copilarie distrusa – Versuri.pro

Capo feat Shuiu - Introvertit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Capo:
Pe ușă intră același prof, cu ale lui bune intenții.
Pe geam, se vede aceeași ploaie tristă ce udă pereții.
Lacrimile tale se scurg pe obraz ca ploaia de afară.
Ploaia e tristă, dar lacrimile tale mult mai reci ca prima oară.
Pe terenul de sport sau ce a mai rămas din el,
Nu mai vezi băieți la fotbal, doar când și când un băiețel.
Speriat, că a luat o notă mică, nu se mai duce-acasă.
Mai bine, rămâne pe teren sau merge la o terasă.
De mic, își distruge viața, fără să își dea seama,
Înțelegând la bătrânețe cât de importantă-i mama.
Uitând de bunele maniere, știind că lumea este dură,
Fiecare lecție de viață este ca o lovitură.
Și nu ca una admisă, ci ca una sub centură.
Priveste cerul! Vezi carul mare?
Nu fi trist, nu ai cum să-l vezi… dimineața pe răcoare.
Lumea te descurajează, te jignește-atunci când poate.
Tu nu o lua în seamă și pășește mai departe!
Calcă peste toți cei răi, nu te gândi că păcătuiești.
Domnul e cu tine și nu te lasă să greșești.
Fii un exemplu bun pentru cei mici, nu îi îndruma spre rău!
Și gândește-te că lucruri rele poate face chiar fratele tău.
Pisică neagră, oglindă spartă, să nu crezi în lucruri rele,
Și cel de sus îți va fi aproape când vei da de probleme.
Problema multora e că nu știu când trebuie să se abțină.
Când or să afle-i prea târziu, și-ajung la ghilotină!!

Refren:
Sunt doar simple pagini dintr-o copilărie distrusă.
Pagini într-o lume de vicii condusă.
Pagini rupte dintr-un jurnal
Pagini care descriu viața unui copil normal.

Shuiu:
Aștepți să te lumineze o rază de soare
Și te gândești la clipele următoare.
Începi să nu mai ai stare
Viața ți se derulează în fața ochilor. Vezi totul în reluare.
Nu are rost de pe acum viața să ți-o strici
Fiindcă în viitor știi și tu prea bine că o să te complici
Gândește un pic ce ai putea face
Gândește că acel copil din tine nu tace
Gândește-te bine la ce îți zic eu
Ți-o zic din prietenie, să nu ajungi un derbedeu
Câți copii au oportunitatea pe care o ai tu
Nu te lăsa influențat, e foarte ușor să spui „NU”
Eu nu sunt aici doar ca să îți fac ție morală
Eu încerc să te conving să-ți faci viața mai puțin amară.
Toată lumea știe că trebuie să te târăști în coate să obții ce vrei
Lucrul acesta nu se poate împlini dacă tu mai continui să bei
Orice calitate tu o iei ca pe un lucru rău
Dar acel lucru este bun fiindcă este al tău
Nu te lua după alții fii cum vrei tu să fii
Trebuie să îți placă ce vezi în oglindă zi de zi
Ești șmecher atunci când îți dai seama
Că șmecheria ta este de fapt teama
Șmecher ești atunci când mulți te susțin
Chiar și atunci când te târăști pe jos, atunci când ești în chin
Trebuie să fii pe propriile tale picioare
Să fii sigur pe tine când nu ai cale de scăpare
Gândește-te un pic ce o să realizezi în viață
Cei mai câștigați sunt cei care învață
Dacă ești printre cei care ascultă
Ți-am zis asta ca un sfat nu ca o insultă.

Refren:
Sunt doar simple pagini dintr-o copilărie distrusă.
Pagini într-o lume de vicii condusă.
Pagini rupte dintr-un jurnal
Pagini care descriu viața unui copil normal.

Capo:
Elevi de nota zece, ă? Ți-aș de toate tipurile.
Părinții plătesc asigurarea, să vă rămână vouă jeep-urile.
Într-un mediu sintetic, fără pic de natură,
Sunt șanse să mori de la primul pic de aer tras pe gură.
Nu-i mediul tău, nu-i lumea ta, inspiri adânc, expiri ușor,
Te mai relaxezi când ești doar tu, pixul, foaia și masa din dormitor.
Și ca să ne-ntoarcem la aceleași vechi rețete,
Vă mai spun încă odată: „Petru” nu scoate vedete.
Ci doar elevi ce-și trăiesc viața de pe o zi pe alta
Termină liceul fericiți, că nu-i mai așteaptă armata.
Aceiași puști pe holuri se împing și-și spun bancuri,
Același ce nu ia mită, nu-l convingi nici să ai tancuri.
Aceiași adolescenți ce nu iau bac-ul se dau cu capul de pereți,
Același dirig care le tot spune: „Vezi, dacă nu-nveți!”
Același copil nefericit tre’ să repete clasa a 8-a,
Conștient că un buchet de flori i-ar schimba nota.
Dar când te-ntorci acasă și-ai tăi se dau cu capul de pereți,
Ți-a mai rămas acum, cu ei să te mai cerți.
Aceiași elevi de-a 9-a fură mâncarea celor mici,
Fără destulă tărie de caracter, n-ai ce căuta aici.
Sună soneria… și asta este cam ciudată.
Nu mai e același clopoțel care suna odată.
Aceiași băieți cu jeanșii largi și-adidași cu NBA,
Aceleași fete cu gura mare și fața plină de cercei.
Același prof glumeț ce vine la ore cu chitara-n mână,
Aceeași lecție cu verbul ne-o spune profa de română.
Aceiași tipi cu blugii pană și cu Drum and Bass,
Aceiași tocilari ce n-au auzit de „MySpace”.
Aceiași copii se bulgăresc și-și fac botezul,
Din fructul copilăriei, ei au ales doar miezul.
Aceiași băieți cu muzica-n vene și Hip-Hop-u-n sânge,
E 2010, viața-i frumoasă, deci nu mai plânge.
Aceleași fete stau la bârfă, discriminează maneliștii,
Aceiași grași ce rămân pe extremă, ca extremiștii.
Aceiași muzică populară, același taraf, etno TV,
Aceiași băieți de bani gata cu BMW-ul în fotografii.
Aceiași lume ce bea numai suc la doze,
Același Eiffel Tower pe care l-ai văzut în poze.
Același șef de stat ce ne tot fură pe zi ce trece,
Aceiași apă caldă care vine, dar vine rece.
Același Music Pub în care merge lumea după școală,
Același test la care ai dat din nou foaia goală.
Aceași trupă de rock susține concerte prin cluburi,
Același magician cu ale lui ieftine trucuri.
Același manual de mate zace prin dulap acasă,
Că ești tu deștept nu-nseamnă că sunt toți, așa că lasă.
Același vers de final pe care nu l-am găsit,
Același „Moș Crăciun există!”, deci „Paște fericit!”.

Refren:
Sunt doar simple pagini dintr-o copilărie distrusă.
Pagini într-o lume de vicii condusă.
Pagini rupte dintr-un jurnal
Pagini care descriu viața unui copil normal.

Shuiu:
Aceleași pauze simple de 10 minute
Același copil deștept ce spune că trebuie mai multe
Același copil care își învață la biologie
Același copil care ia 4 la chimie
Aceleași săli de clasă distruse toate
Aceleași amintiri rele nenumărate
Același copil de bani gata care comentează
Același sunet de clopoțel ce nu contează
Aceleași lacrimi și sclifoseli udă sala de clasă
Același vlăjgan care-și dă seama că viața-i totuși frumoasă
Aceiași puști frustrați care se iau după anturaj
Puști care nu prea au ce căuta în acest peisaj
Aceeași tablă mâzgălită de copii ca noi
Aceleași speranțe că într-o zi o să devină eroi
Același copil care vrea să fie în mijlocul atenției
Același copil care s-a lăsat pradă indulgenței
Același puști frustrat ca mine
Nu are rost să se ascundă după cortine
Aceiași părinți care muncesc, să se ducă la școală
Dar copilul lor dă banii pe băutură și țigară
Același copil care plânge că n-a luat zece
Zicându-și în minte „las’ că trece”
Același puști deștept care n-a avut speranța
Aceiași fată plină de eleganță
Aceiași notă mică ce spulberă bucuria
Dar ce să-i faci? Suntem made in România
Același happy end care nu va fi posibil
Ar face ca acest final să fie imposibil.

Refren:
Sunt doar simple pagini dintr-o copilărie distrusă.
Pagini într-o lume de vicii condusă.
Pagini rupte dintr-un jurnal
Pagini care descriu viața unui copil normal.
Sunt doar simple pagini dintr-o copilărie distrusă.
Pagini într-o lume de vicii condusă.
Pagini rupte dintr-un jurnal
Pagini care descriu viața unui copil normal.

Kefren - Modus Operandi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Târziu în noapte pustiul ajunge acasă
Are vreo 22 de ani, își aruncă ceasul pe masă
Se uită la calendar și tremură de emoție
Fix ca un pensionar ce prinsese o promoție.
Taie cu un x ziua ce tocmai trecuse
Puteai să îi citești satisfacția pe buze
Venise timpul să nu mai țină cont de reguli
Pixul roșu pe față, zâmbetul negru.
Încercuiește ziua de 24 Octombrie
Gândea cum viața lui a fost numai o scorpie
Avea doar șapte ani când l-au omorât pe tac-su
Altercație în trafic, cuțit în gât și i-au luat glasul.
Și ca să fie complet, pustiul a fost de față
Impactul a fost imens, ca între Titanic și gheață
Au trecut luni bune în care a făcut terapie
Se ducea mai rar la școală decât la psihiatrie.
Agresorul era fiu de avocat, stupoare
Când la judecată completul a dat cu suspendare
Se pare că banul învinge mereu stema
Timp de un an pustiul visa continuu scena.
N-avea prieteni, nici nu prea mai vorbea
Pe ma-sa o rupea să-l vadă mereu așa
Stătea cu el până adormea, apoi plângea
Totuși terapia funcționa, pustiul se ameliora.
Au trecut ani, acum era la liceu
Avea prieteni, trage prima țigară în wc-u
Stătea prin cartier, ajungea beat acasă
Dar simțea euforie când se făcea varză.
Avea vreo 16 ani, ma-sa era bucuroasă
Când a aflat că pustiul se vede c-o fată frumoasă
După mulți ani, el și ma-sa erau fericiți
Erau bine, în sfârșit, după atâția ani zgârciți.
Dar trece o lună și ma-sa ajunge în spital
Doar o apendicită, aparent ceva banal
Dar după operație ma-sa se simte rău
Doctori îi asigură: „E totul în regulă, zau.”.
Într-o săptămână lungă maică-sa se stinge
Pustiul era acolo, simțea că sufletu-i frige
Își zice că tre’ să fie o glumă proastă
Nu mai percutează, se uită în gol pe fereastră.
Medicii îl leagă de un pat și îl sedează
A doua zi se trezește și pleacă acasă
Îl ajută câteva rude cu înmormântarea
Încercau, dar nu puteau să-i amelioreze starea.
CROȘEU BRUTAL:
Autopsia spune că ma-sa a murit de la o bacterie luată în spital
Dar pustiul nu mai are energie de scandal
Pelinul era dulce pe lângă sufletu-i amar.
Trec luni prin cartier, îl strigau Loco
A primit despăgubiri, aproape un milion de coco
Stătea spart non-stop, baga orice fel de droguri
Se ridicase în cartier, îl știau în multe locuri.
Gagica-sa îl părăsise, asta după ce
Devenise mai neimportantă ca drogurile
Și acum că avea bani, devine tot mai clar
Că intră pești cu mult, mult mai mari pe Sonar.
Și fără să vrea aude ceva sumar
Cum că un fiu de avocat e acum șef de clan
Tresare și decide să cerceteze personal
Pe măsură ce află chestii, era tot mai clar.
Fierbe sângele-n el știind că și-a găsit vedeta
Avea în final șansa să-și ducă la capăt vendeta
Totuși se calmează, știe că-i mult până departe
Avea 20 de ani, decide să facă un pas în spate.
Se mută în chirie într-un cartier îndepărtat
Își acoperă urmele, face totul calculat
Angajează doi inși ca să-i fileze ținta
Știa că în timp o să fie roială chinta.
În doi ani știa despre el cam tot ce se putea,
Ce obiceiuri avea, ce și cu cine învârtea
Știa până și ce fel de mâncare îi plăcea
Știa când, la ce curve și cu ce bani se ducea.
Asta a mirosit ceva, dar era deja târziu
Pustiul mai face un pas în spate, i se părea hazliu
Nu-l mai fila, se distra, știa că-l domină
Oricum obținuse ce dorea, ziua se-apropia.
Într-o săptămână o să-i dea lovitura de grație
Informația-i putere, și când ai bani ai informație
Aflase că-n fiecare Octombrie pe 24
Ăsta se ducea la mormânt la frate-su, Marcu.
În săptămâna aia pustiul a acționat sumar
Singura combinație a fost să își ia un trancan
Înapoi în prezent, pustiul nu are stare
Scoate capul pe geam, e frig, privește-n zare.
Se simțea pregătit, era remarcabil
C-a rabdat doi ani să-i afle un moment vulnerabil
Mâine urma în sfârșit să pună bandaj pe rană
Bagă o Vodkă și-un Gras ca să poată să doarmă.
Se trezește dimineața înainte de alarmă
Își face cafea, starea-i era nasoală
Pulsul mărit, palma era transpirată
Tremura emoționat când se gândea la faptă.
Comandă un taxi, bagă 3 shot-uri de Vodkă
Pe scara nu salută vecini, n-are timp de vorba
Ajunge în cimitir, ținta nu era acolo
Poetic printre alei, se plimbă de colo-colo.
Își pierde răbdarea, în cimitir era solo
Trec trei ore, bagă un pachet de Marlboro
Era tot mai nervos și-i bubuia și capul
Decide să-i vandalizeze mormântul lui Marcu.
Într-o jumate de oră apare și ținta
Ramâne șocat, își sună repede clica
Însă pustiul apare lângă el cu pistolul în mână
Fierul pe tâmplă, apasă trăgaciul fără frână.
Opt gloanțe în cap, ar fi stat la taclale
Se așază lângă el, voia să-i lase o scrisoare
Aprinde un cui, aude sunet de girofar
Fierul pe tâmplă și-i zice: „Vin să vorbim personal”.

Nimeni Altu - Ultimele File

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Astea sunt pagini dintr-un jurnal, pe care îl aveam când eram pustan
Când vecinii mei dragi trăiau, și ei ne împrumutau cu bani
Aveam un singur vis, bucățica mea de paradis
Și mă întrebam mereu, cât p**a mea să mai rezist?
Când era rău, făceam rău și totu’ mergea rău
Nu știam să țin capu’ sus cu atâtea pe capu’ meu
Eram un derbedeu, în primii ani vechime
Și mă gândeam mereu la mulți, mai derbedei ca mine
Tu când ziceai că te culci eu rămâneam până târziu
Fumat, davat sau beat muci mă chinuiam să mai scriu
Un cuvânt, o strofă, o piesă, vorbeam pentru mulți
Considerați atunci impulsionat de chef să-i asculți
Ne criticai, dar nu ne ajuta-i cu nimic
Și poate d’asta am simțit că am fost născut să reprezint
De la periferie din zona de sud se știe
Pe cei care poartă ce zic în suflet pe veșnicie

Refren x2:
Acestea sunt probabil, pentru tine ultimele file
Că am trecut prin multe rele dorind să ne fie bine
Ce simțim acum? după atâta drum, cât dintre toate
Că doar strada ne-a făcut să nu ne mai temem de moarte

Suntem deja prea mulți născuți sub aceiași stea
Și se nasc mulți ce vor avea aceiași soartă ca a mea
Tu îi vei vedea prin multe locuri scări de blocuri
Consumând aceleași droguri, și alcool, în aceleași moduri
Tu nu poți înțelege, nimeni nu vrea să plece
dar toți o facem într-o zi, nimeni nu poate știi unde
D’asta mă speria gândul, mă supărau multe
Când toate grijile mărunte începeau să mă inunde
Vasele de sânge mai aveau puțin și plesneau în cap
Când vedeam că venele…, eram spart de mult timp defapt
Mi-am stricat copilăria, stând pe gard cu ochii închiși
Într-un fals paradis mi-am ucis fiecare vis
Orice compromis făcut atunci naște regrete acum e trist
Am înțeles prea bine toți, atunci ce ne-au împins
Sau mai bine zis, cine a mai fost de vină
Că ne-am scris destinul cu seringi pline cu h*****ă
Acum, dacă mai știi, atunci arătați dinți
Mulți au renunțat să creadă că o să ne ierte părinții
Așa că tu mai bine ține-ți copii departe de stradă
Că dacă nu știi să explici, nu vor putea să înțeleagă

Refren x2:
Acestea sunt probabil pentru tine ultimele file
Că am trecut prin multe rele dorind să ne fie bine
Ce simțim acum după atâta drum cât dintre toate
Că doar strada ne-a făcut să nu ne mai temem de moarte

A. U. G. - Copilărie Eșuată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Când m-am uitat în oglindă mi-au sărit cioburi în față,
Și am aruncat prima flegmă de când eram în fașă,
Îmi amintesc că la 7 ani am vrut să mă sinucid cu pixul,
Ca să-mi placă să simt cum e să te simți singur.
Copil pasionat de moarte înainte să trăiască,
Plictisit de jucării, desene și viață socială,
N-a avut anturaje, n-a jucat fotbal la bloc,
S-a regăsit în gânduri întunecate, dintr-un foc.
Prin școala generală își băga p***-n societate,
Un elev submediocru cuprins de vulgaritate,
Scârbit de certuri în familie și starea de invidie,
Și-a predestinat mereu statutu’ de dezamăgire.
Pe la treisprezece ani s-a apucat să scrie texte,
Și nimic din secunda aia nu l-a mai interesat,
Pe la teste, teze viu plictisit de subiecte,
A perceput ființele vii doar ca niște obiecte.
S-a ras în cap detașat de zilele irelevante,
Și a pierdut foarte mult timp visând în parcul IOR,
Avea o privire rece și se-ntreba mereu de ce,
Când colegii ascultau manele el se gândea la vene.
Un copil semi-distrus mintal care înjura cât respiră,
Băga-mi-aș p***-n morții mă-tii, Tudor explică
Și adolescența l-a făcut să se simtă degeaba,
Și a involuat până acum ca să scrie piesa asta.
Hai fă cosplay la Iisus la faza cu bătut de cui
Să știți că Tudor e om bun, dar nici apostol nu-i
Tre să exagerez când zic, l-am cunoscut când era mat
Ca dacă nu îl cunoșteam acum era dezintegrat.
Să vă zic de unu frate dezgustat de tot ce-i scriu
Evită oameni pe stradă ce se prefac ca îl știu
Îl cunosc puțin cam bine, și-i păcat el de ar ști
Că prieteni îi sunt pereții și gândul ca va muri.
Alții nu-l știu și e păcat că l-au văzut
Regretă că l-au cunoscut, alții se prefac că-s mut
Îl găsești distorsionat, îl iei prim după aspect
Greșeala lui cea mai mare e că forțează respect.
Îl enerva umanitatea, avea o pasiune morbidă
Să enerveze lumea și asta-l cam strică
A lăsat competivitatea o simplă datorie
Și-a plecat, iar apoi i-a dat un moment de gândire.
Ești la limita puterii? Băi te-nvață apogeul
Care știe de la mine cum să sperie tot liceul
Când îl strigă toți pe-acolo de parc-ar fi curvă de dame
Și ar da autografe cu cutitu-n frunți la oameni.
Și acum lucrează singur, stă de veche, a învățat
Că-i mai bine decât să plătească să fie protejat
E fericit, autodidact, mi-a urmat prea bine sfatu’
Și-are nopțile prea lungi de când l-a salvat Nimeni Altu’.

Veritasaga - Povești Triste (Remake)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Tu nu vezi că plânge,
Tu ești orb.
Toți vor s-o alunge,
Eu îi sorb
Durerea, căci durerea e averea ei,
O simt peste tot sub pielea ei.
Am întâlnit-o într-o seară în metrou,
Și m-a făcut să simt un fior, wow.
O fetiță singură într-o lume nesigură și fără niciun erou,
Am întrebat-o ce-i cu ea,
Și m-a privit în ochi cu băgare de seamă,
Încercând să-și dea seama ce-nseamnă întrebarea mea,
Și dacă nu cumva ar fi mai bine să nu răspundă la ea.
Și s-a oprit din a aluneca, ștergându-și lacrimile cu mâneca,
Spunându-mi că n-are nimic,
De parcă n-aveam dreptul să-i știu suferința.
Mi-a spus că e doar supărată un pic,
Dar albastrul din ochii ei mi-a picurat în suflet și m-a făcut să mă simt mic.
(Și atunci am înțeles c-o doare)
M-am așezat lângă ea și-am întrebat-o unde vrea să coboare,
Dar m-a privit fără să spună ceva.
Iar eu aș fi vrut să-i spun:
„Fetițo, dacă tu ai fi fost Eva, am trăi și acum într-o lume pură!”
Iar în loc i-am spus „N-ar trebui să fii acasă?”, și m-a privit cu ură.
Am înțeles că lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie,
Tocmai acolo unde sufletul ar trebui să știe ce-i liniștea.
Dar în mintea ei în locul unui cămin cald era doar o casă pustie,
Iar culoarea copilăriei era cenușie.
Ținea în mână poza unui om în vârstă și era gata s-o sfâșie,
Sperând că odată cu ea o să distrugă și acea fâșie
Din viața ei, care o face să-și dorească să nu se fi născut,
Iar lacrimile ei ardeau mult prea mult,
Mai mult decât puteam eu să îndur,
Și mă zdruncina urletul ei tăcut.
Iar atunci când am plecat
Mi-am dorit doar să pot s-o las fără trecut,
Și aș salva-o.
Aș cumpăra o aripă de înger
Și aș elibera-o.

Refren (4X)
Povești triste..
Fac oameni nepăsători să insiste
În propria nepăsare
Și victimele cine le ajută oare?
Și…
În ochii ei te uiți mereu deși nu vezi cât îi este în fiecare zi de greu,
Dar ea luptă, micuța și coruptă, încă de acum, copilăria ei este scrum,
Iar mama e doar un concept pierdut în fum.
Tatăl: e frica de zi de zi, ce-i umple mica împărăție,
De aceea se tot uită spre cer și întreabă:
„Oare cu ce ți-am greșit eu ție?”
Deși vie, ea a uitat de mult cum e la joacă,
Când cunoști doar durerea oare ce să-ți mai placă,
Și aude în fiecare seară aceeași placă obsesivă,
Aceeași discuție ce derivă în acte sadice.
Dacă te uiți bine ai zice că a trăit deja două vieți,
Doar un moment în pielea ei ar fi de ajuns să îngheți
Definitiv, și să regreți că trăiești aceasta.
Nu-i trai și ea speră încă în Rai,
Într-un loc unde să ai de unde s-o iei de la capăt,
Dar vai: iar vine clipa, e târziu, și el revine acasă,
Banii s-au dus, frigiderul e gol iar pe masă:
Doar sticle goale, iar el strigă, sparge și rupe tot în cale,
Și e trist, toate necazurile tale sunt nimic față de ce simte
În ce să mai crezi dacă nu poți să crezi în propriul părinte?
Și văd..
Încă o pasăre își pierde avântul, Și văd..
Încă un sacrificiu udă pământul, Și văd..
Încă un suflet distrus, oprit, Și văd..
Încă o speranță a murit, Și văd..
Încă un demon prinde puteri, Și văd..
Încă un înger vrea să uite de el, Și văd..
Încă o zi de mâine distrusă, Și văd..
Încă o pedeapsă neaplicată, Și văd..
Încă o luptă dusă, Și văd..
Încă o luptă câștigată, Și văd..
Încă o pată, Și văd..
Încă o acțiune uitată, Și doar atât..

Refren (4X)
Povești triste..
Fac oameni nepăsători să insiste
În propria nepăsare
Și victimele cine le ajută oare?
Și…

A. U. G. - Bloc pe Aritmie de Rap

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Am uitat cum să trăim laolaltă, deodată
Să ne ajutăm frățește de parc-ar fi prima dată
Au încercat și-au reușit, mă piș pe ei de „toronați”
Că unu nu-i ca mulți, dar mulți n-au meritat.
Îi văd acum cum îmi zâmbesc, eu le-arăt un fel de semn obscen
Indiferența dovedit cel mai crud sentiment
De la cei mai buni în domeniu pe care îi vedeai amici
Nu-i nimic, e mai simplu să gândești și să eviți.
Mă piș pe cartier, e locul care naște incultură
Înstărită de familii reduse cu speranța doar în șură
Și-n dură multe, își lasă copii pe-afară
Și vor ajunge scârbele care vor mai răni odată.
Poate au aflat și ei ce-i viața, cum se mănâncă lumea reală
Cum se vor împiedica de ei sustrași în fază finală
Când veți muri și veți realiza că a fost un bou
La voi în grup când erați triști și v-a făcut să râdeți din nou.
Mulțumesc din nou, acum o să vă las să muriți
Și așa cum am făcut eu, vă las singuri să vă zâmbiți
Plecați din capul meu
Voci tâmpite ce mă-ndeamnă să mă-ntorc la greu.
Rx2: Tace mort blocul jegos, memoriam a ceva ce-a fost
Dați din cap acuma-n jos pe ritm dereglat și prost
Și voi pleca de aici mai repede cu un sentiment robust
Că a rămas în urma noastră o amintire de prost gust.
Când eram mic îmi doream să am oameni în jurul meu
Acum înjur și mă crizez când vă văd în apogeu
Și io tot cupeu, dar nu de lux, ci jegos, mă uit sus
Îmi văd greșelile răpănoase impuse cu scopul unui produs.
Transpus în prieteni imaginari, căput la blocuri
Și ați plecat și m-ați distrus pentru cine știe ce scopuri
Niciodată cam ca voi, atrași doar de presiuni
De tentații terminale terminate-n ton de zbucium.
Acum am înțeles substratul, unde trag și unde-mpung
Îngerul meu păzitor privește un stand-up mult prea lung
Prea mulți vă credeți în Dumnezeu când nu puteți face ceva
Când așa e viața voastră vreți să le-o luați pe a altora.
Mulțumiri de la incapabili în lumea modernă
Care existați ca suflete doar în lumea internă
Sunteți demult pierduți pe aici îmi regret mărinimia
Care v-a ars lăuntric cum mi-ați ars copilăria.
Și-n concluzie vă urăsc pentru cât m-ați chinuit
Poate că ăl’ de sus vă iartă dar la mine nu mai veniți
Știu că va doare fix în cur de piesa asta și iertare
Aveți grijă acuma-n viață și vă urez înmormântare.
*murmur bloc pe ritm de rap vineri seara când am scăpat
că toată pare spartă tripată când dă din cap.. *.
Rx2: Tace mort blocul jegos, memoriam a ceva ce-a fost
Dați din cap acuma-n jos pe ritm dereglat și prost
Și voi pleca de aici mai repede cu un sentiment robust
Că a rămas în urma noastră o amintire de prost gust