Creation – Versuri.pro

Radu Gyr - Frumusețea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nu vis de piatră-n nemișcare pură,
nici rece sfinx în cremenea nevinii,
ci, vie, din azurul tău, și crinii
și lebăda-n zăpada lor te fură.
Prin tine, un cutremur cald de linii,
materia palpită și se-ndură,
și lutul prinde zâmbete pe gură
și lacrima ia aurul luminii.
Tu vii din marea Omului iubire,
ce toate le-nmlădie și ‘nfierbântă.
Dezmierzi, și piatra unduie subțire,
tresari, și bronzul freamătă și cântă,
voiești, și sfere noi pe cer se ‘ncheagă,
surâzi, și ochii mărilor se roagă.

Colinde - Dumnezeu de la-nceput

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

S-am ajuns seara de ajun
A bătrânului Crăciun
Și-am ajuns seara cea sfântă,
Când colinzile se cântă.
Dumnezeu de la-nceput
Toată lumea o făcut,
L-o făcut și pe Hristos
Și pe Adam cel frumos.
Ei, după cum au făcut,
Dumnezeu le-a dăruit
Grădinița Raiului,
Din toți pomii să mănânce,
Numai din pomul înflorit
Nu mănânce, că-i oprit.
Dar șarpele cel viclean
S-a suit pe-un măr, pe-un ram
Și-o plecat crenguța-n jos,
Eva o rupt un măr frumos.
Și i-a dat și lui Adam
Din mărul rupt de pe ram.
Adam numai ce-a mușcat,
Dumnezeu l-a și întrebat:
-Vai, Adame, ce-ai lucrat?
-Doamne, Eva m-a-ndemnat!
Dumnezeu i-a blestemat,
Din Rai afară i-a dat.
La portița Raiului
Șade Adam cu Eva lui
Și plâng ei cu tânguire
De-a Raiului despărțire.
Raiule, grădină dulce
De la tine nu m-aș duce,
De mireasma florilor,
De zborul îngerilor.

Ion Pillat - Scutul Minervei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Pe mări nu poate vasul să zboare, dacă vântul
În pânze chibzuite nu-și frânge vlaga lui,
Și drumului s-așterne în goana gândului
Fugarul, doar când frâul i-a stăpânit avântul.
Din lira ca să-nvie, deplin și proaspăt, cântul
Pe coarde numărate ești nevoit să-l sui,
Și nu se schimbă piatra informă în statui
De n-o lovești cu dalta. La fel e și cuvântul.
Năuci, să creadă sciții că bâlciul e-un spectacol,
Că-n lire nestrunite dorm melodii adânci,
Că vorbe nențelese adună un oracol.
Adevărata artă de alte minți se-alege:
Nu pâlpâie în noaptea desișului, pe stânci
În soarele Minervei, scânteie albă-i lege.

Remenyik Sandor - Viu e Duhul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cu stimă, bunului meu unchi,
Imre József.
Viu e duhul,
Fraților,
Și nu-și schimbă cultul.
Viu e duhul: în lemn, tentă, literă,
În ton ondulat și-n marmură severă,
De sute de ori schimbat –
Până când va fi renegat.
Viu e duhul și-ncet muncește,
Pe insuliță sau pe mări imense,
Dar ce creează: nu e pentru lume;
Doar de un cerc mic, doar de mici turme.
Viu e duhul,
Fraților,
Și nu-și schimbă cultul.

Rabindranath Tagore - L

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

În străfulgerarea copleșitoare a unei clipe
am văzut măreția creației tale dându-mi viața
– creație străbătând atâtea morți,
și din lume în lume.
Eu plâng pe nedemna mea viață, când văd că ea
este prada orelor fără însemnătate
– dar când o văd în mâinile tale,
eu știu că ea este prea prețioasă
pentru a fi risipită printre umbre.

Marin Sorescu - Adam

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Adam.
Cu toate că se afla în rai,
Adam se plimba pe alei preocupat și trist
Pentru că nu știa ce-i lipsește.
Atunci Dumnezeu a confecționat-o pe Eva
Dintr-o coastă a lui Adam.
Și primului om atât de mult i-a plăcut această minune
Încât chiar în clipa aceea
Și-a pipăit coasta imediat următoare,
Simțindu-și degetele frumos fulgerate
De niște sâni tari și coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O nouă Eva răsărise în fața lui.
Tocmai își scosese oglinjoara
Și se ruja pe buze.
„Asta e viața!” – a oftat Adam
Și-a mai creat încă una.
Și tot așa, de câte ori Eva oficială
Se întorcea cu spatele
Sau pleca la piața după aur, smirnă și tămâie
Adam scotea la lumină o nouă cadână
Din haremul lui intercostal.
Dumnezeu a observat
Această creație deșănțată a lui Adam
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeiește
Și l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.

Magda Isanos - Cu Ochii Mei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cu ochii mei închiși eu pot vedea
atâtea lumi, cât numai creatorul,
cercând azurul tainic cu piciorul,
în ziua cea dintâi închipuia.
Și-apoi aleg cuvintele că știu
că-s rude cu metalul care-nșală,
cu vremea strălucirea lor se spală,
dar, dacă-s bune, sunetul e viu.
Aleg cu trudă vorbe: când înalte,
când mici, când mătăsoase; drept unelte,
doar ritmul și cu rima, ci nimic
nu-mi place; a doua zi, ce-i gata stric.
Întocmai ca Manole, simt eu bine,
c-am să-mi durez atuncea mănăstire
în veacuri, când te-oi pune și pe tine
la temelia versului: iubire.

Miron Radu Paraschivescu - Copii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Poate că-ntr-o zi am să mă-ntreb
Singur ca Hamlet
Sau ca Filip în Escorial
Privindu-se-n nesfârșite oglinzi:
Cine e cu mine
Să mă ajute și mai continue?.
Și-atunci veți apărea
Desculțe și mute
Voi
Săracelor versuri
Răsuflet al meu
Gâfâit
Lacrimi
Și strigăt.
Ca niște copii înfiați
Culese de pe buzele lumii
Și replămădite
Una cu mine
Copii ai mei
Aproape legitimi
Fiindcă-nvestite
Cu numele meu.

Daniel Vişan-Dimitriu - Geneza Timpului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Părea că-i un murmur, un vuiet șoptit
de-o noapte-adâncită-n tărâm de coșmar
cu zbateri de aripi în stei necioplit
de mâini demiurge-necate-n amar.
Era frământarea pământului mut
din zorii de teamă când Timpul trăia
miracolul vieții de prunc nenăscut
în lumea în care doar noapte era.
Din cute săpate în maluri de hău,
o flacără neagră a primului foc
găsea pe o scară a sinelui său
întâia scânteie din Marele Joc.
Era nefirească în bezna din jur
și, totuși, veriga spre tot ce-ar urma
când vaga-mpărțire în dublu contur
va face s-apară Lumina din ea.
În spaimele beznei din ziua dintâi,
un strigăt, vestind că un prunc s-a născut,
pornea adâncind apăsări de călcâi
pe tot ce, de-atunci, se numește trecut.

Rafael Alberti - Cântec 37

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pe omul cel nou să-l creăm
cântând.
Pe omul cel nou al Spaniei,
cântând.
Pe omul cel nou al lumii,
cântând.
Cânt această noapte cu stele
în care sunt singur, departe de țară.
Și totuși nu e nimeni pe pământ
să fie singur dacă știe să cânte.
Copacului îi țin ison frunzele
și dacă n-are foșnet nu mai e copac.
Iar pasărea o-ngână norii, vântul,
și dacă-i mută nu mai este pasăre.
Mării îi țin isonul valurile
și cântului ei sprinten, pânze-n larg.
Iar focul e-ngânat de flăcări și scântei,
De umbre chiar, când e înalt.
Nimica nu există-n lume singuratic.
Pe omul cel nou să-l creăm cântând.