Versuri corectate și adnotate
O, Căpitane, Căpitanul meu! Călătoria noastră plină de primejdii s-a terminat,Rănile din lupta cu talazurile se văd pe carena navei, premiul a fost câştigat,Portul e-aici, se-aud clopotele, mulţimea exultă cu privirea la prova-n tangajÎnaintând implacabil, la nava întunecată, plină de curaj;Dar, o, inimă! inimă! inimă!Pete roşii de sânge se văd la bord,Pe puntea unde Căpitanul … Citește mai mult
O, căpitane! Periplul nostru e gata;Corabia-i acum o epavă, însă noi ne-am luat plata;Se vede și portul, clopotul bate și oamenii vinSă vadă un vas încă mândru, de-ncredere plin.Dar, vai! O, tu inimă, suferi solemn!Picură sângele roșu pe puntea de lemn,Și-al meu căpitan zace acolo căzut,Pierit e cu totul, și rece, și mut.O, căpitane! Ridică-te … Citește mai mult
Oh, dragă, de ce ne certăm așa?M-am săturat de toată vorbirea ta pioasă.De asemenea, m-am săturat de toți cei morți.Ei refuză să asculte,așa că lăsați-i în pace.Ia-ți piciorul din cimitir,sunt ocupați fiind morți.Toată lumea a fost întotdeauna de vină:ultima cincea goală a băuturii,cuie ruginite și pene de puicare a rămas în noroi pe ușa din … Citește mai mult
Tu stai în cuibul tău real,Dincolo de amprenta degetelor mele nervoaseUnde au atins capul în mișcare;Bătrânul tău piele, respirația plămânilor,Copilul gros scurt pe măsură ce te-ai uitat în ultima clipăÎn fața mea plângând peste patul uman,Și undeva ai strigat, lasă-mă să mă lași să plec.Tu stai în cutia ultimei tale morți,Dar nu tu, nu în … Citește mai mult
Și-mi vine să plâng și să strig,Putem liniștiți înnopta,Ducându-mi la frunte o mână,Tăcerea ne este deplină.Se face teribil de frigȘi noaptea aceasta e grea,În literatura românăCă ni s-a mai stins o lumină.Și, vai, incapabil am fost,Spre ceruri neutre mai strig:S-ajung, într-o seară, la tine,Dați moartea, dați moartea afară!.În ultimul tău adăpostE noapte, e umed, e … Citește mai mult
Telefonul plânge, parc-ar vrea să-mi spunăCă sărmana Tanti a pățit ceva,C-a venit pe lume ca o veste bunăȘi-a plecat din lume ca o veste rea.Din această clipă, ea nu mai există,De pământ e floarea trupului plăpând,A murit femeia singură și tristăCe ne învățase a trăi tăcând.Se apleacă-n bernă la ferești lumina,Toată vestea bună e o … Citește mai mult
Acum, că și privirea s-a scurtatȘi fiecare-i singur cu-ale sale,S-ar cuveni să fim mai grijuliiCu moartea ce ne dă mereu târcoale.Când ne-au murit bunicii, lăcrimam,Și-am plâns bogat că ne-au murit părinții,Acum, când vine vorba despre noi,Nu știm să ne sustragem suferinței.Prietenii au pasul tot mai micȘi mierea a fitil miroase,Plătim căldura-n mod exageratDe-atâta frig cât … Citește mai mult