dionysos – Versuri.pro

Konstantinos Kavafis - Tarentini Petrec

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Teatre pline, muzică răsunând pretutindeni,
Aici beție și desfrâu, acolo
Întreceri sportive și sofistice.
O coroană proaspătă împodobește statuia
lui Dionysos. Un petec de pământ n-a rămas nestropit
de libații. Petrec cetățenii Tarentului.
Dar de la toate acestea, mânioși, se retrag senatorii
tot șușotind între ei.
Și fiecare togă barbară ce părăsește serbarea
parcă-i un nor prevestitor de furtună.

Costel Zăgan - Dor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Însă iarba verde de acasă / O simt în versuri de coasă / COSTEL ZĂGAN, ... →

Emil Botta - Proverb

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Prichindeii
m-au amenințat că mă-mpușcă
dacă mai trec prin pădure fluierând
și sărutind copacii pe rând.
„Eu sunt Dionysos, spusei,
arborii sunt sorii și luceferii mei
și cerul meu este acest limpede iaz
și vă rog să nu faceți haz.”.
„Ce tot cântă omul? întrebă o șopârlă,
n-ar fi mai bine să-l facem pradă peștilor din gârlă?”
„E Dionysos cel veșnic, rosti un lăstun,
dar am impresia că e un exaltat și un nebun.
Să trimitem ștafete în a veacurilor umbră
să întrebe dacă Dionysos avea o privire așa de sumbră
și obrazul ca varul și vocea de plâns năruită
și o viață ca o casă părăsită.”.
Dar prichindeii au întins sinețele,
copacii de spaimă și-au acoperit fețele
și vuietul reteza ca o secure
liniștea pădurii sure.
„A murit impostorul, falsul Dionysos,”, vesti crainicul de aramă
și peste mine așternu o naframa.
Dar luna văzând cum zăceam asasinat, tembel,
dojenind pe omorâtori le grăi: „Dionysos era el”.

Friedrich Nietzsche - Din Sfera Ditirambilor Lui Dionysos (1882-1888) - 11

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Am început cu-aceasta: / M-am dezvățat de mila pentru mine! →

Friedrich Nietzsche - Din Sfera Ditirambilor Lui Dionysos (1882-1888) - 1

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nu te-amărî că m-am culcat: / Eram numai ostenit, nu mort. / Glasu-mi horcăia urât; ... →

Ion Pillat - Dionisopolis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Terasele coboară către mare
Cu pasul de-armonie împletit
Purtând pe tavă de aramă floare
Și rodul sudic toamnei ce-a venit
Cu pânze roșii pe străvechea mare.
În cinstea zeului de altădată,
A săditorului de viță pe-aste locuri.
Strivesc pios ciorchini cu boabă-nvoaltă
Privind în larg delfinii prinși de jocuri,
Visând la zeii ce-au trăit odată.
La valul despicat de luntrea Argo
La spumă dăruind pe Afrodita.
Lung îmi descântă-n suflet și mai larg o
Descântă-n clipe vremea, nesfârșită,
Cu murmure sub prora luntrei Argo!
Și sub smochinul ce aruncă umbră
Fugară pe vecia unui val,
Las ceasul cel mai sfânt să mă pătrundă,
Înalt, zâmbind uitării, un pocal –
Pe când Dionysos pândește-n umbră.