Privesc de sus totuși la frați aproape
Când plâng zi și noapte-ți amintești de toate
De familie, de surori, de frați
Când or să vină zile, frate, pentru noi ce blestemați?
N-am făcut eu lumea, dar aș fi vrut, n-am putut
Am rezistat oricum cu ochii-n trecut
Mi-am văzut familia-n sicrie
M-am întrebat de-atâtea ori de ce mie?
Sunt unul din cei mulți
M-am săturat să văd copii pe străzi desculți
Asculți… sună grav știi bine
Sună oarecum comun, nu-i bine
M-am învățat, speranța moare ultima
Păcat, ar trebui să moară prima
-i mai ușor de uitat
Am uitat să sper
Am uitat cum arată-acel ceva de sus pe cer
Sunt încă motivat de mulți, m-asculți
Catalogati inculti prea multi adulti
Pierduți în nuanțe de roz
Știi prea bine
Aici e România, nu Oz
Puțini eroi, puține eroine
Sensul versurilor
Piesa exprimă o perspectivă tristă asupra vieții și a societății românești, marcata de sărăcie, pierderi și lipsa de speranță. Vorbește despre greutățile familiei și despre deziluzia față de realitatea înconjurătoare.