Versuri corectate și adnotate
Pe poetul Emil Bottadespre care auzisem că muriseacum trei ani,jucând viața în teatru,după ce practicase strălucitîn viață teatrul,l-am întâlnit într-un oraș necunoscut,umită că știamcât de mult îi displace călătoria.Stătea pe un pod de betoncu aerul său hamletianmurmurând în graiul păsărilor:ce minune, Gabrielina, ce minune.
Lui Emil Botta.Ce plină-mi e inima de albastru!Cum fluieră vântul prin iarbă!Și coasta pe care alergamde demult, de demult.Pe țelină stau, între gruiețemă îmbăt cu mirosul de cimbruși mă uit pe dealuri, departe,și ascult, și ascult.Anii cei mulți cum trecură!Uite, pe coastă,tăiate de ape,făgașele timpului.Și pământul e altul, cu altă arătură,și gruiețele-s parcă mai îndesate,de … Citește mai mult