cruce – Versuri.pro

Luis Vaz De Camoes - O, Glorioasă Cruce, O, Victorios

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

O, glorioasă cruce, victorios
Trofeu, de suferință-nconjurat,
O, semn anume-ales, predestinat
Unui remediu așa miraculos;
O, viu izvor de sacru revărsat,
În tine răul tot fu vindecat!
Prin tine Domnu-a vrut și-a căpătat
Pe merit un renume de pios.
Cu tine timpul răzbunării-i frânt;
În tine mila astfel să răsară
Ca primăvara după iarna grea.
Dușmanii toți din fața ta dispară.
Tu l-ai schimba pe cel care nicicând
Nu a-ncetat a fi cel ce era.

Christian W Schenk - Când Ziua

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când luna se sparge de-al norilor zid
Și noaptea se frânge-n lumină,
Se-aude pe holuri un strigăt morbid
Venind dintr-o lume străină.
Nebunii sunt liberi, scăpați între cei
Ce-și duc nebunia legată
De razele zilei ca niște cercei,
Ofrandă trezirii lăsată.
Cum porțile lumii deschise-s acum
Stăpână e doar nebunia,
Ce-și pune o mască se-mbracă-n costum
Strigându-și spre cer omenia.
Dar cerul e roșu și totul în jur
Se scaldă-n amurgul târziu,
Doar El stă pe cruce și jur împrejur
E-o mare de sânge, e-un mare sicriu.
Când ziua se sparge de-al norilor zid
Când porțile toate-s deschise
Speranțele Domnului se sinucid
Din tot ce El împărțise!

Christian W Schenk - Crucea La Poartă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O casă părăsită
– e casa nimănui –
o temniță uitată
și strânsă între tâmple
sub fruntea mea
pierdută.
Zăvoru-i ruginit
și geamurile-s sparte –
și plouă nesfârșit
și plouă cu imagini
ce nu mai au cuvinte.
Mă descompun
în totul ce visasem
dar nimeni nu a pus
în poart-o cruce!

Corul Manastirii Banceni - Când Mergeai cu Crucea-n Spate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când mergeai cu crucea-n spate,
Scump Mântuitor,
Celor ce veneau în urmă,
Te-ai întors privind cu milă
Zicându-le lor:
Nu mă plângeți cu-ntristare,
sarmane femei,
Ci vă plângeți fiecare,
că vine-o durere mare
Pe-ai voștri copii.
Dacă Eu, pomul cel verde,
multe am răbdat,
ce veți face voi odată,
la ziua de judecată,
pomul cel uscat?
Dacă azi în libertate
tu nu te silești,
va veni ziua cea mare,
când nu va mai fi scăpare
să te pocăiești.
Când harul se va lua,
al oamenilor,
se va lua de la voi
și nu va veni-napoi,
o, sărman popor!
Atuncea veți alerga,
istoviți cătând,
la Apus și Răsărit,
dar nu va mai fi găsit
al Domnului cuvânt.
Și veți zice munților:
„Cădeți peste noi!”
Dealuri, acoperiți-ne,
ne-ascundeți de Cel ce vine
în ziua de-apoi!

Costache Ioanid - Nu Tăia Din Cruce

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe-o lespede rece, din greu răsuflând,
Cu umbre ciudate pe chipul său blând,
Stă frânt de oboseală bătrânul creștin,
Dorind să mai guste un strop de alin.
O clipă-i aleargă privirea-napoi,
Prin frunzele smulse din arborii goi,
Se vede prin ceață, pe drum de căruți
Atâtea icoane din anii trecuți.
O viață de zbucium, de mari suferinți,
Și totuși de multe și dragi biruinți.
Dar crucea o clipă lăsată-i acum..
Adesea prea grea-i păruse pe drum.
O viață întreagă să porți pe grumaz
Atâtea batjocuri și-atâta necaz
Betanii puține; dar spini îndeajuns!
O clipă bătrânul se simte răpus.
O clipă, în suflet apar îndoieli
Gândește-te bine.. dar de te-nșeli?
Ce-i viața? Ce-i lumea? Un larg labirint.
Urechea te-nșală ori ochii te mint.
Să-nduri pentru lume? Când lumea nu vrea
Vai, viața-i prea veche și crucea ți-e grea.
Și astfel cu-n umăr de cruce proptit
Bătrânul se lasă de somn copleșit.
Dar iată, în somnul de trudă și-amar
Lumini și imagini în minte-i apar
El vede mulți îngeri pe-un vârf de copac
Îl cheamă pe nume și semne îi fac.
Creștinul tresare! Se uită mirat
Și-n dată pornește sub cruce-aplecat
Și vântu-i aduce din culmi un ecou
Dar crucea apasă mai greu, tot mai mult
În piept dă năvală un negru tumult.
Prea grea mi-e povara acum la sfârșit
E drumul prea-ngust și-i greu de suit.
Zadarnic mă lupt, mă-ndemn, mă grăbesc
Căci cerul cu mult mai departe-l zăresc.
Se leagănă, pas avântul e frânt
Bătrânul creștin e căzut la pământ.
Mi-e peste putere, aicea rămân.
Și cade-n țărână bătrânul creștin.
Ehei, măi creștine, s-aude un glas,
Prea mare-i povara, prea multe ai tras.
Ia barda aceasta și taie din lemn!
Nu fi fără minte, din milă te-ndemn.
Aceasta-i o cruce ce nu poți s-o duci
Căci ea-i cea mai mare și grea dintre cruci.
Creștinul ascultă îndemnul străin
Și-apucă unealta ce-l scapă de chin.
Lovește în bârnă cu braț de voinic.
Din cruce retează un pic câte-un pic.
O pune pe umăr, încearcă un pas,
Lovește cu barda în ce-a mai rămas.
Din nou mai încearcă; și apoi un fior
Șoptește: acuma e mult mai ușor.
Și-ndată pornește pe cale voios
Cu crucea ușoară urmând pe Hristos.
Pe drum se-ntânește cu cete de frați
Și-i lasă în urmă sub cruci aplecați
Și astfel, degrabă, zorind pe poteci,
Ajunge la poarta cetății de veci.
Ce ziduri de iaspiz, topal și argint,
Ce porți sclipitoare, de alb mărgărit,
Ce nor de stindarde! ce scări! Ce făclii!
Armate de îngeri cu lănci aurii!.
Dar vai, de la el pân’ la porți e un șanț
Pe care nu-i punte, nici bară, nici lanț
Și strigă bătrânul de frică pătruns,
Dar nimeni nu-l vede să-i dea un răspuns.
Și strigă bătrânul, pierdut și răpus.
Nu-i nimeni la poartă, nu-i nimeni la zid.
Deodată, din vale, cu ochii strălucind
Cu crucea pe umeri vin frați și surori.
Ei vin cu nădejde, tăcuți, gânditori.
Și repede crucea ca punte și-o pun.
Ei trec peste punte, pe poartă pătrund,
Iar crucea în urmă se pierde la fund.
Bătrânul ia crucea cu a dorului val.
Și-ncearcă s-o pună și el de pe mal.
Dar vai, crucea-i scurtă! Au toate un rost.
Ce bine-ar ajunge de-ar fi cum a fost.
Creștinii trec șanțul și intră pe porți
Ce bine-i întreagă crucea s-o porți!.
Ce cântec! Ce chiot se-aude-n Eden
Ce largi mulțumiri într-un dulce refren.
Ce zboruri de îngeri! Ce slăvi? Ce lumini?
Ce mari curcubeie de aur și crini.
Creștinul de-afara de jale-i răpus.
Cu greu peste șanț lemnul crucii și-a pus.
Și-ncearcă să treacă un pas, încă-un pas.
O! Cât de aproape-i al Domnului glas.
Un pas, încă unul, pragu-i deschis.
Dar crucea, deodată, se duce-n abis
Și cade bătrânul în golul temut.
Răsplata-i căzută și sceptru-i pierdut.
Dar iată ce taină! el nu știe cum
Pe lespedea rece; la margini de drum
Acolo c-un umăr de cruce proptit
Dormise o clipă și visu a venit
Un sol și-o trezire, din ceruri i-a dat.
Creștinul se scoală și simte în piept
O flacără nouă și-un dor înțelept.
Cu grabă apoi povara luând
Privește-nainte cu chipul său blând.
Și crucea îi pare aripă spre zări.
Ah, crucea-i întreagă și-i fără scurtări.
Acum el vă spune: În drumul spre rai
Din crucea credinței nimic să nu tai.
Cu crucea întreagă Isus către noi
Veni de la Tatăl cu sânge șuvoi
Și acum El din lume ne-așteaptă la fel,
Cu crucea întreagă s-ajungem la El.

Costache Ioanid - Baraba

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
pe când în largul lumii cutreierai semeț,
pe când, cu lănci și scuturi, cohortele străine
te căutau să-ți ceară al vieții tale preț?
Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
când floarea tinereții își scutură podoaba?
Ca să te scap de lanțuri, de moarte, de rușine,
Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba.
Eu răsădisem pacea, tu semănai furtună,
Și pe-amândoi mulțimea ne-a pus pe un cântar.
Minciuna cea din umbră alese-atunci minciuna,
tâlharii cei cu vază cerură pe tâlhar.
Puteam să zbor din lume, sătul de-a ei urgie,
Și-atunci mulțimea oarbă te-ar fi cerut degeaba.
Dar M-am gândit la tine, privind spre veșnicie,
Și am murit pe cruce, în locul tău, Baraba.
Te chem și astăzi: Vino și vom străbate norii!
Te-am căutat cu lacrimi prin spini și bolovani.
Dar vremea e târzie. Mijeșc pe dealuri zorii.
Și ceru-ntreg te-așteaptă de două mii de ani.
De-ai ști ce neagră noapte și ce adânc fierbinte
va fi când suferința nu va cunoaște grabă,
Vei plânge totdeauna și-ți vei aduce-aminte
că am murit pe cruce, în locul tău, Baraba!

Costache Ioanid - Nu-i Singur Iuda Vinovat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu-i singur Iuda vinovat
De sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
Ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu..

Nu drumul greu spre Golgota,
Nici biciul, când Isus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
Povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu..

Nu patru cuie L-au pătruns,
Când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
Cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu..

Nu doar bătrânii cărturari,
Nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochii murdari,
Si noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu..

Şi nu ostaşilor prin sorţi
Cămaşa albă Şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu..

Nu doar în stânci, sub lilieci,
Nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am ascuns ca pentru veci
Sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu..

Şi-acum Isus cel condamnat
Azi El te-ntreabă :”Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat? ”
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?..

Costache Ioanid - Dar Sus la Golgota

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

E plin de miraje pământul,
de patimi ce-atrag în noroi,
Muşcăm din păcat tot mai lacomi
şi tot mai flămânzi şi mai goi.

Dar sus, la Golgota, pe cruce,
cu pieptul de-o lance străpuns,
la tainică vremii răscruce,
ne-aşteaptă cu lacrimi Isus.

În ritm de stridente orchestre,
perechile lumii petrec,
crezând că-s mai tari decât moartea,
spre braţele morţii se-ntrec.

Aleargă maşini pe artere.
Rachete zvâcnesc printre nori.
Tresare Selena-n cratere.
Saturn e cuprins de fiori.

Tu, rege al vremurilor noastre,
tu, om ce străbaţi prin stihii,
tu ştii să te-nalţi către astre,
dar taină supremă n-o ştii.

Tu nu ştii că sus pe Golgota,
cu pieptul de-o lance străpuns,
sub norii ce-ntunecă bolta,
ne-aşteaptă cu lacrimi ISUS.

AMIN

Cristian Pomohaci - Toată Casa Are o Cruce

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Toată casa are-o cruce, inimă,
Numa’ cine poate-o duce.
Toată casa are-o cruce, inimă,
Numa’ cine poate-o duce.
Că și eu o duc cu greu,
O, vai de sufletul meu,
Câte trag, știu numai eu.
Că și eu o duc cu greu,
O, vai de sufletul meu,
Câte trag, știu numai eu.

Doamne fă bine, nu-mi da, inimă,
Atâta cât pot răbda.
Doamne fă bine, nu-mi da, inimă,
Atâta cât pot răbda.
Uită-te la ochii mei
Cum joacă lacrima-n ei,
Inimă, inima mea, mă.
Doamne fă bine, nu-mi da
Atâta cât pot răbda,
Atâta cât pot răbda.

Greu mi-i de multe ori, inimă,
Da’ nu strig după-ajutor.
Greu mi-i de multe ori, inimă,
Da’ nu strig după-ajutor.
Îs și gazdă și calic,
Am de toate, n-am nimic,
Da’ tihneală nici un pic, mă.
Și-aș da multul și pământul,
Să nu mă calce urâtul
Cât oi mai umbri pământul.
Îs și gazdă și calic
Am de toate, n-am nimic,
Da’ tihneală nici un pic, mă.
Și aș da multul și pământul,
Să nu mă calce urâtul
Cât oi mai umbri pământul

Cargo - Destin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cine colindă prin noapte, printre morminte și cruci?
Nu știu și nici tu nu știi.
Ea este doamna și coasa trece prin flori și prin rugi.
Nimeni n-o poate opri.
Până la zi mai este..
Doamna trece, lama-i rece ne-mparte
spre departe..
Du-te? În lumea ta neagră!
Nu-i un moment potrivit.
Du-te de unde-ai venit!
Nu ne despărți acum..
Tatăl nostru Care ești în ceruri,
Sfințească-se numele tău,
Vie-mpărăția Ta, facă-se voia Ta,
Precum în cer, așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi, astăzi.
Și ne iartă nouă greșalele..
Ne iartă.. Ne iartă..
NE IARTĂ!!
NE IARTĂ!!
NE IARTĂ!!
NE IARTĂ!!..
Wooooaaaaahhhhh..