deziluzii – Versuri.pro https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png deziluzii – Versuri.pro https://versuri.pro 32 32 Dms feat K-Trina - Prietenii https://versuri.pro/dms-feat-k-trina-prietenii https://versuri.pro/dms-feat-k-trina-prietenii#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=86859 →]]> Uită-te atent la ei.
Da.. da..
La prietenii tăi..
Sunt de partea ta la bine..
Oare vor fi și la rău cu tine.. (bis)
Din 10 prieteni știi că 5 sunt falși.
Iar dacă apare o problemă..
Încă 3 fac pași.
Rămân 2 care se ceartă între ei.
Despre cum ar fi mai bine să păzească banii tăi.
De obicei îi citești rapid.
Pe cei care îți zâmbesc.
Și de fapt nu te înghit.
Ei văd prietenia ca pe o afacere.
Și falimentul tău ca pe o binefacere.
Ai o anumită vârstă, un anumit statut.
Încât să recunoști un prefăcut chiar de la început..
Și nu te fac vorbele de bine..
Ai zice că mai degrabă te pun în gardă.
Nu-ți cer nici un fel de tratament special.
Dacă asta înseamnă să bagi mâna în buzunar.
Pentru că nu ai făcut nimic să meriți.
Prietenie.. condiționată delimitat de credit..
Refren:
Uită-te atent la ei.
Da.. da..
La prietenii tăi..
Sunt de partea ta la bine..
Oare vor fi și la rău cu tine.. (bis)
DMS:
Asta e despre prietenii care să fie clar.
Te-au lăsat o dată și sunt gata să o facă iar..
Care nu ezită nici măcar o clipă.
Să îți ceară să fii cel care o ia pentru echipă..
Orice ar fi țin mereu capul sus
Te privesc în ochi și paie când nu au nimic de ascuns.
Își aleg vorbele foarte atent.
Și orice cuvânt de al lor sună a compliment.
Zi de zi apar alte personaje.
Care urmăresc constant tot felul de avantaje.
Care nu ezită să îți folosească numele.
Ca să își apere până la capăt interesele.
Și îi vezi. sunt gata oricând să te aprobe..
Tu ești pe primul loc și vor să îți aducă probe.
Dar sunt vorbe. niciodată fapte.
Ți-e rușine de rușinea lor și răbdarea ta-i pe terminate..
Refren:
Uită-te atent la ei.
Da.. da..
La prietenii tăi..
Sunt de partea ta la bine..
Oare vor fi și la rău cu tine.. (bis)
K’trine:
Ți-am spus mereu (Nu acum..).
Când ai cerut un sfat mai bun.
Până la urmă îți rămân..
Doar câteva momente de album..
Asa că lasă-mă să îți fiu aproape.
Să te fac să uiți de toate.
Dacă ai nevoie știi că sunt aici.
Strigă-mă și vin.. nu îți face griji..
Refren:
Uită-te atent la ei.
Da.. da..
La prietenii tăi..
Sunt de partea ta la bine..
Oare vor fi și la rău cu tine.. (bis)
Refren:
Uită-te atent la ei.
Da.. da..
La prietenii tăi..
Sunt de partea ta la bine..
Oare vor fi și la rău cu tine.. (bis)

]]> https://versuri.pro/dms-feat-k-trina-prietenii/feed 0 Salvatore Quasimodo - Imitație a Bucuriei https://versuri.pro/salvatore-quasimodo-imitatie-a-bucuriei https://versuri.pro/salvatore-quasimodo-imitatie-a-bucuriei#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=61797 →]]> Acolo unde arborii fac
și mai părăsită seara,
cât de leneș
a pierit ultimul tău pas,
când abia se ivește floarea
de tei și-n soarta ei stăruie.
Cauți o explicație sentimentelor,
încerci tăcere în viața ta.
Altă soartă îmi dezvăluie
timpul oglindit. Îndurerează-mă
ca moartea, frumusețe fulgerând acum
pe alte chipuri.
Pierdută e în orice lucru inocent,
chiar și-n acest glas, supraviețuitor
ca să imite bucuria.

]]> https://versuri.pro/salvatore-quasimodo-imitatie-a-bucuriei/feed 0 Mariana Marin - Campionatul de Popice https://versuri.pro/mariana-marin-campionatul-de-popice https://versuri.pro/mariana-marin-campionatul-de-popice#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=68378 →]]> Frumusețea asta de revoltă, construită cu grijă
– și ultimul tramvai, la marginea cartierului
Azi nu mai întrebi.
Ai întotdeauna răspunsuri:
– Era o casă acolo, la marginea cartierului.
O casă în care ceasornicele se potriveau singure, după micile revoluții ale zilei: scuiatul de dimineață, dușul, ziarele, cafeaua proastă, aniversările cuminți
de peste an (și azi îți mai tulbură nopțile 17 februarie 1980) și mai ales comunitatea aceea rară de principii!
și reguli!
Nici nu știi când ai devenit peste noapte o călugăriță șchioapă și foarte șchioapă
Acum ai vrea să scrii toate astea și utopiile (câinii tăi de casă) ți se preling printre degete ca niște țigări aprinse.
Nu te mai interesează cât de exactă ar putea fi
descrierea.
Cât de frumoasă.
Cât de umană.
– Un fel de campionat mondial de popice, îți spui.
Un fel de campionat mondial.
Victorios,
vânătorul își adoră vânatul.
Prăbușită,
victima îl privește cu iubire, se spune.
Descărnată,
poezia îți seamănă din ce în ce mai mult.
Sigură de tine, în noaptea asta, la marginea cartierului, ai putea să pierzi cu adevărat tramvaiul

]]> https://versuri.pro/mariana-marin-campionatul-de-popice/feed 0 Carlos Drummond De Andrade - Descoperire https://versuri.pro/carlos-drummond-de-andrade-descoperire https://versuri.pro/carlos-drummond-de-andrade-descoperire#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=77933 →]]> Dintele mușcă fructul înveninat
fructul mușcă dintele înveninat
veninul mușcă fructul și mușcă dintele
dintele, mușcându-se, numaidecât descoperă
pulpa delicioasă a nimicului.

]]> https://versuri.pro/carlos-drummond-de-andrade-descoperire/feed 0 Cast feat Gnom (Raparta) - B 91 Gri https://versuri.pro/cast-feat-gnom-raparta-b-91-gri https://versuri.pro/cast-feat-gnom-raparta-b-91-gri#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=78951 →]]> Celalalt:
Într-o zi gri după o noapte albă
Am gânduri negre
La stop trec pe roșu Vreau ceva verde
Prietena e pe orange nu am credit să o sun
Mi-a dat papucii că nu i-am luat violete
Astă merit oricum știu că viața nu e roz
Și am băieți în bej când dansele o ard dubios
Știu mulți țărfi mici trași la indigo
Pe stradă mă salută eu le fac din nou ala maro
Uneori mă uit la cer și nu este albastru
Dar știu că pot lupta fiindcă știu că am castru
Știu că pot avea multe nopți bătrânești
Când o ard indecent cu galbene de odobești
Prin Cișmigiu folosind materia cenușie
Știu doi tipi ce pun în rap arta de a scrie
Te simți printre ei ai un deja-vu
Sunt niște prieteni de-ai mei nu-i știi tu!

Refren: 2X
Viața e lipsită de culoare
Dacă nu sunt ei mergând cu troleul înspre Dr. Taberei
Îi număr pe degete o fi bine sau nu
E vorba de niște prieteni de-ai mei nu îi știi tu!

Gnom:
Copii vor verde în gradina Cișmigiu tot anu
Fac revoluție la 1848 la Kogălniceanu
Să n-ai respect față de noi și toată Baza de agrement
E ca și cum ai începe cu stângu Facultatea de drept
Opera urbană a clacat cred că rebu e de vină
Că știu că proiectu verde s-a scris la Medicină
Ingenioși precum Carol Davila membri în Academie
Mergem pe Drumul Sării după o tequilla și o lămâie
Sunt prea multe lucruri de spus amicii la scandal nu o să vină
Că mulți se dau cocoși da li se face pielea de Găină
Rămân fără Orizont când beau din vinul Favorit
Îmi verific de 34 de ori dacă tovarășii au venit
Totuși apar vecini de țară ce mă privesc dubios
Când le spun că tot ce știu în maghiară e un cuvânt Moghioroș
Da eu nu am nimic cu nimeni doar mucoșilor le dau multe mui
Și bonus o ciocolată Poiana Muntelui
Analizează-mă pe text crede-mă pe cuvânt
Sunt în elita Romancierilor la cât de sensibil sunt
Beau munții bucegi din Valea Ialomiței
Și nu dau nume întregi că prieteni adevărați se știu ei!

Refren: 2x

Heas:
Prima glumă proastă doare
Așa primu dispare
Din 9 doar 8 te ajută când
Ceva din tine moare
Și-apoi te gândești că poate
dar 7 ți-ar răspunde oricând în noapte
Pe drum din păcate unu te sapă pe la spate
Îți spui: sunt șanse să rămân cu 6
Să nu te minți
Din cauza unei fete ai rămas cu 5
Minus un frate
După 3 sticle de vin terminate
Și-a dat seama că nu-ți înțelege nici una din fapte
Ai o formație de rap și speri să reușești odată
Dar nu-l mai interesează te lasă baltă
După atâția ani
Număru 2 stătea cu tine doar pentru bani
Timpul care trece îți spune
Ultimu rămas face cât 10!

Refren: 4x

]]> https://versuri.pro/cast-feat-gnom-raparta-b-91-gri/feed 0 Sorin Cerin - Universuri Paralele https://versuri.pro/sorin-cerin-universuri-paralele https://versuri.pro/sorin-cerin-universuri-paralele#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=59674 →]]> În tumultul Universurilor paralele,
se sparg spațiile și visele Lui Dumnezeu,
asemenea paharelor la petrecerile bahice,
ca să înlăture ghinionul.
Dimensiuni pe care mintea nu le poate concepe,
joacă la ruleta norocului,
propriul nostru Destin.
Faceri și desfaceri,
cunoașteri și necunoașteri,
vieți și morți,
toate se regăsesc pe taraba părăsită a Creației,
care nu-și mai poate plăti datoriile Destinului,
oricât de multe suferințe și deziluzii ar aduna.

]]> https://versuri.pro/sorin-cerin-universuri-paralele/feed 0 Sorin Cerin - Furtuni de Vise https://versuri.pro/sorin-cerin-furtuni-de-vise https://versuri.pro/sorin-cerin-furtuni-de-vise#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=59721 →]]> Rătăcit,
printre sloiurile de gheață,
prelinse pe frunțile pline de sudoare,
a zâmbetelor,
ținute în brațele tremurânde,
ale privirilor,
ce-și ard apusurile,
cu flăcările amintirii,
în care ne mistuiam,
undeva-cândva,
trupul timpului,
a cărui eternitate,
credeam că ne aparține,
fără să știm,
că din cenușa sa,
inima de vânt a orizontului,
atâtor furtuni de vise,
își va spulbera,
viitorul de plumb,
peste destinul,
care ne strivește,
acum,
orice fărâmă de speranță.

]]> https://versuri.pro/sorin-cerin-furtuni-de-vise/feed 0 Rappa - Sala de Așteptare https://versuri.pro/rappa-sala-de-asteptare https://versuri.pro/rappa-sala-de-asteptare#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=45195 →]]> Actul I.
Am paisprezece ani, mă grăbesc, vreau să ajung devreme
la gara destinului, să urc în trenul vieții mele
port o pereche de bocanci, un cozorac întors la spate,
un rucsac plin cu speranțe și pantaloni largi.
E noapte, mă gândesc că până dimineață trenul meu va fi în stație,
chiar de-ar fi aglomerație, drumul meu în viață nu va fi întrerupt,
am să mă lupt, să urc și să ajung la destinație….
…Nu mă-nșel, văd un tren dar sunt surprins
că peronul e pustiu iar trenul e gol,
decis, deschid ușa unui vagon fără număr,
pășesc prima treaptă când cineva mă bate pe umăr.
Mă-ntorc și-l recunosc, e un amic din copilărie,
îl salut respectuos, e mai mare ca mine,
ne ținem strâns mâinile, ne zâmbim și mă-ntreabă
de ce urc în primul tren, ce-i cu atâta grabă?.
Că trenurile cu vagoane nenumerotate nu duc nicăieri
și opresc doar în cartier…
…și, dacă tot am vrut să ies din cartier, să nu mă tem
aruncându-mă în primul tren….
…Să am răbdare, că nu orice e pentru orișicare,
că orșice oarecare și-alege drumul la-ntâmplare,
spune că trenurile vin la fiecare ceas
și mă poftește-n sala de așteptare de vis a vis.
Eu îl urmez la pas, căci am încredere în el de când eram copii,
și, parcă acum n-am fi…
…îmi zice: „Dă-l încolo de tren, vor mai veni și altele,
hai să bem un păhărel, te cinstește fratele! ”.
În sală, oameni cu miile, de tot felul,
din toate categoriile, așteptându-și trenul.
Atenția mi-e captivată de un bătrânel
și, nedumerit, îmi întreb amicul: Ce s-a-ntâmplat cu el,
de ce până la vârsta lui nu s-a urcat în niciun tren?
S-a irosit! E tembel? Nu și-a dorit? E rebel?
Amicul meu zâmbește, mă pălmuiește prietenește
și-mi răspunde părintește:.
„Trezește-te, aici e sala de așteptare a gării destinului
și trenul vieții nu vine la fiecare ceas,
privește-ne cum așteptăm momentul potrivit,
tu ai paisprezece ani, ești încă mic, liniștește-te!
Vezi tu? Tu nu vezi că ești orbit,
în viață unii trag tot timpul și alții trag timp.
Moșul ăla e un laș nenorocit, a-mbătrânit în sala de așteptare
de frică să nu ia trenul greșit! Și-acum să îți explic:
Primul tren e gol și nu-l așteaptă nimeni,
vine numai pentru cine își vede doar interesul,
toți ajung să clacheze că nu știu să gestioneze succesul.
Înțelesu-m-ai de ce te-am oprit? Ți-ai fi semnat decesul!
Mersul trenurilor e bizar,
pe măsură ce înaintezi în vârstă, vin din ce în ce mai rar
și mai pline, e din ce în ce mai greu să îți găsești un loc,
unii se omoară și pentru un loc pe scară! ”.
Are dreptate și deși nu-l cred pe moment,
nu-l contrazic, poate de teamă, poate din respect,
dar îi răspund direct, ca-ntre amici:
Ce complicat e să fii simplu și ce simplu e să te complici!.
Atât mi-a trebuit ca să fiu bombardat cu replici,
imediat mă pricopsesc și cu o palmă peste ceafă, cu mesajul:
„Puștiule, paharele noastre sunt goale, nu ne ține predici, mai bine ține-te de carafă!
Toarnă, hai, ne vrem paharele pline! ”.
Ăștia-s tovarășii amicului meu, pentru care eu
băgam mâna-n foc că se bagă pentru mine,
însă el nu intervine, se cuvine să ripostez
dar mi-e și frică și rușine,
așadar, intenționez să mă conformez,
iau un pahar și-l umplu pan’la gură,
băieții râd în hohote:
„Ho, bă, ce te-ai speriat așa, ce, tu nu știi de glumă sau nu ții la băutură? ”.
Răsuflu ușurat, zâmbesc ușor forțat,
să nu dau de înțeles că sunt crispat, dar nu-i păcălesc,
băieții au școală și studii superioare,
sala de clasă fiindu-le sala de așteptare.
Al dracu de tare-mi place stilul lor autodidact,
nu știu cum se face dar sunt fascinat,
drept pentru care nu mă mai gândesc la plecare,
trenul meu n-are decât să mă aștepte,
eu sunt hotărât să rămân și-o spun cu toată ființa mea,
din toată inima: În mediul ăsta am ce învăța,
și, da, îmi place și distracția, nu neg,
aici e un real desfrâu total, e timpul să petrec!.
De ce să plec, cu cine mă întrec, nu înțeleg de ce atâta pripă?
Sunt adolescent, beau din sticlă și fumez la pipă!
Viața e o clipă, fac ce vreau cu ea chiar și risipă!
Toată lume țipă, în echipă: „Mi se cuvine lumea! ”
Îmi alătur și eu vocea: „Mi se cuvine lumea”
Și, uite-așa, ne pregătim să cucerim lumea,
fără să știm că nici măcar viețile noastre nu ni se cuvin,
darămite lumea… urma să descoperim….
Actul II.
…Vremea trece, împlinesc optsprezece ani
dintre care patru în sala de așteptare,
eu rămân la toate rece, veritabil eminescian,
toate-s vechi și noi sunt toate, deci nimic nou sub soare.
Povestioare, omul și povestea lui.
Oare a cui e mai înduioșătoare?
Nu iau în considerare povestea nimănui, n-am cui să îi dau crezare,
am întâlnit destui povestitori care-și sculptează statui!.
Oameni fără căpătâi, fără caracter,
se vor boieri „neamul Bibescu”, dar sunt lefteri ca Popescu,
drojdieri precum Băsescu, se văd bancheri că Isărescu,
mă-nhaitez cu ei, iar amicul meu reintră-n scenă….
…Urlă că am o problemă gravă, că în această enclavă,
o să ajung să-mi bag în venă și-o să devin o epavă!
Bravo, bă! Ce mi-ai zis tu când mă urcam în trenul vieții mele?
„Ce atâta grabă, nu? ” Mai am vreme!.
E prima oară când îl văd nervos, n-o dau la-ntors,
nu-mi pasă dacă vorbește serios ori face pe nebunul,
sunt mult prea încăpățânat că să mă-ntorc din drum
și prea puțin ambițios că să-mi urmez drumul.
În contextul dat amicul meu se alătură grupului,
la un moment dat mă trage de mâneca în afară lui,
spune că scopul lui e atingerea scopului meu,
apoi, verbal, îmi creionează un traseu spre vârful topului:.
„La noapte luăm trenul, da, spre vârful topului,
dacă nu vrei la coada mopului ci pe culmile gloriei,
n-o să ne oprim nici în calea potopului,
crescuți pe străzile din centru știm Calea Victoriei! ”.
Iarăși, nu-l contrazic, doar că de data asta
n-o fac din respect, de teamă sau fiindcă suntem tovarăși,
știe el ce spune, ce-a fost, a fost…
…am douăzeci și trei de ani și-ar cam fi timpul să îmi fac un rost!.
Actul III.
Totu-i contra cost, sunt nevoit să renunț
la copilărie, fără s-o anunț…
…fac un autodenunț:
Mi-am omorât timpul tot timpul, acum e timpul să îl cruț!.
Îmi fac bagajele, las anturajele
și personajele sălii de așteptare,
m-așteaptă plajele însorite, peisaje nemaiîntâlnite,
mă trezesc din visare, stupoare!.
Rumoare împrejur, suntem singurii trubaduri dintre călători,
toți ceilalți sunt cerșetori, miroase îngrozitor,
nu plec la drum cu te miri cine, un tren pleacă, altul vine,
cum mă urc așa cobor.
Amicul meu strigă după mine, mă numește „dezertor”!
De ce dor cuvintele normelor care mă vor cuminte,
că nu mă supun? Dezgustător!
Îmi pun singur ordinele-n ordine, nu-mi trebuie stăpân!.
Bun! Dacă vrei să pleci cu cerșetorii, du-te, nene!
Uite cine-mi dădea mie teme, cine-mi vorbea despre vene,
ăsta de nu vede de sprâncene geme de ticăloșie,
ducă-se pe pustie!.
Îl tratez cu sfidare, traversez agale peronul
către aceeași sală de așteptare fără un rămas bun,
îi aud glasul:
„Ai ratat lecția umilinței, piatra care stă la temelia biruinței! ”.
Nu-l iau în seamă, n-are ce să mă-nvețe,
eu reintru în sală, alți oameni, alte fețe,
după aparențe îmi pare o baie de aburi de alcool
pentru cei ce stau cu capu-n nori de fum….
…Nu-mi rămâne decât să mai rămân, îmi fac prieteni noi,
cei vechi au dispărut și nu privesc înapoi,
aleg colțul intelectualilor, pare mai luminos,
mai puțin primejdios dar la fel de vicios.
Dreptatea e nedreaptă dacă ai dreptate,
regula jocului e regulată de ascunse reguli,
fapte murdare împachetate în fraze rafinate
și ne mai întrebăm de ce lucește jegul?.
M-am lămurit, e diferență doar de colorit,
nu și de esență,
între un grup infracțional de cartier și un cartel al intelectualilor
spoit în nuanțe de transparență!
Decid să mă rup de orice grup și să mă preocup, în solitudine,
de multitudinea dilemelor proprii, căutând soluții
și transform poveștile de adormit copiii în povețe de trezit adulții!.
Fără discuții, fără-ndoiala, fără interpretare,
devin filosoful sălii de așteptare.
Oamenii îmi spun „maestre”, eu le răspund „mai este”,
am treizeci și cinci de ani și încă joc feste!.
Zbor peste crestele munților,
las testele celor de la sol,
eu le-am rezolvat, trec la nivelul următor,
nu urez succes eșecului, plec!.
Actul IV.
Spre noi culmi, nu-mi iau bagaje multe,
tot ce necesit port în minte și în suflet,
trenul vieții mele trebuie să revină,
chiar dacă sunt ani de când n-am auzit roată de tren pe șină.
Din nou încrezător, singur pe-același peron,
revine, într-adevăr, îi aud glasul roților,
oprește scârțâind, vreau să deschid ușa, însă ușa
mi-e deschisă din interior și rămân uimit!.
E același amic din copilărie, mult îmbătrânit,
Mă-ntâmpină cu bucurie și cu un „bine ai venit”,
Îmi întinde mâna: „Urcă repede în tren! ”
Amice, tu ești un blestem!.
Du-te liniștit, o să te chem dac-o să am nevoie,
te-am urmat de bunăvoie și tu m-ai mințit, uite:
Nici vagoanele astea nu-s numerotate!
Dau să plec spre alt vagon și sala de așteptare erupe!.
Mulțimea dă în clocot, oamenii vor un loc în tren,
cei lipsiți de talent sunt primii,
nu concurez cu vitele, e indecent,
las boul să se lupte cu boul, nu îmi șifonez sacoul….
…Fățarnică e rasa umană,
anarhică e societatea fără morală,
amarnică rânduială, fără sfială stau pe tron
caractere de carton învelite-n silicon!.
Nu se ține cont de ierarhie, de capacitate,
de meritocrație, de calitate!
Nu urc în tren, reintru demn, cu abnegație
în sala de așteptare, pentru următoarea generație….
…Are nevoie de educație ca de aer,
să se înmulțească fără să se împartă între șmecheri și fraieri,
să se adune-n slujba unui ideal pentru care
se trăiește, nu pentru care se moare!.
Deși sunt ascultat și tratat cu respect,
și de fapt, și de drept, nu realizez nimic
n-au niciun efect cursurile predate,
scursurile dau din coate, coatele goale își dau în petic,
văd cum pojghița de etică le cade imediat
ce părăsesc sala de așteptare, grotesc spectacol!
Ce lecție primesc la cincizeci și patru de ani,
visam să zbor cu un preș, am dat greș, firesc obstacol!.
Actul V.
Miracole se-ntâmplă și la vârsta mea,
cine credea că voi avea din nou șansa unui nou tren?
Uite-l cum mă așteaptă…
dar în semn de dispreț față de oameni îmi zic: „Uită-l! ”.
Prefer să mă izolez total de tot ce-i omenesc,
să-mi construiesc o umbrelă deasupra conștiinței,
sub care să m-adăpostesc
de furtunile iscate din străfundurile ființei….
…Aleg cel mai obscur loc din sala de așteptare,
trăiesc în negare, mi-a pierit dorința de afirmare.
Dacă sufletul meu ar avea sufletul lui,
oare ce-ar simți sufletul sufletului său?
Când lupți contra ta e rău să fii erou!
Bătrânețe, spulberă-ți ideile,
nu sunt mecanicul trecutului ca să-i repar greșelile!.
Gândurile cele de pe urmă,
care nu curmă ci accentuează suferința,
mă apropie de încheierea socotelilor finale
și n-am fost prea bun prieten cu chibzuința.
Am ajuns să trăiesc din pomană, catastrofală senectute,
sursa ironiilor din sală sunt eu,
moșul uitat de Dumnezeu pe Pământ,
lumea râde de mine și eu o plâng.
Am șaptezeci și opt de ani sau parcă optzeci și șapte,
poate am împlinit o sută,
nu vreau să-mi amintesc etatea, e sinonimă cu eternitatea,
sinceritatea nu mă ajută!.
Actul VI.
Unde a dispărut copilul de paisprezece ani,
ce-am făcut cu speranțele lui din rucsac?
Cred că întrebarea nu e „unde” ci „când”,
dacă prin absurd l-aș întâlni aș lăsa capul plecat!.
L-aș implora să mă certe și să mă ierte
că l-am trădat în viitor,
mi-e dor de ale tinereții valuri, ale bătrâneții maluri dor,
n-aș da timpul înapoi, ci înainte ca să mor.
Copilului îi sunt dator măcar cu o încercare
și-n amintirea lui stabilesc o ultimă mutare,
mă voi lupta până la ultima suflare
să prind ultimul tren, îl văd deja în depărtare.
Deja-vu, mare mirare, liniște, lipsesc drumeții,
e aceeași priveliște ca-n zorii dimineții
când am ratat primul tren al vieții,
peronul e pustiu, trenul e gol, cred că a trecut un secol.
N-am jucat niciun rol în meciul vieții mele, am făcut tușa,
când am dus lupte grele am aruncat mănușa,
poate că moșul nu și-a spus ultimul cuvânt,
cu ultimele forțe deschid ușa și urc,
arunc privirea înapoi să-mi iau la revedere,
dar ce văd mă-ngenunchează de durere, prăpăd!
Eu n-am plecat din sala de așteptare,
copiii îmi aprind o lumânare!.
Mă situez în două locuri în același timp,
amicul meu mai mare apare numai în tren
și-acum pricep fără să-mi spună!
El a fost destinul meu, într-adevăr mare, dar căruia n-am fost în stare să-i întind o mână!.
Că am ținut prea mult la turmă…
și prea puțin la sumă….
Epilog:.
V-am povestit la prezent, dar am trăit la absent și am plătit cu trupul,
Viața e o poezie, mai grea sau mai ușoară, ce nu se-nvață pe dinafară, ci se descoperă pe dinăuntru.

]]> https://versuri.pro/rappa-sala-de-asteptare/feed 0 Petru Marinescu - Adolescența https://versuri.pro/petru-marinescu-adolescenta https://versuri.pro/petru-marinescu-adolescenta#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=53443 →]]> Visări îndrăznețe, viteze-ncercări,
Iubiri claustrate sub inimi de jar –
Și flăcări și gheață în gestul neclar,
Frământ sovăielnic sub candide zări.
Sunt anii ce-aruncă scântei de amnar
Cu gândul, cu fapta spre-nalte chemări
Iar dragostea-i vuiet și valuri de mări
Ce multe-n tărâmuri izbesc în zadar.
E vârsta-ndoielii și-a jocului tandru
Cu vini neștiute de pur copilandru;
E ploaie cu grindini și soare ca para,
Cu doruri, speranțe, simțiri în șuvoi,
Zălude pâraie-necând primăvara;
E floare ce fi-va un fruct mai apoi.

]]> https://versuri.pro/petru-marinescu-adolescenta/feed 0 Ombladon - Skit-ul Lui Nebunu https://versuri.pro/ombladon-skit-ul-lui-nebunu https://versuri.pro/ombladon-skit-ul-lui-nebunu#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=58463 →]]> Baaaa.. nu există Moș Crăciun
Moș Crăciun e un bulangiu, mă.
Baaaaa.. nu există Dumnezeu. Te închini la pietre, ba.
Baaaa, tată-tu e ăla care bagă plicuri în cutiile de scrisori..
Baa, de fapt aia nu e ma-ta.. ma-ta a murit, aia e o mătușă.

]]> https://versuri.pro/ombladon-skit-ul-lui-nebunu/feed 0