Marin Sorescu – Ora
OraCând lucrurile obosite de-atâta sens.Adorm pe el,Ca sentineleleCu bărbia sprijinităÎn vârful suliţei.Pereţi, tavan, cer şi univers,Nu vă lăsaţi totuşi prea greuPe mine,Şi eu mă mai ţin într-un gând,Ba într-un singur cuvânt,Care-a şi început să nu mai fieLa un capăt.