cultura romana – Versuri.pro

Dumitru Matcovschi - Aniversare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Motto: Moldovean: persoană care
face parte din populația de bază a
Moldovei sau este originară de acolo; moldav.
(Dicționarul explicativ al limbii
române, București, 1996)
Avem de toate: pâine și la pâine,
doine mai vechi și doine mai bătrâne,
păduri adânci prin care umblă cerbii
și pasc în voie firul dulce-al ierbii,
izvoare ce răzbat din miez de hume,
să ne potoale setea grea anume,
maiestre păsări ce cobor din timpuri
fără aceste patru anotimpuri.
Avem de toate: strop de cer albastru,
de rouă strop și strop cinstit de astru,
vinuri alese, cele mai alese,
puse pe mese la împărătese;
mere domnești, ușor, ce pleacă ramul,
când fata mea, în zori, deschide geamul;
și cărți de poezie scrise bine,
cu sufletul și vremea care vine.
Avem de toate! Dar cu-aceste toate
săraci de-a pururi lumea ne-ar socoate,
de n-ar fi-al nostru marele, Poetul,
care și-a scris cu-n colț de stea caietul
și care, ca un moldovean, firește,
dacă a plâns, a plâns moldovenește,
și tot așa s-a bucurat, și iară
moldovenește doru-a fost să-l doară.
Poetul e al nostru pân-la sânge!
Ah, versul lui, cum știe a ne strânge
în prag de casă, neamul tot, cel care
o vatră are și-o nădejde are.
O, versul lui cum știe a ne face
graiul de pâine, sufletul de pace;
și-a ne-ntâlni cum știe într-o soarte
și dincoace, și dincolo de moarte.
Mărinimos, frumos Poetul suie
de la pământ la ceruri și descuie
înalte porți pentru un nu știu cine,
pentr-un aed din urmă care vine
El ne alege, el ne înțelege,
el este rege, vorba lui e lege,
el ne citește fiecare carte
și spini ne-mparte, lauri ne împarte.
Al nostru e Poetul azi și mâine,
precum al nostru aerul rămâne,
cel totdeauna-nmiresmat și încă
bradul semeț ce crește-n vârf de stâncă;
El e mândria noastră, omenia
străbunului pământ, destoinicia
plugarului culegător de stele.
El este Zeul rugăciunii mele.
Dușmanii lui au fost dușmani de țară:
l-au murdărit cu vorba de ocară,
l-au arătat cu degetul în stradă,
desculț când alergat-a prin zăpadă.
Ca niște câini de răi erau dușmanii:
nu i-au furat doar slavă, ci și banii!
Și, grav bolnav, Poetul s-a ales cu
un simplu nume-n piatră, Eminescu.
Opt litere, atât. Ca opt semințe
sub zăpadă, de pământ, ca opt sentințe,
sau poate ca opt raze de lumină
ce trec prin vreme și o însenină.
Opt litere. Și toate împreună
o carte, una singură adună,
o carte, cea mai bună, cea mai carte,
o viață mare, cea mai mare, fără moarte.
Și scrisă-i cartea nicidecum cu pana,
pentru Ion e scrisă și Ioana!
La ziua lui de naștere eu ies cu
pieptul deschis: Trăiască Eminescu!
Afară-i iarnă, ninge, se topește.
Răzbate glas din ceruri: El trăiește!
Încerc să număr anii. Care-i rostul?
Poetu-i foarte tânăr. Și-i al nostru!
Și iar mă-ntorc la cartea lui frumoasă:
cine eram de n-o aveam în casă?!

Doina si Ion Aldea Teodorovici - Pentru Ea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Pentru Ea la Putna clopot bate
Pentru Ea mi-i teamă de păcate
Pentru Ea e bolta mai albastră
Pentru Limba, pentru Limba noastră
Pentru Ea ninsori se cern din spații
Pentru Ea puternici sunt Carpații
Pentru Ea e caldă vatra poamei
Pentru Limba, pentru Limba mamei
Dumnezeu prima oară
Când a plâns printre astre
El a plâns peste țară
Cu lacrima limbii noastre
Pentru Ea noi văruim pereții
Pentru Ea mai sunt răniți poeții
Pentru Ea cresc florile visării
Pentru Limba, pentru Limba țării

Doina si Ion Aldea Teodorovici - Eminescu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

La zidirea soarelui se știe,
Cerul a muncit o veșnicie,
Noi muncind întocmai ne-am ales cu,
Ne-am ales cu Domnul Eminescu,
Domnul cel de pasăre maiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră,
Eminescu, Eminescu,
Mi-L furară, Doamne, adineauri,
Pe înaltul domn cu tot cu lauri,
Mă uscam de dor în piept cu plânsul,
Nu știam că dor mi-era de Dânsul,
Nu știam că doina mi-o furară,
Cu străvechea și frumoasa țară,
Eminescu, Eminescu,

Ref.
Suntem în cuvânt și-n toate,
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice,
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.
Eminescu..

Acum am și eu pe lume parte,
Pot îmbrățișa maiastra-ți carte,
Știu că frate-mi ești
Și-mi ești părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule tu, floarea mea albastră,
Eminescu, Eminescu.
Suntem în cuvânt și-n toate,
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice,
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece!!!

' feat Rege Flow - Ardem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

DRAGONU’:
„E o țară creștină, ortodoxă!”; ăsta e mesajul meu când ies din boxă.
Nu din daci, poate din neamul lui Iafet și nici romani!
Suntem copiii Sfântului Andrei, Neagoe Basarab, Antim Ivireanul, Ștefan cel Mare,
Corneliu Zelea Codreanu, Paisie Olaru și Arsenie Boca!
E plin de sfinți vii în Europa..!
Zi-ne, Părinte Cleopa!
Explică-ne nouă, Pericopa!
Sclipește o lume întreagă fără pic de cunoaștere neagră! Cine neagă..?!
ROMÂNIA, ROMÂNIA, care își reneagă veșnicia..
ROMÂNIA, ROMÂNIA, bogăția noastră e sărăcia!
N-am CUM să plec în altă parte și s-o las în DRUM —
La șmecherii din țară am rămas IMUN! —
la cocălari și domnii bine în COSTUM, care-au uitat de mult că sunt ROMÂN!
FLOU REGE:
Trăim în patria gropilor în asfalt..
Tu, Băsescu, pleac-odată, că ne-am săturat cum
ne vin facturile și n-avem bani pe card!
Sunt prea multe datorii, impozite la stat..
Fug români; s-agită-n occident să facă banu’:
India — Eliade; State — tragi-n Culianu;
ca Blaga, Brâncuși, Vuia, Noica, Rebreanu,
ca Aura Urziceanu, în jazz, ca Johnny Răducanu..
Și suntem o nație profundă..
Avem toate resursele să ne ajungă!
Tre’ să sprijinim produsele, limba română,
credința, istoria plină și lungă-n..!
DRAGONU’:
ROMÂNIA, ROMÂNIA, care își reneagă veșnicia..
ROMÂNIA, ROMÂNIA, bogăția noastră e sărăcia!
N-am CUM să plec în altă parte și s-o las în DRUM —
La șmecherii din țară am rămas IMUN! —
la cocălari și domnii bine în COSTUM, care-au uitat de mult că sunt ROMÂN!
„Poporul nostru înțelege să fie singur stăpân pe soarta sa. Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre liber luate și care nu atinge drepturile nimănui este un dușman al Neamului nostru! Români, dictatura a luat sfârșit!” (Proclamația Regelui Mihai către țară)

Dragoş Vrânceanu - Lui Eminescu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Te-ai purtat pe tine
în întâmpinarea infinitului
mai departe decât oricine.
Ca într-un codru
ai pășit fără frică și prihană,
până acolo unde au început să se audă
centaurii cruzi ai cunoașterii,
urlând după hrană.
Ajuns în aceste adâncuri ale mirării –
n-ai uitat niciodată drumul înapoi
al țării.
Versul tău curge prin mulțime,
cu fiecare om, cu fiecare an,
la o și mai întinsă adâncime.
ca un ocean.

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Fărâmă de Genii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Am vizitat din maluri
într-o zi cu Eminescu
şi n-am văzut catarg;
era o mare fără valuri
ca-ntr-un tablou de Grigorescu
pe-un coviltir purtat în larg.

M-am tot trudit într-un suit
şi n-am ajuns în veci Brâncuşi,
nici de stupid n-am fost în stare
-şi-am încercat la infinit
încornorând pretinşi sus-puşi-
un Ionesco.. în absurd, valoare.

La câte steaguri numărate
am fost parol cu Nenea Iancu
şi nu s-alege ţara din prostie,
pierdută de la Iorga, fără date,
căci nu istorie e şcoala, poate bancu
c-un Bulă.. ce-a mai fost şi-o să mai fie.

Sunt misticul de la Castelul lui Haşdeu
şi visez Iulii -îngeri sclipitori-
închise-ntr-o Doftană simbol,
repetând povestea tot mereu
de juni şi june încă flori..
fantomele ce-mi bântuie salonul gol.

Mă diluez în picuri
de-o infinitate mici,
să fiu alături celor ce-i ador;
rapsodul lui Enescu.. cufundat în rituri
mă resuscitez de-aici,
în treacăt cu trecutul lor, fărâmă de folclor..
14. 03. 2011

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Curaj De-A Spune

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Îmi caut idoli din străbuni, ca să-i pot plânge,
Să-i venerez pentru dreptate, cinste și onoare,
Dar nu-i găsesc și sufletul profund mă doare,
Că-mi sunt doar vajnici vărsători de sânge.
Mi s-au înscrijelit în scoarță mulți războinici,
Ca să-i cinstesc după omoruri săvârșite;
De-un Mihai, Mircea, Ștefan.. mi-au făcut ispite
Educatori, de crudul cult înfipt în vârf de bici.
S-au mai pierdut un Cantemir sau Brâncoveanu,
Dar am un neam, al lumii ca și-al meu,
Ce-și soarbe răul cu nesaț, omorul-zeu..
Ce-l cântă-n plai un Delavrancea, Sadoveanu..
Dar mi-e rușine și nu vreau model cruzime,
Nu vreau să preamăresc.. să iert pedeapsa;
Nu cred că inima e-un buzunar și suflet țeasta
Și vreau morală multă, multă limpezime!..
Mă uit cu jind printre ctitori de-alte popoare
Și-s mut de-atâtea pilde, har, înțelepciune;
Nu doar biserici, pentru-o falsă rugăciune,
Ci multă carte-n piatră, file.. piele, că nu doare!.
Ce trist; istoria ce-o scriem azi e tot bolândă,
Păstrând la fapte-n slove chipuri fioroase,
Sub pavăza unei iubiri de neam.. Pilde odioase
Se-mplântă pe furiș de mic, în inima plăpândă!.
Și un Palat am doar, Castel de bună pace
Și pe acela neamu-mi crud tot mi-l detestă;
C-ar fi al lui, nu-al Regelui -ce-i ca o pestă-
Și-n loc de adulații, îl ponegrim de mult, tenace?!..
De mii de ani tot am distrus, am ars conace, averi;
Doar câteva ruine, tot furând, le mai cinstim (?)
Și viitorul, tot tenebru, în gir îl proorocim,
Tot distrugând, furând.. ce-aveam până mai ieri!.
Oh, nu-s francez, german, roman, nici ceh nu sunt,
Să-mi umplu suflet, minte, trup, de cărți, palate;
S-am Newton, Copernic, Sofocle, Epicur, Socrate,
Nu numai Țepeș, suliți.. Să mă văd cinele ce sunt!!!..

Dumitru Matcovschi - Cu Limba Noastră

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Este a noastră limba noastră
și noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veșnică lumină-a lor.
Este a noastră limba noastră
și noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veșnic vălurând.
Este a noastră limba noastră
și soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soarta
cu ciuta și cu pasărea.
Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut și creștem, demn,
cum crește pomul din țărână
suită-n frunză și în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritor cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

Dumitru Matcovschi - Moștenitorii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Aici, acasă, la hotar
de țară veche și de odă,
cunoaște fiece stejar
cărările lui Ștefan Vodă.
Erau cărările de dor,
erau cărările de soarte,
de mănăstire, de izvor,
de înviere, de nemoarte.
Treceau prin codru neumblat
și oblojeau ca pe o rană
duiosul suflet de bărbat
și de femeie moldoveană.
O iarbă verde-a-ngălbenit
și la hotar, și la cetate:
noi libertate am râvnit,
dar n-am știut ce-i libertatea!
Un nour negru a plouat
istoria cu necinstire:
noi fericire am visat,
dar n-am știut ce-i fericirea!
În albe secole de dor,
în negre secole de vamă,
am plâns destul, ca un popor
fără de Patrie, de Mamă.
Ieșea Bătrânul domn din hram
cu Sfânta Cruce ridicată
și ne ruga să fim un neam,
să nu ne vindem niciodată.
Icoana lui ne-mbărbăta:
ne luam de mâini, cum cere hora,
și-un nimeni dacă ne vindea,
era dușmanul tuturora!
Străinii care au venit
din cele patru părți de lume
lăcășele ne-au pângărit,
dar n-au putut să ne sugrume.
Năpasta dacă ne călca
și ne seca de tot puterea,
Bătrânul Voievod venea
și împărțea cu noi durerea.
Am fost un neam. Un neam vom fi
cât vom mai ști a crește pâine,
o limbă cât vom mai vorbi,
o doină cât ne va rămâne!
Prin anii ce vor fremăta
ca o pădure-ndepărtată
un cap de zimbru va purta
o lună-n coarne, sfârtecată.
Și într-o zi, la un soroc,
înfipt adânc în miezul gliei,
va s*****i lăstari de foc
toiagul vechi al păstoriei.
Părinți și fii, în jurul lui
duminicile ne vom strânge
și-aflați în paza Domnului,
frumos, ca niște sfinți vom plânge.
Vom săruta acest pământ
crescut în os, în grai, în patimi,
sfânt să ne fie orișicând
c-un rug în vatră și cu datini;
cu o mioară și-un păstor,
cu meșter bun ce hram ridică,
cu un poet, al tuturor,
de la opincă la vlădică
Moștenitor suntem. Trăim
o pace dreapta să cunoaștem.
Alte pământuri nu râvnim,
aici murim, aici ne naștem,
aici ne naștem și murim!

Maria Gabor - Dor de Eminescu, Dor de Limba Română

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

„SUNTEM ROMÂNI ȘI PUNCTUM” –
A spus-o Eminescu.
Văzduhul ține minte,
Cu-arcușul, Porumbescu,
Culege-aprins ecoul și-l cântă apăsat!
Din „PUNCT” țâșnesc izvoare de cântec minunat.
Mă potrivesc la maluri de ape, valul mut
Vuiește dintr-odată –
A Mureș, Olt, a Prut
Curge la vale Nistrul împins de Cer cu-o MÂNĂ
Și-mi POVESTEȘTE AMARUL DIN EL LIMBA ROMÂNĂ.
Căci vin pe El poeme și ode-nvolburate,
Văd și aud: se nalță cuvintele purtate
Și se prefac în cântec, iar aripile lor,
Pe-un portativ de zeghe,
RĂSPUND LA DOR CU DOR!
Un COR SUBLIM DE ÎNGERI IA DORULUI AMINTE
ȘI INTONEAZĂ IMNUL LIMBII ROMÂNE SFINTE,
În timp ce-n malul zării,
îngenuncheați, cuminți,
Smeriți, poeții noștri cu aure de sfinți,
Beau apa lui, se-apleacă și se-nchină,
Căci Nistrul are-n Ceruri o Sfântă rădăcină.
Eu mă cutremur!.. PUNCTUM – O ANCORĂ ÎN GLAS…
NE NEMUREȘTE LIMBA ÎN CER, NU ÎN PARNAS…
„SUNTEM ROMÂNI ȘI PUNCTUM” – l-aud pe Eminescu…
RĂSPUNDE RAPSODIA DIN CER A LUI ENESCU!.