă să fie și el mare scriitor (ca Marin Preda).
Dar Pârșul, critic și emerit, îl critica pe Urs c-are textu-nvechit
Și ăsta se oftica și nu voia să fie mai prejos și să fie umbrit.
D-asta s-a pus Ursu’ pe cizelat, omu’ meu Ursu’, ambiționat,
A-nceput să scrie la gazetă lapte și miere ș-atunci a fost observat.
Carte de carte, vers după vers, Ursu-ncepuse s-aibă succes.
Creștea-ntr-o zi cât alții în trei ș-atunci i-au venit Pârșului în cap idei,
Că și-ăsta crescuse-n aproape un an, da’ s-a făcut, din Pârș, șobolan.
Credea că Ursu’ vrea să-i ia pâinea de la gură și, d-asta, devenise meltean.
Până-ntr-o zi când amândoi stăteau de vorbă, acum de la egal, la egal,
Când Ursu-i spune: „Frate-miu, hai să facem o carte, reper cultural!”.
Atât i-a trebuit s-audă, coaliție, că Pârșu’ și-a luat o poziție.
Ursu’ voia doar să scrie, da’ Pârșu’ credea că vrea competiție!
„Stai, frate-miu, că nu voiam”, zise Ursu’, „să-nțelegi greșit!
Nu vreau să nimic pe nimeni, eu vreau doar să pot să scriu liniștit!”.
Pârșu’ zice că „Okay..” și părea că se simte mai bine,
Da’, de fapt, paranoia: „CREDEȚI CĂ URSU’ SCRIE MAI BINE DECÂT MINE?!”

Cincinat Pavelescu - Fabula

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Unui biet măgar,
Bun și cu răbdare,
Un stăpân avar
Nu-i da de mâncare
Decât niște paie
Ce le-avea în claie.
Și-i zicea: Martine,
Hai, pe chef te pune
Fiindcă pentru tine
Sunt destul de bune,
Le mănânci, trăiești
Și te mulțumești.

A răbdat măgarul
Până, într-o zi,
Omului nemernic
Astfel îi grăi:
Cât de proaste fură
Paiele ce-mi dai,
Vesel le mâncai
Și-am tăcut din gură,
Neîndrăznind vreodată
Ca să-ți cer, stăpâne,
Hrană mai curată.
Dar târâie-brâu
A răcnit măgarul cu glasul adânc
Ia desfă hambarul
Și bagă-mă-n grâu
Să vezi cum mănânc!

Publicul, săracul, când se mulțumește
Cu comedioare pline de desfrâu:
E ca și măgarul ce mănâncă paie,
Fiindcă nu e nimeni să-i mai dea și grâu.

Cincinat Pavelescu - Mistrețul și Porcul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un porc, văzând că un mistreț
Privea la el cam cu dispreț,
Îi zise: Ia mai lasă, frate,
Căutăturile-astea crude;
Ce, ai uitat că suntem rude?
Mistrețul, plin de bunătate,
I-a zis: Dreptate, poate, ai;
Dar printre oameni, de când stai,
(Și-atunci mistrețul a surâs)
Atât de mult cu ei te-asemeni,
Că, frate, parcă sunteți gemeni..
Și faci familia de râs.

Jean De La Fontaine - Vulpea și Veverița

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ori peste cine vezi c-a dat năpasta,
De nimeni să nu râzi pe lumea asta.
Chiar dacă n-ai păcate sau cusururi,
Au crezi că fericirea ta-i de-a pururi?
Esop ne dă și el la fel povata,
Dar astăzi iau o pildă chiar din viață.
Făcea cumătra Vulpe, odată, mare haz
De-o Veveriță mică, ajunsă la necaz,
Ce se juca-ntr-un paltin, cu toată voioșia,
Când din senin o prinse, în ramuri, vijelia.
– Cu coada ta stufoasă în van ți-acoperi mutra
(Strigă la ea de jos, din ierburi, cutra),
Că vântul te snopește cu cât te sui mai sus!
Nu-ți mai aduci aminte, surato, ce ți-am spus?
Umblai după înălțuri cu trăsnetul vecine.
Vezi ce pățiși, neghioabo? Mai bine e de mine:
Dau fuga, la nevoie, -n vizuină.
Dar mai aștept puțin acum, vecina,
Ca să te văd zdrobită la tulpină!
Și, dând târcoale-ncoace și-ncolo după pui,
Mai gâtui destui.
Avea îndată vântul mânia sa și-o curme
Și iar trona în slavi seninul soare.
Un Vânător din preajma, pornind la vânătoare,
Zări lângă bârlogul Cumetrei niște urme.
„Aci erai? (își zise-n gândul lui).
Stai că te satur eu de pui:
Am să-ți atârn, Cumătra, blana-n cui!”
Și puse-ndată câinii bârlogul să i-l scurme.
Văzând-o pe Cumătra-nșfăcată de grumaz,
Și Veverița noastră putea să facă haz,
Dar se-nvățase minte din propriul ei necaz.

Jean De La Fontaine - Maimuțoiul și Motanul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În casa unui om din vremea veche,
Trăia o-mpielitată de pereche:
Un maimuțoi
– Pocitul Maimuțila –
Și un cotoi
– Cumătrul Motănila.
Când dispărea slănina, brânza, cașul,
Nu căuta pe la vecini făptașul..
Ci cum ședeau, odată, la vatră lighioanele
Și urmăreau cum se coceau castanele,
Un îndoit folos credeau c-ar scoate
De-ar izbuti să le mănânce toate,
Făcându-și lor un bine și altuia un rău.
Și maimuțoiul, marele mâncău,
i-a spus: – Fârtate napârstoc,
Tu ești mai priceput ca mine, zau.
Ce-ar fi să scoți castanele din foc?
Zis și făcut!
Fârtatul priceput
A și-nceput
Să scoată cu gheruța
Castanele din foc,
În vreme ce maimuța
Le și mânca pe loc.
Când se ivi o slugă,
O rupseră la fugă.

Jean De La Fontaine - Iepurele și Broasca Țestoasă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Iepurele și Broasca Țestoasă, traducere liberă de Marius Alexandru.
Degeaba te grăbești dacă la timp tu nu pornești,
Și după cum o lume-ntreagă deja știe,
Iepurele și broasca țestoasă sunt o bună mărturie.
Pariez, vorbise broasca, că primul nu ajungi
La poienița noastră oricât de iute fugi.
Vai, ce vorbești surată, ești cam exagerată,
Te dai puțin cam mare… să facem deci prinsoare
Pe patru boabe dulci de spânz, o cină și un prânz.
Nu știu de martori sau judecător,
Știu doar că pasul următor,
L-a făcut țestoasa care-a și pornit
Dar iepurele nostru deloc nu s-a grăbit,
Erau doar vreo patru salturi de făcut
Și cum el era bine cunoscut
De toți, cum scapă de ogari, ca și-n povești,
Dându-le-ntâlnire la “calendele grecești”.
Timp pentru el era destul
Să pască și să doarmă, deci stătea
Privind din urmă țanțos și fudul,
Cum broasca, ușor, la pas de senator mergea.
Încet, încet țestoasa-nainta,
Dar lui deloc nu-i păsa,
Dorea victoria cu slavă,
Dar pentru asta nu e nicio grabă!
Cu cât plec mai târziu, se pare
Victoria va fi mai dulce și mai mare!
Când broasca se-apropie de poiană, la un pas,
Gândește; prea mult timp n-a mai rămas
Mai zăbovește-o clipă și-apoi gata,
Aleargă ca săgeata, mai iute ca mașina,
Dar prea târziu, țestoasa ajunse prima,
Și-nainte de-a se odihni
Zâmbindu-i, bucuroasă îi șopti;
“Degeaba te grăbești dacă la timp tu nu pornești”
Și ce te mai faceai de erai și tu o țestoasă,
Și trebuia să porți în spate și o “casă”?

Jean De La Fontaine - Vulpea și Strugurii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pribeaga și lihnita
De foame, dă de-o vie
Cu niște struguri rumeni, frumoși,
De razachie.
Ciorchinii-s plini și vulpea,
De sine înțeles,
Ar fi mâncat cu poftă
Și nici n-ar fi ales.
Dar la-ndemâna labei
O-mpiedică s-ajungă
Până la ei zabreaua ulucilor, prea lungă,
Și ghimpii-n care gardul e prins și împletit;
Ciorchinele-i aproape de bot; s-a tot sucit,
S-a ridicat: se-nțeapă
Și-i lasă gura apă.
– Ce struguri verzi și acri, oftează,
Nu-s de teapa!
Și-s prea cruzi..
Mie, ce-mi place-i gustul de stafidă,
Nu-mi strepezesc eu dinții cu această aguridă.

Jean De La Fontaine - La Cigale și la Fourmi (Greierele și Furnica)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Greierele și Furnica, traducere liberă de Marius Alexandru.
De cu zori și până-n seară,
Bucuros cu-a lui chitară,
Vara-ntreagă a petrecut,
Nici în cot nu l-a durut.
Dar când iarna a venit,
Când crivățul s-a pornit,
Greierele, trist, flămând,
S-a trezit speriat de-un gând!
Ce mă fac eu până-n vară?
Fără-o boabă de secară,
Fără-o ramă, fără-o muscă,
Vai, stomacul mi se uscă!
Și se duse la vecina,
Seara… așa… mai înspre cină,
Doar-doar, “ceva pică”,
De la harnica furnică.
-Vecinuță, draga mea,
Mă lovește foamea grea,
Mi-e greu și e… neplăcut,
Dar ți-aș cere împrumut,
Niște boabe… ajutor,
Peste iarna să nu mor,
Cu dobânda aferentă,
Te rog, nu fi indiferentă!
-Eu îți pun doar o-ntrebare,
Cum de nu ai de mâncare?
Vara-ntreagă de ce-ai stat?
Când eu zilnic am lucrat!
-Oh, dar eu aș vrea să știi,
Am cântat noapte și zi,
Veselie-n toată țara,
Că aproape-am rupt chitara.
-Dacă numai ai cântat,
Nu cred că e vreun păcat,
Sincer, nu mă interesează,
Acum du-te și dansează!