În miros adânc de bătrânețe
ne privim amândoi mânjiți de cărări și fețe.
Și deși îmi pari aproape
te resping întins pe-o mochetă ce-ncet ne roade.
Nu mai râde!
Te-am legat de suflet,
ca un sărut frățesc pe frunte.
Oricum, tu l-ai șters pe-al meu,
a fost.
Oare are rost?
Doar o pată de noroi rămasă pe-o podea de scânduri ude.
Ei bine, ne-am jucat cu un pachet de cărți,
ce-i drept,
s-au ascuns într-o cutie,
ca o șosea din file.
Și m-am văzut dormind la margine de drum,
ca un viu sorbit de zile,
cules de vreme.
Mi-ai zâmbit trecând cu pași mărunți prin perne
și-am mușcat din timp,
(și-am visat)
înfricoșat de-atâtea urme grele primite-n dar.
Le-am așezat într-un labirint ciudat, pe-un covor murdar
și-am șezut la sfatul lor și-am stat
precum o umbră din culori,
asteptând din nou lumina de-a doua zi.
Te găsesc nervos, cu pașii-ntinși în labirint.
Vrei să ieși?
(vrei să ieși?)
Încă dorm acum.
(mai lasă-mă un pic)
Te rog nu mă trezi. Te rog nu mă trezi.
Te rog nu mă trezi.
Te rog nu mă trezi..
Așa că, în patul mat
pe spate m-am întins de parcă „STOP” am apăsat.
Dureri ca niște râuri s-au vărsat
și liniștea mă mângâia pe creștet,
în timp ce mă plângeam unei oglinzi despre trecutul meu prea veșted.
Și am vorbit și despre „azi” simțind pe trup răceala de metal ce mă lovea doar ca să-mi facă-n ciudă.
Zici c-am greșit? Poftim, am și o scuză:
o judecată mult prea crudă… sau cum ziceai?
În fine, nu mai contează.
Scot fumul din plămâni și mă gândesc la alte lumi,
și-atunci aerul care mă adoarme
topind din ochii mei minciuni,
și tot ce vreau e să mă scald în alb!
tot ce vreau e să mă scald în cald!
Știu că m-așteaptă cineva, undeva,
mi-am pus speranțele-n cui și mă las pradă oricui,
să-mi stoarcă sufletul de miere.
(de miere!)
Și știi de ce m-am învățat să dorm cu foi în brațe?
pentru că nu am altă avere.
Ar trebui să scriu, pixul mi-o cere!
O să m-opresc.
Privesc cum fumul piere.
Am vrut să îl trimit la nori printre masele
și s-a oprit în tavan,
odată cu visele mele.
odată cu visele mele..
Buze pe gene.
Copii desculți ce se ascund în pod acum.
și își ascultă viața înfășurată pe-un vinil din scrum,
și cred din toată inima ce-aud:
niște copii pierduți de fum!
Poate m-asculți acum,
poate mă uiți acum,
poate îmi iei cuvintele și le ascuți,
să îmi plătești cu un pumnal.
Oricum, eu văd niște copii
niște copii pierduți de fum.
Niște copii pierduți de fum!
(pierduți de fum).
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
Copii desculți ce se ascund în pod acum
și își ascultă viața înfășurată pe-un vinil din scrum.
și cred din toată inima ce-aud:
niște copii pierduți de fum!
Poate m-asculți acum,
poate mă uiți acum,
poate îmi iei cuvintele și le ascuți,
să îmi plătești cu un pumnal.
Oricum, eu văd niște copii
niște copii pierduți de fum.
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..

Strofa 1:
Am deschis ochii-n luna Mai, când se crapă de noapte
Într-un deșert de praf ceream porția de lapte
Ceream să cresc, să cunosc lumea, să mă lupt cu anii
Fără să știu că fericirea se luptă cu banii
Am crescut, m-am înălțat peste nori să văd
Că-n era în care trăiesc, e foc și prăpăd
Credeam că ies din liceu și-ncep să fac un leu
Dar pe traseu spre curcubeu am dat mereu de greu
Poate d-aia sun atât de trist când îmi cânt viața
Poate tot ce merit nu s-arată, țin trează speranța
Banii-mi zâmbesc din depărtare când se adună mulți
Mi arată ce nedreaptă-i viața prin copii desculți
În drumul spre ei suport și frica-n oase
Ma lupt cu rațiunea ce-ncepe să mă lase
Anii îmi consumă fața și mina din creion
Că eșecul unui înger e reușita unui demon.

Refren:
Din ce știu eu, nu e unu la o mie
Unu la o mie, nu e unu la o mie
Să nu joace cum cântă banii-n necaz sau bucurie (x2)
Unu la o mie la necaz sau bucurie.

Strofa 2:
Ține-mă, Tată, tare, dac-o s-ajung mai mare
Da-mi flori în loc de colți și vorbe-n loc de ghiare
Da-mi un strop de putere atât cât să pot cere
În loc de vile și palate, un grătar și-o bere
Să nu vreau câte-o femeie în fiecare noapte
Să-mi ajungă cea pe care am, că e peste toate
Și banii pe care-i merit, dac-o să fie mulți
Da-mi inima ca să încalț acei copii desculți
Mama dragoste i-a părăsit, au rămas orfani
Că cea mai venerată artă e prințul de pe bani
Viața, fața, timpul, anii, 4 anotimpuri
Fire albe printre riduri, de-aici plecăm singuri
Timp, da-mi timp, să fac cu timpul tot timpul ceva
Ce va conta în lumea asta atunci când voi pleca
Dulce-amară tinerețe, tu să mă ții minte
Când ajung la bătrânețe modelul de părinte.

Refren:
Din ce știu eu, nu e unu la o mie
Unu la o mie, nu e unu la o mie
Să nu joace cum cântă banii-n necaz sau bucurie
Unu la o mie la necaz sau bucurie.

Strofa 3:
În război cu timpul, că anii fac masacru
În război cu mine, să fiu dulce când sunt acru
Țin armele ascunse, să nu le scot din gură
Tu, copilăria pură, treci de geamandură
Vremea ce-a trecut timid zâmbește-n poză
Viața, fața, timpul, anii îmi vorbesc prin Glossă
Mi-am băut paharul fricii, s-a pierdut pe drum
Toate m-au făcut să fiu cine sunt acum
Oamenii sunt reci ca iarna, port povara
Că se topesc rapid dacă le-arat primăvara
Se sapă morminte, se sapă unii pe alții
Nu sapă în ei exemple pentru generații
Sătul de ce-i în jur, de frig și de ghețare
Sătul de oameni și de gesturi pline de frustrare
Fapta ce o faci e ca marea de sărată
Nu-ți mai calcă haina, când ai inima șifonată.

Refren:
Din ce știu eu, nu e unu la o mie
Unu la o mie, nu e unu la o mie
Să nu joace cum cântă banii-n necaz sau bucurie (x2)
Unu la o mie la necaz sau bucurie

Refren:
Trec anii și se adună tot mai multe,
În stânga și-n dreapta nu-i nimeni să te asculte.
Ești prea confuz într-o lume atât de rea,
De bine, de rău, tre’ să trăiești în ea.
Exact cum e, trebuie să accepți,
Chiar dacă stai între patru pereți.
Gândește-te la viitor, nu vei fi distrus,
Un sprijin moral îl vei primi de sus.
Ajungi la un punct, le regreți pe toate,
Când îndoielile sunt confirmate,
Dovedite chiar de propriul tău frate,
Și uite așa, drumurile voastre sunt bifurcate.

Mă întreb pentru ce mai trăim,
Avem o familie când trebuie să ne adăpostim.
Avem bani puțini, alții mult prea mulți,
Și tot mai multe orfelinate cu copii desculți.
Sunt mult prea mic într-o lume atât de mare,
Dar nu sunt singur cu probleme de acomodare.
Gândesc mult prea departe și îmi e frică,
Văd că pe zi ce trece viața se complică.
Mulți te caută doar când vor ceva,
Și nici atunci nu te întreabă ce mai faci în plm.
Cum naiba, omule, să nu-i umilești,
Că dacă o lași așa, o să-ți scoată și povești.
Încă nu realizezi că poți să fii cum îți dorești,
Dar să fie pentru tine, nu pentru cei ce te privesc.
Am văzut atâția băieți ce se schimbă,
Pentru familie sau iubită, în rău sau în bine.
Deci nu e greu, important e să vrei,
Să încerci, să vezi și apoi să crezi,
Că viața ta va fi mai interesantă,
Nu golan să stai 10 din 24 pe stradă.
Asta e pentru cei care au realizat că anii au trecut rapid
și deja au îmbătrânit fără să facă nimic.
Nu lăsa, omule, viața să treacă pe lângă tine,
Fă ceva să simți că trăiești cu adevărat!