dezastru natural – Versuri.pro

Stroe Constantin Slătineanu - Seceta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Plânge cântând pădurea bătrână,
Plânge cu plânsu-i sălbatic,
Că viforul cel de jăratec
Urgia din ceruri o mână.
Şi văile gem şi munţii de asemeni,
Că-ncetul cu-ncetul viaţa le-o fură
Vântul ce urlă, bici de căldură,
Prin stâncile cele de cremeni.
Secat e pământul de atâta blestem,
Secat e şi stă ca să ardă,
Doar corbii croncăne-n hoardă
De diavoli, iar vitele gem.
Gem şi mor pe câmpii,
Când moartea pândeşte tot pasul,
Doar corbilor li se aude glasul,
Vestitor de grele urgii.
Trozneşte pământul şi stă ca să crape,
Şi cade din ceruri smoală de foc;
Opritu-s-a ziua în loc.
Şi soarele arde şi nici nu sunt ape.
Le suge pământul, flămând le opreşte.
Ba chiar porumbul, schelete muncite,
Scârţâie jalnic cu frunze sucite,
Şi-i jale în aer, căci moartea pândeşte.

Rodica Elena Lupu - Cutremur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Acum am timp să cobor treptele vârstelor să-mi răscolesc amintirile, caut printre ele, ca într-un sertar cu fotografii vechi, din care scot câte una, o privesc câteva clipe și o las să cadă la loc – nu e ceea ce speram. Mă opresc la cutremurul de pământ, din noaptea senină și rece de la începutul lui martie: zidurile sufrageriei se desfăceau, scrâșnind, din cel vestic se desprinsese o fâșie lată și am văzut cum blocul de nouă etaje de peste drum intra în el însuși înconjurându-se de un nor de pulbere lăptoasă. Casetofonul nu se oprise, mergea pe baterii, Edith Piaf continua să îl cheme, patetică, pe Milord al ei și, eu nu aveam decât un gând, să opresc melodia. Am coborât apoi în stradă și am văzut oameni cuprinși de panică. N-aveau decât o dorință: să fugă undeva. Se repezeau pe sub acoperișuri amenințătoare, pe sub balcoane agățate într-un fir de sârmă, atingeau cu mâna pereții friabili, mișcători. O lună, mare, rotundă și portocalie, se oprise, curioasă, deasupra orașului mutilat. Martie 1977

Octav Sargețiu - Scena Trăită în Timpul Cutremurului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

De nu schimbăm la timp poteca, / Așa cum tremuram de frică, / Mă omora ... →

Farkas Arpad - Potop

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Trosnește gardul, pe tufe
le învârte o mâzgă,
ce mușcă lacom podina,
țâșnind prin șură în față.
Saltă cu fân, carul lui
Ilie; cai umflați,
sub revărsare crește un
nămol de purcei morți.
Balene-bostani, cai,
spărgând casa, o scuturând,
mușcă din zidul albastru,
pivnița la refuz, umplând.
Secuiul stă, îi curg
lacrimile, râde tare:
,,Ia-o Doamne casa,
ia, de la om ce are!”
Pe nevasta și țâncii,
posturile, noaptea,
cuiburile de berzi,
lume să am, încaltea!”.
Valul se turbă, și sub cer
cătune plutesc în rai.
Barca nu mai ajunge,
apa va cânta, numai.

Luis De Gongora Y Argote - Sonet (6)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Îngrozitoare lucruri, Celalba, mi-a fost dat
să văd: înalte turnuri sărutând pământul,
orii rupându-se deasupra, vântul
ducând prin aer podul sfârtecat;.
Ţărâna vomitând tot ce şi-a adunat
în burta ei, pâraie ce nu ştiau cuvântul
schimbate-n fluvii ce îşi luau avântul
din muntele ce le-a descătuşat;.
ca-n zilele lui Noe, lume agăţată
de brazii cei mai nalţi, până departe,
şi fagi robuşti de ape purtaţi ca o nuia.
Păstori şi câini şi turme pe unda-nvolburată
plutind fără scăpare către moarte
şi teamă mi-a fost numai pentru iubirea mea.

Aleksandr Puskin - Călărețul de Aramă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Capitolul II
(Fragmente)
Dânsul s-a oprit,
Porni-ndărăt, s-a-ntors pripit,
Se uită…merge…iarăși cată;
Aici, a cunoscut ușor,
E locul unde-i casa lor;
Și iată sălciile, iată
Aici fu poarta lor odată;
De ape dusă va fi fost.
Dar unde-i casa? Prins de umbre.
E copleșit de gânduri sumbre
Pândește-n jur, stă lângă pom.
Vorbește cu el însuși tare
Și dintr-o dată bietul om,
Lovind cu palma fruntea-i mare,
A hohotit.
Peste oraș,
Peste-al său zbucium se lăsase
Întunecimea nopții joase;
Dar oamenii-n al lor sălaș
Până-n târziu nu mai dormiră,
De toate câte-au fost vorbiră
Cu spaimă.
Raza dimineții,
De după norii vlăguiți
Și palizi, leneși, risipiți,
Sclipi prin vălul rar al ceții
Deasupra capitalei. Ea
Oricât din înălțimi privea,
Nici urmă n-a găsit din toate
Nenorocirile de ieri,
Căci orice rele și dureri
Erau în purpuriu scăldate.
În rânduiala din trecut
Îndată toate reintrară;
Pe străzi, uitând ce-a petrecut,
Norodul forfotește iară.
Iar lumea de slujbași zeloși
De prin nocturne adăposturi
Ieșea și se ducea la posturi
Neguțătorii inimoși
Cutezători, fără mâhnire,
Își deschideau subsolul gol,
Prădat de-a Nevei năvălire;
Să treacă, socotind domol,
În seama celui ce aproape-i
Tot ce-au pierdut pe urma apei
Grozave. Bărcile încet,
Pe urma apelor plecate,
Erau din curți acum cărate.
Iar contele Hvostov, poet,
Iubit de cer, precum aieve-i,
Cânta deja cu-avânt ușor
În vrednic stih nemuritor
Năpasta țărmurilor Nevei.

Vasile Alecsandri - Ciclonul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Lunca mie drăgălașă, de-a mea inimă cântată,
Ieri frumoasă și-nverzită, astăzi zace inundată.
Căci Siretul, mire barbar, de iubirea lui aprins,
În a sale brațe crunte a răpit-o și cuprins.
Dragă luncă! Iarba-ți verde și a florilor comoară
Dispărut-au sub potopul ce din treacăt le omoară.
Apele mereu se suie; toate păserile-n zbor
Țipă jalnic, îngrozite pentru cuiburile lor.
Dar o și mai cruntă spaimă, dar o cumpănă mai mare
Le așteaptă, vai de ele! după crunta inundare.
Un ciclon din zarea neagră, plin de fulgeri trăznitori
Vine, vâjâie și urlă, aducând troieni de nori.