dorobanti – Versuri.pro

Mircea Cărtărescu - Posedai Tot Felul de Obiecte Electrice

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Tu ești altfel făcută decât mine. Tu mă înspăimânți.
Tu ești un monstru. Mi-e frică de tine.
Ai lucruri pe care eu nu le am. Ai sâni, de pildă,
Ai tupeu.
Ai o grămadă de rochii, ai rude cu grade universitare.
Și, doamne, cum îți picură părul până pe șale
Ca un camion Fructexport, fantomatic și moale
Care ar trece pe Dorobanți.
Și ai șolduri, și ai pandalii, ai amanți…
Inconștientul tău trebuie să fie așa uriaș
Încât ar putea să reducă el singur diferența dintre sat și oraș,
Să pună capăt valului de violență și p***e
Cu doar un gest, sau o alifie.
Nu, dacă tu ai fi un film documentar despre valențele elementelor chimice
Iar eu o tablă pe-un acoperiș de siloz
Tot n-am fi fost așa de străini
În realitatea cu atenee, caberneturi, mașini.
Tremur când mă atingi. Mi se face rău când îți aud vocea la telefon.
De ce trebuie să existe o ființă ca tine?
Și
303a
De ce trebuie acum să nu mai existe?
Bestie, pistruiato și fufo,
Feregea peste maxilare de tinichea,
Gașco.

Cezar Bolliac - Sila

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Era o iarnă aspră și-o noapte ce-ngrozește,
Și crivățul, cu viscol, mugea precum mugește
Un taur ce-a rănit.
Într-un cătun de laturi a unui sat mai mare,
O rază îngânată de slabă luminare
Subt un troian albit.
Troianul era casă, cășcioară locuită,
Ce-i astupa nemeții intrarea umilită —
Bordei de muncitor ;
Și raza îngânată venea dintr-o lumină
D-o flacără-n cenușă ce vălvăia în tină
Pe un uscat cotor.
Cu furcile în brîne, cu fețele voioase,
Întind cât pot cu fusul din caiere stufoase
Două femei cântând.
Bătrână este una, ca iarna de albită,
Iar alta este jună, bălaie și iubită
De câți o văd râzând.
P-un pat de paie numai un biet bătrân boleşte.
Femeile, cu rândul, când el se dezveleşte,
Se duc de-l învelesc.
Și râd când văd că fierbe în oală o găină
Ce-au căpătat pe lucru de la a lor vecină :
Căci tortu-i omenesc.
Oftă bătrâna însă și zise către fiică :
— „Când am luat pe tat’tău, pe când erai tu mică,
Eram mai fericiți ;
Aveam căsuța noastră, aveam coprinsuri bune,
Aveam frumoase holde și turme la pășune,
Aveam argați plătiți,.
Și vite-n bătătură, și plugul lângă casă,
Ș-un călător, oricare, afla ceva pe masă
Când s-abătea la noi.
Era fruntaș bătrânul, ca el puținu cu stare,
Abia-nvârtea prin curte cu carul său cel mare —
Un car cu șase boi.
Pe orice puneam mâna ieșea în toate bine.
Tu semănai cu tat’tău și frate-tău cu mine…”
Aicea a-ncetat…
Ș-un ochi de disperare ținti pe o icoană
A sîntei născătoare, zicând : — „În orice goană
A sorții te-am chemat! ”.
— „Tata spunea odată c-aveam și noi moșie ;
De ce-ați vîndut-o, mamă? Că-e rău în obăcie ;
Muncești pentru străin. ”
Ș-o lacrimă din pleoapa-i luci precum lucește
Pe geana aurorei o rouă ce pistește
Dintr-un azur senin.
— „Noi n-am vîndut-o, mamă ; vecini ne-au luat-o”.
— „Și cum! așa cu sila? ” — „Ba tot ne-au tot scurtat-o
Cu cărți de judecăți,
Pîn-au luat-o toată…” — „Ce viscol e afară ;
Unde-o fi nenea, mamă? ” — „Aleșii îl luară
Ș-acum ca ș-alte dăți. ”.
Pe masă, lângă tat’său fetița-n nerăbdare
Întinse o maramă și-i puse demâncare
Fiertura de la foc.
— „O! să-mi trăiești, fetițo, că foamea mă doboară! ”
— „Și-ți am și vin, tăicuță ; și-ți am și pîinișoară,
Uite-o colea, o coc. ”.
— „Să am de tine parte, fetiță cu durere!
Atât îmi mai rămase din toată-a mea avere
La bătrânețea mea ;
Căci frate-tău, se vede că mi-l tot mână satul :
Săracii duc povara, iar rodul ia bogatul
În lumea asta rea! ”.
În ora asta dulce când veselă-i copila
C-a bucurat pe tat’său, fiica Satanii, Sila,
La ușa ei grința.
Doi dorobanți ce calea părea că rătăciră,
Zărind lumina noaptea, să stea aci veniră,
Că doar va senina.
Împing și intră-n casă cu iarna în spinare :
— „Aci avem de toate, și cald, și de mâncare,
Și-n cupă vinișor.
Mai faceți foc pe vatră și dați-ne și patul
Mai dă-te jos, bătrîne, sau culcă-te de-a latul,
Că dau de vă omor. ”.
Oftă adânc bătrânul, căci Sila e cumplită!
Lăsă bătrâna furca! era obicinuită
Cu astfel de nevoi.
Iar biata copiliță, în marea ei durere,
Rosti plângând: — „Jupîne, n-avem nici o putere ;
N-avem nici car, nici boi. ”.
Și suspinând din suflet, ștergând cu zevelcuța
Șiroaiele de lacrimi, se dete sărăcuța
Pe șubredul bătrân,
Și îi șopti acestea : „Îți fac eu demâncare
Numaidecât, tăicuță. Jupîne, aibi răbdare,
Că doar n-ai fi păgîn.
Mâncarea-i pentru tata, căci vezi-l cum boleşte,
E an acu-n păresemi de cînd se chinuiește ;
Să nu-l dați jos din pat.
Și mama e bătrână și n-avem nici găteajă,
Pe nenea de trei zile de cînd l-au dat la streajă…
Aleșii l-au luat. ”.
Dar dorobanții țepeni tot sparg și tot înjură,
Și zvîntă și a pîine, și vinul și fiertură,
Că-s oameni stăpînești.
El nu mai stă la vorbă când are biciu-n mînă ;
Când leapădă opinca și calul își înfrînă,
Cu el să nu glumești!.
Se-mbrobodea copila ș-o îneca suspine.
Era să-noate-n viscol, să meargă la vecine
Să cear-un oușor,
O mână de făină, să fac-o pîinișoară,
Stă dinafara uşii să vad-o pîrtioară,
Să vadă vrun focșor,.
Când un argat din curte, din curtea boierească,
O prind și-o-ntinde s-o ducă să muncească,
Căci știe a lucra :
Și e la curte clacă, și s-a făcut de veste,
La câți au fost p-acasă, la fete și neveste,
Să meargă-a ajuta.
Căci este nuntă mare, e nuntă boierească
Duminica ce vine, și trebui să gătească
Miresei așternut.
Și rugile și lacrimi zadarnice îi fură ;
Argatul nu glumește, o bate ș-o înjură,
Sau cere de băut.
Dar nu avea fetița decât o zeghie veche
Și vreo trei parale cercel la o ureche,
Care voi a-i da.
Și nu vru să priimească cumplitul fără milă.
Bătînd-o, suduind-o, o tot brâncea în silă
La lîn-a scărmăna.
Trei zile biata fată nimica nu aflase
De tată-său cel bolnav pe care îl lăsase
Flămând și chinuit.
Și când scăpă, micuța, veni în nerăbdare…
Nămeții cotropise și casă și intrare.
Abia a-nemerit.
Luptîndu-se cu iarna, să intre izbutise,
Dar tată-său, ca gheața, de mult înțepenise,
Și mumă-sa murea ;
Pe frate-său îl dase aleșii la oștire,
Și singură, orfana, plângea în zăpăcire
Și părul își smulgea.
Sufla în pieptul mă-sei ca doar s-o încălzească ;
Îi căuta cojocul… dar unde să-l găsească,
Căci e la arendaș
Dodată cu căldarea luat zălog în silă
P-o oarbă datorie. — O, Doamne! fie-ți milă
De rob și de clăcaș!.

Radu Gyr - Peneș Curcanul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Plecat-am nouă, cu sergentul zece.
Toți căciulari, toți zece din Vaslui.
Și fiecare-avea o țeavă rece
și-o bistriță de foc sub coasta lui.
Acum, urc singur drumul de costișe.
Mai lungă-i calea sub picior beteag.
Departe, Plevna gâfâie piezișe,
la poarta ei ciolanele stau prag.
Și Rahova-i în urmă și Smârdanul..
Trag greu în gleznă rănile cu plumbi.
În zări izbește vântul cu ciocanul,
și vremea sună oase-n pomii strâmbi.
Și cum, trudit, mă uit de la răspânte,
domol se duc privirile spre Prut
și merg, ca-n vis, adânc să se împlânte
în lungul răsărit nestrăbătut..
Și, ca-ntr-o ceață, ochiul meu, buimacul,
străvede cum, în zariști de apoi,
alt dorobanț ca mine sparge veacul
și zgâlțâie cu pasul plevne noi.

George Coșbuc - Fapta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Strecurați prin plumbi și săbii, dorobanții drum deschid.
Inimoși s-azvârl prin șanțuri și de-a valma sar pe zid.
Și era prin șanț pierire și văzduhul tremura,
Iar dincolo, prin redută, moartea cea de veci era.
Tropot de picioare multe, fum și abur ca-ntr-un iad,
Vuiet cum îl fac prin baltă cei ce-alunecă și cad.
Dar roiau mereu flăcăii răsăriți ca din pământ,
Valuri ce-necau reduta, scufundându-se-n mormânt.
Unul singur în roirea de viteji, un dorobanț,
Zăbovea trudit pe-o scară, răsărit și el din șanț.
Cei sosiți, cu scări, în juru-i își făceau în grabă rost
Și treceau, urmându-i alții, iar el tot pe unde-a fost.
Apucase strâns cu dreapta parapetul, ca-n asalt,
Dar era prea slab, pesemne, zidul lunecos și-nalt.
Iat-un căpitan, din urmă, aducând în foc pe-ai lui,
Da de el. Cu sârg, băiete! Ce-ntârzii de nu te sui?.
El abia-și întoarce capul. N-am putere să mă urc.
Mă trudesc cu stânga numai! Bată-l Dumnezeu de turc!.
Ții la sân, se vede, dreapta! Pune dreapta! N-o ținea.
Cum n-aș pune-o, și-i sub scară! Uite-o, stai să calci pe ea.
Ajutându-i căpitanul, el se-nalță-ncet, încet,
Da un chiot și se-nalță, răsărind pe parapet.
Vede jos încăierarea luptătorilor voinici,
Un amestec orb ca-n cuibul răscolitelor furnici.
El înalță-n vânt chipiul, strig-un nume drag și sfânt
Și-apoi sare de pe ziduri, în redută și-n mormânt.
Ea era pământ al nostru, smuls din sufletul turcesc,
Și voia și el să moară pe pământul românesc!

George Coșbuc - Dorobanțul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Strecurați prin plumbi și săbii, dorobanții drum deschid.
Inimoși s-azvârl prin șanțuri și de-a valma sar pe zid.
Și era prin șanț pierire și văzduhul tremura,
Iar dincolo, prin redută, moartea cea de veci era.
Tropot de picioare multe, fum și abur ca-ntr-un iad,
Vuiet cum îl fac prin baltă cei ce-alunecă și cad.
Dar roiau mereu flăcăii răsăriți ca din pământ,
Valuri ce-necau reduta, scufundându-se-n mormânt.
Unul singur în roirea de viteji, un dorobanț,
Zăbovea trudit pe-o scară, răsărit și el din șanț.
Cei sosiți, cu scări, în juru-i își făceau în grabă rost
Și treceau, urmându-i alții, iar el tot pe unde-a fost.
Apucase strâns cu dreapta parapetul, ca-n asalt,
Dar era prea slab, pesemne, zidul lunecos și-nalt.
Iat-un căpitan, din urmă, aducând în foc pe-ai lui,
Da de el. Cu sârg, băiete! Ce-ntârzii de nu te sui?.
El abia-și întoarce capul. N-am putere să mă urc.
Mă trudesc cu stânga numai! Bată-l Dumnezeu de turc!.
Ții la sân, se vede, dreapta! Pune dreapta! N-o ținea.
Cum n-aș pune-o, și-i sub scară! Uite-o, stai să calci pe ea.
Ajutându-i căpitanul, el se-nalță-ncet, încet,
Da un chiot și se-nalță, răsărind pe parapet.
310d.
Vede jos încăierarea luptătorilor voinici,
Un amestec orb ca-n cuibul răscolitelor furnici.
El înalță-n vânt chipiul, strig-un nume drag și sfânt
Și-apoi sare de pe ziduri, în redută și-n mormânt.
Ea era pământ al nostru, smuls din sufletul turcesc,
Și voia și el să moară pe pământul românesc!

Shift - Vipera

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Vipera, vipera, vipera
Nordului, Dorobanți, Pipera
Baby conduce doar ce vrea ea
Ea-ți dă venin, da’ tu-i dai tot ce vrea.
Vipera, vipera, vipera
Vipera, vipera, vipera
Vipera, vipera, vipera
Ea mușcă ce vrea și nu-i treaba ta.
Geantă, tocuri, toate cele
Că ea nu-i ca toate cele
Ea se joacă cu cifrele
Da’ tu vezi doar lapte, miere.
Ea se joacă, știe ponturi
Carduri și acces la conturi
Mamacita-i sus în topuri
N-are timp să stea la stopuri.
Louis, vise, Gucci, Prada
O face și Balenciaga
Îi place albu’ ca zăpada
Selfie, spumă umple cada.
Shopping și șampanie
Toate acum pe banii ei
Like-uri multe, fanii ei
Ea e Kim, tu nu ești Kanye.
Vipera, vipera, vipera
Nordului, Dorobanți, Pipera
Baby conduce doar ce vrea ea
Ea-ți dă venin, da’ tu-i dai tot ce vrea.
Vipera, vipera, vipera
Nordului, Dorobanți, Pipera
Baby conduce doar ce vrea ea
Ea-ți dă venin, da’ tu-i dai tot ce vrea.
Vipera, vipera, vipera
Vipera, vipera, vipera
Vipera, vipera, vipera
Ea mușcă ce vrea și nu-i treaba ta.
Dulce e veninul ei
Că ea își face filmul ei
Și te atrage, vrei nu vrei
O să cazi în plasa ei.
Ritmu’ e fenomenal
Boabe, techno, minimal
Pentru ea-i ceva normal
Doar e centru’ atenției.
Rupe orice festival
Pe val e-n sezonul estival
Zilnic la meniul ei
Papa numai cașcaval.
Shoping și șampanie
Toate acum pe banii ei
Like-uri multe, fanii ei
Ea e Kim, tu nu ești Kanye.
Vipera, vipera, vipera
Nordului, Dorobanți, Pipera
Baby conduce doar ce vrea ea
Ea-ți dă venin, da’ tu-i dai tot ce vrea.
Vipera, vipera, vipera
Nordului, Dorobanți, Pipera
Baby conduce doar ce vrea ea
Ea-ți dă venin, da’ tu-i dai tot ce vrea.
Vipera, vipera, vipera
Vipera, vipera, vipera
Vipera, vipera, vipera
Ea mușcă ce vrea și nu-i treaba ta

Alexandru Macedonski - Leat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Soldații înșirați la rânduri
Formați pe strade spalier
Și scăpărau scântei la soare
Din baionetele de fier!
Torent trecuseră la mijloc
Comunele întregei țări,
Că-și adusese fiecare
Prinosul ei pentru serbări.
Dar când cu steagurile-n frunte
Pășiră „Micii Dorobanți”
Cu ofițeri cu săbii trase
Și cu sergenți adjutanți.
Soldații înșirați la rânduri,
Uitându-și disciplina lor,
Cu toți strigară într-o voce
Un „hura!” lung răsunător!
Iar un caporal de lângă mine,
Văzând pe-o loază de băiat
Încovoiat sub greaua pușcă,
De-nduioșare-i zise „Leat!”.
11 mai 1881