Mii de boli generale,
dese morți infantile,
orfelinate, sclerozare,
demență, copil unic, triste.
mârșăvii, suicid, lene,
ce, minuni așteaptă,
nu ajunge, că se vede:
liberi să fim odată!
Și-n sfaturi, de oameni
pricepuți, a dezbate
sutele de necazuri.
În magia abuzului,
puterii nu-i pasă,
cum se va crăpa neamul.

Moșierul, până la refuz
umplut cu butuci, grâne,
drum va deschide cu hârlețul,
nimicind sate, cătune.
Omul curajos, înțeleptul,
vatra, care-și apără,
va fi silit, ca dobitocul,
șeful să-și aleagă.
Pe jandarmi pene ornează,
zâmbesc și garantează,
scriu, care ajung soli,
de un mileniu decide deschis,
cel ce, ca-n snop, se ține închis,
abil fiind sau din ordin.

Domnii n-au fost leneși, năuci,
să-și apere de noi pe semeni
și-n America au fugit
un milion jumate de oameni.
Cu inimă strânsă, tremurând,
dispari zvârcolind cu valul,
cu amintiri și vărsând,
ca cel ce-n vin își varsă duhul.
Mulți crezând, că sună talanga,
dar, soția știa, că, de la așa
nebun, bani nu va primi familia.
Trecutul nostru s-a aglomerat
și tulburați, ne-a așteptat
lumea nouă, în emigrația.

Muncitorul nu va obține,
decât, ce negociază,
ce ajunge de supă, pâine
și de șpriț, ca să facă zarvă.
Țara nu întreabă cine
lasă buclucul-n grămadă,
dar ar trebui să sprijine
pe ei în uzine din țară.
Fata, dulciuri visează,
dar, nu știe de alianță.
Primește banii sâmbătă,
cu penalizare scăzută:
surăde banul: de asta
ai muncit, degeaba.

Se teme săracul de bogat,
bogatul de cel sărăcit.
Frica subtilă ne-a captat
și nu visul închipuit.
La sărac, mai mult drept n-a dat,
cel ce după el e hrănit,
pălește, ca stiva, e argat,
dar la cerut, nu s-a grăbit.
De un mileniu depărtare,
se duc cu boccea-n spinare,
urmașii gloatei.
Fiecare va fi slujitor,
în loc, ca mormântul taților,
să fie pângărit de ei.

Totuși, ca ungur de pizmă,
sufletul țipând se sperie –
Patrie dragă, primește-mă,
să rămân fidel-n vecie!
De zornăit de lanț, scapă-mă –
pentru mine nu-i voie!
De procurori apără-mă,
sunt poet – stiloul va scrie.
Ai dat plugari mării,
dă-i cinste omenirii.
Lasă-l pe ungurul ungur,
nu vrem pe neamțul cu jugul.
Să scriu frumos – ocazii
să am ‒, cântul fericirii.