corabia – Versuri.pro

Radu Gyr - Corabia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cresc haitele genunilor s-o rupă.
Pe vele doliu, doliu la tribord,
și fulgere din sud, din vest, din nord,
și trăznete la proră și la pupă.
Sub vaietul tempestrei monocord
mai duce în talazul ce-o astupă
miresme tropicale, ca-ntr-o cupă,
și pe zdrobita cârmă un fiord.
Departe-i țărmul galeșei Cythere
și-o liră spartă e catargul bont.
Ionice columne și mistere.
argintu-și mai aprind la orizont, –
și nava piere-n hău, spre alte ere
cu temple scufundate-n Hellespont.

Geo Bogza - Orion

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Orion.
Nici o corabie nu s-a întors vreodată
Din mările sudului sau de la Capricorn
Atât de pură și elegantă fregata,
Cum se întoarce toamna Orion.
Peste păduri înverzite n-a strălucit nicicând
Lumina lui albă. Nici pe pajiști de fin.
Oceane și munți îl văd primăvara plecând
Și cerul nu-și mai află multă vreme stăpân.
Octombrie urcă din nou peste grădini
Înaltele-i catarge cu vârfuri de platină
Și toată iarna, apoi, corabia de lumină
Deasupra lumii uimite se clatină.
Rege al constelațiilor din septentrion
Mereu lunecând peste lumi înghețate
Asa străbate noaptea marele Orion,
Corabie legănată în eternitate.

Ionela Prodan - Pe Dunăre De-Aș Pleca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe Dunăre de-aș pleca
M-aș opri-n Corabia,
M-aș duce la măicuța
Că mi-e tare dor de ea
Și de-ai mei doi frățiori
‘Nălțișori și bălăiori.
Dunăre, în drumul tău
Treci pe lângă satul meu,
Vestește pe măicuța
Ca diseară viu la ea,
Cu soarele-n scăpătat
Oi intra și eu în sat.
Din Corabia-n Bechet
Inimioara-mi arde-n piept,
Asta este valea mea
Unde m-a crescut maica,
M-a crescut, m-a legănat
Și cântecul mi l-a dat.
– Măi fetițo, fata mea,
Cântecul eu ți l-oi da,
Când n-oi mai fi lângă mine
Inima să-ți mai aline,
Când oi fi printre străini,
Fata mea, să nu suspini.

Virgil Carianopol - Nu Voi Uita

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

1917.. Toamna, pe malul Dunării, la Corabia,
Unde hotarul își îndoaie liniștit și frumos sabia,
Tunurile începuseră să bubuie, casele parcă erau hârtii
Se clătinau și cădeau, strivite ca niște jucării.
Ziua era tristă. Chesoanele rătăceau în neștire,
Ne cutremuram de prezent, ca de cine știe ce amintire.
Ana, fata cu părul blond ca secara,
Cu ochii din care nu pleca niciodată vara,
Așezase un steag alb în poarta pe care o roseseră carii
Și fugise de teamă în casă. Pe ulițe, curgeau gârlă bulgarii..
Toată noaptea, au căutat peste tot. Când au ajus la noi
Beți de țuică, plini până la gât de noroi
Și au dat cu ochii de Ana, de mâinile ei ca zăpezile,
De ochii ei verzi prin care se plimbau primăvara livezile,
Au început să zbiere, să-i rupă hainele, s-o ciupă
Toată căldura din trupul de zăpadă, voind să i-o rupă.
Târziu, dinspre ziuă, au scos-o afară și-au legat-o de pom,
Ochii lor roșii de pofte nu mai erau ochi de om..
Un bulgar ciolănos a pus arma la ochi și a tras unde s-a-ntâmplat
Apoi au încălecat pe cai și-au plecat să cucerească lut pentru împărat.
Văd și acum privirile Anei. Gura nu-i mai era gură
Pumnale i se făcuseră ochii de ură.
Știu, ea ne-a iertat, că n-am putut face altceva decât plânge,
Dar eu nu-i voi uita niciodată pieptul roșu de sânge.